Cand muntele-ti aduce-n dar oameni frumosi

A trecut ceva timp de cand nu m-am mai simtit asa de... eu in compania unor oameni abia intalniti. Se pare ca legea compensarii (sau compensatiei?) functioneaza intotdeauna. Cand muntele nu e chiar in cea mai buna forma (cand lumina sa nu mai poate fi pusa in valoare de caldura aurie a coroanelor inca infrunzite si nu e nici anotimpul milioanelor de flori de tot felul...) lucrurile se intampla in asa fel incat timpul petrecut acolo are valoare prin insasi prezenta celor impreuna cu care te afli.

Si cum dar din dar se face rai, dau mai departe ceea ce, cu atata bucurie, am primit!

Multumesc, Cosmin Andrei! :)

Din multele buchetele imbobocite de iedera alba (daphne blagayana) o singura floricica ne-astepta parfumata, la ceas de toamna tarzie.

 Asfintiturile Coziei au ajuns, in atatia ani de zile, parte din mine...

 

Rasaritul de duminica

Lumini si umbre

 

De data asta fu pe la poale, da' intr-o data viitoare va fi, din nou, pe sus....

Till we'll meet again

 

Sturii Puturoasei, pe sus si pe jos

Vazand mai acu' ceva timp schita asta a domnului Boghez (http://www.romania-natura.ro/node/537), m-am gandit ca Sturii Puturoasei (varianta pe sus...potecuta destul de vizibila, da' nemarcata), nu doar ca se "incadreaza" in peisaj intre Foarfeca Naratului si Basarab, da' si ca efort si gen de miscare tre' sa fie tot cam pe-acolo. Si fu chiar mai bland decat ma asteptam, da'-n schimb ne oferi megapanorame si-o alunecare la sooomn, oriunde ne asezam, mai ales cand ieseam pe cate-un mot de stanca, la soare. Ca ne treziseram cu capu' mare toti trei...fiecare cu motivul sau...unii chefuri, altii...motive de gen samd. Da' trebuia sa ne miscam pe undeva! Weekend-ul trebuia salvat! 

Si marele Gogu' Strategu' (in persoana mea, evident), sarind peste varianta Albu'-Stevioara (ceea ce ar fi insemnat reeditarea unei ture-n trei de-acu' cam un an, tot prin mai, da' in alta formula, pluuus trezirea mai devreme) a venit cu ideea unui capat de poteca ce porneste la nici 30 km de oras, la cativa metri de asfalt - mai precis la cativa metri de bariera de intrare in forestierul de pe valea Lotrisorului: urcam pe muchie nordica - deci nu e inca stransa caldura in padure; la umbra; doritorul de stanca avea plenty de locuri de cascadorii (desi putinele ore de somn si lipsa unui aparat de fotografiat si-au facut efectul :))), poteca de sus e o premiera pentru noi....samd

Asa ca pe la 8 urc si eu in masina si pornim. Parcam la Motelul Lotrisor, traversam, trecem de bariera, ne bagam in stanga si pe-aci ti-e muchia, in urcus pieptis. Dupa vreo doua pauze de banane si covrigi, o facem si pe-a treia la bancuta (bancuta lui Nicu, conform schitei, fara legatura cu personajele de fata), ne trece prin minte ce somn bun am putea "presta" acolo, da' o luam in sus, cu gandul sa ne intoarcem pe poteca de jos, care se desprinde la dreapta, pe langa bancuta.

Chiar daca potecuta se pierde pe-o bucata, nu sunt probleme de orientare. Descoperim cateva moturi de stanca ce ne ofera niste panorame superbe. Ne culcusim care pe unde poate, de fiecare data intrand rapid intr-o stare de toropeala. Dintr-o mica sa poteca ne urca pe-un hornulet plin cu frunze, apoi tinem cumva cat de cat aproape de peretele din dreapta noastra si la final coboram pe-un hornulet, care ne lasa in saua in care regasim atat marcajul CR (poteca de jos, pe sub Sturi, care face dreapta prin spatele bancutei), cat si marcajul PR, care conform schitei leaga locul cu pricina de sosea, pe deasupra firului Puturoasei, adica pe fata sudica.

