Cele 7 panorame ale lumii din Poiana Sulitei (M. Lotrului, Brezoi-Calinesti)

Departe de lumea pestrita

Dupa luni lungi si grele de absenta, sperand intr-o recuperare cat de cat, ne-am luat picioarele la spinare in a doua zi de 2019 cu destinatia Poiana Sulitei -  Aninoasa. Am ajuns pana in Poiana Sulitei (via Vasilatu', pe vechiul traseu de traversare marcat cu CR, ce lega valea Calinestiului de Pascoaia), de unde am facut cale intoarsa, dar nu inainte de a urmari spectacolul unui asfintit spectaculos peste Buila. 

Cu tristete, am descoperit un nou forestier in zona, un fel de centura pe partea de sud a poienii....

Pentru cine nu a urcat la Sulita, iarna pe zapada si e curios sa arunce un ochi la ce i-ar bucura privirea daca ar face-o, iata cateva ponturi, mai jos:

Urcand dinspre Vasilatu, privirea este atrasa, intai si intai de zona Doabrelor, in toata "coltosenia" ei, dezgolita de vegetetie.

 Ramasitele unui mod de viata aproape dus, aceste casoaie sau odai,unde pe timpuri oamenii salasuiau vara, cand urcau cu vitele la pascut, in poiana.

 Vamesul care vegheaza la intrarea in poiana...

 Privind inainte cu speranta... La multi ani, 2019!

 Mestecenii astia,care pregatesc terenul pentru padurea de foioase, candva taiata la ras pentru a face loc pasunilor.

 Ultimele case inca locuite (una sau doua chiar si pe timp de iarna), in partea de sus a locului

 Vecinii de la sud, Doabrele si Naratu'

OZN-uri deasupra Builei... Or fi vrut sa ne-o rapeasca

 Cu gandul la o revedere la ceas de toamna, pe care ne-am tot promis-o, dar deocamdata n-am ajuns.

Calinestiul idilic

Calinestiul este un sat ce-mi place foarte mult. 

La propunerea lui Ionut (si in ideea de a ne trezi mai tarziu, cumva incat sa plecam cu trenul de 9, nu mai devreme), azi am plecat spre Calinesti. Impreuna cu aproape tot grupul de valceni cu care urc de obicei. Urcam impreuna de mai bine de 3 ani. 

Am coborat in halta Betel. Ca sa ajungem de la sosea (fara sa intram pe valea Calinestiului) pana in Poiana Sulitei, sunt doua variante: una (ce am facut noi azi) incepe chiar cu urcarea din sosea pe muchia din stanga vaii Calinestiului, iar cealalta (de care am aflat sus de la cineva din sat) are intrarea pe langa Caminul Cultural. Pe ambele harti ale Muntilor Lotrului, pe care eu le am, apare poteca aceasta (a doua varianta) ce porneste din sosea, din dreapta vaii unui parau, aflata, la randul ei, in dreapta paraului Betel. Poteca inceputului de azi apare doar pe una din harti. Oricum ele se intalnesc mai sus. 

Pe o caldura cum a fost azi mi-a prins tare bine frunzisul padurii. Din doua motive: pentru umbra si pentru starea de bine pe care mi-o da verdele frunzelor. Caldura facea sa simtim din plin mirosul pinilor (din cate stiu eu, plantati in zona aceea, adica nu crescuti de la mama natura). Poteca e destul de clara. Devine si mai clara dupa ce se intalneste cu cea care pleaca de la Caminul Cultural. Ce-am gasit in calea noastra? Pai luand in calcul ce fel de plantute, tura de azi a fost un fel de reeditare a celei de ieri. Am gasit chiar si acele frumoase orhidee albe. De altfel, Calinestiul intra in administrarea orasului Brezoi. Deci si ieri si azi, am fost prin Brezoi.

Cu cateva minute inainte de a intra in Poiana Sulitei, am ales poteca din dreapta, cu gandul sa iesim intr-una din fanetele dinspre Calinesti si sa ne asezam la masa. De-a dreptul idilice aceste luminisuri, in care si acum se mai gaseste cate-o casoaie, cate-un pom fructifer (si ieri, la casoaia lui Teodorov am mancat corcoduse din pomul din fata casei). Si ceea ce-mi place mie mult la locurile astea: au crescut mesteceni in cam toate fanetele pentru care a fost taiata padurea in urma cu muulti ani, dar unde nu prea mai locuieste nimeni - nici macar peste vara, cum era obiceiul. Aceste casoaie erau locuinte de vara. Oamenii isi aduceau animalele la pascut si coborau in vale abia in prag de iarna.
Ne-a fost foarte greu sa ne ridicam si sa plecam de-acolo.

Finalul coborarii se petrecu pe un drum taiat de vreo cativa ani si care face legatura peste culmi intre Brezoi si valea Calinestiului (via Poiana Sulitei). Ca toate drumurile taiate la noi, pe alocuri arata ca o rana. Ma intreb daca s-ar fi putut lucra si altcumva, daca vegetatia din marginea lui ar fi putut fi crutata  in mai mare masura decat s-a facut.
Pe la 4 jumate' eram in valea Calinestiului. Ne-am intors cu trenul care ajunge in oras pe la vreo 7. Pleaca dupa 5.30 din halta Betel.

Imi voi aminti cu placere de zilele de ieri si azi: ieri cu Vio a fost ca si cum mi-as fi regasit un prieten vechi (desi ne cunoastem tot de vreo 3 ani sau pe-acolo), iar azi, cu baietii, am inceput cu rasul inca din tren (la un moment dat, simteam ca deja ma dor maxilarele de atata ras) si am tot tinut-o  asa cam toata ziua (cu un intermezzo - o discutie care sper sa aiba si efectele pe care le astept).

Pozele..cand le-oi descarca. Vor aparea la click-ul pe titlu.