Nou, dar totusi foarte familiar

Daca tot am avut la indemana cateva zile libere, cu ocazia inceputului de decembrie, ne-am gandit sa mergem intr-un loc de strabatut pe indelete. Si-a fost sa fie prin Crai, la Cabana 7 Crai, in compania lui Arpi si a celorlalte gazde, unde-am ajuns joi seara, pe 1 si de unde am plecat duminica.

Nu stiu ce vrea sa insemne asta, da' a fost ceva ce mi-a rasarit in minte si m-a urmarit tot timpul, in cele doua zile (vineri si sambata) cat am iesit prin vecinatatea cabanei: sentimentul de familiar, desi ma aflam pentru prima data pe potecile cu pricina (pana la Castelul Craitei si mai apoi catre Refugiul Sperantelor, da' doar pana la Malul Galben). Poate pentru ca poteca pe care puneam piciorul mi-era clara si ma gandeam ca duce ea undeva si de unde n-o mai fi clara ne intoarcem si aia e! E-adevarat ca ne-am oprit si ne-am intors fara sa intram printre si pe deasupra peretilor de piatra, dar acela ne-a fost timpul: a trebuit sa coboram pentru a ajunge jos pe lumina. Si-apoi, acolo unde merg pentru prima data prefer sa urc si sa cobor pe acelasi traseu. Asta pentru ca, in felul asta, am toate sansele sa vad ceva ce-am ratat la dus si, cu siguranta, ca voi tine bine minte pe unde si cum.

Marele premiu al celor doua zile a fost linistea cea mai patrunzatoare pe care mi-o amintesc sa fi "auzit-o" vreodata, de care-am avut parte in timp ce ne-am asezat si-am mancat la Malul Galben. Am stat si-am ascultat atenti cat de liniste era acolo.

Data viitoare cand va fi sa... probabil ca vom ajunge si mai sus. Acum stim precis pe unde se intra catre...si vom intra fara sa mai cautam, fara sa mai luam la rand drumurile ce urca pe cate-un parau...Oricum eu am, de felul meu, aceasta curiozitate: sa stiu unde duce fiecare drum forestier pe care-l vad si poate ca, la un moment dat, vom reveni si pe Valea Podurilor desi acolo nu mai e nicio urma de poteca si niciun semn, dincolo de capatul drumului forestier.

O privire inapoi, chiar din poiana de inceput (si de sfarsit), m-a facut sa scot din nou aparatul:

Am avut noroc si de-un minunat asfintit oglindit pe-o fata de stanca, cand am ajuns la drum: