"In munti am invatat ce-i vesnicia/Si de la munti am preluat rabdarea" (Dan Sarbu, Kogayon) Numai de acolo, de sus, se vad toate caile (Zicea asta intr-un film...se intamplau treburile undeva, prin Anzi (cica)...si mi-a placut si-am scris-o aici.)



duminică, 28 iunie 2009

In ilustratii colorate, tura pe sub Negovanii Capatanilor

In urma cu...nu mai stiu cate saptamani sa fie (parca vreo 3)...de Rusalii era!!!, dorul parfumului usor dulce si discret al bujorului de munte m-a facut sa trec peste meciul de tenis intentionat de Firmi si sa i-l iau pe Demis intr-o tura in Capatanii (asa mi-a zis: ca i l-am luat pe Demis).
De unde, pe unde si pana unde scrie ceva mai jos asa ca nu revin cu vorbe, ci doar cu imagini, care desi foarte clare si ok la origine (au fost cele care mi-au placut cel mult din fotografiile lui Demis), cand le-am salvat, intr-un final, ca film, si-au pierdut din claritate. Dar asa, ca film, le vedeti in aproape 2 minute si jumatate doar. Si poate ca va vor face sa va doriti si voi sa fiti acolo. Ca doar de asta m-am muncit sa le pun la dispozitia tuturor.
video

marți, 16 iunie 2009

Intalnirea cu un crin de munte (Lilium martagon)

Asa era sambata seara.
...duminica....

Imi place asa de mult cum se aud pronuntate de Florin Stoican unele denumiri stiintifice de flori ca le-am cam invatat pe de rost: cum ar fi asta, Lilium Martagon - crinul de padure (Leucojum vernum / ghioceii bogati imi place cel mai muuult de departe!!!). Chiar il intrebam pe Florin sambata dimineata pe unde am gasi crini. Cica pe la marginea padurii in functie de noroc. Si am avut noroc. De fapt, sunt eu vigilenta, ca doar de-aia mi-am luat alti ochelari din banii ce-i pregatisem pentru jacheta cu membrana Gore...

Weekend-ul asta am simtit marea placere sa vad ca refugiul din Curmatura Builei este deja ridicat. Mesterii sunt foarte ok. Chiar o prezenta foarte agreabila si cu simtul umorului. Am avut parte de mare atmosfera in acest weekend, cu ocazia celei de-a treia ture de transportat materiale peste Cacova si Piatra (de data asta, shitza ce-a mai ramas si scanduri). Cu atatia kogayoni printre noi, care au grup asa de fain sudat si unde veselia e la ea acasa, nici nu se putea altfel.

Foarte aproape de Poiana Scarisoara am gasit si multe manunchiri de garofita alba sau barba ungurului, cu al carei parfum vantul ne-a intampinat cand ne intorceam duminica din tura finala a weekend-ului. Si un soricel, care nu se prea sinchisea de mine si Marius. Isi vedea de treaba lui. Probabil ca deja au invatat ca acolo unde sunt oameni trebuie sa fie si ceva hrana pentru ei: sambata noaptea un alt soricel a rontait eugenii intr-o punga de celofan, ce fosnea intr-un mare fel! Se intampla in podul refugiului - troita, unde eu si Marius am preferat sa dormim, in lipsa chefului de a mai intinde cortul si unde cred ca este oricum mai cald.

Si cam asta. Florin zicea ca data viitoare sa fie si inaugurarea. Sa speram ca asa va fi...

P.S. Crinul e fotografiat de Marius. Mie mi-a fost lene sa-mi car tulumba...M-am pastrat pentru shitza si scanduri.

luni, 8 iunie 2009

BUJOOOR in Capatanii (inainte si dupa Saua Negovanu)

