Cand ma gandesc ca au trecut 3 zile de cand am coborat din Buila si eu n-am scris un rand...Da' cum sa mai scriu la orele la care mi-am terminat de scris corespondenta electronica..ca sa zic asa, doua seri la rand? (Macar de ne-am aduna vineri seara la proiectie si de-ar iesi bine!) Nu-mi place sa scriu sub presiunea timpului, a treburilor neterminate si a oboselii. Dar simt nevoia sa scriu. Si cand nu scriu, ma intreaba ceilalti cum de n-am scris..."Ceilalti"..adica cei carora le pot povesti si la telefon sau prin viu grai, da' ce-i drept scriu mai putin decat vorbesc asa ca ...ii inteleg. Adevarul adevarat este ca, de fapt, dupa ce am inceput sa ma obisnuiesc cu blogul (La origini, ma gandeam ca va fi ceva mai documentar, mai sec) am inceput sa scriu pentru mine. Scriind, retraiesc cum mi-a fost sus. Recitind ce-am scris, retraiesc din nou cum mi-a fost sus.
Cum mi-a fost sus...
Ca efort, uneori am nevoie de pauze mai dese, uneori picioarele imi merg singure.
Cat priveste echipamentul, mi-am dovedit grija fata de mine. Si altii si-au dovedit grija fata de mine. Da, a plouat sambata toata ziua. Stiam ca va ploua. Intr-un fel, ne asumaseram ploaia. Si pe deasupra, mie chiar imi place sa aud cum ploua pe gluga jachetei (jacheta mea Marmot de culoarea cerului senin, care si-a castigat pe deplin increderea mea).
De gradele Celsius ce sa zic? Temperatura ideala pentru mine! Am urcat doar cu bluza de corp pe sub jacheta si daca n-ar fi plouat as fi urcat chiar fara jacheta. Duminica asa am si facut. Dar duminica e alta poveste. O spunem mai incolo.
De gradele Celsius ce sa zic? Temperatura ideala pentru mine! Am urcat doar cu bluza de corp pe sub jacheta si daca n-ar fi plouat as fi urcat chiar fara jacheta. Duminica asa am si facut. Dar duminica e alta poveste. O spunem mai incolo.
Ba chiar m-am bucurat ca ploua si ca va ploua toata ziua pentru ca asta era garantia ca nu ne vom trezi la refugiu cu careva din sat. Si nu de alta (desi scopul pentru care ei urca in acest sezon e altul decat sa culeaga bureti de fag...), da' ma cam indoiam sa avem un somn linistit, avand in incaperea alaturata, un radio pornit, vorbitori la telefon toata noaptea si tot asa. Aproape ca stiam ca vom avea parte de liniste.
Cat priveste caldura (si ma refer la foc in vatra de la stana) speram doar. Speram sa avem cu ce aprinde focul ca apoi, ceva uscaturi (da' au fost uscaturi ude) am fi avut unde gasi. Si am avut cu ce aprinde. Inca o lectie invatata de la Gabi.
Ce mult imi plac noptile petrecute in stana, in jurul vetrei! Toamna..iarna..primavara...
Si am ajuns si la duminica! Da' cum a fost duminica trebuie vazut. Cuvintele nu-si au locul. Da' fotografiile Adinei (pe care le voi posta candva pe pagina mea de picasa) va vor crea, cu siguranta, senzatia de plutire. Nu am ajuns noi pana-n Oale (da' poate intr-o saptamana..doua..noua..) pen' ca am plecat din Curmatura abia pe la 12 jumate' (dupa ce ne-am plimbat la pas lejer vreo ora si pe Piatra si ne-am minunat, cu ochii la norii agatati de dealurile insiruite la poale si prinse intre cele doua culmi capatanoase).
Am coborat prin Stevioara. Mai jos de stana am intrat in the misty woods si la vreo cinci ore dupa ce ne-am pornit de la refugiu am ajuns la Pahomie.
Aaa, am uitat sa scriu: de urcat, am urcat pe Albu'. Stiam chiar de la Florin ca a (re)marcat pe Albu' cu studenta belgianca, da' nu ma asteptam chiar la puzderia aia de marcaje! Ai marcat cu studenta, nu gluma, Florine! Chiar si pe ploaia aia mocaneasca Albu' ne-a primit cu parfumul lui cimbrisor. Albu'...de care mi se face invariabil dor....muntele meu de seara de vara, dimineti de iarna, amieze de toamna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu