De toamna, din Mehedinti si Cernei... :)

Tura 2015 de cateva zile si nopti pe coclaurii mai indepartati de casa era in plan de ceva vreme, dar am tot impins-o spre toamna (la sfatul unui bun si pretios amic :))))) - in persoana lui Dan Tautan http://www.dantautan.ro/, pana cand, pe motiv de prognoza si timp liber, a ramas pentru final de octombrie.

Pana in ziua plecarii am ramas trei. Ne-am imbarcat la masina...cred ca pe la 8 si-am pornit spre Herculane via Tg. Jiu si Baia de Arama.

Valea Cernei ne-a primit cu multa lumina....acea lumina de toamna pe care o intalnesti numai pe vai marginite de paduri de foioase si hai la deal spre Cheile Tasnei, dupa ce-am lasat masina parcata langa M. Dumbrava.

Ce ne-a bucurat sufletelele veti vedea in pozele facute de baieti si in acest filmulet cu fond sonor lin curgator https://www.youtube.com/watch?v=M5apDQL1K50&feature=share. Vorbele sunt goale si nu pot surprinde ce inseamna sa te scalzi in lumina stralucitoare, cer incredibil de albastru, liniste si aramiu-auriul padurii.

Am trecut de stana, tinandu-ne in continuare de marcajul CA pana am ajuns in Poiana Mare a Tasnei. Acolo, tot uitandu-ne de PG, am dat direct de BR (care, pe harta, ne arata ca trebuia sa fie mult  mai in fata). In fine....decidem sa facem stanga (pentru ca asta era sensul de mers spre Crovuri) si putin mai incolo, dam si de PG, care merge impreuna cu BR un timp pana cand iar se despart, daaaar, spre mirarea noastra tot BR face stanga, iar PG o tine inainte. In fine... facem stanga pe BR, ceea ce ne baga intr-o urcare serpentinata printr-o padure de fag si gorun de credeam ca nu se mai termina...care ne scoate, intr-un final pe creasta, unde dam din nou si de PG, care venea de jos, din dreapta noastra...dupa un urcus nu stim cat de pieptis sau bland. Mai mergem putin insotiti de ambele marcaje pana pe vf. Pietrele Albe, de unde, in sfaaaarsiiit, PG face stanga si coboara spre crovuri. De sus, de la varf chiar se vede un stalp indicator catre care ne-am indreptat si noi si in apropierea caruia am si pus cortul in prima seara (intr-o sa frumoasa, care ne-a oferit o panorama si mai frumoasa). Cu rezervele de apa eram in grafic.

A doua zi, ne-a intampinat o glorioasa dimineata, cu mare de nori pe vale, cu M. Cernei scaldati in soarele rasaritului...Ce sa mai?! De vis! Nici in sperantele noastre cele mai optimiste...ca sa zic asa....nu ne imaginam o asa dimineata!

 

Ne strangem cortul si coboram spre Crovul Medved, trecand pe langa fantana din care n-am indraznit sa luam apa.

Am traversat crovurile simtindu-ne ca regii pe plantatie....

Am fost singuri paaaana la Crovul Mare, chiar la intrarea pe CR, unde un nene isi astepta sotia sa vina cu oile. De acolo, am virat stanga si ne-am bagat in coborare prin Cheile Tamnei, care ne-au scos la sosea suficient de devreme cat sa ne tinem de plan si sa ajungem si la Inelet pana la inserare. De retinut ca, la un moment dat, din poteca de CR se desprinde un marcaj (TA) care duce la vf. lui Stan prin Foeroaga Satenilor. Un pic mai jos de locul in care cele doua poteci se despart e si un izvor amenajat cu jgheab. Deci nu e nevoie sa urcati cu nu stiu ce rezerve de apa pentru ca aveti de unde sa va luati.

Ajungem la sosea, facem stanga, mai mergem nitel, dam de puntea ce ne trece peste apa Cernei si ne "angajam" din nou in urcarea spre scarile de lemn. Imediat dupa punte ne intampina un marcaj nou-nout - TR, care insoteste poteca spre Inelet si chiar trece de sat, pana pe la bifurcatia spre Prisacina, unde se intalneste cu alte marcaje (PA, PR, PG...) care vin din vale...probabil ca dinspre alta intrare spre satucele din M.Cernei, aflata mai la vale de intrarea spre Inelet.

Buuun..Ajungem cu bine si la Inelet, ne punem cortul langa scoala, pe faneata domnului Avramica, cu care ne intalniseram la scurt timp dupa ce-am trecut pe punte, si ne pregatim de apus....Ca nu stiu daca am apucat sa va spun: soarele lumineaza intr-un maaare fel M. Cernei la rasarit si M. Mehedinti la asfintit, iar noi chiar eram superbine "amplasati" pentru asa ceva. Iar ca bonus, mare de nori deasupra vaii, in fiecare dimineata. :)

A doua zi, inainte de plecare, ne intarim cu ceva provizii de apa, lapte, pere si niste foaaaaarte bune ciuperci in otet de la familia domnului Avramica (care ofera si cazare....in caz de vrea cineva sa stie) si ne indreptam spre Prisacina, urmarind buchetul tricolor de marcaje, scaldandu-ne din nou intr-o baie de lumina ce se lasa peste noi dintr-un cer albastru incredibil, liniste, pace si senin auriu-aramiu.