Din pacate, nu am smile-uri aici ca sa pot exprima cel mai bine cum a fost ieri, avand sub priviri campuri de bujor intinse pe toate coastele Capatanosilor! Cred ca as incepe cu un rand intreg de smile-uri...Aseara, in momentul in care am stins lumina si am inchis ochii, am vazut roz-ciclam in fata ochilor...
Din fericire, duminica, intorcandu-ne din Tarnovu', mi-a venit ideea sa-l sun pe Demis si sa-i propun o tura in culmea principala a Capatanilor, pe sub Negovanu' si Turcinu' Negovanu, prin Saua Negovanu, ale caror coaste nordice le zarisem din culmea Tarnovuui rosii-rosii. M-am simtit eu bine in Tarnovu', m-am bucurat eu cand am dat de narcise la cateva minute dupa ce-am ajuns sus, dar totusi, fix in sezonul bujorului, eu sa nu....? Chiar nimic, nimic? Mai ales ca tura de Robu' era deja ratata!
Asa ca ieri, pe la 10, am plecat din oras, cu ideea de a urca din valea Latoritei, de la fostul canton Borogeana (azi abandonat, dar in stare inca buna...nu e chiar cazut) catre Saua Gropita, de unde sa facem dreapta spre Saua Negovanu. Zis si facut! Din fericire, Ionut, maestrul cautarilor si drumurilor facute in premiera, incercase deja aceasta varianta de urcare si stia unde sa facem stanga sau dreapta la bifurcatii. Ca sunt multe bifurcatii. E de retinut ca la prima bifurcatie se continua pe drumul din dreapta si abia la a doua bifurcatie se face stanga si se continua pe acesta. Ca reper, la cateva minute de la intrarea pe acest drum intalnim o conducta, sub care curge un paraias, de unde se poate face aprovizionare cu apa.
Ceva mai sus, cand deja padurea incepe sa se rareasca, am ajuns intr-o poiana cu belvedere maximaaa si are si izvor. Loc de cort ideal pentru o tura de weekend. Dincolo de Latorita, vedere spre culmea Latoritei: drept in fata varful Paraginosu' (cred). Mult sub acesta, peretele stancos face un brau de piatra cam cu 100 de metri sau mai mult deasupra firului Latoritei. In continuare am tot inaintat avand in fata Piatra Tarnovului.
De la poiana pana in Saua Gropita, aflata in dreapta Pietrei, padurea a cam fost taiata asa ca vizibilitatea e mare si deci nu sunt probleme de orientare. Din sa, printre brazi se zareste culmea principala. Pe un brad imediat in dreapta fata, apare un marcaj PA, mentionat de altfel si in cartea lui Nae Popescu. Cine stie?! Poate ca-i vom aduce in alt an pe oameni la vreun trofeu si prin zona asta. Merita din plin!
Din sa, noi am facut dreapta si ne-am oprit in plai, pe iarba si la loc cu maaare panorama. Aici evident ca sesiune foto! Ca doar asa e mereu cu Ionut! Vedeam, ca si ieri, din departare, bujorul inflorit sub Ursu', Cosana si Nedeia. Iar Piatra Tarnovului, in opinia mea, vazuta de acolo, iti lasa o impresie foarte puternica de greu de urcat. Cred ca e mai degraba catarare. Si cica e! Cel putin pe sus. Vom vedea noi prin septembrie, cand vrem sa revenim si sa avem parte de Tarnovu in toata splendoarea culorilor toamnei. Si ne gandim sa intram dinspre puntea ce pleaca din zona hidrocentralei din Ciunget. In acel capat, traseul ar insemna traversarea unei paduri de larice, care mie imi place foaarte muult.
Am continuat drumul (intalnit chiar in sa). Acesta se indreapta spre Saua Negovanu, trecand, prin dreapta, pe sub varful Negovanu. Primele buchetele le-am intalnit imediat ce-am pornit din nou la drum, la cativa metri deasupra acestuia. Si au inceput sa apara. Pana sub varful Bou', deasupra Curmaturii Oltetului. Dar voi lasa fotografiile lui Demis sa dezvaluie cum era acolo, pe culmile Capatanosilor. Cuvintele sunt de prisos. Cum am ajuns in Saua Negovanu, alte minunatii, alte coaste roz: cele de sub varfurile La Nedei, Beleoaia si Corseru'. Jos, in fata meandrele Oltetului. Drumul ne-a dus mai departe printre varfurile Bou' (in stanga) si Turcinu' Negovanului (in dreapta). Am ajuns intr-o poiana laarga, unde era pe vremuri statia meteo. De acolo, coborarea pana in Curmatura Oltetului dureaza poate mai mult de 10 minute sau nici macar.
Din curmatura, noi am mers catre Petrimanu pe poteca (de fapt, un drum inierbat, in cea mai mare parte) de sub stalpii de curent (vorba vine...ca acum nu prea mai sunt, iar de cablu, nici nu se mai pune problema). Ca reper pentru aceasta poteca ce duce direct la Petrimanu (pe cand drumul ajunge undeva intre Petrimanu si Galbenu, cam la 1 km de Petrimanu) e acelasi PA. Se intra pe aceasta scurtatura din curba in care ne duce coborarea din culme.
Ajunsi in drumul de pe valea Latoritei, am facut cei cativa km pana la masina pe jos. Din fericire, eu aveam si sandalele in rucsac si a fost minunat in sandale!! La masina ceasul ne arata ora 8 si vreo 20. Ne-a luat un pic peste 8 ore tura de ieri. Doamne, ce moment de inspiratie divina sa-l sun pe Demis!! Si ce vreme divina am avut!!! Cerul era albastru, iar cumulusii care se plimbau pe cer aveau tot felul de forme!

