"In munti am invatat ce-i vesnicia/Si de la munti am preluat rabdarea" (Dan Sarbu, Kogayon) Numai de acolo, de sus, se vad toate caile (Zicea asta intr-un film...se intamplau treburile undeva, prin Anzi (cica)...si mi-a placut si-am scris-o aici.)



duminică, 26 iunie 2016

De vara...

Muntii Capatanii includ, in afara de culmea domoala si plaioasa de aproximativ 50 km, care se intinde de la Oltet la Olt, si vreo trei masive mai stancoase, dintre care doua calcaroase si unul cu gnaisuri, in principal. Incursiunile la calcaroase le avem notate anual in agenda pentru lunile de toamna, dar gnaisul a devenit, de ceva vreme, un fel de locuinta in lunile de vara, cu precadere iunie-iulie. Pe langa cotrobaiala din curiozitate, mai avem un motiv, si anume salutari si plecaciuni reginei. Ne e tare draga si nu ne lasa sufletul sa nu-i transmitem respectele si dragostea noastra, vara de vara....
De altfel, si site-ul PNC se lauda cu ea, dupa cum o arata chiar pe prima pagina! Ca sa nu mai vorbim de oarece panou informativ aflat la drumul mare!
In tot cazul, rasplata e pe masura efortului depus. Traseele pana sus sunt solicitante...istovitoare, de fapt, mai ales acuma, vara. Si chiar de vrei sa fugi de caldura si te gandesti sa profiti de racoarea uneia dintre vaile care apar ca purtatoare de traseu turistic (implict marcaj turistic), conform vechii harti a lui Nae Popescu, la cate ori treci apa de pe o parte pe cealalta, pentru ca apoi sa ai parte de urcare pieptisa, chiar daca pe uscat.... tot ajungi sus cu o mare nevoie de refacere a fortelor. Si sa fiti siguri ca timpul necesar e semnificativ mai mare decat cel anuntat!
O mica idee despre cate culmi sunt pe sus si care cum se imprastie una din cealalta, puteti gasi creionat (de-a dreptul) la pagina 115 din PM al PNC, de asemenea, pus la dispozitie pe site. Referitor la site, e de stiut ca in teren nu veti gasi marcajele notate acolo, nici pe traseul 6 si nici pe 7: http://www.cozia.ro/trasee.html Traseul 6 nu mai gazduieste marcaj turistic, ca sa zic asa. Poate intr-un loc sau doua si-n tot cazul nu ce scrie acolo.. Iar despre 7...pesemne ca persoana care a redactat sectiunea a luat in considerare doar marcajul ce insoteste valea Lotrisorului, dar dupa ce paraseste valea, acesta duce in cu totul alta destinatie. Cat despre durata...depinde de bagaj si de forma fizica. 
Acumaaa, dupa ce v-am incurajat de mama-mama prin ce-am scris mai sus, sa dam drumul si la cateva imagini, care arata ca merita efortul. Locurile sunt putin umblate de turisti...spre deloc. Legendele spun chiar ca, sunt mai degraba misunate de braconieri, dar in ceea ce ne priveste, curiozitatea pentru  coclaurii cu pricina si bucuria revederii reginei ne fac sa ne asumam si riscul asta. Si cand te gandesti ca au fost vremuri cand pe-acolo pasteau linistite turme de oi...In afara de niste urzici si ceva scrijelituri pe copaci n-a mai ramas niciun alt semn al oieritului. Si tot asa, mai demult, vara muntele era cotropit de sasii care veneau la cules de regine. Dar muntele i-a pedepsit. A cerut la schimb o viata de om pentru atatea vieti curmate. Ei nu veneau doar sa le salute si sa se bucure umili in fata fragilitatii si delicatetei lor si din cauza asta au mai ramas mult prea putine fata de cate cica erau. Practic doar cateva.
 
