"In munti am invatat ce-i vesnicia/Si de la munti am preluat rabdarea" (Dan Sarbu, Kogayon) Numai de acolo, de sus, se vad toate caile (Zicea asta intr-un film...se intamplau treburile undeva, prin Anzi (cica)...si mi-a placut si-am scris-o aici.)



duminică, 28 februarie 2010

Misty Woods...



Spre marea mea bucurie, tocmai ce-am primit cateva fotografii din tura de miercuri, de la Vadul Raului spre plaiul Pleasa si inapoi pe Valea Curpenului si am permisiunea de a le posta. Cum sunt doar doua, le asez direct aici. Autorul e Ionica Lera caruia ii multumesc mult, mult, mult.


miercuri, 24 februarie 2010

Ghiocei si suflete fara chei

primii ghiocei ceva mai maricei, intalniti anul acesta, intr-o tura...

Multumesc Adinei si lui Robert, dragii mei prieteni, care, aflandu-se la un concert de-al lui Ducu Bertzi, in urma cu vreo doua seri, ma sunau si lasau telefonul deschis la cate-o melodie. Uite asa, azi-dimineata m-am trezit (era 3.45 cand a sunat ceasul) avand in minte "Hei, suflet fara chei, / Fara porti si fara ziduri / Lasi in urma numai riduri" ..... http://www.youtube.com/watch?v=KX9w19fRjxM ....... SUFLET FARA CHEI! Si cam asa m-am simtit azi, toata ziua.


Trei din tovarasii mei de ture fiind liberi azi, mi-am scris si eu ieri un raport pentru o zi de concediu si pe-aici ti-e calea.

Ceea ce dorea Ionut sa "facem" era sa urcam de la Raul Vadului pe culmile aflate in dreapta vaii Curpenului (in sensul deplasarii noastre) si sa coboram la Caineni: adica, asa cum arata pe harta Muntilor Fagaras - de la Bel Alpin, sa tot urcam pana in plaiul varfului Pleasa (fara marcaj) si apoi sa coboram cam pe unde venea vechiul traseu marcat cu CR care duce din Caineni peste Muntele Zanoaga in creasta principala a Fagarasului (unde intalneste BR in zona varfului Chica Fedelesului). Zic "vechiul" pentru ca ma gandesc ca acum marcaj..ioc pe acolo! Sau poate ma insel...

In rezumat: credem ca am fi ajuns in zona plaiului de sub varful Pleasa, dar cum de mai bine de un ceas, daca nu chiar doua, ne miscam intr-o ceata laptoasa, nu prea vedeam nimic (a fost ca atunci cand am mers la Caltun...cu gand sa urcam pe Negoiu, dar era asa un viscol si asa o ceata..de eram cuprinsi intr-un alb-gri infinit). Cam asa si azi. Desi eu as cam fi urmat alta cale, la un moment dat Ionut, descoperind urme in zapada (urme de om, in urcare), s-a gandit sa o luam pe acolo, cu toate ca asta a insemnat ca am cam facut stanga si tot coborand muchia respectiva am tot facut stanga si dupa nu mai stiu cat timp am ajuns in drumul forestier "croit" pe valea....Curpenului, intr-un loc unde inca mai zace o gramada de lemne. Probabil ca urmele au fost lasate de vreun muncitor sau altcineva care a urcat din locul cu pricina spre platoul unde ajunseseram noi si unde, nu departe, era o stana. Sau poate cine stie?! Oricum chiar si unde n-am mai avut zapada, tot aveam impresia de oarece poteca ce "tinea" muchia cu pricina. Ca s-a taiat din greu pe acolo, adica s-a cam taiat "la chelie" pe muchia aceea, cu ceva timp in urma, stau dovada puiutii de brad crescuti des-des.


Pentru mine a fost bine si asa. Daca ar fi sa ma iau dupa starea in care m-am aflat toata ziua, a fost bine-bine...bine de tot! Eram asa de calma, binedispusa... a feeling of joy...a kind of...Mai intai "Suflet fara chei", apoi ghiocei si triluri, apoi ceata (imi place sa ma misc prin ceata, imi place muuuult acea stare de misty woods..desi pe sus nu prea mai era padure, ci doar cate un fag batraaan, ici si colo) si toate astea "condimentate" cu umorul marca familiei Lera. Din cat ii cunosc eu pe Mircea si pe Ionica, dincolo de faptul ca discutiile din turele cu ei au o nota umoristica, e un ceva comun si in genul de umor manifestat la amandoi.


