"In munti am invatat ce-i vesnicia/Si de la munti am preluat rabdarea" (Dan Sarbu, Kogayon) Numai de acolo, de sus, se vad toate caile (Zicea asta intr-un film...se intamplau treburile undeva, prin Anzi (cica)...si mi-a placut si-am scris-o aici.)



miercuri, 25 septembrie 2013

Asta e Romania pitoreasca!!!

Privind in zare spre Cozia scaldata-n soarele ce strapungea norii si ni se arata in capatul vaii Lotrului, prin culoarul deschis intre culmea Capatanilor si versantul sudic al Tarnovului, Alex exclama: "Asta e Romania pitoreasca!!!" Nu e un fragment dintr-o carte de calatorii, ci un momentel din iesirea noastra de duminica prin Piatra Tarnovului, dupa ce deja coboraseram si ne aflam deasupra stanelor din Poiana Tarnovu Mic.
Pentru o parte dintre noi weekend-ul prin lumea Tarnovului a inceput de sambata dimineata, pe la ora 10, o data cu plecarea din curtea hidrocentralei de la Ciunget si traversarea Latoritei pe puntea pietonala ce te duce la poalele sale.
N-am inaintat prea mult timp prin padurea de fag pan-am prins un picior pe care-am luat-o-n sus. Dupa un urcus pieptis pe un camp foarte inclinat de lapiezuri, am ajuns in capatul fasiei de calcar care margineste abruptul ce se ridica deasupra vaii Latoritei. Foarte frumoasa inaintarea pe marginea peretului abrupt, aproape ca vertical, sub care se intinde padurea de foioase si larice! Dintr-o mare nefericire, laricele aflate pe fasia de calcar au fost devastate de foc...Nu ne asteptam la asta….ca n-am vazut si n-am auzit nicio stire despre asta.....Da' de unde sa fi auzit/vazut daca imi tin televizorul in debara?! Doar intr-un loc, in mod aparent inexplicabil, verdele laricelor razbate dintre trunchiurile arse. Miraculos cum locul acela a fost ocolit de flacari!
Am tot tinut linia ce margineste abruptul, iar aceasta ne-a coborat, la un moment dat, intr-o mica sa, in inima padurii de fag, de unde am luat-o din nou in sus pan-am iesit iarasi pe margine, printre brazi falnici, afinis si tufe de ienupar impodobite cu cate-o flacaruie de larice, din cand in cand. In gol alpin am dat abia pe la ora 3 (ca mersul ne-a fost agale si cu multi timpi de asteptare dupa mesterul pozar, ceea ce mi-a placut…caci locul are mult farmec) si-am constatat ca vacile erau inca sus si deci si ciobanii. Oricum renuntaseram sa mai ramanem la refugiul de langa stanele din Tarnovu Mic, pentru a ne petrece seara la cabana Petrimanu, alaturi de prietenii mei pitesteni de la Romania Pitoreasca.
Asa ca, dupa ce ne-am oprit la troita cu masa si bancute, zidita in vecinatatea stanelor de sub Tarnovu Mare, si-am mancat, am luat-o in jos, spre valea Repedea (drum forestier…) si-napoi la Ciunget, cu o pauza de-o juma’ de ora in pridvorul cantonului silvic de la Casa Verde, unde-am preferat sa asteptam trecerea ploii…..ca demuult nu mai sezuseram intr-un pridvor sa privim si s-ascultam ploaia.
Surpriza serii a fost….vocea lui Alex. Desi ne cunoastem de-atatia ani e pentru prima data cand il ascult cantand. Foarte calda, duioasa, frumoasa vocea lui! Ce norocos esti, Alexule, ca ai o asemenea voce!! Sau norocosii suntem noi, cei carora ne canti din cand in cand?!