Continuam poteca pana la casuta amenajata de cativa iubitori ai locului, cu  care ne si intalniseram pe sus (sper sa-si fi atins tinta, adica macar o fotografie asa cum stie sa faca un membru AFIAP), salutam lumea de la casuta, coboram pana la izvor, ne luam apa, mai poposim la umbra la cativa pasi de casuta, la umbra, unde ne mai dam un pic la vorba cu nea Ionica, venit la deja traditionala intalnire de Duminica Tomii (prima duminica dupa Pasti) si o pornim inapoi, da' de data asta pe poteca de sub pereti si din nou, in jos pe culme, spre vale.

Si uite-asa ne-am spalat rusinea...rupti de somn si vai de noi, da' tot am salvat weekend-ul!

Iaca si niscaiva poze gasite pe un blog frumos (alta tura, alti oameni, alt anotimp, da' locurile aceleasi) - pentru a vedea despre ce-a fosr vorba: http://padure-nebuna.blogspot.ro/2012/11/muntii-capatanii-descoperin-sturii.html#more
 

In sfarsit, am tras Piatra de coada!!!

"Sus pe crestele abrupte, unde vulturu-i stapan/ Urca vanatori de munte, peste culmi taindu-si drum.....

.........................................................................

Le saruta fruntea norii, brazii-n urma lor pasesc......

...............................................................................

HEI! Urca vanatori de munte aavaantaat, urca vanatori de munte AAVAANTAAT!!!"

Uneori, unele locuri, cu toata frumusetea lor (intrinseca) sunt doar fundalul unor prietenii frumoase si ocazia ca oamenii buni sa se adune si sa imparta ceva unii cu altii, cantand, cantand si iar cantand, razand - obligatoriu reteta e cu mult ras - ba povestind una, alta, mancand impreuna (anterior si gatind pentru...."ocazia prilejului"). Plus discutii despre ultimul racnet in materie de cosmetica si chestii d-astea (din pudoare, mai fiind si "bulgaras de aur" nu pot fi mai...specifica).

Care sa fie locurile de pe aici demne de a mobiliza oameni a caror "normalitate" e Craiul? Pai care-ar putea fi? Sa zicem..Buila...da' s-a bifat mai demult. Sa zicem si ...sora ei, Piatra Tarnovului (un pitic tare vechi de-al  meu, da' pentru care nu s-a gasit pana acum....nicio ocazie). E-adevarat ca 1 Decembrie petrecut-am in acele locuri, sub Piatra, da' in afara c-am luat-o un pic in sus pe un valcel inierbat, care e posibil sa ne fi scos intr-unul din locurile de legatura dintre cele trei sectoare cele mai inalte...nu am avut parte de mai mult.

Si-acum era sa fie cat-pe-aci sa repet experienta Negoiu (nici din prima, nici din a doua...) pen'ca ziua de sambata a inceput cu surprize dintre cele mai.bolovanoase (ceva destul de des intalnit - ce-i drept - pentru valea Latoritei, da' nu asaaa.....una-doua, ci o gramada intreaga!) si dintre cele mai "iubite" de umblatorii in bocanci (mai ales de iarna): kilometri de drum inca purtator de asfalt. Asa ca mai bine de-o ora din timpul dedicat pentru haladuit pe sus s-a dus. Si a continuat cu...ceea ce urmeaza.

In fine...ajungem noi la canton, viram stanga, urcam ce urcam, zapada minunat de buna pana...BANG! pe masura ce padurea se rarea, si zapada se-nmuia, iar in zona de sub saua cheala dintre saua Pietrei si saua Gropita, cea sub care s-a taiat la ras: de-a dreptul chin si durere - lupta mare cu zapada, care parca voia sa ne-nghita, nu alta!

In fine...ajungem sus in sa, langa stalpul cel nou, care nu ne spune cum se cheama locul (sau acolo o fi Saua Gropita, desi parca era mai spre Saua Negovanu?), da' ne spune cat mai avem pana la stanele din Tarnovu Mic (ceea ce stiam, da' pe uscat) si pana-n Saua Negovanu si ne zice ca traseul urcat de noi ar fi marcat cu PG, ceea n-am vazut deloc nici acum, nici data trecuta.

Viram din nou stanga, mergem ce mergem, traversam cateva urme de avalanse venite de sus (da' ma asteptam sa gasim zapada pornita de sus), mai avem niste reprize de hopa-sus din zapada si ajungem la stane si la refugiul cel nou, din zid. Da' intervalul de timp necesar sa ne facem drum prin zapada pana la stane a insemnat dublul celui estimat. Adicalea, eu estimasem c-am avea nevoie de 3 ore de la cantonul Borogeana Ragaliei pana la stane.