Si...daaaaaaa: am gasit ghiocei undeva intr-o singura poienita, inainte de a da de zapada, intre cativa fagi. Erau adunati in buchetele-buchetele si abia rasariti si trebuia sa mergem cam ca la balet si sa ne uitam atenti in jos sa nu-i calcam. Poate mi-o fi iesit cat de cat macar o poza cu unicul ghiocel ceva mai maricel, nici acela deschis, dar cu floarea deja formata. Mmmmm... se apropie turele la ghiocei, apoi la deditei (pana la ei siguuur ne vom incalzi la galbenul atator flori de ciubotica cucului si ne vom pierde in vioriul adanc al florilor de trei-rai, asa cum se cheama la Brezoi ) si dupa la iedera alba - daphne blagayana - (si inca si branduse si viorele si gentiene), urmeaza, in ordine irisii, bujorul de munte, crinii de padure si poate si cei galbeni, florile de colt, apoi tura de concediu (pe unde inca nu stiu) si revenim la turele de peisaj, in toamna.


Trilurile veneau nu stiu de la cine, dar imi inspirau o mare voiosie la micuta pasare. Canta cu atata putere ca, desi initial mi-a venit sa-mi las jos gluga de la jacheta, mi-am dat seama ca o auzeam suficient de tare si prin gluga (a trebuit sa o ridic din nou din motiv de ploaie marunta, un fel de burnita) chiar daca, in acelasi timp, auzeam si ploaia cum picura peste jacheta.

Cat pe-aci sa uit de cele doua paraie, afluenti ai Curpenului, pe cursul carora se zaresc din drum frumoase cascade. Unul e cel al carui curs delimiteaza muchia pe care noi am coborat, iar celalalt (cu o cascada in trei trepte), e un pic mai jos.

Poate ca mai sunt si alte paraie ale caror ape se arunca in cascade, in aval de unde am intalnit noi drumul. De altfel, cel putin acum dupa topirea zapezilor, sunt multe paraiase ce vin din stanga drumului (in sensul coborarii).

