"In munti am invatat ce-i vesnicia/Si de la munti am preluat rabdarea" (Dan Sarbu, Kogayon) Numai de acolo, de sus, se vad toate caile (Zicea asta intr-un film...se intamplau treburile undeva, prin Anzi (cica)...si mi-a placut si-am scris-o aici.)



luni, 18 februarie 2013

La casuta din povesti

Despre casuta din povesti mai citisem recent pe Facebook (cred) nu mai stiu la cine (s-ar putea sa fi fost la vreun Albatros - ca au fost si ei recent acolo), da' nu mi-a trecut prin minte ca voi si ajunge acolo - si asta chiar curand. Si-aproape ca ad-hoc, dupa cateva zile de intentie de a merge in Fagaras, urmate de-o juma' de zi de planuri de a sta cu cortul la Curmatura. Sambata dimineata, comunicatul catre tara a fost ca mergem in Ciucas, la casuta din povesti.
Pentru casuta din povesti, multumiri C.T.A. Ciucas (http://www.ciucas.org/refugii/)! Pentru clatite (desi au avut nevoie de un mic upgrade si-un om care sa stea la aragaz), multumiri lui Fane!
Pentru fotografiile urmatoare multumiri, Marius si Lili!
Vremea-n Ciucas fu dupa cum (nu) se vede... 
 ....asa ca, dupa ce-am facutara cale-ntoarsa de la bifurcatia traseelor marcate cu BR si CR (primul spre varf, al doilea spre Saua Tigailor), ne-am intors la casuta, unde ne astepta chiar si soarele!! Acolo se ascunsese carevasazica!!


Si cand ma gandesc ce vreme "am prins" data trecuta cand am ajuns in Ciucas: http://pentruprieteniimei.blogspot.ro/2012/03/3xciucas.html

Da' va fi mai bine data viitoare...cand va fi! Speram!

luni, 11 februarie 2013

Stati ca in padurea de argint oamenii au suflet nepretuit?

Senzatia de culcuseala pe care ne-o dau crengile acestea incarcate cu zapada (mai ales proaspat ninsa) a fost ceea ce ne-a facut sa pornim la drum ieri, duminica, chiar daca ziua anterioara fusese o zi plina si chiar si-n ciuda incidentului petrecut la drum cu prea-incercatul Jimny.

Asa ca plecaram totusi la drum spre meleagurile natale ale prietenului nostru, nea' Ionica sau domnu' Ionica, in functie de cum ii spunem fiecare, ca pentru o plimbare de-o zi de duminica petrecuta impreuna cu oameni dragi si foooarte simpatici.
Am lasat masina in satul Obrocesti (comuna Stroesti) si am luat-o la deal, pe-o potecuta serpuita printre siroirile din Obrocesti, aflate la o distanta de cam 5 km de mai cunoscutele siroiri de la Slatioara, declarate, inca din 2000, rezervatie naturala (a se vedea si aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Piramidele_de_la_Sl%C4%83tioara).
Am ajuns pe culmea dealului, iar acolo padurea ne-a imbratisat si ne-a cocolosit  si ne-a mangaiat cum stie ea mai bine. Se si primenise in straie tesute cu fir de borangic.Si ne depana soptit povestea fulgilor de nea, care ne "clincheneau" pe vestminte si povestea omatului deja asternut, atat de pufos incat mie, cel putin, in momentul in care talpa intra in el, imi suna ca torsul unui motan...Ne-am indreptat apoi spre locul unde in urma cu multi ani, topografii militari au montat o borna din care a ramas doar temelia de beton si care ne indica ca am ajuns in punctul cel mai de sus al Magurei Slatioarei.
Stiati ca dealul cel mai inalt din tara, aflat in zona subcarpatica, e Magura Slatioarei (716m)? Si mai stiati ca in Magura traiesc oameni, care desi au casa si multi metri patrati de curte "la oras" (mai precis, in Horezu) prefera sa-si traiasca zilele la poalele padurii, fara curent electric? Si mai stiati ca sunt gazde minunate? Si ca, indragostiti fiind de casuta lor alba de paianta, cu scarita la intrare, niste oraseni (da' care-n adancul sufletului lor au ramas niste tarani, dom'le!), dupa ce-au fosnit codrii de arama, au venit sa se dea si de-a berbeleacul prin zapada pana la casuta, la tanti Aurica? Si poate ca vor reveni si-n vreme de primavara sa-i aduca ceva frumos si bun cand va-mplini ani 81, dintre care 57 i-a petrecut in Magura.
Cam asta cu vorbele...De-aici incolo sa curga cu...poze:

....De treci codri de aramă, de departe vezi albind/ Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint....
.....glasul padurii de argint, de fapt, corul padurii de argint, in care canta milioanele de fulgi pufosi care cad si se lipesc de gluga jachetei si pe care-mi place maxim sa-i ascult cum se astern peste mine...




Din nefericire, nu era o casuta in copac ridicata acolo pentru copii, ci pentru vanatori. Din fericire, scandurile sale putrede sunt semn ca nu a mai urcat nimeni acolo de haaaaat...caat timp sa fie?....Da' poate ca nici nu mai au in ce sa traga pen'ca animalele s-au dus...Si ne intoarcem la "din nefericire"...