Cum orele erau trecute, ne-am lansat intr-un exercitiu de gospodarire, dupa care ne-am asezat la taifas asezonat cu ceva de-ale gurii, ceea ce-am repetat duminica dimineata, pen'ca la trezire...vremea ne-a oferit inc-o surpriza: in loc de doar soare - asa cum prognoza accuweather: soarele se incardasise cu niscaiva fuioare de nor, care dadeau in noi cu fulgi pe post de confetti sau, mai pe scurt, ningea cu soare si fulgii straluceau de mama-mama! Si mai pe scurt: atmosfera era stralucitoare, da' pentru noi nu insemna cine stie ce compensare pen'ca valatucii aia de nor invaluiau Piatra, incet, dar sigur. Ooof!! (mi-am zis).

Aaaaa...nu v-am spus de refugiu (de fapt, doar de incaperea din mijloc, care e singura deschisa pe timpul iernii): a fost botezat sau rebotezat...ca nu stiu dac-a primit vreun nume pana acum: FRIGIDERUL. Ca deh! Vorba aceea: da-i, Doamne, romanului mintea cea de pe urma: am fi avut alternativa, poate un pic mai....blanda, da' mi-a trecut prin minte abia duminica dimi'. La capitolul Detalii tehnice: ar avea patru priciuri (cate doua suprapuse, da' scanduri sunt suficiente doar pentru doua). Deci are doar doua priciuri, pe care pot sa incapa cate doi oameni. Si atat. Usa nu se poate inchide. Da' am avut ce folosi ca proptea pentru a o tine inchisa pe timpul noptii: un bustean. Si mai e ceva: are si matura.

Duminica, pe la pranz, ne-am strans carabalacul si-am pornit-o inapoi pe sub Piatra, cu gandul (eu) ca se repeta experienta Negoiu si Fratostreanu (unde tot din motiv de ninsoare/zapada n-am ajuns nici prima, nici a doua oara). Numai ca..parca zapada era mai buna decat sambata - ne tinea si acolo unde cu o zi inainte ne afundaseram, plus ca albastrul cerului incepea sa se arate la fata. Eeeee..si dintr-o data, de la nivelul de management al triulei a venit un comunicat: urcam pe Piatra. Zis si facut! Am pornit light din dreptul placutei care anunta ca pana la Ciunget prin Piatra Tarnovului ai nevoie de doar 4 ore!!! Mai sa fie!! Evident ca am luat-o din loc dupa ce ne-am pus coltarii. Deci echipati cu coltari si piolet si avand la noi si cordelina, in caz de..ceva. Cum orele erau cate erau si pan'la capitala drumul era lung, ne-am multumit (momentan) si doar cu Coada Pietrei, dupa care ne-am intors si am luat-o la vale.

Restul e...muzica la caseta...Margareta Paslaru, Marina Voica, Marina Scupra, Angela Similea, Stela Enache, Mirabela Dauer....Dormeau pe-o frunza doua stele, ca doua inimi de argint / Iar eu visam ca sunt cu tine, ca te sarut, ca te alint....

Marius, o dedicatie pentru tine: http://www.trilulilu.ro/muzica-traditionala/corul-armatei-si-fanfara-marsul-vanatorilor-de-mun 

Si asta nu e tot. Muuuuuuulteeee multumiri pentru tura! Sa fiu acolo sus, pe Coada Pietrei mi-a oferit cea mai frumoasa priveliste pe care mi-a fost dat s-o vad, in ultimul timp.

P.S. Dac-ai fi mancat si tu salata de naut si macaroane, totul ar fi fost PERFECT! Hotarat lucru! Data viitoare schimb meniul! Nu se mai poate asa ceva!

Multumirile pentru poze se impart intre Lili, care le-a facut, si Marius, care le-a trimis. Din efortul lor conjugat, plus selectia mea obisnuita de +/- 10 poze, iata si pozele care sa dubleze povestirea de mai sus:

Stanele din poiana de sub Tarnovu' Mic

Refugiul cel nou (din zid, plus ca are si podea de ciment)

Piatra Tarnovului, asa cum se vede din poiana

Coada Pietrei

Restul masivului, asa cum se vede din Coada Pietrei

Lasa doar urmele pasilor...

Privind in urma cu jind...de jos, din drumul de pe valea Latoritei, de langa vechiul canton

 

Stati ca in padurea de argint oamenii au suflet nepretuit?