luni, 22 februarie 2010

duminică, 21 februarie 2010

Muchia Scortzaru, in Cozia

Inainte de a incepe sa-mi fac exercitiul de scriere, tocmai ce-am deschis un mail venit pe carpati.org cum ca iar vor astia sa faca instalatie de telecabina sau ce-o fi pe Cozia si, mai nou, si partie de schi. Cica pe versantul nordic. Pai sub varf, pe partea nordica, e taiata vertical stanca...sau cine stie la ce versant nordic se refera?! Si inainte de asta, Cozia e PARC NATIONAL!!! Oare cunoaste dom'primar cum e cu parcurile nationale? Evident ca ar merge profitabil afacerea la cabana cu "turisti" care sa se inghesuie in telecabina, sa se imprastie la gratar si bere pe terasa din fata cabanei si eventual sa dea muzici la toti din preajma...Ca acum weekend-urile in care cabana sa aiba ceva turisti le cam numeri pe degetele de la o mana. Probabil ca tot nu sunt suficienti cei care ajung la cabana cu masina, venind pe drumul forestier ce pleaca din Dangesti, pentru un profit multumitor! Unii traiesc numai pentru bani. Cat mai multi bani!
Si eu care tocmai ma gandeam ca pentru cine iubeste muntele si deja cunoaste suficient (si "simte calea" si fara sa aiba neaparat nevoie de marcaj care sa-i indice pe unde) si vrea sa stea chiar si cateva zile in Cozia, la cabana, ar fi atatea de vazut si ar fi atatea muchii de luat la picior! Noi de multe ori am urcat si coborat din Cozia in aceeasi zi, uneori pe trasee care au dus pana sus la cabana (unde am si stat la o ciorba si-un taifas) si chiar pana pe varf. Tot asa se poate face si invers de catre cineva cazat la cabana, care poate cobori pe un traseu si urca apoi pe altul, marcat sau nu (din gama "nu": Fruntea Oii, Muchia Scortzaru...si cu siguranta ca mai sunt si altele pe care poate ca voi apuca sa le invat de la cei care le stiu sau sa ma nimeresc in aceeasi tura cu un om de munte cum e Gabi, care priveste, ia aminte si realizeaza chiar de la primul "contact" pe unde si pana unde...cum a fost atunci cand din Coltii Foarfecii ne-am intors la cabana pe Scocul Ursului).
In fine...pentru cei care urca si coboara muntele, lasand doar urmele pasilor - si asta doar atunci cand e zapada - si care iau cu ei doar fotografii (sau poze...in functie de aparat, cunoastere si maiestrie), sa scriu totusi si despre tura de ieri, cu Ionut, pe muchia Scortzaru. Am mai gasit scris pe carpati.org (chiar ma asteptam sa gasesc scris) de catre domnul Boghez.
Pentru Ionut tura a fost completa: el a avut parte si de o scurta intalnire cu doua surate. Io nu le-am vazut...Si-n plus, pentru el a fost o premiera. Pentru mine, a fost un feedback bun: imi amintesc totusi traseele facute doar o data, chiar si cand acestea sunt nemarcate (cred ca totul tine de cat de atenta sau cu gandul aiurea sau prinsa in cine stie ce discutii am fost in tura anterioara sau in turele anterioare). Poate chiar ma voi intoarce pe Scortzaru (cel putin voi intra un pic in ea) la cules de cimbrisor, adica si altcumva decat pe zapada. Ca pe Scortzaru tine zapada. Imi amintesc ca si anul trecut am batut din greu zapada, cel putin in partea cea mai de sus, aproape de Turneanu. Ma intreb ce flori ne-ar incanta privirea sau ar gadila aparatul de fotografiat? Am gasi oare si irisi? Primul punct de belvedere seamana prea mult cu Poiana Zanelor si nu stiu daca doar in virtutea asemanarii parca si vedeam irisi infloriti puzderie pe-acolo! De acolo, de la primul punct de belvedere, se vede ca din palma Manastirea Stanisoara. Mda! Uitasem de intrarea in muchie: ca sa intri pe Scortzaru, te desprinzi de traseul BR la doar cateva minute dupa ce ai lasat poteca ce duce de la Turnu la Stanisoara. Si tot ce ai de facut e sa tii linia muchiei. Mai mult pe sub muchie, pe alocuri. Zice-se ca se poate si pe sus, luand in piept toate stancile, dar e clar nevoie de mai mult timp. Muchia se termina chiar in Turneanu, ceva mai jos de poiana unde se separa traseul de Varatica. La un moment dat, te vei afla in capatul unei vai ce desparte doua culmi: daca o iei pe cea din stanga, in caz de vrei sa ajungi in