"In munti am invatat ce-i vesnicia/Si de la munti am preluat rabdarea" (Dan Sarbu, Kogayon) Numai de acolo, de sus, se vad toate caile (Zicea asta intr-un film...se intamplau treburile undeva, prin Anzi (cica)...si mi-a placut si-am scris-o aici.)



joi, 3 ianuarie 2019

Departe de lumea pestrita

Dupa luni lungi si grele de absenta, sperand intr-o recuperare cat de cat, ne-am luat picioarele la spinare in a doua zi de 2019 cu destinatia Poiana Sulitei -  Aninoasa. Am ajuns pana in Poiana Sulitei (via Vasilatu', pe vechiul traseu de traversare marcat cu CR, ce lega valea Calinestiului de Pascoaia), de unde am facut cale intoarsa, dar nu inainte de a urmari spectacolul unui asfintit spectaculos peste Buila. 
Cu tristete, am descoperit un nou forestier in zona, un fel de centura pe partea de sud a poienii....

Pentru cine nu a urcat la Sulita, iarna pe zapada si e curios sa arunce un ochi la ce i-ar bucura privirea daca ar face-o, iata cateva ponturi, mai jos:

Urcand dinspre Vasilatu, privirea este atrasa, intai si intai de zona Doabrelor, in toata "coltosenia" ei, dezgolita de vegetetie.

 Ramasitele unui mod de viata aproape dus, aceste casoaie sau odai,unde pe timpuri oamenii salasuiau vara, cand urcau cu vitele la pascut, in poiana.

 Vamesul care vegheaza la intrarea in poiana...

 Privind inainte cu speranta... La multi ani, 2019!

 Mestecenii astia,care pregatesc terenul pentru padurea de foioase, candva taiata la ras pentru a face loc pasunilor.

 Ultimele case inca locuite (una sau doua chiar si pe timp de iarna), in partea de sus a locului

 Vecinii de la sud, Doabrele si Naratu'

OZN-uri deasupra Builei... Or fi vrut sa ne-o rapeasca


 Cu gandul la o revedere la ceas de toamna, pe care ne-am tot promis-o, dar deocamdata n-am ajuns.