Senzatia de culcuseala pe care ne-o dau crengile acestea incarcate cu zapada (mai ales proaspat ninsa) a fost ceea ce ne-a facut sa pornim la drum ieri, duminica, chiar daca ziua anterioara fusese o zi plina si chiar si-n ciuda incidentului petrecut la drum cu prea-incercatul Jimny.

Asa ca plecaram totusi la drum spre meleagurile natale ale prietenului nostru, nea' Ionica sau domnu' Ionica, in functie de cum ii spunem fiecare, ca pentru o plimbare de-o zi de duminica petrecuta impreuna cu oameni dragi si foooarte simpatici.

Am lasat masina in satul Obrocesti (comuna Stroesti) si am luat-o la deal, pe-o potecuta serpuita printre siroirile din Obrocesti, aflate la o distanta de cam 5 km de mai cunoscutele siroiri de la Slatioara, declarate, inca din 2000, rezervatie naturala (a se vedea si aici: http://ro.wikipedia.org/wiki/Piramidele_de_la_Sl%C4%83tioara).

Am ajuns pe culmea dealului, iar acolo padurea ne-a imbratisat si ne-a cocolosit  si ne-a mangaiat cum stie ea mai bine. Se si primenise in straie tesute cu fir de borangic.Si ne depana soptit povestea fulgilor de nea, care ne "clincheneau" pe vestminte si povestea omatului deja asternut, atat de pufos incat mie, cel putin, in momentul in care talpa intra in el, imi suna ca torsul unui motan...Ne-am indreptat apoi spre locul unde in urma cu multi ani, topografii militari au montat o borna din care a ramas doar temelia de beton si care ne indica ca am ajuns in punctul cel mai de sus al Magurei Slatioarei.

Stiati ca dealul cel mai inalt din tara, aflat in zona subcarpatica, e Magura Slatioarei (716m)? Si mai stiati ca in Magura traiesc oameni, care desi au casa si multi metri patrati de curte "la oras" (mai precis, in Horezu) prefera sa-si traiasca zilele la poalele padurii, fara curent electric? Si mai stiati ca sunt gazde minunate? Si ca, indragostiti fiind de casuta lor alba de paianta, cu scarita la intrare, niste oraseni (da' care-n adancul sufletului lor au ramas niste tarani, dom'le!), dupa ce-au fosnit codrii de arama, au venit sa se dea si de-a berbeleacul prin zapada pana la casuta, la tanti Aurica? Si poate ca vor reveni si-n vreme de primavara sa-i aduca ceva frumos si bun cand va-mplini ani 81, dintre care 57 i-a petrecut in Magura.

Cam asta cu vorbele...De-aici incolo sa curga cu...poze:

....De treci codri de aramă, de departe vezi albind/ Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint....

.....glasul padurii de argint, de fapt, corul padurii de argint, in care canta milioanele de fulgi pufosi care cad si se lipesc de gluga jachetei si pe care-mi place maxim sa-i ascult cum se astern peste mine...

Din nefericire, nu era o casuta in copac ridicata acolo pentru copii, ci pentru vanatori. Din fericire, scandurile sale putrede sunt semn ca nu a mai urcat nimeni acolo de haaaaat...caat timp sa fie?....Da' poate ca nici nu mai au in ce sa traga pen'ca animalele s-au dus...Si ne intoarcem la "din nefericire"...

P.S. Autorul fotografiilor: Mirela (Mirela Nechifor). Daca vreti sa mai vedeti ce si-a mai postat Mirela, o gasiti pe google+.....Acuma...daca va plac prajiturile foarte mult, va trebui sa va multumiti doar cu pozele....Noi, in schimb, beneficiem la fiecare inceput de tura de prajiturile Mirelei, asa de bune ca..vorba aceea....mai ca-ti vine sa-ti inghiti limba. Si inca un lucru: cozonac mai bun decat acela facut de Mirela n-am mancat in viata vietilor mele!!! Numai sa-l vedeti si va lasa gura apa!

Aaaa.... si nu e tot: ieri, dupa ce mancaram noi la tanti Aurica branza si lapte covasit si niste "porcarii" traditionale cu care ne-a omenit nea Ionica, acompaniate cu o tuica de 6 ani(!!!), fiarta pe plita, in drum spre casa ne mai opriram si la Vaideeni (vorba vine...ca ne opriram....ca de fapt, facuram special un ocol), unde mai bagaram o mamaliguta cu branza de oaie si smantana.  Sar'mana, Clara!

In oras, nici urma de zapada. Plouase.

Inca un P.S.: o pufosenie-culcusenie de poza si de la Florin (alte poze de-ale lui la: http://naturapasiune.blogspot.ro/)

Te uita cum ninge decembre...

Sambata dimineata..sau cat o fi fost ceasul cand am luat-o inapoi spre casa din locul unde urcaseram vineri, intr-o curba din drum, fix acolo unde se intra sau se iese din Piatra Tarnovului, singurul lucru pe care mi l-am dorit in acel moment a fost sa ma asez acolo si sa ma uit, asemenea unui pisoi care priveste prin gemuletul de la masina de spalat la cum se invart rufele, la cum pluteau fulgii prin aer, printre braziii mai mari sau mai mici. Si m-am asezat. Si asta mi-a venit atunci in minte: Te uita cum ninge decembre.... Nu prea-mi aminteam cum suna varianta lui Alifantis...asa ca am cautat-o chiar acum in timp ce scriam si iat-o: http://www.youtube.com/watch?v=tGqr-d9X9H0

Asa imi doresc in ultimul timp sa ajung in locuri pe care le stiu mai putin, locuri prin care am umblat doar o data / de doua ori sau poate chiar deloc. Locuri in care nu doar sa mergi, adica sa dai din picioare, ci care sa solicite mai mult de-atat...Noroc cu prietenii mei ca se gasesc mereu dornici sa ma insoteasca si sunt receptivi la ce-mi trazneste. Ma gandesc ca le place si lor....

Ca tot veni vorba...Am gasit in ceea ce citesc de ceva vreme (doar atunci cand sunt in stare...adica in cate o seara la nu stiu cate) aceste randuri, care mi-au placut mult de tot si m-am gandit sa le scriu si aici. Poate le-o citi cineva si poate-or placea cuiva...Pe scurt, suntem ceea ce facem, oamenii cu care suntem si locurile unde am fost. (Terapia dependentelor - Abordari ale recuperarii pe termen lung, Michael Craig Clemmens)

Imi tot dadea tarcoale demult gandul asta cu Piatra Tarnovului, da' uite ca nu ne-am mobilizat pana acum. Cel mai aproape m-am aflat de Piatra in epoca "Vanturaritaaaaa, suntem mereu aproape......Suntem Vantuuuuraaaaritaaa!" (Cine stie.... cunoaste), cu ocazia trofeului din 2009, cand am stat arbitru in postul de sub saua ce desparte Piatra de restul masivului, toata ziulica si am mai si cules cimbrisor din care-am baut o iarna-ntreaga.

N-am avut nici acum parte decat de drumul ce se strecoara pe sub Piatra si doar ce-am cochetat vineri, la dus, un picut cu un valcel innierbat ce ne-ar fi condus sus, da' un nor negru si, mai ales, vantul ce suiera de mama-mama! ne-au facut sa ne gandim ca mai avem ceva de mers pana in poiana ce gazduieste "complexul pastoral" si grija zilei era sa stim cum si unde vom dormi in noaptea respectiva. Din fericire, am fost singurii "cazati" asa ca..am avut totul la dispozitia noastra.

Si'acu' s-o iau din loc cu povestea celor cateva imagini ce vor oglindi ce-am vazut sau pe unde ne-am purtat pasii.

De plecat, am plecat de la Borogeana Ragaliei (un canton silvic intrat in paragina, aflat intre Ciunget si Petrimanu). Am luat-o in sus pe drumul ce porneste chiar din coltul gardului micutei pepiniere. Ideea e ca la a doua bifurcatie trebuie facut stanga (Poate e bine si la prima, dar eu scriu aicea doar de ceea ce stiu....).

 Peste apa Latoritei, norii faceau legea cu Paraginosu' si toata culmea ce se intinde deasupra cheilor Latoritei:

A tinut ceva urcusul nostru (oricum muuuult mai putin decat pe valea Repedea) si pe masura ce urcam, dincolo de varfurile lastarisului, ce e acum padurea ce se-ntindea candva pe toate coastele, din valea Latoritei pana-n culmea ce leaga Piatra Tarnovului de Saua Negovanu (din culmea principala a Capatanilor), am inceput sa avem sub priviri un colt din Piatra, desi tabloul padurii chelite de la poalele sale e dezolant de-a dreptul:

Ajunsi sub culme, trebuie urmat oricare din drumurile raspandite prin lastaris si printre puietii de molizi crescuti dupa taierile de-acum...cat timp..Ideea e ca trebuie mers in sus, indiferent pe unde..si apoi la stanga...evident!
Cred ca drumul de sub Piatra e o veche poteca ce tinea curba de nivel si care-a fost largita la un moment dat...probabil ca din motive de exploatare de-un fel sau altul...