capatul de sus al muchiei Scortzaru si sa nu "furi" la traseu, tot vei face la dreapta cand vei intra in padurea de amestec din capatul ei; in schimb, cea din dreapta, desi e mai stancoasa, te duce mai din scurt intr-o poiana (ii zic eu) frumoasa de tot (mi-a placut muult si data trecuta). O recunoasteti nu neaparat dupa criteriul "frumoasa de tot", ci dupa palcul de mesteceni (mai jos nici nu prea imi amintesc sa fi gasit mesteceni mai multi in acelasi loc, carora ieri le-am zis de vreo cateva ori artari si trebuia sa ma corectez de fiecare data). Mesteceni frumosi si pini, la fel de frumosi, veti in gasi in poiana mea (se pare ca pentru Ionut poiana nu e chiar cuvantul care sa descrie locul pentru ca atunci cand am ajuns acolo m-a si intrebat: "La asta zici tu poiana?"). Dar indiciul cel mai clar ca ati ajuns in "poiana" este ceea ce se vede de acolo: in planul din spate, linia ce urca de la platoul cabanei pana la varf, adica veti vedea in stanga varful cu releul de la Vodafone si ce mai e acolo si in dreapta releul de la statia meteo si ce mai e acolo. Jos de tot, sub "poiana" se casca Valea Seaca care - m-a asigurat Ionut- e chiar seaca...a urcat-o el intr-o vara. Ce mai e frumos de tot la Muchia Scortzaru? Pinii! Multi pini! Tot "ai mei" si astia. Si tot dupa cum a spus Ionut ieri, la un moment dat, cand dupa ce am cautat un unghi bun sa "prind" cativa pini cocotati pe un mot stancos (de fapt, muchia e toata un sir de motzuri stancoase, impopotzonate cu cate o "claie" de pini - unele - ca pe altele stau aliniati ca la armata...mde! ca tot veni vorba de armata...daca venea si Adi cu noi, care din pacate a fost de serviciu, reusea intr-adevar niste fotografii!!!), am gasit mai sus un loc ce-mi oferea un unghi bun: "Uite-ti pinii. De aici e unghiul mai bun."
La un moment dat, poteca de capre (adica sirul de urme din zapada), trece pe sub un perete tapetat cu muschi din care picura mii de stropi. De aici ne-am si luat apa din nou. La mine in sticla (asezata sub un fir de paius pe care se prelingea un fir mai trainic asa) era deja ceai, tinand cont de culoare, dar avea un gust foarte bun.
Si se mai vede ceva din cam toate punctele de belvedere pe unde-am umblat ieri: iubirea vietii mele (Sa fie oare doar intamplare ca Buila mi-a adus atatia oameni care au insemnat si inseamna un mare plus in viata mea?!). Nu stiu daca jumatate din pozele facute - da' cam pe-acolo - au ca subiect cea mai draga imagine mie (in materie de creste conturate pe cer) . De sus, din Turneanu, cand lumina deja scazuse, m-am jucat un pic si cu aparatul..ISO 200, Iso 400.... sa vedem care e diferenta dupa ce le voi descarca si le voi deschide...Trebuie sa intreb cum e si cu timpul...Nu am pretentia ca voi ajunge vreodata sa fac fotografie. Tot ce vreau e sa ajung sa redau cat mai fidel si expresiv ceea ce se vede sau, mai bine zis, ceea ce-mi incanta mie privirea. Era cat pe-aci sa avem in poze si un uliu care se rotea usurel deasupra noastra si din ce mai aproape, dar cand am scos aparatele s-a indepartat...Asta sus, in Turneanu.
M-am mirat foarte tare sa vad un singur rand de urme (doar in urcare) desi zapada e ninsa de ceva vreme...Nu stiu daca erau urmele lasate de doamna S. & co, in drum spre Armasaru' (aflaseram inca de la Turnu ca urcasera mult mai de dimineata decat noi). Dar si mai tare m-a mirat ca in coborarea pe TR nu am gasit urme deloc. Si doar zapada e ninsa de ceva vreme... Pacat! Cozia chiar e munte de iarna! Merita urcat iarna!!! Si primavara si toamna, e adevarat...dar ce mare pacat sa pierzi albastrul intens si adanc al cerului impletit cu albul zapezii si rosiaticul ramurilor de mesteceni din Turneanu!! Sau linistea "sparta" doar de zapada scartiind sub bocanci cand intri intre brazi, tot pe Turneanu! Sau brazii ce par "zaharisiti", din traseul marcat cu BA (traseul "clasic" cum ii spunem noi, adica pe la cabluri)!!! Ca sa scriu doar despre trasee marcate...
Maine voi descarca si pozele. Sper sa gasesc ca multe din ele vor merita postate pe pagina mea de picasa.