 

Trecem si pe la Prisacina, unde ne placu foaaaarte muult si la finalul zilei ajungem in Saua Prislop, dupa o urcare printr-o padure cam ciopartita si o poteca ravasita de urme de motor (Din Prisacina pana la Prislop drumul-poteca e marcat cu TR.).
In Saua Prislop intalnim marcajul de culme (BR), ne gasim un loc ferit de vant si cu o panorama suuupeer de pus cortul (cu vedere la M. Mehedinti), la mica distanta de sursa de apa si ne instalam. Petrecem inca o seara frumoasa, cu luna plina si maaaare si stralucitoare, intrebandu-ne daca va tine vremea aceasta buna pentru inca o zi (Pe masura ce treceau orele spre noapte, un strat de nori acoperea stelele una cate una...).

Raspunsul l-am primit in dimineata urmatoare. :( Am lalait-o noi pe langa cort, sperand ca soarele si vantul sa imprastie norii, dar nici chip de asa ceva! Pornim resemnati la drum, mangaiati numai de gandul ca padurea de fag e frumoasa si misterioasa si pe ceata,

dar dupa ce-am iesit in gol alpin si-am lasat padurea in urma.....n-a mai fost nimic care ne mangaie...Vantul batea cu destula putere...deci nu putem spune ca adia ca o mangaiere....Sus, ne-am indreptat mai intai spre Arjana, care e scos din marcajul de culme, dar la care se ajunge urmarind marcajul de limita de arie protejata (aici, Parcul National Domogled-Valea Cernei) - adicalea patratelul rosu incadrat cu alb, mai stam si pe varf (un pic  mai jos, unde eram cat de cat feriti de vant) pana pe la 12, incurajati de vreo 2-3 aparitii palide ale unei tipsii galbioare care cica era soarele, care n-au tinut mai mult de cateva secunde fiecare, dar incepe sa si ploua si decidem sa revenim la marcaj si sa continuam.

Continuam noi ce continuam pana pe Zascolul (Geantul) Arjanei (unde o placuta eronat ne anunta ca e tot vf. Arjana), dar continuarea spre Biliana nu ne iese in bobi pentru ziua cu pricina...Nu mai vedeam nimic...Vantul batea...Ploaia cadea....

Asa ca am decis sa ne intoarcem in sa, apoi din nou in Prisacina, de unde buchetul de marcaje ne insoteste pana la bisericuta din Dobraia.

Acolo, din coltul micului cimitir o ia la vale o poteca, insotita de acelasi buchet tricolor. Coboram vertiginos vreo 2-3 ore...parca....si pe la orele 16.00 sosim la masina, ne imbarcam si inapoi spre casa. 

Din fericire, pe masura ce ne apropiam de vale, soarele a reusit sa patrunda pe sub patura de nori si sa mai arunce o ultima farama de lumina peste padurea ce se-ntinde de-o parte si de alta a intrarii in Cheile Tasnei, ca o alinare pentru reconfigurarea traseului propus initial....

Plus ca, asa stand lucrurile, ne gandim deja sa revenim la ceas de primavara. Trebuie sa fie intr-alt fel incredibil de frumos! :)

Trec hoinari pe drum....

Mi-a facut foarte bine la moral sa stiu de ceva vreme ca vom avea de umblat, cu ocazia zilelor libere ce tocmai s-au scurs. Locurile (Cheile Nerei si imprejurimile - http://nera.exploratorii.ro/) oricum erau noi pentru mine, da' mult mai important de-atat era faptul ca stiam ca voi petrece catva timp impreuna cu oameni care mi se potrivesc foarte bine.

Asa ca marti, inainte de Pasti, nici prea devreme, nici prea tarziu, dupa ce echipa Limax a ajuns in formula extinsa maxim admisa, rotile s-au pus din nou in miscare si pe-aci ti-e drumul.

Destinatia primei zile: Ponoarele, judetul Mehedinti (http://www.ponoare.ro/), unde ne-asteptam sa gasim padurea de liliac inflorita maxim si sa tragem un pui de somn in miros de liliac. Plus ca, pe acolo, Dumnezeu le-a lasat oamenilor un pod, care asa se si cheama, Podul lui Dumnezeu, creat prin prabusirea tavanului pesterii vecine.