 
 
 
 

De unde-am avut cartierul general, in ziua de mijloc (intre urcare si coborare), am purces la un traseu circuit, in sensul invers acelor de ceas. Si ochiul nostru s-a bucurat de asta:
 
 
 
 
  

La coborare, am revazut cu mare drag locurile pe unde-am coclaurit in lunile trecute: prin Coltii Doabrelor
 
pe culmea ce duce de la Olt la Turtudan, dar care e "dotata" cu o faleza de gresie de cativa metri, pe care am fi putut-o cobori doar in rapel, dac-am fi avut cu ce...
sau, si mai la nord, pe culmea Betel.
Finalul de traseu pe-acisilea are un farmec anume si-o poezie a lui, mai ales ca, acuma vara, te intampina cu o mare de flori si un izvor cu apa rece...
 
Aaaa, da! Inca un lucru: atentie la vipere!

vineri, 27 mai 2016

A doua jumatate (vechiul TR ce leaga Poiana Sulita de Calinestiul de sosea, via Culmea Betel)

Daca tot ne porniseram asta-vara sa luam urma unor vechi marcaje insotitoare de trasee cam uitate de lume, in urma cu niste saptamani a venit randul Betelului, pe unde-am mai urcat acum vreo...9 ani. Asta, dupa ce la final de martie ne-am tinut cat am putut de cealalta jumatate de traseu purtatoare de acelasi marcaj, care inca se mai zareste prin Doabre...
Desi pe una din hartile M. Lotrului apare ca marcajul TR prindea Culmea Betelului de undeva de prin zona poienii largi din marginea satului, pentru noi tentatia urcarii pe langa cascada Betel a fost mai mare decat sa aflam care e locul de intrare dinspre sat. 
Asa ca daca aveti drum pe valea Oltului si aveti si niste ore la dispozitie, va puteti parca masina langa biserica de la sosea si sa va lasati dusi pe potecuta ce insoteste mai clar sau mai putin clar culmea presarata de ace de gresie sau de pereti mai mari sau mai mici. Nu e chiar indicat sa faceti asta, totusi, in perioadele in care care v-ati astepta sa fie gheata sau zapada inghetata pe potecuta, care pe alocuri e doar o brana.
De coborat din Sulita aveti mai multe variante. Cea mai buna ar fi pe Culmea Podisului - daca o sa va prindeti pe unde-ar fi intrarea....Asta v-ar duce cel  mai aproape de locul din care ati pornit, daca e nevoie sa va intoarceti la masina sau in halta Betel.
De data asta, noi am coborat prin Calinestiul de vale, unde am ajuns pe drumul ce insoteste paraul Sulita, si de unde am iesit mai apoi la sosea.

Pentru a va face o idee despre cum arata locurile, aveti la dispozitie link-ul de mai jos:

Spor! :)

miercuri, 23 martie 2016

Cu drag, din Doabrele Brezoiului si Poiana Sulitei

Revenirea prin Doabrele Brezoiului si Poiana Sulitei ,dupa 3 ani de la ultima "incursiune" ne-a adus si placeri asteptate, dar si o foarte frumoasa surpriza. Plus ca ne-am mai ales si cu o socoteala la vremea toamnei. Mestecenii aurii vor fi tocmai buni de prins in poze!!! :)
Deocamdata doar poze din miscarea de duminica. Marca Bogdan. :)
deditei (pulsatilla montana)
 Se vedea frumos, de acolo, de sus....
 
 Poiana Sulitei, pe vremuri resedinta de vara a crescatorilor de vite brezoieni
 
 







marți, 26 ianuarie 2016

Ceva nou, ceva vechi si ceva albastru

Nu mai stiu cand si in ocazie se poarta ceva vechi, ceva nou si ceva albastru, dar se potriveste cu locurile pe care umblat in weekend-ul trecut.

