Randunica noastra

Nu stiu daca e una si aceeasi randunica...care m-a adormit acum doi sau trei ani, de Pasti, dupa ce m-am intins pe banca din fata casei (Era asa o lumina blanda si calduta si dusa de ce canta ea, am adormit. M-am trezit la desert. De fapt, m-au trezit la desert. Se gandeau ca desertul nu vreau sa-l pierd)...dar de fiecare data cand ajung la tara, la bunicii mei, ea ne canta si (ma) incanta. Mai putin iarna, evident.

In gradina bunicilor

O caldura coplesitoare in sudul tarii pe la mijlocul lui iunie! Da' tot am stat cateva minute in gradinita de la strada (cea cu flori) si mi-am bagat efectiv nasul si ochii in bobocii de trandafir. Efectul e maxim atunci cand te apropii si intri in acea lume a petalelor si frunzelor. Florile astea sunt ca niste balerine. Nu credeti? Privindu-le, ramai cu senzatia de usor, fluid, lejer. Si te simti bine. Sau...in tot cazul eu ma simt bine.

Robu, loc de pelerinaj pentru noi

http://picasaweb.google.ro/dumitrustefcris/RobuDeLaIonica#

Link-ul asta va duce la niscaiva imagini din Robu, pe care mi le trimis Ionica Lera. Eu nici macar n-am ajuns in Robu anul asta. Da' vremea pe care ne-o arata pozele imi place mult mai mult decat caldura transpiranta. Si am incercat o senzatie de "ca si cand" atunci cand le-am vazut... Privind imaginile a fost "ca si cand" as fi fost si eu pe-acolo.

Orhideele meleagurilor noastre

http://picasaweb.google.ro/dumitrustefcris/CalinestiIunie2010#slideshow/5480307621316912098

Carevasazica...incep sa ma pricep (Ce pacat ca aici n-am smile-uri!). Plantuta aceea cu flori albe si cerate, intalnita in singurul weekend in care am iesit pe sus luna asta - si pe care o puteti vedea in fotografia ce va va fi "dezvaluita" de link-ul de mai sus, e intr-adevar o orhidee si se cheama stupinita (Platanthera bifolia). Am gasit scris ca mirosul seamana cu al unei garoafe, da' in trecerea noastra (plecati de-acasa cu trenul de 9 si deci intrati in traseu spre pranz) nu se mai simtea. Ooof, momentul asta! Ce poate sa insemne momentul potrivit!

Imi amintesc ca, la un moment dat, unul din baieti (la prima lui iesire pe sus) se oprise ca sa ma lase sa trec in fata lui, da' i-am spus ca eu raman in urma pentru ca ma tot opresc pe la plantute... mai vad ceva si mai fac o poza la una-alta (si altceva decat flori). Eram chiar langa o stupinita si i-am si zis ca uite cum trece fara sa se uite...la care el mi-a spus ca nu se opreste pentru ca nu stie, nu cunoaste...Am realizat inca o data ce inseamna sa cunosti,  sa ai habar si ca primul pas spre adoptarea unor comportamente e cunoasterea, informarea despre "obiectul" acelui comportament si  despre efectele comportamentului respectiv, dar si ale unor comportamente opuse, contrarii.

Reminder...

http://www.youtube.com/watch?v=jqxENMKaeCU

Poate, in sfarsit, voi reusi sa vad si eu filmul...postandu-mi aici un link.

Cine mai vrea...just click.

Dupa ce am vazut Earthlings si filmul acela despre apa...am devenit mult mai atenta si am vazut legaturi pe care nu le realizam inainte.

Concluzii de dupa...

Cateodata, ma dovedesc de-o zevzecenie de ma mir si eu de mine. Ca de exemplu, in tura prin Doabre, cu Vio, cand la un moment dat, vazand eu ceva ca zboara, zic: "Uite un colibri!"....la care Vio: "De unde colibri la noi? Traiesc la tropice, Ecuator....nu la noi. E o insecta mai mare." Ieri, stand eu la taifas cu Marius (D.)...nu mai stiu daca pe minutele lui (care s-au si epuizat) sau pe ale mele (da' pot si mai mult de o ora si ceva de taifas la telefon), din vorba in vorba, am priceput ca, de fapt, acea "insecta mai mare" era fluturas de stanca (nu mai tin minte cum muraria...gata! am gasit cautand pe Google....Trichodroma Muraria). Ce fruumooos! In lumina umbrita a padurii nu prea i-am distins eu penajul (ma refer la culori), da' mi-a atras atentia felul in care zbura. Ca un colibri. Si mai avea si ciocul lung. Ce bine ca a pomenit Marius de el! Altfel....habar n-as fi avut ce am vazut!!

Buna parte din timpul zilei de sambata (primul weekend din iunie), ne-au tot glasuit din ceruri  si doi ulii sau doi soimi, care se roteau unul in jurul celuilalt si-si tot spuneau ceva...

