Asta e Romania pitoreasca!!!

Privind in zare spre Cozia scaldata-n soarele ce strapungea norii si ni se arata in capatul vaii Lotrului, prin culoarul deschis intre culmea Capatanilor si versantul sudic al Tarnovului, Alex exclama: "Asta e Romania pitoreasca!!!" Nu e un fragment dintr-o carte de calatorii, ci un momentel din iesirea noastra de duminica prin Piatra Tarnovului, dupa ce deja coboraseram si ne aflam deasupra stanelor din Poiana Tarnovu Mic.

Pentru o parte dintre noi weekend-ul prin lumea Tarnovului a inceput de sambata dimineata, pe la ora 10, o data cu plecarea din curtea hidrocentralei de la Ciunget si traversarea Latoritei pe puntea pietonala ce te duce la poalele sale.

N-am inaintat prea mult timp prin padurea de fag pan-am prins un picior pe care-am luat-o-n sus. Dupa un urcus pieptis pe un camp foarte inclinat de lapiezuri, am ajuns in capatul fasiei de calcar care margineste abruptul ce se ridica deasupra vaii Latoritei. Foarte frumoasa inaintarea pe marginea peretului abrupt, aproape ca vertical, sub care se intinde padurea de foioase si larice! Dintr-o mare nefericire, laricele aflate pe fasia de calcar au fost devastate de foc...Nu ne asteptam la asta….ca n-am vazut si n-am auzit nicio stire despre asta.....Da' de unde sa fi auzit/vazut daca imi tin televizorul in debara?! Doar intr-un loc, in mod aparent inexplicabil, verdele laricelor razbate dintre trunchiurile arse. Miraculos cum locul acela a fost ocolit de flacari!

Am tot tinut linia ce margineste abruptul, iar aceasta ne-a coborat, la un moment dat, intr-o mica sa, in inima padurii de fag, de unde am luat-o din nou in sus pan-am iesit iarasi pe margine, printre brazi falnici, afinis si tufe de ienupar impodobite cu cate-o flacaruie de larice, din cand in cand. In gol alpin am dat abia pe la ora 3 (ca mersul ne-a fost agale si cu multi timpi de asteptare dupa mesterul pozar, ceea ce mi-a placut…caci locul are mult farmec) si-am constatat ca vacile erau inca sus si deci si ciobanii. Oricum renuntaseram sa mai ramanem la refugiul de langa stanele din Tarnovu Mic, pentru a ne petrece seara la cabana Petrimanu, alaturi de prietenii mei pitesteni de la Romania Pitoreasca.

Asa ca, dupa ce ne-am oprit la troita cu masa si bancute, zidita in vecinatatea stanelor de sub Tarnovu Mare, si-am mancat, am luat-o in jos, spre valea Repedea (drum forestier…) si-napoi la Ciunget, cu o pauza de-o juma’ de ora in pridvorul cantonului silvic de la Casa Verde, unde-am preferat sa asteptam trecerea ploii…..ca demuult nu mai sezuseram intr-un pridvor sa privim si s-ascultam ploaia.

Surpriza serii a fost….vocea lui Alex. Desi ne cunoastem de-atatia ani e pentru prima data cand il ascult cantand. Foarte calda, duioasa, frumoasa vocea lui! Ce norocos esti, Alexule, ca ai o asemenea voce!! Sau norocosii suntem noi, cei carora ne canti din cand in cand?!

Duminica dimineata, dupa un mic dejun la care am avut chiar si tort aniversar, ne-am imbarcat la masini si-napoi spre Borogeana Ragaliei (cantonul silvic paraginit, aflat intre Ciunget si Petrimanu), de unde iarasi in sus, da’ de data aceasta cu gand sa urcam Piatra Tarnovului, ceea ce s-a si intamplat. Nu mai stiu cat era ceasul cand am ajuns in saua de unde se intra spre Piatra…Oricum eram hotarati sa… Asa ca am… A fost chiar mai usor de cat ma asteptam, da’ poate ca si datorita companiei… 

 

 

 

 

 

Si nici macar jnepeneala nu a fost asa de vitrega cum credeam. Era chiar largut pe unde ne-am bagat noi. Ne parea chiar c-avem culoar! Interesant e ca fix in locul unde Piatra Tarnovului atinge altitudinea maxima (1879m..parca), jnepenii lasa loc unei micute poienite. Parca anume n-au mai prins radacini pe-o raza de cateva metri.