Sambata, dupa ce-am refuzat un drum pana la cascada Scorusilor ca sa asistam si sa facem poze la posibil prima catatare la gheata pe aceasta cascada (ceea ce ar fi insemnat sa cam degeram...) si o tura pana pe Fratosteanu (care, de fapt, s-a schimbat intr-una pe la Manaileasa), ne-am tinut de planul initial (si anume o urcare spre stana Bratienilor, asa cum o numesc localnicii, sau stana de sub Saua Zmeurat, asa cum apare pe harti).
Traseul pleaca de la sosea, din Malaia si urca pe Valea Satului, fiind marcat cu BA...destul de bine, mai putin la bifurcatia de deasupra fantanii Bratienilor, unde nu indica daca sa faci stanga sau dreapta. Trebuie facut stanga...De la capatul forestierului, prin ce a mai ramas din padurea de fag (unde s-au facut taieri in urma cu niste zeci de ani probabil) urcusul e destul de pieptis si deci solicitant, dar miscarea prin padurea de brad de mai sus e adevarata silvoterapie.
Ca sa parafrazam concursul lansat pe site-ul celor de la Nikon, "Eu sunt lumina."... :)
 stana de sub Saua Zmeurat sau stana Bratienilor
 Era bine sub soarele amiezii, asteptandu-mi portia de ciocolata calda...
 Cu mare bucurie si emotie am descoperit vechea bisericuta de lemn din Malaia (monument istoric), sprijinita in cele patru colturi de niste piloni de beton.
 Traseul de coborare, in format electronic...

Duminica, la dorinta unui foarte bun prieten (dar care, intr-un final, a lipsit...) am purces spre Calinesti, mai precis spre Padurea Calinesti (rezervatie naturala, neinclusa in PN Cozia, dar aflata in custodia Adm. PNC), unde locul traditional de popas si de servit pranzul ramane Grota Zmeilor.
 
De la Grota Zmeilor am urcat pana in fereasta de deasupra si apoi am tinut culmea despre care am aflat la final ca se cheama Culmea Negoiu...Mai sa vezi!!! Din culmea cu pricina, incepem sa avem vedere la casoaiele din zona sau odai, cum se mai numesc. E vorba de locuinte in care, pe timpuri, oamenii traiau vara in timp ce-si tineau vitele pe sus, la pascut. Cica masa de seara o gateau pe rand si mancau impreuna. O data la unii, o data la altii....
 
 Din locul in care trebuie, la un moment dat, sa viram spre stanga, ni se deschide, fara oprelisti si bruiaje
(crengi si alte vegetatii), panorama catre Tara Lovistei
 si catre cele mai mari inaltimi ale Valcii, Ciortea-Boia.
Un copacel curios tasnind din blocurile de gnais, specifice locului...
 Cam asta a mai ramas din izolatia peretilor casutei aflate in capatul vaii care ne scoate inapoi la drum, mai sus de sat. Peste peretele din barne a fost aplicata impletitura de alun umpluta cu pamant si apoi s-o fi dat tencuiala,  ma gandesc...
 Harta zonei montata de Adm. PNC, la intersectia drumului satului cu forestierul care coboara de la Poiana Sulitei. Desi nu apare pe harta si pe nicio alta (din cate stiu eu), in traseul nostru de duminica, am intalnit in vreo cateva locuri si o CA veche.

joi, 14 ianuarie 2016

Pledoarie pentru umblari de iarna in Capatanii. Revelion in Capatanii

Imi doream demult cateva zile de iarna in Capatanii. Si unde e mai bine decat la Folea? De fapt, singurul loc dintre cele cateva variante de cazare in zona (cu soba) la care avem acces....Iar pentru asta ii vom multumi gazdei noastre dupa cum vom stim noi mai bine :)
De ce imi doream asa ceva? Pentru ca, in opinia mea, Capatanii sunt o minunata destinatie de iarna! Si, de asemenea, pentru ture de bicicleta...ca tot veni vorba, dupa cum cred ca o sa va convingeti si singuri din pozele ce vor urma si care ilustreaza pe ici, pe colo, cel putin partial, traseele 9 si 10 de aici: http://www.oltenia-biking.ro/
Am stat cu totul patru zile acolo. Prima a fost ziua de urcare din Saliste, care a insemnat fix 3 ore de urcus sustinut...desi rucsacii erau cam grei...ca deh! mancare multa, ca de revelion...plus ca mancarea trebuie sa si alunece....

In ultima zi a anului trecut, ne-am miscat pana pe vf. Gerea (cam la 1880m ) si inapoi. In urcare am trecut si pe la refugiul-cabana Gerea, care, la fel ca toate celelalte din zona, amenajate de cate o obste sau luate in administrare de la vreo obste, e incuiat si trebuie sa stii cu cine sa vorbesti pentru cheie.