miercuri, 17 februarie 2010

Cele mai frumoase fotografii din Cheile Tasnei

Asta-vara, am fost in Herculane si ne-am turicit vreo doua zile prin Cernei-Mehedinti. Cel mai si cel mai mult mi-au placut Cheile Tasnei (in Mehedinti) si cum se inalta Arjana deasupra unui plai intins, asa cum o vedeam noi din locul unei stane parasite in drumul nostru spre Culmea Cicilovete.
Fotografiile astea - 11 si 12 - (gasite pe site-ul unui om cunoscut intr-ale muntelui si fotografiei, cel putin de alpineti) au surprins cel mai frumos Cheile Tasnei din tot ce-am vazut eu pana acum!! Si inainte de a pleca in tura respectiva chiar m-am uitat pe net la poze si fotografii din zona (alpinet, carpati...) http://www.momente.ro/galerie.php?photoName=011.jpg&galName=gal_007&secName=sec_008&folderDepth=3

marți, 16 februarie 2010

Dulcele farmec al Bucovinei (Vatra Dornei)

M-am tot gandit daca sa scriu si despre alte ture decat ce e pe-aci, prin Valcea...scopul blogului asta a fost. Initial. Sa fie scrise undeva descrieri de trasee din zona, mai mult sau mai putin cunoscute (pe langa acelea din cele doua parcuri nationale). Dar in unele (de fapt, in cam toate) turele facute (cam pe un weekend intreg sau chiar mai mult) in alte zone de prin tara a fost asa de frumos incat merita scrise sau macar retinute cel putin ca idei de ture pentru cine-si arunca un ochi aici.

Asa ca: merita sa mergeti in Vatra Dornei. Si iarna si vara.
Pentru cine pleaca din Bucuresti si trenul e o optiune minunata. Noi am plecat cu un tren de noapte, ne-am luat bilete la cuseta si am dormiiiit tot drumul. La fel si la intoarcere.
Sunt si trenuri directe de la Timisoara si Cluj.
Partia mare (3 km) din padure (instalatie de urcare - telescaun) mi-a placut muuult de tot. Deh! Ma simt tare bine sa alunec printre brazi. E o stare pe care nici nu incerc sa o descriu. Trebuie traita.
Jos, in oras, la partia Parc, se urca cu teleski-ul.
Pentru incepatori e o instalatie pe care eu deja am rata de succes 100% (cu snowboard-ul): un cablu de care te tii cu mainile. Iar baiatul de la cablu e foarte de treaba.
Instalatia mare permite si cate doi schiori (e dintr-aia in forma de T) si sus se continua cu alta, care zice-se (eu n-am vazut-o) e foarte lunga. Cea de sus ar fi deschisa doar in weekend.
Se poate urca fie cu abonament de-o zi, fie cu cartele care sunt valabile mai multe zile (pana se termina punctele) - la partia Parc. Pentru telescaun e nevoie de bilet.
Iar pentru cateva zile de plimbareala pe timp de vara, au fost amenajate (cel putin marcate) vreo 6 trasee de trekking (de fapt, scria nordic walking) si de bicicleta. Asta printr-un proiect al Universitatii "Stefan cel Mare". Scria si de un site.... http://www.turismactiv.ro/ daca am tinut eu bine minte. Noi am vazut scris despre acest proiect si despre trasee pe un panou informativ (in genul celor din PN BV si PN Cozia). Presupun ca ar fi foarte relaxant sa te misti catinel in sus si in jos prin Obcinele Bucovinei, printre brazi maaari si frumooosi, avand in fata un cer cat de albastru - in functie de noroc - si linii domoale care sa se intersecteze pe cer.

duminică, 7 februarie 2010

Frumusetea vazuta de aproape, asa cum am gasit-o in Basarab

http://picasaweb.google.ro/dumitrustefcris/BasarabFebruarie2010#

Asta-i link-ul care duce la acele poze asupra carora am decis ca arata macar un picut cum fu sambata, 6 februarie, in Basarab sau, mai bine zis, unde mi s-a oprit privirea...

sâmbătă, 6 februarie 2010

Basarabul, mai tainic decat oricand

La cateva minute dupa ce am intrat in casa (cam pe la 3) a inceput sa ninga. Intr-o dunga. Ca de-un cod portocaliu. Stiam ca vine abia mai pe la amiaza vremea anuntata de toate prognozele asa ca m-am decis sa intreb daca e ceva de-o tura de-o zi. Atunci cand nu ies cele anuntate (se ivisera doua! la inceputul saptamanii) merita sa dai un telefon la un prieten. Ca sa fac un pic de paralela cu proverbul: Cand doi te suna, pleci cu al treilea.

Si cum Basarabul alb nu-l vazusem niciodata...Basarab sa fie! Cu atat mai mult cu cat ne gandeam ca vom fi jos inapoi in jur de ora 2, adica inainte sa vina codul. Am ajuns chiar cu o juma' de ora mai devreme in Caciulata. Autobuzul astepta in statie. Potrivire la maxim!! Si de plecat, am plecat la 8.

