"In munti am invatat ce-i vesnicia/Si de la munti am preluat rabdarea" (Dan Sarbu, Kogayon) Numai de acolo, de sus, se vad toate caile (Zicea asta intr-un film...se intamplau treburile undeva, prin Anzi (cica)...si mi-a placut si-am scris-o aici.)



luni, 21 februarie 2011

Doar sa sed si sa privesc (iarna la Cheia)

Am ajuns asa de obosita la finalul saptamanii trecute incat joi - cand a inceput sa ninga pe-aici - am inceput sa-mi doresc un singur lucru pentru weekend - terasa de la Cheia: sa stau sprijinita de balustrada si sa ma uit la Stogsoarele cele albe-fumurii, sa-mi intind picioarele, asezata fiind pe bancuta cea desptept mestesugita de nea Fane, si sa ma uit la ce se s-ar vedea in fata, sorbind incet din cana cu ceai sau cafea.
Mi-era dor de terasa cabanei si de linistea ei la ceas de iarna.

Zis si facut. Sambata m-am trezit la cat a fost - fara sa mai sune niciun ceas, niciun telefon, ne-am imbarcat si am plecat. Din fericire, am avut si cu ce. Da' recunosc ca mie mi-e dor si de vremurile acelea cand ajungeam pe jos la Cheia, luand la picior Culmea Olanestilor (sau Piatra Taiata...cum stie domnul Boghez ca s-ar chema..) si apoi cele .... serpentine care mai sunt pana la tunel, dupa care, in jos pe poteca. Ce vremuri!! Ce timpuri!! S-au cam dus....ireversibil..

La cabana, doar nea Fane (da' asta stiam deja). Am povestit pana pe la miezul noptii, apoi ne-am bagat la somn si dupa vreo zece ore ne-am adunat iar in jurul mesei si-apoi am purces la drum. In capatul satului, in virtutea traditiei ne-am oprit la o cafea, la bar la nea Cristel...chiar daca eram doar doi, nu gasca cea mare care eram pe timpuri. Da' cafeaua e buna acolo, indiferent cati o bem...
Impresiile vizuale din aceste doua zile de maxima incarcare de baterii: https://picasaweb.google.com/dumitrustefcris/AlbSiFrumosLaCheia#

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu