Concediul
meu de anul acesta se datoreaza exclusiv prietenilor mei de-acasa
(desi...de-acuma, "acasa" voi ajunge doar in timpul liber si doar
cate-un pic cu treburi...). Eu doar am zis da, adica am raspuns la apel.
Prima
saptamana ar putea primi foarte bine titlul (care e doar imprumutat...nu
e gaselnita mea) "Cu circu'in sat", adicalea ne-adunaram gasca mare si
vesela tocmai in Bucovina. In binecuvantata Bucovina. Frumos
taram...desi....armonia ar fi putut fi perfecta neintruzionata de
"stilul" celor mai noi aparitii (cu siguranta majoritatea pensiuni),
neacordat cu primele "valuri" de case. Din cate m-am prins eu, cele mai
vechi case (si cele mai frumoase, in opinia mea) sunt cele cu pridvor
(inca in picioare pe ici, pe colo si chiar bine intretinute; urmeaza
valul doi, doar cu parter sau si cu etaj, care poarta amprenta trecerii
austro-... - poduri mansardate cu acoperisuri frante si fatade cu aspect
de broderii, foarte frumoase de altfel; mai sunt si unele cu marginile
acoperisurilor usor ridicate, cumva asemanatoare pagodelor; iar ultimul
val - strict utilitar, fara sa mai tina cont de ceea ce era deja obisnuit
in constructiile zonei.
Drept
cartierul nostru general a fost aleasa Vatra Dornei (loc deja drag mie
din mai multe motive, inclusiv cele doua cofetarii din oras), de unde
ne-am lansat in mai putine incursiuni decat ne propuseseram initial, din
motive de vreme, bineinteles.
Asa ca, in prima zi, cu stergatoarele
de parbriz in intensa activitate, ne-am dedat la o lunga tura pe
la....manastiri, dintre care mie cel mai mult imi placu la Humor (prin
comparatie cu Moldovita, Sucevita, Putna si Voronet) si nu din cauza ca
doar la Humor nu-ti cere nimeni taxa de intrare si nici de fotografiere,
ci pur si simplu, acolo am simtit eu linistea si pacea, pe care
te-astepti sa le gasesti intr-un asezamant monahal.
In
urmatoarea zi, ploaia s-a domolit, da' nu si ceata, asa ca vulcanicii
apostoli ai Calimanilor ni se aratara mai mult ca niste aparitii
fantomatice rasarite din ceturi neguroase si reci.
Sunt vreo 30 de km si
ceva din Vatra Dornei pana la Gura Haitii, locul de intrare pe poteca
marcata cu PA, care inainte de a ne scoate printre tufe de ienupar si,
mult mai important pentru pofticiosi, de afine si merisoare, ne baga printr-o padure deasa
de brad numa'buna de parcurs pe-o vara fierbinte. Atat de bune au fost
si afinele si merisoarele incat zau ca a meritat sa ne amorteasca
degetele din cauza frunzisului rece si ud!
Cea mai
frumoasa zi (cum zice si cantecul) a fost urcarea pe Ineu dinspre Gura
Lala, pe valea Lalei, trecand mai intai peste-ntinse covoare moi si pufoase de muschi intinse la umbra unor brazi frumosi, dupa care printre jnepeni...prietenii mei, jnepenii...apoi pe langa cele doua lacuri glaciare, Lala
Mare si Lala Mica. Plus ca
ne-am ghiftuit si de data asta cu afine si zmeura, din belsug. Panorama
ce se deschide privirii cand ajungi pe Ineu chiar e una din cele mai
frumoase! A meritat din plin chinul pe cel mai vai de el drum national
din tara asta, DN 18, ce leaga Bucovina de Maramures. Pacat de satele
frumoase traversate! Cat de mult "contribuie" la starea drumului
masinile ce cara lemnele din padurile ce inca se taie de-o parte si
de alta a vaii Lala (si probabil ca si-n alte locuri din zona) ramane
sub semnul intrebarii.
Plus ca urcarea pe Ineu mi-a readus brusc in
minte o foarte draga amintire, aceea a cuburilor de zahar ("zai", in
versiunea mea de pe la vreo 2 ani....cred) pe care le primeam de la o vecina cand
mergeam la tara: la varful bocancului, pe poteca de sub varf mi-a "sarit
in ochi" un cubulet aproape ca perfect de cuart..cuartit...ceva de
genul....pe care-l voi pastra ca amintire. Cea mai frumoasa zi ne-a scos in cale si o efervescenta intalnire cu un grup destul de numeros de septuagenari sau pe-acolo, care, in virtutea curiozitatii specifice varstei, au vrut sa stie de unde venim, de unde suntem de felul nostru. La aflarea locului de unde-am purces la drum si-au amintit toti cu vadita placere ca avem noi in Valcea "un munte foate frumos, unul....cu numele din doua cuvinte"..."Buila-Vanturarita"? "Daaaa! Exact!" Iar eu, in gandul meu: "Halal de voluntar mai sunt si eu! As fi putut avea la mine macar vreo cateva pliante...."
Am cules cateva din
fotografiile lui M.M. care oglindesc foarte frumos tinta noastra din
ziua aceea, da' si cum se vedea de-acolo, de sus:
varful Ineu
..la sud de Ineu...
