"In munti am invatat ce-i vesnicia/Si de la munti am preluat rabdarea" (Dan Sarbu, Kogayon) Numai de acolo, de sus, se vad toate caile (Zicea asta intr-un film...se intamplau treburile undeva, prin Anzi (cica)...si mi-a placut si-am scris-o aici.)



vineri, 21 octombrie 2011

Cozia-n octombrie

Manata de amintirea lui octombrie cu lumina stralucitor de clara, in urma cu vreo doua saptamani tanjeam dupa o noapte senina sub cerul Coziei, pe care sa ne-o petrecem undeva sub varf, intr-un locsor unde sa ne intindem cortul si sa ne lasam patrunsi de linistea infinita a cerului plin de stele si a sarpelui de lumina din vale, da' n-a fost sa fie pentru ca doua weekend-uri la rand, in Cozia a nins. A nins frumos, frumos de tot sau poate ca asa-mi parea mie dupa chinuitoare zile de ratacire urbana. Ce-i drept, sa vad brazi mari si ninsi e una dintre imaginile  cele mai "pozitivante" pentru mine:

Cum de a fost sa fie Cozia primul loc pe care sa-l vad dupa...? Nu stiu precis. Ceea ce stiu  e ca  a fost ca si cum, intr-un fel pe care nu pot sa-l descriu, mi-as fi regasit locul, reintalnind figuri familiare  si simpatice si, mai ales, pe dragul de Haplea, care nu doar o data ne-a insotit pana jos, la Turnu. Imi amintesc de o coborare tarzie de ianuarie la lumina lunii, care era atat de limpede incat nu ne-a venit sa deschidem frontalele, cand Haplea a mers la piciorul meu aproape tot drumul.
El e Haplea:
Chiar si imaginea scaunelor de metal de pe terasa cabanei a insemnat pentru mine un asa familiar incat m-am gandit ca merge de-o poza:
Voi reveni totusi si cu ceva culori de toamna, prilejuite de alt loc lipit de sufletul nostru, Basarabul, oferit sambata trecuta lui Gabi, sa zicem ca un cadou pentru ziua lui. Ne-ar placea sa-i oferim un cadou si pentru onomastica...in completarea acestuia.