Din cativa negri mititei, am ramas doar doi (de fapt, doua...)...care-am luat-o azi in sus, spre un loc unde fusesem (doar eu) o data, demult, in urma cu cativa ani si nici macar nu eram sigura ca mai stiu sa ajung. Unde? La cabanuta din Culmea Puturoasa.
Da' uite ca am ajuns acolo. E-adevarat ca am mers pe urme...adica pe urmele lasate in zapada proaspat cazuta de cei care urcasera inaintea noastra, oameni de-ai locului, cu care mi-a fost foarte drag sa stau la gura sobei, la taifas, pret cam de-un ceas.
Evident ca pe masura ce urcam, stratul de zapada crestea si era din ce in cei mai pufos! Si scartaitor! Ce frumos! E unul din genurile mele muzicale preferate, scartaitul zapezii sub bocanci....Sau sa fie, de fapt, muzica cu veleitati terapeutice, de relaxare? Cert e ca mersul pe potecuta strecurata cand pe sub creasta, cand peste-o sa, cand scurtand-o pe curba de nivel, mai ales la intoarcere, dupa taifasul la gura sobei, mi-a adus asa o stare de bine!!!
De fapt, e oarecem matematric traseul de urmat: daca ai prins potecuta, ce-o ia in sus din drumul Lotrisorului (in stanga acestuia), la doar cativa metri de la bariera, tii Creasta Cu Pini (aproape numai urcus si, in cea mai mare parte, destul de pieptis) si apoi de la bancuta asezata intr-un punct de belvedere, continui la dreapta,.pe sub Sturii Puturoasei (marcaj CR) sau (in functie de vreme si de placerea fiecaruia) continui inainte pana urci maxim unde se poate urca si abia apoi faci dreapta, direct pe creasta Sturilor Puturoasei (Asa arata o schita de-a domnului Boghez, gasita pe net mai demult: ca se poate si pe acolo, pe deasupra). Coborarea in potecuta ce trece pe sub peretii Sturilor (pe-alocuri inalti chiar de cativa zeci de metri) e posibil sa se faca intr-o sa, unde aceasta ajunge dupa-un mic urcus. Credem noi ca acolo - asta dupa ce ne-am uitat un pic prin zona si ne-am gandit ca se poate cobori de pe stanci, printr-un hornulet. Cel putin asa am socotit noi, privindu-l de jos in sus: abordabil si din sensul celalalt. Hornuletul parea legatura dintre "jos" si "sus". Din saua respectiva, se continua cu acelasi sens de mers, cand de-o parte, cand de cealalta parte a culmii si nu dupa mult timp se ajunge in alta sa, cea unde se afla cabanuta. Cat sa ne fi luat sa ajungem? Cam 2-3 ore...
Desi am intentionat altceva, am facut un dus-intors...Cica din cauza taierilor, mai jos de cabanuta, s-a creat o retea de drumuri si e cam greu cu stanga/dreapta la bifurcatii, daca te afli pentru prima data pe acei coclauri, ceea ce ar fi pus sub semnul intrebarii coborarea fara batai de cap in drumul marcat cu BA, care apoi sa ne duca la cel din Cheile Lotrisorului, si sa revedem si cascada, cu aceasta ocazie.
Carevasazica, ajungand inapoi la masina, in loc sa plecam acasa, am virat stanga si ne-am dus sa revedem totusi cascada, de la care ma asteptam sa aiba ceva debit, date fiind precipitatiile din ultimele zile. Plus ca, acuma, iarna, peretii ce strajuiesc drumul si-au pus perdele de turturi si sunt chiar spectaculosi! La cascada, ne-am instalat pe-un bloc de piatra, pe malul ochiului de apa de la baza sa, si-am stat. Parca era acolo pentru asa ceva pen'ca nici zapada n-avea pe el, nici gheata si nici macar ud nu era.Concluzia? E bine sa si stai...daca ai la ce privi.
Mi-ar fi placut sa si inceapa sa ninga in drumul nostru spre masina....ca asa dadea la prognoza (ca ninsoarea va incepe dupa orele pranzului si ca vor cadea peste 20 de cm de zapada in noaptea asta la Brezoi si ceva mai putin in Calimanesti!!!!), da' abia dupa ce-am ajuns in oras si chiar si terminasem de pregatit o salata, am observat prin geam ca incepuse sa dea cu ceva amestecat...nici ca ploaie, nici ca ninsoare...