duminică, 7 iunie 2009

Surpriza zilei: narcise, sus in culmea Tarnovului

Am ajuns intr-un final si in Tarnovu. Ma cam rodea de ceva vreme. Ma asteptam sa nu am parte de bujor desi stiam ca deja a inflorit, dar nu acolo. Am lasat deoparte si tura de Ciucas (mai mult din considerente de timp). Intorcandu-ma in oras abia sambata pe seara, ratasem si tura de Robu, tot la bujor, unde nea Georgica, ca orice prieten de nadejde, ma inclusese in gasca. Speram ca voi echilibra balanta cu o tura intr-o zona noua mie. Numai ca Doamne-Doamne s-a gandit probabil ca meritam mai mult decat vremea minunata de care am avut azi parte si ne-a facut inca un cadou: sus, incepand cu mica sa, ce desparte Piatra Tarnovului de restul culmii, am gasit inca inflorite si mirosind innebunitor NARCISE!!! Acolo, la inceput, imediat ce am parasit saua si am facut primii pasi in urcare, am gasit cele mai multe. Apoi inca doua chiar pe Tarnovu Mare si inca doua ceva mai jos in coborarea catre drumul inierbat ce vine de la stanele Tarnovu Mare si se lasa spre vale.
E asa pace in Tarnovu!!! Poate si vremea senina si faptul ca ii aveam azi alaturi si pe Florin si Madalin, poate partenerii mei de ture cei mai deconectanti, mi-au lasat impresia asta. Am plecat, de fapt, azi in Tarnovu, sa masuram pe ceas traseul pe care vor urca oamenii ce vor fi prezenti la Trofeul Vinturaritei de peste doua saptamani si sa ia aminte baietii la peretii pe care sa urce participantii la proba de escalada. Si, evident, sa-mi aleg locul unde sa stau arbitru de post. Ce poate fi mai placut pentru mine in sambata acelui weekend decat sa stau undeva sus, cu vedere la Ursu, Nedeia, Cosana, Funicelu (din culmea principala a Capatanilor) si...mai ales Piatra Tarnovului, apoi sa iau iar culmea la pas si sa tot am sub ochi Parangul, Latoritei si Lotrului, Fagarasul, Cozia, Doabrele, un colt de Naratu, un petic de Buila? Daca stau sa ma gandesc aproape tot ce inseamna munte in Valcea!
Am plecat din zona taberei (cam la 4 km de confluenta paraului Repedea cu Latorita - in poiana fostului I.F. Vatajelu - care nu apare pe niciuna din hartile masivului) pe la 7.30. Am urcat pe valea paraului cat de cat accentuat pe alocuri pana intr-un loc unde valea s-a largit si dincolo de firul apei am zarit o alta poiana, unde ar merita sa incercam sa stam un weekend candva, aflata oarecum sub culmea Cosana. Din fericire, in a doua jumatate a drumului - mai ales, in fata noastra, trona - as putea spunea - cupola Nedeii (2130m - altitudinea maxima a Muntilor Capatanii). Asa ca am privit mereu in sus uitand de pasii pe care-i faceam. Altfel, presupun ca ar fi fost destul de monoton sa urcam o ora pe vale. Dupa nici o jumatate de ora de urcare, din drumul ce insoteste valea se mai desprinde la dreapta un drum, dar acesta e tocmai drumul de coborare, deci noi am stiut ca trebuie sa mergem inainte. La un moment dat apa trece peste drum, loc in care unii din noi ne-am descaltat. Cam la o ora dupa plecare, am ajuns deci la alta intersectie de drumuri, marcata de o piatra ce strajuieste drumul in partea lui dreapta si pe care scrie cu