De la un timp un gand ne tot indeamna sa ne intorcem prin Coltii Foarfecii, da' "pe-acolo", adica pe unde fost-am cam acum 2 ani, cu pretiosul (inclusiv pretios si la vedere) prieten al nostru I.L., da' faptul ca, pana la urma, Mariusica nu mai putu veni si mai fu si vremea umeda si cetoasa de-o auzeai cum se scurgea din copaci, ne aleseram (Si a cui credeti ca fu ideea?) alta varianta, da'-ntr-un fel (doar intr-unu') cazuram din lac in put. E oarece diferenta, totusi: ca avuseram pe unde ocoli...ca daca "ne bagam" pe Colti.....Salutare, ocolire!
Si ca sa divulg, in cele din urma, care fu varianta aleasa: Anatomia (nu a lui Gray) ci a Oii, de fapt Fruntea Oii, da' orbecaiala noastra in ceata se transforma intr-o adevarata lectie de anatomie....ca ajunseram de invataram tot corpul oii, nu doar fruntea!
Fruntea Oii e muchia ce se vede foarte frumoasa din traseul de deasupra cascadei, cum ar fi, de exemplu, din Poiana Zanelor si mai apoi de sus, din Coltii Foarfecii (un perete de niste sute de metri coafat cu palcuri de pini). O veti gasi in multe poze, inclusiv in colajul cu fotografii tocmai postat de Mihai Cernat pe lista de discutii alpinet2k.
Odata intrat pe ea (daca stii de unde sa "te bagi") o iei pieptis-pieptis printr-o padure de gorun, iar cand urcusul incepe sa se domoleasca, incep sa rasara ciuperci mai mici sau mai maaari de stanca, pe care, la cata umezeala era ieri (duminica) am cautat mai mult sa le ocolim decat sa le urcam.
Eu eram singura care mai strabatusem muchia asta, da' in urma cu cativa ani multicei si in afara de intrare, nu prea mi-am mai adus aminte de mare lucru sau, mai precis, ceea ce vedeam ieri nu-mi amintea de nimic...Bine..e un fel de-a spune ca vedeam. Ieta ce mult vedeam:
Plus ca era si foarte rece, atat de rece incat ramurile si firele de iarba erau captive intr-o platosa de gheata. Noroc ca ne cam luaseram manusi de-acasa.
Ce trebuie musai spus e ca daaaaa, intr-adevar, asa cum stiam deja de la buna mea prietena Adina, e pliiiiin de iedera alba pe-acolo, da' din pacate, nefiind nici macar caldute un pic zilele cele mai recente, le-am gasit cel mult imbobocite, da' inflorite niciuna.
Cand dadeam cu nasul in cate-un bloc mare de piatra, unul din baieti se ducea in cercetare-n fata, cautand o varianta de ocolire si apoi ne chema si pe noi, ceilalti....ca de urcat la cat de umed era...nicio sansa (ba chiar am si alunecat la un moment dat, numai ca, din fericire, ma prinsesem bine cu ambele maini de marginea lespezii respective, pe care bocancii mi-au patinat cat ai zice peste).
Important e ca am ajuns in capatul ei, adica in traseul marcat (BA) pe la 1 si jumatate, iar ceva mai jos de Durduc, am iesit la lumina, efectiv. Sub noi, o maaaare de nori, cat vedeai cu ochii. Minunat!
Pozele mele sunt cam inchise...ca asa le fac eu...subexpuse ca sa nu le ard, iar de prelucrat le mai prelucreaza mai degraba cate-un prieten si le primesc in varianta mai light, da' la acestea nu e cazul (inca). Asa ca nu stiu cat de spectaculoasa pare marea de nori, care pe mine, cel putin, m-a facut sa ma bucur fie si doar pentru cateva ceasuri, chiar daca n-am uitat de probleme si nevoi.
Coltii Foarfecii, iesiti din mare, asemenea furcii lui Poseidon
Durducul si sub el, peretii Marelui Amfiteatru inca poarta urmele parjolului din septembrie. Totul e taciune pana aproape de cabana. Ma intreb daca vor mai inflori gentienele, care, primavara, umpleau de-albastru coasta dintre stana de sub drum si statia meteo.
Din motive de timp, s-a votat pentru coborarea pe Turneanu (varianta BR), da' ne-am tot oprit, tinuti in loc de dansul lasciv al norilor care se prelingeau insidios inspre culmea pe care ne aflam si implicit inspre noi...
Eeee...vom ajunge noi, din nou, sa urcam pe unde-am mai urcat....
Cat despre ieri, iata spre ce ne indreptam:
Nu m-am uitat la ceas cat era ora cand am ajuns la Turnu...Am mai facut o pauza de ciocolata cand am ajuns in drumul de legatura Turnu-Stanisoara si din nou la vale, fara oprire.
Fotografiile alese de Florin sa arate lumii crampeiase din Cozia de duminica (ultimele trei fotografii postate pe blogul lui) le puteti vedea aici: http://naturapasiune.blogspot.ro/2012/11/plutire.html
Felicitari, Florin!!!
Superb... Vă invidiez pentru că încă mai aveţi timp şi vi-l dedicaţi muntelui!
RăspundețiȘtergereDar vom reveni şi noi!