Duminica dimineata, dupa un mic dejun la care am avut chiar si tort aniversar, ne-am imbarcat la masini si-napoi spre Borogeana Ragaliei (cantonul silvic paraginit, aflat intre Ciunget si Petrimanu), de unde iarasi in sus, da’ de data aceasta cu gand sa urcam Piatra Tarnovului, ceea ce s-a si intamplat. Nu mai stiu cat era ceasul cand am ajuns in saua de unde se intra spre Piatra…Oricum eram hotarati sa… Asa ca am… A fost chiar mai usor de cat ma asteptam, da’ poate ca si datorita companiei… 
 
 
 

 
 






Si nici macar jnepeneala nu a fost asa de vitrega cum credeam. Era chiar largut pe unde ne-am bagat noi. Ne parea chiar c-avem culoar! Interesant e ca fix in locul unde Piatra Tarnovului atinge altitudinea maxima (1879m..parca), jnepenii lasa loc unei micute poienite. Parca anume n-au mai prins radacini pe-o raza de cateva metri.
Din acel loc ne-am lasat la vale, pornind de la primii brazi vecini cu “domeniul” jnepenilor, adica imediat de sub poienita cu pricina.
In continuare, jnepenii chiar pareau de nepatruns!!!

Dupa ce-am tot zig-zag-at printre si pe sub brazi am dat de-un culoar de grohotis care ne-a scos in marginea poienii de la stana. A urmat intoarcerea pe drumul ce-ncinge Piatra pe la baza pan-am ajuns de unde-am plecat si-am dat-o la vale.

Cam asta a fost ziua… Mie uneia mi-a parut tare rau ca s-a terminat!
Multumiri pentru poze lui Nicu, Razvan si lui  Sorin B.!
Cine vrea sa vada mai multe fotografii gaseste in albumul facebook-cian dedicat turei, postat pe pagina Clubului Romania Pitoreasca.