vopsea alba (parca) Piatra Tarnovului si ne indica si un marcaj, PG. Am virat dreapta si am inceput urcusul pe acest drum, care ne-a scos, dupa inca vreo ora sub stana din Tarnovu Mic si, iesind din padurea destul de tanara de brad, ne-a oferit o larga priveste spre Ursu, sub care spinarile despovarate de padurea de brad, erau rosii de atat bujor inflorit! Si tot asa era si Cosana, unde o intreaga poiana, tot imediat deasupra padurii de conifere, era rosie-rosie! Dar cel mai rosu-rosu era Negovanu! Incetul cu incetul, se ridica deasupra padurii si Piatra Tarnovului, argintie in lumina clara a zilei de azi. Pe la ora 10 am ajuns in locul in care imi voi petrece o buna parte din ziua de 20 iunie. In locul in care din drumul nostru, ce vireaza dreapta, se desprinde cel care duce la stanele din Tarnovu Mic, se afla si un izvor. La cateva minute de acesta, drumul se pregateste sa intre din nou in padure si sa continue pe jos, urmarind culmea, spre stanele Tarnovu Mare. Noi insa am inceput un urcus cam de vreo ora (la care s-a mai adaugat inca o jumatate cat am mancat) pe marginea unei muchii, marginita in partea de sus (dreapta) de o stanca pe care sta cocotat un palc de brazi. Urcusul e un pic pieptis, dar e comod, daca urci in serpentine. E presarat cu multe lespezi, pe care urci ca pe niste trepte. Noi am tinut cat de cat aproape de marginea muchiei si am ajuns in mica sa ce are in stanga Piatra Tarnovului. Aici, in sa, pe o bucata de stanca ce iese din iarba, un careva din Vaideeni a simtit nevoia de a de stire cu vopsea rosie ca a trecut el pe-acolo. De altfel, cam tot drumul pana la stana era "marcat" de semne ale trecerii ciobanilor (cate-un pet, cate-un pachet de tigari...gol. Evident!). Din saua asta am mai virat inca o data la dreapta si am tinut culmea pana pe Tarnovu Mare. Aici baietii gasisera o varianta pentru proba de alpinism, dar dupa ce au batut pitoane si Florin a facut o coborare, a observat ca din perete ieseau din loc in loc lame atat de ascutite incat au si "ciupit" coarda. Renuntare la aceasta varianta. Desi locul era foarte frumos. Coborarea se facea intr-o micuta poiana chiar sub peretele abrupt al varfului. De aici, am inceput sa coboram spre locul in care oamenii de la club, care mai urcasera in saptamanile trecute, gasisera si ei un loc pretabil pentru proba de escalada. Se coboara din Tarnovu Mare la inceput in diagonala stanga, si apoi luand ca reper un capat rotujit de culme presarat cu multe lespezi, de dincolo de care isi scot moturile cativa brazi ce se inghesuie unu-ntr-altul. Chiar acolo, sub acei brazi, e peretele ce va servi ca loc de escalada. De la acesta am coborat de-a dreptul nu mai mult de 10 minute (era ceasul unu si un pic) pana am intalnit un drum inierbat ce vine dinspre stane (care se afla in dreapta, in sensul de coborare) si care dupa mai putin de o ora intalneste un drum de tractor ce coboara din stanga. Am continuat sa coboram pe acesta si nu peste mult timp ne-a scos din nou pe valea Repedea, pe care o lasasem jos dimineata. Dupa nici macar o jumatare de ora eram din nou la tabara. Era ceasul 14.30.