Si inca mai sunt multe de cunoscut si vazut in Doabre! N-am fost niciodata toamna, da' e o idee sa cutreier pe-acolo pe sub frunzele ce cad....

Calinestiul idilic

Calinestiul este un sat ce-mi place foarte mult. 

La propunerea lui Ionut (si in ideea de a ne trezi mai tarziu, cumva incat sa plecam cu trenul de 9, nu mai devreme), azi am plecat spre Calinesti. Impreuna cu aproape tot grupul de valceni cu care urc de obicei. Urcam impreuna de mai bine de 3 ani. 

Am coborat in halta Betel. Ca sa ajungem de la sosea (fara sa intram pe valea Calinestiului) pana in Poiana Sulitei, sunt doua variante: una (ce am facut noi azi) incepe chiar cu urcarea din sosea pe muchia din stanga vaii Calinestiului, iar cealalta (de care am aflat sus de la cineva din sat) are intrarea pe langa Caminul Cultural. Pe ambele harti ale Muntilor Lotrului, pe care eu le am, apare poteca aceasta (a doua varianta) ce porneste din sosea, din dreapta vaii unui parau, aflata, la randul ei, in dreapta paraului Betel. Poteca inceputului de azi apare doar pe una din harti. Oricum ele se intalnesc mai sus. 

Pe o caldura cum a fost azi mi-a prins tare bine frunzisul padurii. Din doua motive: pentru umbra si pentru starea de bine pe care mi-o da verdele frunzelor. Caldura facea sa simtim din plin mirosul pinilor (din cate stiu eu, plantati in zona aceea, adica nu crescuti de la mama natura). Poteca e destul de clara. Devine si mai clara dupa ce se intalneste cu cea care pleaca de la Caminul Cultural. Ce-am gasit in calea noastra? Pai luand in calcul ce fel de plantute, tura de azi a fost un fel de reeditare a celei de ieri. Am gasit chiar si acele frumoase orhidee albe. De altfel, Calinestiul intra in administrarea orasului Brezoi. Deci si ieri si azi, am fost prin Brezoi.

Cu cateva minute inainte de a intra in Poiana Sulitei, am ales poteca din dreapta, cu gandul sa iesim intr-una din fanetele dinspre Calinesti si sa ne asezam la masa. De-a dreptul idilice aceste luminisuri, in care si acum se mai gaseste cate-o casoaie, cate-un pom fructifer (si ieri, la casoaia lui Teodorov am mancat corcoduse din pomul din fata casei). Si ceea ce-mi place mie mult la locurile astea: au crescut mesteceni in cam toate fanetele pentru care a fost taiata padurea in urma cu muulti ani, dar unde nu prea mai locuieste nimeni - nici macar peste vara, cum era obiceiul. Aceste casoaie erau locuinte de vara. Oamenii isi aduceau animalele la pascut si coborau in vale abia in prag de iarna.
Ne-a fost foarte greu sa ne ridicam si sa plecam de-acolo.

Finalul coborarii se petrecu pe un drum taiat de vreo cativa ani si care face legatura peste culmi intre Brezoi si valea Calinestiului (via Poiana Sulitei). Ca toate drumurile taiate la noi, pe alocuri arata ca o rana. Ma intreb daca s-ar fi putut lucra si altcumva, daca vegetatia din marginea lui ar fi putut fi crutata  in mai mare masura decat s-a facut.
Pe la 4 jumate' eram in valea Calinestiului. Ne-am intors cu trenul care ajunge in oras pe la vreo 7. Pleaca dupa 5.30 din halta Betel.

Imi voi aminti cu placere de zilele de ieri si azi: ieri cu Vio a fost ca si cum mi-as fi regasit un prieten vechi (desi ne cunoastem tot de vreo 3 ani sau pe-acolo), iar azi, cu baietii, am inceput cu rasul inca din tren (la un moment dat, simteam ca deja ma dor maxilarele de atata ras) si am tot tinut-o  asa cam toata ziua (cu un intermezzo - o discutie care sper sa aiba si efectele pe care le astept).

Pozele..cand le-oi descarca. Vor aparea la click-ul pe titlu.

Insista! Insista! Ca sus vad si eu lumina... sau Marcajul iti da aaaariiipi

De titlu s-ar potrivi amandoua. Asa ca le-am lasat pe amandoua. Asta cu "Insista!..." e replica de final dintr-un banc, iar varianta cealalta e un fel de parafrazare la reclama aceea de la Redbull. Fiecare isi alege ce-i place. Noua ni s-au potrivit azi amandoua. 

Din motive independente oarecum de noi, am plecat azi in formula de 2. Plus doi rucsaci. Ca sa ne si intoarcem acasa cu doi rucsaci (si cu masina) am intrat prin locuri pe unde chiar nu ma gandeam vreodata sa ajung. Da' in alte conditii clar ca nu am fi ajuns pe acolo. Acum stim cum e si pe sub. Pe sub poiana din Coltii Doabrelor, caminul dediteilor, primavara de primavara.