vineri, 13 septembrie 2013

Incursiuni bucovinene si poteci fagarasene

Concediul meu de anul acesta se datoreaza exclusiv prietenilor mei de-acasa (desi...de-acuma, "acasa" voi ajunge doar in timpul liber si doar cate-un pic cu treburi...). Eu doar am zis da, adica am raspuns la apel.
Prima saptamana ar putea primi foarte bine titlul (care e doar imprumutat...nu e gaselnita mea) "Cu circu'in sat", adicalea ne-adunaram gasca mare si vesela tocmai in Bucovina. In binecuvantata Bucovina. Frumos taram...desi....armonia ar fi putut fi perfecta neintruzionata de "stilul" celor mai noi aparitii (cu siguranta majoritatea pensiuni), neacordat cu primele "valuri" de case. Din cate m-am prins eu, cele mai vechi case (si cele mai frumoase, in opinia mea) sunt cele cu pridvor (inca in picioare pe ici, pe colo si chiar bine intretinute; urmeaza valul doi, doar cu parter sau si cu etaj, care poarta amprenta trecerii austro-... - poduri mansardate cu acoperisuri frante si fatade cu aspect de broderii, foarte frumoase de altfel; mai sunt si unele cu marginile acoperisurilor usor ridicate, cumva asemanatoare pagodelor; iar ultimul val - strict utilitar, fara sa mai tina cont de ceea ce era deja obisnuit in constructiile zonei.
Drept cartierul nostru general a fost aleasa Vatra Dornei (loc deja drag mie din mai multe motive, inclusiv cele doua cofetarii din oras), de unde ne-am lansat in mai putine incursiuni decat ne propuseseram initial, din motive de vreme, bineinteles.
Asa ca, in prima zi, cu stergatoarele de parbriz in intensa activitate, ne-am dedat la o lunga tura pe la....manastiri, dintre care mie cel mai mult imi placu la Humor (prin comparatie cu Moldovita, Sucevita, Putna si Voronet) si nu din cauza ca doar la Humor nu-ti cere nimeni taxa de intrare si nici de fotografiere, ci pur si simplu, acolo am simtit eu linistea si pacea, pe care te-astepti sa le gasesti intr-un asezamant monahal.
In urmatoarea zi, ploaia s-a domolit, da' nu si ceata, asa ca vulcanicii apostoli ai Calimanilor ni se aratara mai mult ca niste aparitii fantomatice rasarite din ceturi neguroase si reci.
Sunt vreo 30 de km si ceva din Vatra Dornei pana la Gura Haitii, locul de intrare pe poteca marcata cu PA, care inainte de a ne scoate printre tufe de ienupar si, mult mai important pentru pofticiosi, de afine si merisoare, ne baga printr-o padure deasa de brad numa'buna de parcurs pe-o vara fierbinte. Atat de bune au fost si afinele si merisoarele incat zau ca a meritat sa ne amorteasca degetele din cauza frunzisului rece si ud!
Cea mai frumoasa zi (cum zice si cantecul) a fost urcarea pe Ineu dinspre Gura Lala, pe valea Lalei, trecand mai intai peste-ntinse covoare moi si pufoase de muschi intinse la umbra unor brazi frumosi, dupa care printre jnepeni...prietenii mei, jnepenii...apoi pe langa cele doua lacuri glaciare, Lala Mare si Lala Mica. Plus ca ne-am ghiftuit si de data asta cu afine si zmeura, din belsug. Panorama ce se deschide privirii cand ajungi pe Ineu chiar e una din cele mai frumoase! A meritat din plin chinul pe cel mai vai de el drum national din tara asta, DN 18, ce leaga Bucovina de Maramures. Pacat de satele frumoase traversate! Cat de mult "contribuie" la starea drumului masinile ce cara lemnele din padurile ce inca se taie de-o parte si de alta a vaii Lala (si probabil ca si-n alte locuri din zona) ramane sub semnul intrebarii.
Plus ca urcarea pe Ineu mi-a readus brusc in minte o foarte draga amintire, aceea a cuburilor de zahar ("zai", in versiunea mea de pe la vreo 2 ani....cred) pe care le primeam de la o vecina cand mergeam la tara: la varful bocancului, pe poteca de sub varf mi-a "sarit in ochi" un cubulet aproape ca perfect de cuart..cuartit...ceva de genul....pe care-l voi pastra ca amintire. Cea mai frumoasa zi ne-a scos in cale si o efervescenta  intalnire cu un grup destul de numeros de septuagenari sau pe-acolo, care, in virtutea curiozitatii specifice varstei, au vrut sa stie de unde venim, de unde suntem de felul nostru. La aflarea locului de unde-am purces la drum si-au amintit toti cu vadita placere ca avem noi in Valcea "un munte foate frumos, unul....cu numele din doua cuvinte"..."Buila-Vanturarita"? "Daaaa! Exact!" Iar eu, in gandul meu: "Halal de voluntar mai sunt si eu! As fi putut avea la mine macar vreo cateva pliante...."
Am cules cateva din fotografiile lui M.M. care oglindesc foarte frumos tinta noastra din ziua aceea, da' si cum se vedea de-acolo, de sus:
 varful Ineu
 ..la sud de Ineu...
 ....iar aici, varfurile Ineut/Inaut si varful Rosu, aflate pe una din culmile ce duc spre Ineu

Am parasit Bucovina cu regret si parc-am mai fi stat...da' pe unii ii astepta serviciul, pe altii alte meleaguri. Pe mine ma astepta la o distanta de-o zi plecarea-n Fagaras.
One more: de treceti prin Pojorata - Campulung, bagati-va olecuta si pe drumul ce duce spre Rarau. Veti gasi la cateva minte de mers cu masina o pastravarie, unde in afara de pastrav puteti manca niste hribi cu sos deliciosi!!! Foarte, foarte buuuuni!

Evident ca si Fagarasul ne-a primit tot cu ploaie in primele zile, ceea ce-a dus, in chiar prima zi, la retragerea din calea vantului si a acelor de ploaie tocmai la cabana Suru, adica la 500 m diferenta de nivel fata de Saua Surului, locul unde-am decis retragerea, da' vorba aceea "Rabdarea e-o virtute."
Asa ca, dupa inc-o zi de asteptare prin preajma cabanei, de cules si gatit ciuperci,
 
plus un premiu sub forma unui fabulos apus,
am luat-o din nou in sus si-am tot inaintat pan' la Caltun.
 