luni, 1 iunie 2009

Buila Reloaded

Incepe sa ne placa sa plecam de vineri seara cu autobuzul de Barbatesti, apoi catinel-catinel pe poteca marcata cu PG, care porneste chiar inainte de iesirea din sat, dincolo de puntea ce trece peste Otasau (in stanga drumului forestier care duce la troita ce anunta poteca spre Schitul Patrunsa).
Poteca PG ne poarta pasii prin fanete, prin poieni largi, acoperite de feriga, ce ofera privirii o panorama idilica a intregii vai a Otasaului si a satului insiruit de-a lungul vaii.
De data asta am cam tras sa ajungem repejor la Scarisoara, in speranta ca vom monta corturile pana incepe ploaia. Am ajuns in doua ore acolo. Si nici macar nu a plouat vineri seara. Nici vineri noaptea.
La Scarisoara se poate ajunge si din Pietreni, dupa 3 km de drum forestier (bun, fara sleauri, dar care are bariera chiar la iesirea din Pietreni). Apropierea poienii e anuntata de o sa larga, aflata pe dreapta drumului, unde gasim, in coltul dinspre drum, un stalp indicator. De acolo pana la troita, mai avem vreo 5 minute de urcat. Drumul acesta e marcat cu TR si continua soseaua principala a satului. Mai exista inca un drum - marcat cu TG - cel care face stanga, la iesirea din sat, si se indreapta spre Cheile Costestilor, loc de pelerinaj, in fiecare mijloc de martie, pentru iubitorii de ghiocei (Leucojum vernum - cei mai multi).
Sambata nici nu am apucat sa iesim din corturi ca a si inceput ploaia...care a tinut si a tot tinut pana pe la 4 dupa-amiaza. Noroc cu troita (acoperita si cu pod), unde aveam si masa si izvor. Ne-a oferit adapost de ploaie cateva ceasuri bune, timp in care oamenii veniti de departe anume sa dea o mana de ajutor la operatiunea transport materiale veneau, sedeau oleaca, vedeau ca nu se opreste ploaia si faceau cale intoarsa. Dupa orele amiezii au ajuns si cativa craioveni, care au si ramas ca in pod era loc destul, ca alternativa la cort.
Cum s-a rarit ploaia si am inceput sa scoatem nasurile din troita, vazand ca se cam sparge norul si zarind Piatra si Albu' albe-albe, ne-am echipat la minut si am pornit spre Cacova. Din capatul drumului, baietii au si ridicat doua legaturi de shitza si hai in sus, prin zapada. Noroc ca ne luaseram parazapezile de acasa, desi toti aveam bocancii de trei sezoane. Evident ca niciunul din noi nu avea bocancii de iarna!!! Chiar si prin stratul de zapada se simtea parfumul cimbrisorului! Mai sus, dincolo de saua dintre Cacova si Piatra, zapada era cam la 10-15 cm (ne intrau bocancii pana la glezna in zapada). Doar florile de piciorul cocosului si pe ici-colo cate-un palc de nu-ma-uita ieseau de sub zapada. Gentienele erau toate la culcus. Imi parea rau ca baietii (craiovenii), veniti pentru prima data in Buila, nu aveau parte de albastrul intens si adanc al gentienei verna. (Din fericire, a doua zi zapada s-a dus. Mai ramasesera petice din loc in loc.) Iar cerul....era un mare spectacol de nuante de la gri tern pana la aproape negru si gri-albastrui. Norii se invarteau, ne invaluiau, iar se ridicau...
A doua zi, desi duminica (cand la schit la Patrunsa nici magarii nu muncesc), noi am mai facut o tura: fiecare cu cate o legatura sau mai multe. Si uite asa au mai ramas doar patru legaturi (din 50). Ma gandesc ca la urmatorul episod, vor fi duse si acestea, plus ceva cuie, scanduri si alte acareturi.