Imi era dor! Foarte dor! Si venea de undeva foarte din interior o pofta de a savura orice minutel si orice prindea ochiul meu, in ciuda starii de usoara ameteala si plutire (din cauza ca dimineata pot sa mananc doar foarte putin) - pana la pauza de biscuiti cu ciocolata. Cu atat mai mult cu cat eram doar doi si stiam din turele anterioare ca nu e nevoie sa ne asteptam unul pe altul, ca mergem cam pe-acelasi ritm. Si mai e ceva: asa de mult imi place sa aud zapada scartaind sub bocanci (si nu doar mie) ca...merg in tacere. Si atunci observ una-alta. Si-apoi, in Basarab, sa pastram linistea e o regula. Numai in felul acesta ne putem intalni cu ceva surate sau macar sa le zarim. Nu stiu cat de expresive vor fi fotografiile pe care le voi posta pe pagina mea de picasa. Sunt doar o incercare de a reda acele "ceva" asupra carora s-a oprit ochiul meu, fara macar sa stiu sa scot maxim din ce poate da aparatul meu de fotografiat.

Suratele ne urmareau de la distanta - cele care azi erau in serviciul de santinela - si tare greu s-au miscat din loc. Ne-au privit indelung. Celelalte cu siguranta ca stateau culcusite, incercand sa se fereasca de frig. Doar urmele lor (de toate felurile) erau peste tot. Ca intr-adevar aerul era cam rece (cel putin pentru mainile mele...dar din fericire, manusile de la Marmot au reusit performanta sa-mi incalzeasca rapid mainile, pe care tot trebuia sa le scot la aer si sa le am libere pentru a ma prinde de prize. Ce-i drept, a fost un fel de dragoste la prima vedere cu manusile astea. Mi-au placut de cum le-am vazut - si nu ma refer la criterii de ordin estetic - si mi-a placut mult si pretul lor. Si daca mai zice si Adina: Ia-le ca merita!, efectul este garantat!) Altminteri ideal pentru miscare timpul. Si vant aproape deloc! Dinspre dosul Basarabului (adica in sensul invers in care il traversam noi - adica dinspre sosea spre punctul de belvedere aflat deasupra soselei si apoi spre vest cumva) pana la un punct am dat si de urme de om. Acuma....cu ce intentii pe-acolo...nu stim. G s-a gandit la vreun braconier sau catator de urme...ca sa zic asa. Eu sper totusi sa fi fost tot un hoinar plecat de-acasa, ca si noi, manat de dorinta de a ajunge undeva sus, de unde sa poata privi in liniste tot ce e in jur. Poate chiar Boghez. A fost singurul care mi-a venit in minte. Asa cum se vedeau azi, asa albe de zapada, Foarfecile Naratului, cu Robu cu tot si inca multe din linia Lotrului, Cozia, Naratu, ce umplea tot cerul cand priveam spre el, mi-ar fi placut sa stau sa le privesc pe indelete.
Ne-am miscat usurel, catinel din cauza ca pe hornuri era zapada intarita sau poate ca era si gheata sub (atunci cand am trecut pe fata nordica). Asa zic eu..catinel si usurel..ca sunt convinsa ca macar o persoana din cele care ma cunosc ar face repede un calcul la intervalul de timp cat am stat sus si ar ridica din sprancene. Din fericire fata sudica (pe care se face urcarea de inceput) era uscata (Ultimele doua zile chiar a fost de-a dreptul primavaratec timpul!)
Si am mai gasit muuuulti turturi!!! Si frumoooosi! Si mari unii!
Iar paraiasul care duce chiar in DN7 (la OMV Cozia) si pe care il traversam la intoarcere, cand deja suntem jos, in padure, are o platosa de gheata. Da' una lucrata cu mare grija! Cu multe dantelarii, broderii...chestii.

Imi amintesc ca prima data cand am fost in Basarab era tot prin februarie, dar cred ca spre finalul lunii. Si ghioceii inflorisera: si sus, in padure, la iesirea din valcelul pe unde coboram, si pe stanca aceea mare, inainte de a traversa paraiasul. Si erau adunati in buchetele-buchetele! Azi de stanca atarnau in buchetele-buchetele turturii. De fapt, randuri-randuri. Ca e vorba despre turturi.