Oricum plecaseram cu ideea sa ajungem in Poiana Sulitei (mai precis la casoaia lui Teodorov) pe urmele vechiului marcaj TR. Adica eram dispusi la cautare. Ca nu mai fuseseram nicicand  atat de aproape de fiecare din acei colti de gresie  ce tasnesc spre cer ,ridicandu-se peste padure.  Si va dati seama ca numai urme au ramas. Uneori il vezi numai cand treci pe langa el. Si apoi zici" "Uite marcajul." si pui  palma pe copac. Bineinteles ca spre final, nu am mai gasit niciun marcaj, dar deja invataseram lectia, adica ne cam prinseseram cum venea treaba cu traiectoria pe care o aveam de parcurs ca sa ajungem dinspre acele locuri, in fata casoaiei lu Teodorov. Aaaa: o mentiune. Scriu despre marcaj fara vreo intentie critica..pentru ca stiu ca parcurile nationale exista pentru conservarea biodiversitatii, au alte scopuri decat turistice. Si sa mai zicem ca in aceste locuri tot ce-ar trebui sa fie permis este acel eco-turism, a carui deviza e deja consacrata printre cititorii revistei "Invitatie in Carpati": Lasa doar urmele pasilor. Ia cu tine doar fotografii. Ucide doar timp. Menirea lor e alta. Si-n plus, marcajul asta exista de pe vremea "asaltului Carpatilor", adica de vreo 30 de ani..daca  nu mai bine. Vopseaua de pe copaci (ma refer la TR) nu are nicio treaba cu Parcul. Si daca tot veni vorba, omul de la Parc (adica domnul Apostu, rangerul de zona) chiar a marcat si intretine un traseu ce va permite sa vedeti minunatiile de forme din Doabre (Melcii Doabrei, Vaporul si altele, al caror nume nu-l stiu) si sa ajungeti in satul Calinesti (cel aflat de-a lungul paraului cu acelasi nume)  - daca il parcurgeti dinspre Brezoi spre Calinesti - traversand cateva luminisuri cu mesteceni si ferigi. Nu stiu daca va plac mestecenii cat imi plac mie...

Marcajul acestui traseu este CR. 

De altfel, tot pe domnul Apostu l-am sunat ieri sa-l intreb una-alta. Si m-a asigurat ca , din loc in loc , vom gasi TR. Si ca sa spun chiar tot: tot de la dumnealui stiam ca se poate iesi in fata casoaiei lui Teodorov venind dinspre Coltii Doabrelor. Inca de acum 2 sau 3 ani stiam! Ce bine e cand cunosti pe cine trebuie (oamenii potriviti)!!

Si am ajuns. Iar locul ne-a primit. Parca eram undeva intr-o tara dintr-un basm.

In plus, azi a fost cald si bine. Si mirosea a rasina de pin si a flori! Si la coborare greierii si-au facut programul lor de scripcari. Si un cuc a inceput sa cante. Si am gasit si muuulti clopotei. Si altceva, da' mi-e si frica sa mai scriu...Si am mancat si multe fragute. Si pe noi nu ne-a plouat. O fi plouat in Cozia (Se vedea un nor greu si negru.), da' pe noi nu.

Am facut si poze, da' se vor vedea la click-ul pe titlu dupa ce le voi descarca si apoi le voi incarca pe pagina de picasa.

Inca o precizare: ca altitudine, nu stiu daca sare de 1000 m, dar sa stiti ca inclinarea pantelor, cel putin pe-alocuri, are un unghi mare. Nu stiu cat sa zic, da' mai mare de 45-50-60. Oare zic bine?

Cand ai prieteni prin cluburile de turism

Este ceea ce-mi place din ceea ce se petrece cand cunosti oameni din cluburile de turism, oameni alaturi de care ai trait niste zile din viata ta: prietenia. Si nu ma refer la cuvinte goale, vorbe fara continut, ci la comportamente concrete, la oameni receptivi la nevoile celorlalti. Si uite asa am facut rost de Atlasul Botanic (in format electronic): de la un amic, care il are de la alt amic.... Oameni din cluburi diferite. 

Va dati seama ce efort de timp si ce perseverenta sa scanezi mai bine de 200 de pagini....

Deja am aflat numele catorva din floricelele pe care le tot intalnesc in turele mele. Ca doar si florile au nume. Am aflat (IN SFARSIT!!!!!) cum se cheama acea urzicuta (daca e sa ne luam dupa frunze), intalnita  de mine in Cozia, inainte si dupa cascada, al carei parfum ma face sa ma aplec la aproape fiecare fir intalnit: lopatea (lunaria rediviva).