Din acel loc ne-am lasat la vale, pornind de la primii brazi vecini cu “domeniul” jnepenilor, adica imediat de sub poienita cu pricina.

In continuare, jnepenii chiar pareau de nepatruns!!!

Dupa ce-am tot zig-zag-at printre si pe sub brazi am dat de-un culoar de grohotis care ne-a scos in marginea poienii de la stana. A urmat intoarcerea pe drumul ce-ncinge Piatra pe la baza pan-am ajuns de unde-am plecat si-am dat-o la vale.

Cam asta a fost ziua… Mie uneia mi-a parut tare rau ca s-a terminat!
Multumiri pentru poze lui Nicu, Razvan si lui  Sorin B.!
Cine vrea sa vada mai multe fotografii gaseste in albumul facebook-cian dedicat turei, postat pe pagina Clubului Romania Pitoreasca.

In sfarsit, am tras Piatra de coada!!!

"Sus pe crestele abrupte, unde vulturu-i stapan/ Urca vanatori de munte, peste culmi taindu-si drum.....

.........................................................................

Le saruta fruntea norii, brazii-n urma lor pasesc......

...............................................................................

HEI! Urca vanatori de munte aavaantaat, urca vanatori de munte AAVAANTAAT!!!"

Uneori, unele locuri, cu toata frumusetea lor (intrinseca) sunt doar fundalul unor prietenii frumoase si ocazia ca oamenii buni sa se adune si sa imparta ceva unii cu altii, cantand, cantand si iar cantand, razand - obligatoriu reteta e cu mult ras - ba povestind una, alta, mancand impreuna (anterior si gatind pentru...."ocazia prilejului"). Plus discutii despre ultimul racnet in materie de cosmetica si chestii d-astea (din pudoare, mai fiind si "bulgaras de aur" nu pot fi mai...specifica).

Care sa fie locurile de pe aici demne de a mobiliza oameni a caror "normalitate" e Craiul? Pai care-ar putea fi? Sa zicem..Buila...da' s-a bifat mai demult. Sa zicem si ...sora ei, Piatra Tarnovului (un pitic tare vechi de-al  meu, da' pentru care nu s-a gasit pana acum....nicio ocazie). E-adevarat ca 1 Decembrie petrecut-am in acele locuri, sub Piatra, da' in afara c-am luat-o un pic in sus pe un valcel inierbat, care e posibil sa ne fi scos intr-unul din locurile de legatura dintre cele trei sectoare cele mai inalte...nu am avut parte de mai mult.

Si-acum era sa fie cat-pe-aci sa repet experienta Negoiu (nici din prima, nici din a doua...) pen'ca ziua de sambata a inceput cu surprize dintre cele mai.bolovanoase (ceva destul de des intalnit - ce-i drept - pentru valea Latoritei, da' nu asaaa.....una-doua, ci o gramada intreaga!) si dintre cele mai "iubite" de umblatorii in bocanci (mai ales de iarna): kilometri de drum inca purtator de asfalt. Asa ca mai bine de-o ora din timpul dedicat pentru haladuit pe sus s-a dus. Si a continuat cu...ceea ce urmeaza.

In fine...ajungem noi la canton, viram stanga, urcam ce urcam, zapada minunat de buna pana...BANG! pe masura ce padurea se rarea, si zapada se-nmuia, iar in zona de sub saua cheala dintre saua Pietrei si saua Gropita, cea sub care s-a taiat la ras: de-a dreptul chin si durere - lupta mare cu zapada, care parca voia sa ne-nghita, nu alta!

In fine...ajungem sus in sa, langa stalpul cel nou, care nu ne spune cum se cheama locul (sau acolo o fi Saua Gropita, desi parca era mai spre Saua Negovanu?), da' ne spune cat mai avem pana la stanele din Tarnovu Mic (ceea ce stiam, da' pe uscat) si pana-n Saua Negovanu si ne zice ca traseul urcat de noi ar fi marcat cu PG, ceea n-am vazut deloc nici acum, nici data trecuta.