P.S. Autorul fotografiilor: Mirela (Mirela Nechifor). Daca vreti sa mai vedeti ce si-a mai postat Mirela, o gasiti pe google+.....Acuma...daca va plac prajiturile foarte mult, va trebui sa va multumiti doar cu pozele....Noi, in schimb, beneficiem la fiecare inceput de tura de prajiturile Mirelei, asa de bune ca..vorba aceea....mai ca-ti vine sa-ti inghiti limba. Si inca un lucru: cozonac mai bun decat acela facut de Mirela n-am mancat in viata vietilor mele!!! Numai sa-l vedeti si va lasa gura apa!

Aaaa.... si nu e tot: ieri, dupa ce mancaram noi la tanti Aurica branza si lapte covasit si niste "porcarii" traditionale cu care ne-a omenit nea Ionica, acompaniate cu o tuica de 6 ani(!!!), fiarta pe plita, in drum spre casa ne mai opriram si la Vaideeni (vorba vine...ca ne opriram....ca de fapt, facuram special un ocol), unde mai bagaram o mamaliguta cu branza de oaie si smantana.  Sar'mana, Clara!

In oras, nici urma de zapada. Plouase.

Inca un P.S.: o pufosenie-culcusenie de poza si de la Florin (alte poze de-ale lui la: http://naturapasiune.blogspot.ro/)






duminică, 3 februarie 2013

"Suier de vant" - de fredonat in turele de iarna

E un (mare) farmec si-n glasul vantului si-n perdelele de zapada ridicate un pic deasupra stratului de omat. Sau, in tot cazul mie-mi place. Ce tura e aia, iarna, fara nori vinetii, suier de vant si cate-o pala de zapada spulberata?! E-adevarat ca dincoace de jacheta mea Marmot, in carapacea careia mi-a fost bine de fiecare data (desi, de cele mai multe ori, doar cu o bluza de corp....ca si azi) imi pastrez caldura si vantul nu ma lasa sa transpir, chiar si-n ciuda efortului. Poate de-asta-mi si place.
Urcarea pe Albu' (iarna) mi-a ramas de fiecare data ca o amintire foarte placuta...desi anul acesta, daca nu se intampla ceva ce ne-a facut sa ne propunem macar o tura "omagiala" pana-n Canionul Albului, nu stiu daca as mai fi ajuns. A mai fost si prognoza meteo, ce zicea de ploaie la Barbatesti  si care i-a facut pe cativa din noii tovarasii mei de ture sa ramana indoor...Noi, cei care-am plecat totusi la drum, speram ca ploaia de jos sa fie sus ninsoare. Zis si facut. Asa frumos veneau pe Albu' fulgii spre noi. Aproape ca aveau un zbor orizontal si ar fi avut un efect de-a dreptul hipnotic, daca m-as fi oprit ceva timp sa-i privesc cum vin dinspre Tucla. De partea cealalta a Albului, deasupra Scocului Corbului sau cum ii zice scocului spre care se lasa panta Albului, fulgii pluteau lin, in cadere perfect verticala...
Ceva mai sus, s-a mai intetit treaba, dar nu deranjant. Cat sa fie si cu un pic de muzica...auzita doar in fundal cat timp am stat in canion, unde era asa de calm si pace, bine si frumos!
A urmat aproape ca o joaca prin zapada pana la refugiu, unde ne-am oprit un pic ca sa mancam si sa mai dam afara din zapada stransa sub fereastra si-n dreptul usii...da' cu farasul de plastic mi-ar fi luat prea mult timp, pe care din pacate nu-l aveam...si  n-am avut cand s-o scot pe toata. Vestea buna: matura (a cata oare??) e la locul ei!!! N-a mai luat-o nimeni.
Si-apoi la vale, integral pe marcajul CA, adica pe traseul pe care cu ceva aaaani in urma gasca urca la vechea stana de revelion, Pasti, Craciun s.a.m.d. Toate bune si frumoase pana la partea finala, paraul  ce duce in capatul forestierului de pe Otasau, la troita. Valea asta poate acum foarte bine sa se cheme si Valea Plangerii, la cati copaci sunt prabusiti de pe versanti, scosi din radacini, cu ramurile intinse pana in albia paraului. Intr-un fel pentru cine a jucat cand era mic...cum ii zicea jocului aceluia cu mainile mai multora impletite si in care un jucator, care nu privise la cum isi incurcasera ceilalti mainile, trebuia sa descurce toata treaba, poate fi chiar fun.....printre crengi, pe sub crengi, peste crengi, eventual si-un soi de spagat peste vreo doua-trei trunchiuri deodata....ca doar mergem la sala in timpul saptamanii...ca sa ne-ntretinem si sa nu ne fie prea greu in weekend!
Poze iar n-am...Se pare ca problema aparatului meu nu era aceea cu acumulatorii (sau, mai bine zis, aia era ceva secundar), ci cardul. Trebuie alt card. Da' voi avea si niscaiva poze, cand le voi primi pe-ale tovarasului de tura.
P.S. Albu' are din nou cruce...Cea care a fost traznita si facuta mii de bucatele a fost inlocuita. De ceva veme, a fost montata si pe Tucla o cruce, cam de marimea celei de pe Albu'.
............
Dupa...cate zile au trecut?....iaca si cateva poze facute chiar maiestrit, dupa criteriile mele. Din pacate, aparatul mea s-a dus iremediabil. Cica e vorba despre senzor...asa ca poze numai de la ceilalti...

Eheee...si asta e doar inceputul...
 Iata-ne si pe Albu'
 Mai e un pic pana la crucea Albului...
 de la cruce-n sus...
 aproape de buza canionului

 coborarea spre refugiul din Curmatura Builei
 deasupra refugiului

 room vith a wiew
 Tucla, strajerul de serviciu...