Dupa ce am ajuns in poiana "pastorala" (ce-arata ca un cimitir "de coasta".....la cate siruri-siruri de cioturi de brazi o impanzesc),

am aruncat o privire inapoi spre Piatra, intrebandu-ma daca a doua zi va fi invaluita-n ceata sau o vom vedea din nou si apoi am plecat in cautarea celei mai bune variante de cazare din "vitrina de produse".

Ne-am instalat chiar bine, am vazut ce ar mai putea oferi "complexul" in materie de facilitati, iar dupa ce-a rasarit luna si au aparut si stelele am vazut parte de...WAAAW! Nu poate fi descris in cuvinte. Trebuie sa fii acolo, martor la vraja stralucirii cerului, lunii, stelelor si panzelor de nor!!
Asta a fost inceputul...ca dupa ce vantul a scazut din intensitate, evident ca norul greucean ce stapanea peste Capatanii a contropit si Piatra si a ropotit in cateva reprize zdravene...
Sambata dimineata, de Ziua Nationala, am avut prilej sa repet lectia cu "Da, Doamne, romanului mintea de pe urma!" Ce bine-ar fi fost sa-m iau aparatul de fotografiat cu mine-n sacul de dormit!!!
Ca tot era 1 Decembrie, Piatra isi pusese ie alba....da' numai aparatul lui Nicu a putut sa "surprinda" ceea ce ochii au vazut...Capatanii erau si mai albi decat in ziua precedenta. Iar norii...ce sa zic?! Vrajitori!!! Nu alta!

Tot din gama "romanisme", iata si indicatoarele puse ca sa...turistii:

Am dat si de-un stalp nou, chiar in saua de deasupra celei mai recente taieri, locul impaienjenit de drumuri de exploatare unde, din fericire, puiutii de brad si molid au rasarit deja, da' sunt inca timizi.....Deocamdata locul arata inca ravasit la maxim!

Deja ninsoarea de mai mai sus era un amestec de burnita si ploaie, care ba se oprea, ba repornea, fara sa ne deranjeze prea tare. Eu, cel putin, eram impacata pana cand si cu ploaia! Si drept cadou aceasta mi-a oferit ceva frumos, ce n-am mai vazut pana acum....in afara acelui documentar dedicat apei....

Frumos, nu-i asa?

Sa scot si din tolba lui Nicu (domnul RNC-ul) cate-o panorama pentru cele doua zile, cea mai frumoasa din ziua de vineri si cea mai frumoasa din ziua de sambata (alegerile mele...):

Norii ne "vrajitorisera" in asa fel incat eu, cel putin, i-as fi privit intruna din pridvorul refugiului, da' a trebuit sa plecam pen'ca a doua zi dimi' eu o luam din loc din nou....alt bagaj..alta socoteala...

Mere rosii, ca-n copilarie, la bunici

In livezile-nnegrite ale satucului Comanca am mai gasit sambata cateva mere, al caror gust a fost asa de....mmmm, mancandu-le imediat ce le-am dat jos din pom.

Cred ca mi se face dor sa revin, o data la oarece timp, pe ulicioarele din Comanca pentru a regasi macar un pic din sentimentul de siguranta trait la tara, la bunici, in vacante (desi era un sat de la campie, dar viata era organizata, mai ales iarna, cam la fel...), sentiment datorat mai ales bunicului meu.

Pe-o vreme asa cum a fost cea de sambata, bunicul ne cobora din pod mere tinute la pastrare intr-o lada de lemn si ni le punea la copt pe plita, ne fierbea boabe de porumb, bunica ne cocea lipii, iar spre seara bunicul ne spunea cate-o poveste. Ii placea mai mult decat oricare alta, una cu Afin si Dafin, doi frati de cruce.

Imi tot revin in minte, in ultimul timp, serile de-odinioara, cu vocea lui depanand povestea asta, la lumina lampii cu petrol, care arunca tot felul de umbre pe peretii imbracati cu scoarte de lana (curentul electric era "luat", adica intrerupt din motive de economie).