....iar aici, varfurile Ineut/Inaut si varful Rosu, aflate pe una din culmile ce duc spre Ineu
Am
parasit Bucovina cu regret si parc-am mai fi stat...da' pe unii ii
astepta serviciul, pe altii alte meleaguri. Pe mine ma astepta la o
distanta de-o zi plecarea-n Fagaras.
One more: de treceti prin Pojorata - Campulung, bagati-va olecuta si pe drumul ce duce spre Rarau. Veti gasi la cateva minte de mers cu masina o pastravarie, unde in afara de pastrav puteti manca niste hribi cu sos deliciosi!!! Foarte, foarte buuuuni!
Evident
ca si Fagarasul ne-a primit tot cu ploaie in primele zile, ceea ce-a
dus, in chiar prima zi, la retragerea din calea vantului si a acelor de ploaie tocmai la
cabana Suru, adica la 500 m diferenta de nivel fata de Saua Surului,
locul unde-am decis retragerea, da' vorba aceea "Rabdarea e-o virtute."
Asa ca,
dupa inc-o zi de asteptare prin preajma cabanei, de cules si gatit
ciuperci,
plus un premiu sub forma unui fabulos apus,
am luat-o din nou in sus si-am tot inaintat pan' la Caltun.
Din ziua aceea ii multumim lui Doamne-Doamne pentru ca a spart norul
care se adunase pe Negoiu', da' care s-a imprastiat cand am ajuns noi
acolo (si care cica s-a adunat din nou dupa...), ca a vanturat norii in
timpul noptii, si am putut vedea Calea Lactee cum numai din asemenea
locuri o poti vedea....desi dimineata, linia crestei era din nou
ascunsa-n nori.
Asta
ne-a facut s-o cotim spre Balea pe varianta Saua Pisicii, ceea ce ne-a
mai oferit un ospat cu afine si merisoare.
La Balea am bagat cate-o
ciorba si din nou la deal
pana la Podu' Giurgiului, unde am
avut parte, a doua zi dimineata, de o placuta surpriza. De sus ne veghea
o capra neagra (din pacate singura), care-a stat ceva vreme cu ochii pe
noi, ba chiar, la un moment dat s-a si asezat pentru o buna bucata de
timp. A simtit ca suntem oameni buni.
Dupa
ce-am asteptat sa se topeasca gheata adunata pe cort, am strans si-am
luat-o iar in sus. Am ajuns pe Moldoveanu cand inca nu era (foarte)
aglomerat. Si din nou, surpriza: intalnire cu doi valceni de-ai nostri,
cu care am si coborat spre casa, doi oameni frumosi, doi oameni care se
iubesc, impreuna cu care mi-a fost foarte drag sa merg pret de cateva
ceasuri. Plus ca satele argesene aflate la poale de Fagaras imi plac la
maxim. Ultima surpriza? Schitul de la Corbii de Piatra, un loc unde
credinta si increderea in oameni merg mana-n mana. Micile obiecte de
luat acasa...iconite, bratari, carticele de rugaciuni...toate sunt cu
autoservire. Iei ce vrei, vezi cat costa si lasi suma potrivita. Cand am
revenit la drum, dupa ce-am inconjurat blocurile mari de gresie in care
a fost sapata bisericuta, in lumina calda a serii frumoasei zile de
septembrie cineva canta la
fluier, intr-o curte peste drum de vechiul schit. Ce sa mai zic de
casuta cu pridvor de-alaturi de schit, proaspat varuita intr-un albastru concurent cu cel de Voronet, infrumusetata
cu o foarte rosie muscata si pazita de-o pisica ce sedea ghemuita pe
prispa?!
Le multumesc fiecaruia in parte, autorilor fotografiilor strecurate printre randuri care m-ajuta sa fiu din nou acolo (fara sa-mi mai simt rucsacul pe umeri si pe solduri...)!
Voi prinde aici si cateva fotografii de la Florin (selectia lui o puteti vedea alaturat)...ca pe-ale lui Nicu le-am integrat in povestea de mai sus.
Le multumesc baietilor ca s-au randuit care sa ramana cu mine pe ici, pe colo si ca au avut grija de betele mele cand era cazul sa am nevoie de ambele maine libere! Si ca s-au gandit sa ma ia cu ei in tura! Au crezut mai mult decat mine in fortele mele....
Voi scrie totusi si cum se cheama locul surprins in fiecare fotografie, gandindu-ma ca poate mai sunt romani care nu stiu ce se vede.
lacul Avrig
Ciortea (cel mai inalt varf valcean) si Budislavu
Saua si Refugiul Scara
intrarea-n Custura
Pe la "Trei pasi de moarte"....parca mai multe cabluri decat data trecuta. Sau memoria imi joaca feste? Sau sa fie de vina ceata din urma cu niste ani, cand nu vedeam mare lucru dincolo de firul potecii?
De la Negoiu venire, traseul nostru pare ca s-a miscat in sensul acelor de ceas (in fundal, spre dreapta, Negoiu si Lespezi, iar in stanga, Moldoveanu, unde era mare aglomeratie sambata, la pranz. Pesemne ca e o terasa numa' buna de luat pranzu'-n weekend, aflata-n maaare voga. Bravo, romani!)
Ochiu' lui Nicu a vazut lucrurile cam asa:
De la Portita Vistei incolo picioru'meu n-a ajuns inca. Ce sa te pui cu vremea?! Daca nu ne-ar fi tinut in loc o zi jumate....