Viram din nou stanga, mergem ce mergem, traversam cateva urme de avalanse venite de sus (da' ma asteptam sa gasim zapada pornita de sus), mai avem niste reprize de hopa-sus din zapada si ajungem la stane si la refugiul cel nou, din zid. Da' intervalul de timp necesar sa ne facem drum prin zapada pana la stane a insemnat dublul celui estimat. Adicalea, eu estimasem c-am avea nevoie de 3 ore de la cantonul Borogeana Ragaliei pana la stane.

Cum orele erau trecute, ne-am lansat intr-un exercitiu de gospodarire, dupa care ne-am asezat la taifas asezonat cu ceva de-ale gurii, ceea ce-am repetat duminica dimineata, pen'ca la trezire...vremea ne-a oferit inc-o surpriza: in loc de doar soare - asa cum prognoza accuweather: soarele se incardasise cu niscaiva fuioare de nor, care dadeau in noi cu fulgi pe post de confetti sau, mai pe scurt, ningea cu soare si fulgii straluceau de mama-mama! Si mai pe scurt: atmosfera era stralucitoare, da' pentru noi nu insemna cine stie ce compensare pen'ca valatucii aia de nor invaluiau Piatra, incet, dar sigur. Ooof!! (mi-am zis).

Aaaaa...nu v-am spus de refugiu (de fapt, doar de incaperea din mijloc, care e singura deschisa pe timpul iernii): a fost botezat sau rebotezat...ca nu stiu dac-a primit vreun nume pana acum: FRIGIDERUL. Ca deh! Vorba aceea: da-i, Doamne, romanului mintea cea de pe urma: am fi avut alternativa, poate un pic mai....blanda, da' mi-a trecut prin minte abia duminica dimi'. La capitolul Detalii tehnice: ar avea patru priciuri (cate doua suprapuse, da' scanduri sunt suficiente doar pentru doua). Deci are doar doua priciuri, pe care pot sa incapa cate doi oameni. Si atat. Usa nu se poate inchide. Da' am avut ce folosi ca proptea pentru a o tine inchisa pe timpul noptii: un bustean. Si mai e ceva: are si matura.

Duminica, pe la pranz, ne-am strans carabalacul si-am pornit-o inapoi pe sub Piatra, cu gandul (eu) ca se repeta experienta Negoiu si Fratostreanu (unde tot din motiv de ninsoare/zapada n-am ajuns nici prima, nici a doua oara). Numai ca..parca zapada era mai buna decat sambata - ne tinea si acolo unde cu o zi inainte ne afundaseram, plus ca albastrul cerului incepea sa se arate la fata. Eeeee..si dintr-o data, de la nivelul de management al triulei a venit un comunicat: urcam pe Piatra. Zis si facut! Am pornit light din dreptul placutei care anunta ca pana la Ciunget prin Piatra Tarnovului ai nevoie de doar 4 ore!!! Mai sa fie!! Evident ca am luat-o din loc dupa ce ne-am pus coltarii. Deci echipati cu coltari si piolet si avand la noi si cordelina, in caz de..ceva. Cum orele erau cate erau si pan'la capitala drumul era lung, ne-am multumit (momentan) si doar cu Coada Pietrei, dupa care ne-am intors si am luat-o la vale.

Restul e...muzica la caseta...Margareta Paslaru, Marina Voica, Marina Scupra, Angela Similea, Stela Enache, Mirabela Dauer....Dormeau pe-o frunza doua stele, ca doua inimi de argint / Iar eu visam ca sunt cu tine, ca te sarut, ca te alint....

Marius, o dedicatie pentru tine: http://www.trilulilu.ro/muzica-traditionala/corul-armatei-si-fanfara-marsul-vanatorilor-de-mun 

Si asta nu e tot. Muuuuuuulteeee multumiri pentru tura! Sa fiu acolo sus, pe Coada Pietrei mi-a oferit cea mai frumoasa priveliste pe care mi-a fost dat s-o vad, in ultimul timp.

