A doua jumatate (vechiul TR ce leaga Poiana Sulita de Calinestiul de sosea, via Culmea Betel)

Daca tot ne porniseram asta-vara sa luam urma unor vechi marcaje insotitoare de trasee cam uitate de lume, in urma cu niste saptamani a venit randul Betelului, pe unde-am mai urcat acum vreo...9 ani. Asta, dupa ce la final de martie ne-am tinut cat am putut de cealalta jumatate de traseu purtatoare de acelasi marcaj, care inca se mai zareste prin Doabre...

Desi pe una din hartile M. Lotrului apare ca marcajul TR prindea Culmea Betelului de undeva de prin zona poienii largi din marginea satului, pentru noi tentatia urcarii pe langa cascada Betel a fost mai mare decat sa aflam care e locul de intrare dinspre sat. 

Asa ca daca aveti drum pe valea Oltului si aveti si niste ore la dispozitie, va puteti parca masina langa biserica de la sosea si sa va lasati dusi pe potecuta ce insoteste mai clar sau mai putin clar culmea presarata de ace de gresie sau de pereti mai mari sau mai mici. Nu e chiar indicat sa faceti asta, totusi, in perioadele in care care v-ati astepta sa fie gheata sau zapada inghetata pe potecuta, care pe alocuri e doar o brana.

De coborat din Sulita aveti mai multe variante. Cea mai buna ar fi pe Culmea Podisului - daca o sa va prindeti pe unde-ar fi intrarea....Asta v-ar duce cel  mai aproape de locul din care ati pornit, daca e nevoie sa va intoarceti la masina sau in halta Betel.

De data asta, noi am coborat prin Calinestiul de vale, unde am ajuns pe drumul ce insoteste paraul Sulita, si de unde am iesit mai apoi la sosea.

Pentru a va face o idee despre cum arata locurile, aveti la dispozitie link-ul de mai jos:

https://plus.google.com/photos/109070805694075953130/album/6285016676935949793

Spor! :)

Ceva nou, ceva vechi si ceva albastru

Nu mai stiu cand si in ocazie se poarta ceva vechi, ceva nou si ceva albastru, dar se potriveste cu locurile pe care umblat in weekend-ul trecut.

Sambata, dupa ce-am refuzat un drum pana la cascada Scorusilor ca sa asistam si sa facem poze la posibil prima catatare la gheata pe aceasta cascada (ceea ce ar fi insemnat sa cam degeram...) si o tura pana pe Fratosteanu (care, de fapt, s-a schimbat intr-una pe la Manaileasa), ne-am tinut de planul initial (si anume o urcare spre stana Bratienilor, asa cum o numesc localnicii, sau stana de sub Saua Zmeurat, asa cum apare pe harti).

Traseul pleaca de la sosea, din Malaia si urca pe Valea Satului, fiind marcat cu BA...destul de bine, mai putin la bifurcatia de deasupra fantanii Bratienilor, unde nu indica daca sa faci stanga sau dreapta. Trebuie facut stanga...De la capatul forestierului, prin ce a mai ramas din padurea de fag (unde s-au facut taieri in urma cu niste zeci de ani probabil) urcusul e destul de pieptis si deci solicitant, dar miscarea prin padurea de brad de mai sus e adevarata silvoterapie.

Ca sa parafrazam concursul lansat pe site-ul celor de la Nikon, "Eu sunt lumina."... :)

 stana de sub Saua Zmeurat sau stana Bratienilor

 Era bine sub soarele amiezii, asteptandu-mi portia de ciocolata calda...

 Cu mare bucurie si emotie am descoperit vechea bisericuta de lemn din Malaia (monument istoric), sprijinita in cele patru colturi de niste piloni de beton.

 Traseul de coborare, in format electronic...

Duminica, la dorinta unui foarte bun prieten (dar care, intr-un final, a lipsit...) am purces spre Calinesti, mai precis spre Padurea Calinesti (rezervatie naturala, neinclusa in PN Cozia, dar aflata in custodia Adm. PNC), unde locul traditional de popas si de servit pranzul ramane Grota Zmeilor.

 

De la Grota Zmeilor am urcat pana in fereasta de deasupra si apoi am tinut culmea despre care am aflat la final ca se cheama Culmea Negoiu...Mai sa vezi!!! Din culmea cu pricina, incepem sa avem vedere la casoaiele din zona sau odai, cum se mai numesc. E vorba de locuinte in care, pe timpuri, oamenii traiau vara in timp ce-si tineau vitele pe sus, la pascut. Cica masa de seara o gateau pe rand si mancau impreuna. O data la unii, o data la altii....

 

 Din locul in care trebuie, la un moment dat, sa viram spre stanga, ni se deschide, fara oprelisti si bruiaje

(crengi si alte vegetatii), panorama catre Tara Lovistei

 si catre cele mai mari inaltimi ale Valcii, Ciortea-Boia.

Un copacel curios tasnind din blocurile de gnais, specifice locului...

 Cam asta a mai ramas din izolatia peretilor casutei aflate in capatul vaii care ne scoate inapoi la drum, mai sus de sat. Peste peretele din barne a fost aplicata impletitura de alun umpluta cu pamant si apoi s-o fi dat tencuiala,  ma gandesc...

 Harta zonei montata de Adm. PNC, la intersectia drumului satului cu forestierul care coboara de la Poiana Sulitei. Desi nu apare pe harta si pe nicio alta (din cate stiu eu), in traseul nostru de duminica, am intalnit in vreo cateva locuri si o CA veche.