 
Din ziua aceea ii multumim lui Doamne-Doamne pentru ca a spart norul care se adunase pe Negoiu', da' care s-a imprastiat cand am ajuns noi acolo (si care cica s-a adunat din nou dupa...), ca a vanturat norii in timpul noptii, si am putut vedea Calea Lactee cum numai din asemenea locuri o poti vedea....desi dimineata, linia crestei era din nou ascunsa-n nori.
Asta ne-a facut s-o cotim spre Balea pe varianta Saua Pisicii, ceea ce ne-a mai oferit un ospat cu afine si merisoare.
La Balea am bagat cate-o ciorba si din nou la deal
 
pana la Podu' Giurgiului, unde am avut parte, a doua zi dimineata, de o placuta surpriza. De sus ne veghea o capra neagra (din pacate singura), care-a stat ceva vreme cu ochii pe noi, ba chiar, la un moment dat s-a si asezat pentru o buna bucata de timp. A simtit ca suntem oameni buni.
Dupa ce-am asteptat sa se topeasca gheata adunata pe cort, am strans si-am luat-o iar in sus. Am ajuns pe Moldoveanu cand inca nu era (foarte) aglomerat. Si din nou, surpriza: intalnire cu doi valceni de-ai nostri, cu care am si coborat spre casa, doi oameni frumosi, doi oameni care se iubesc, impreuna cu care mi-a fost foarte drag sa merg pret de cateva ceasuri. Plus ca satele argesene aflate la poale de Fagaras imi plac la maxim. Ultima surpriza? Schitul de la Corbii de Piatra, un loc unde credinta si increderea in oameni merg mana-n mana. Micile obiecte de luat acasa...iconite, bratari, carticele de rugaciuni...toate sunt cu autoservire. Iei ce vrei, vezi cat costa si lasi suma potrivita. Cand am revenit la drum, dupa ce-am inconjurat blocurile mari de gresie in care a fost sapata bisericuta, in lumina calda a serii frumoasei zile de septembrie cineva canta la fluier, intr-o curte peste drum de vechiul schit. Ce sa mai zic de casuta cu pridvor de-alaturi de schit, proaspat varuita intr-un albastru concurent cu cel de Voronet, infrumusetata cu o foarte rosie muscata si pazita de-o pisica ce sedea ghemuita pe prispa?!

Le multumesc fiecaruia in parte, autorilor fotografiilor strecurate printre randuri care m-ajuta sa fiu din nou acolo (fara sa-mi mai simt rucsacul pe umeri si pe solduri...)!
Voi prinde aici si cateva fotografii de la Florin (selectia lui o puteti vedea alaturat)...ca pe-ale lui Nicu le-am integrat in povestea de mai sus.
Le multumesc baietilor ca s-au randuit care sa ramana cu mine pe ici, pe colo si ca au avut grija de betele mele cand era cazul sa am nevoie de ambele maine libere! Si ca s-au gandit sa ma ia cu ei in tura! Au crezut  mai mult decat mine in fortele mele....
Voi scrie totusi si cum se cheama locul surprins in fiecare fotografie, gandindu-ma ca poate mai sunt romani care nu stiu ce se vede.

lacul Avrig
Ciortea (cel mai inalt varf valcean) si Budislavu
 Saua si Refugiul Scara
 intrarea-n Custura
Pe la "Trei pasi de moarte"....parca mai multe cabluri decat data trecuta. Sau memoria imi joaca feste? Sau sa fie de vina ceata din urma cu niste ani, cand nu vedeam mare lucru dincolo de firul potecii?
De la Negoiu venire, traseul nostru pare ca s-a miscat in sensul acelor de ceas (in fundal, spre dreapta, Negoiu si Lespezi, iar in stanga, Moldoveanu, unde era mare aglomeratie sambata, la pranz. Pesemne ca e o terasa numa' buna de luat pranzu'-n weekend, aflata-n maaare voga. Bravo, romani!)
Ochiu' lui Nicu a vazut lucrurile cam asa:
 De la Portita Vistei incolo picioru'meu n-a ajuns inca. Ce sa te pui cu vremea?! Daca nu ne-ar fi tinut in loc o zi jumate....