P.S. Dac-ai fi mancat si tu salata de naut si macaroane, totul ar fi fost PERFECT! Hotarat lucru! Data viitoare schimb meniul! Nu se mai poate asa ceva!

Multumirile pentru poze se impart intre Lili, care le-a facut, si Marius, care le-a trimis. Din efortul lor conjugat, plus selectia mea obisnuita de +/- 10 poze, iata si pozele care sa dubleze povestirea de mai sus:

Stanele din poiana de sub Tarnovu' Mic

Refugiul cel nou (din zid, plus ca are si podea de ciment)

Piatra Tarnovului, asa cum se vede din poiana

Coada Pietrei

Restul masivului, asa cum se vede din Coada Pietrei

Lasa doar urmele pasilor...

Privind in urma cu jind...de jos, din drumul de pe valea Latoritei, de langa vechiul canton

 

Te uita cum ninge decembre...

Sambata dimineata..sau cat o fi fost ceasul cand am luat-o inapoi spre casa din locul unde urcaseram vineri, intr-o curba din drum, fix acolo unde se intra sau se iese din Piatra Tarnovului, singurul lucru pe care mi l-am dorit in acel moment a fost sa ma asez acolo si sa ma uit, asemenea unui pisoi care priveste prin gemuletul de la masina de spalat la cum se invart rufele, la cum pluteau fulgii prin aer, printre braziii mai mari sau mai mici. Si m-am asezat. Si asta mi-a venit atunci in minte: Te uita cum ninge decembre.... Nu prea-mi aminteam cum suna varianta lui Alifantis...asa ca am cautat-o chiar acum in timp ce scriam si iat-o: http://www.youtube.com/watch?v=tGqr-d9X9H0

Asa imi doresc in ultimul timp sa ajung in locuri pe care le stiu mai putin, locuri prin care am umblat doar o data / de doua ori sau poate chiar deloc. Locuri in care nu doar sa mergi, adica sa dai din picioare, ci care sa solicite mai mult de-atat...Noroc cu prietenii mei ca se gasesc mereu dornici sa ma insoteasca si sunt receptivi la ce-mi trazneste. Ma gandesc ca le place si lor....

Ca tot veni vorba...Am gasit in ceea ce citesc de ceva vreme (doar atunci cand sunt in stare...adica in cate o seara la nu stiu cate) aceste randuri, care mi-au placut mult de tot si m-am gandit sa le scriu si aici. Poate le-o citi cineva si poate-or placea cuiva...Pe scurt, suntem ceea ce facem, oamenii cu care suntem si locurile unde am fost. (Terapia dependentelor - Abordari ale recuperarii pe termen lung, Michael Craig Clemmens)

Imi tot dadea tarcoale demult gandul asta cu Piatra Tarnovului, da' uite ca nu ne-am mobilizat pana acum. Cel mai aproape m-am aflat de Piatra in epoca "Vanturaritaaaaa, suntem mereu aproape......Suntem Vantuuuuraaaaritaaa!" (Cine stie.... cunoaste), cu ocazia trofeului din 2009, cand am stat arbitru in postul de sub saua ce desparte Piatra de restul masivului, toata ziulica si am mai si cules cimbrisor din care-am baut o iarna-ntreaga.

N-am avut nici acum parte decat de drumul ce se strecoara pe sub Piatra si doar ce-am cochetat vineri, la dus, un picut cu un valcel innierbat ce ne-ar fi condus sus, da' un nor negru si, mai ales, vantul ce suiera de mama-mama! ne-au facut sa ne gandim ca mai avem ceva de mers pana in poiana ce gazduieste "complexul pastoral" si grija zilei era sa stim cum si unde vom dormi in noaptea respectiva. Din fericire, am fost singurii "cazati" asa ca..am avut totul la dispozitia noastra.

Si'acu' s-o iau din loc cu povestea celor cateva imagini ce vor oglindi ce-am vazut sau pe unde ne-am purtat pasii.