Inainte de poze, sa va delectam mai intai cu un filmulet de cateva minute, ce are si fond sonor, facut cu ocazia Craciunului 2014, cand refugiul de sub Izv. Mierlei i-a gazduit pe membrii Clubului de Turism Montan Buridava http://www.acsm-buridava.ro/

Privelistea oferita de locul unde e construit refugiul Gerea e...intr-un mare fel, nu-i asa? :)
 In urcare spre vf. Gerea, aflat la distanta de niste minute de refugiu.
 Cre'ca Buila s-a imbufnat. Pesemne ca s-a simtit neglijata si n-a vrut sa ni se arate in ziua aceea.
 Pe varf indicatorul anunta ca refugiul e pe-aici, pe undeva...
 
 In coborare de la vf. Gerea dam de drumul ce vine dinspre valea Cheii si despre care se povesteste si aici: http://www.oltenia-biking.ro/traseul_9_cheia_ro
 Stanele din Caprareasa
 M-a bucurat sa vad ca pe indicatorul din marginea drumului scrie ca e interzis accesul motorizat :), desi, stiind ca e opera celor de la obste, mai mult m-a nedumerit...
 Deja ne lasam spre locul in care noi trebuia sa parasim drumul si sa facem stanga ca sa ne intoarcem la culcusul nostru de la Lacu'Mierlei....
 Pe drumul de intoarcere
 Ghici ghicitoare mea? Ale cui sunt urmele?
 Buila, tot ascunsa in nori
 Aproape de finalul zilei.

Meniul de revelion a fost unul clasic....
 

In prima zi a lui 2016, am pornit spre Candoaia si mai departe, urmand marcajul BG, refacut recent. Marcajul urmareste un traseu destul de lung, care duce paaaana la Dosul Pamantului si de acolo se indreapta spre Caciulata-Calimanesti, dar noi ne-am intors din locul unde acesta paraseste vechiul drum de exploatare, ce serpuia pe sub culmea Capatanilor si probabil se lasa spre valea lui Stan. Ne-am promis ca vom reveni in primavara, cand ziua va fi mai lunga.

Picuiul Manzului, vazut de undeva din magistrala de Capatanii (BR), cu putin inainte de Saua Clabucet.
 Marcajul cel proaspat refacut porneste de la Candoaia si o bucata de drum insoteste vechea BR.
 Avem vedere si la Naratu dintr-un unghi din care nu l-am mai vazut (varful si culmea Cosurile).
 ..varful...
 ...si culmea Cosurile...
 La intoarcere, din saua de sub vf. Folea, Fagarasii de gateau de apus...
 ...si la fel si Cozia si Naratu, cei doi frati despartiti de Olt.

La coborare, chiar de era ceva de mers (S-a dovedit a fi drum de vreo 5 ore pana in Olanesti...) am preferat sa o luam pe Bacea, adica prin Rezervatia Naturala Radita-Manzu. Traseul nostru de coborare se suprapune partial cu http://www.oltenia-biking.ro/traseul_10_olanesti_ro, dar pe masura ce se apropie de valea Gresiile si de-a lungul acesteia drumul e bolovanos rau si probabil ca se merge mai mult pe langa bicicleta. Daaar cui ii place bicicleala stie ca in unele locuri tre' sa mergi si pe langa ea...

Imediat sub ruinele de la Candoaia se lasa drumul care duce spre valea paraului Gresiile,
 la inceput pe sub acesti brazi frumosi,
 iar mai jos pe langa fagii cu icoana...
 si inca si mai jos insoteste paraul Gresiile pana cand acesta se intalneste cu paraul Panzele, iar din confluenta lor rezulta paraul Bacea sau Cainelui. Podul asta marcheaza confluenta celor doua.
 Pe Bacea, deja in Radita-Manzu, cu vedere la ce are ea mai spectaculos, adica tancurile ei de gresie si conglomerat.

La multi ani! Sa va fie 2016 asa cum aveti nevoie!

P.S. E la rand o tura  cu plecare-sosire la Malaia. Tot prin Capatanii. Speram sa avem timp favorabil si lumina buna de poze! :)