De plecat, am plecat de la Borogeana Ragaliei (un canton silvic intrat in paragina, aflat intre Ciunget si Petrimanu). Am luat-o in sus pe drumul ce porneste chiar din coltul gardului micutei pepiniere. Ideea e ca la a doua bifurcatie trebuie facut stanga (Poate e bine si la prima, dar eu scriu aicea doar de ceea ce stiu....).

 Peste apa Latoritei, norii faceau legea cu Paraginosu' si toata culmea ce se intinde deasupra cheilor Latoritei:

A tinut ceva urcusul nostru (oricum muuuult mai putin decat pe valea Repedea) si pe masura ce urcam, dincolo de varfurile lastarisului, ce e acum padurea ce se-ntindea candva pe toate coastele, din valea Latoritei pana-n culmea ce leaga Piatra Tarnovului de Saua Negovanu (din culmea principala a Capatanilor), am inceput sa avem sub priviri un colt din Piatra, desi tabloul padurii chelite de la poalele sale e dezolant de-a dreptul:

Ajunsi sub culme, trebuie urmat oricare din drumurile raspandite prin lastaris si printre puietii de molizi crescuti dupa taierile de-acum...cat timp..Ideea e ca trebuie mers in sus, indiferent pe unde..si apoi la stanga...evident!
Cred ca drumul de sub Piatra e o veche poteca ce tinea curba de nivel si care-a fost largita la un moment dat...probabil ca din motive de exploatare de-un fel sau altul...

Dupa ce am ajuns in poiana "pastorala" (ce-arata ca un cimitir "de coasta".....la cate siruri-siruri de cioturi de brazi o impanzesc),

am aruncat o privire inapoi spre Piatra, intrebandu-ma daca a doua zi va fi invaluita-n ceata sau o vom vedea din nou si apoi am plecat in cautarea celei mai bune variante de cazare din "vitrina de produse".

Ne-am instalat chiar bine, am vazut ce ar mai putea oferi "complexul" in materie de facilitati, iar dupa ce-a rasarit luna si au aparut si stelele am vazut parte de...WAAAW! Nu poate fi descris in cuvinte. Trebuie sa fii acolo, martor la vraja stralucirii cerului, lunii, stelelor si panzelor de nor!!
Asta a fost inceputul...ca dupa ce vantul a scazut din intensitate, evident ca norul greucean ce stapanea peste Capatanii a contropit si Piatra si a ropotit in cateva reprize zdravene...
Sambata dimineata, de Ziua Nationala, am avut prilej sa repet lectia cu "Da, Doamne, romanului mintea de pe urma!" Ce bine-ar fi fost sa-m iau aparatul de fotografiat cu mine-n sacul de dormit!!!
Ca tot era 1 Decembrie, Piatra isi pusese ie alba....da' numai aparatul lui Nicu a putut sa "surprinda" ceea ce ochii au vazut...Capatanii erau si mai albi decat in ziua precedenta. Iar norii...ce sa zic?! Vrajitori!!! Nu alta!

Tot din gama "romanisme", iata si indicatoarele puse ca sa...turistii:

Am dat si de-un stalp nou, chiar in saua de deasupra celei mai recente taieri, locul impaienjenit de drumuri de exploatare unde, din fericire, puiutii de brad si molid au rasarit deja, da' sunt inca timizi.....Deocamdata locul arata inca ravasit la maxim!

Deja ninsoarea de mai mai sus era un amestec de burnita si ploaie, care ba se oprea, ba repornea, fara sa ne deranjeze prea tare. Eu, cel putin, eram impacata pana cand si cu ploaia! Si drept cadou aceasta mi-a oferit ceva frumos, ce n-am mai vazut pana acum....in afara acelui documentar dedicat apei....

Frumos, nu-i asa?

Sa scot si din tolba lui Nicu (domnul RNC-ul) cate-o panorama pentru cele doua zile, cea mai frumoasa din ziua de vineri si cea mai frumoasa din ziua de sambata (alegerile mele...):

Norii ne "vrajitorisera" in asa fel incat eu, cel putin, i-as fi privit intruna din pridvorul refugiului, da' a trebuit sa plecam pen'ca a doua zi dimi' eu o luam din loc din nou....alt bagaj..alta socoteala...