Pestera  adaposteste si-un lac, ce comunica probabil cu Lacul Zaton, lac de de suprafata in care lumea s-a abtinut totusi sa se scalde. Da', chiar si fara scaldat, peisajul (in nume de cod, "pesiajul") tot e idilic si ofera vederii un camp cu lapiezuri si mult paducel, care, la momentul faptelor povestite, era inflorit.

Ceea ce mi-a placut foarte mult acolo, in Ponoarele, a fost plimbareala prin Cheile Balutei (care ar fi putut oferi si un pic de pestereala in pestera omonima, da' n-a fost sa fie....ca n-avem cu ce), in cautarea unui loc de cort.

Am gasit o poienita frumoasa, mai in capatul vaii, da' n-a fost sa ne intoarcem acolo pen'ca pe culmea dealului, deasupra padurii de liliac (deja petrecut, din pacate pentru noi), in marginea unui catun cu oameni sufletisti, am gasit un loc si mai bun, plus o galeata cu apa oferita de unul dintre gospodarii locului.
Cam asta cu prima zi, cand in drum spre destinatia aleasa ne-am decis sa vedem si casa in care-a copilarit Brancusi, in satul Hobita (Gorj) si mai apoi si Manastirea Tismana.

A doua zi dimineata, am coborat spre sat pe un drum ingust si serpuit, cu vedere la inca-nzapezitul masiv Godeanu, si ne-am intors la Baia de Arama, de unde-am pornit-o spre Herculane. Aici am facut o halta pentru un dus-intors prin foarte frumoasele Cheile Tasnei, la capatul carora ne-am dat la vorba si cu bacita de la stana, o prezenta foarte-foarte placuta, o adevarata doamna, in sensul cel mai pur al cuvantului, desi era incaltata cu ciorapi de lana si opinci.

 

La intrebarea daca am intalnit si vipere prin chei, raspunsul este DA! Si chiar vipere cu corn, una dintre ele in racoarea podelei de lemn din moara.

 

Caldura mare si necunoscutul drumului pana la Sopotul Nou, destinatia noastra din acea zi, ne-a facut sa renuntam la dus-intorsul sosea-cascada Vanturatoarea. Poate alta data...

Dupa un drum zgaltait rau de tot (prin Iablanita) am ajuns mai spre seara si in Sopotul Nou, unde-am campat in livada unui nene, sub cativa meri infloriti, de asemenea loc cu fantana - chiar fantana cu roata (da'-n loc de ciutura avea o galeata de aluminiu turnat). Eheee, de cata vreme oare nu mai scosesem apa dintr-o fantana cu roata?! La doar cativa metri de noi, sub un nuc vecin, am descoperit si cateva fire de orhidee, pe care a doua zi le-am regasit in numar mai mare, in poiana Morii lui Untan.

Si-a venit si-a treia zi, in sfarsit ziua in care-am luat-o la pas prin Cheile Nerei (prima zi de chei, cu parcurs in sensul Sopotul Nou - locul de traversare al raului spre cantonul Damian).

Ne-am lasat corturile in livada, in grija merilor infloriti, a albinelor si a celor doua pisici care se tot furisau prin iarba, da' care-o zbugheau rapid cand ne-apropiam de ele, si-am luat-o in sus, pe drumeagul ce tine firul apei pana-ntr-o poiana larga, unde-am trecut pe malul celalalt (pe-un pod), am urcat spre Moara lui Untan, inca functionala, dupa care ne-am indreptat spre Lacul Dracului.

De acolo, un marcaj aflat aproape de mal, ne-a facut sa intram pe poteca de mal....ca sa zic asa....nemarcata, destul de salbatica pe-alocuri, care ne-a condus la Ogasul Porcului, unde-am intersectat din nou poteca marcata (marcajul prin chei, BR).
Pe bucata asta de poteca am intalnit inc-un pod de piatra, mai mic decat Podul lui Dumnezeu, da'tot pod se cheama ca e:

 

 

 

 

 

Culmea e ca in ziua aceea n-am intalnit nicio vipera, desi prietenii mei valceni, de asemenea, aflati in zona, au dat peste o sumedenie, da' cre'ca le-au cam "speriat" ei, iar la trecerea noastra se retrasesera din poteca, dupa vibratiile atator pasi. In schimb, ce credeti c-am gasit? Leurda din belsug!!!! Intinderi intregi de leurda inflorita! Nu eram sigura ca e tocmai bine daca o mancam chiar si asa mai tarzie, deja inflorita, da' cum e printre meniurile preferate, am decis s-o facem. Si-am cules. Si-n ziua aceea si-n urmatoarele....A fost ca-n reclama aceea din revista Lumea (in vremurile dinainte de...) "Nicio masa fara peste oceanic!" numai ca la noi a fost "Nicio masa fara salata de leurda!"

A patra zi am parasit livada de meri si-am pornit-o (varianta sosea) spre celalalt capat de chei, da' am oprit mai intai in Sasca Montana si-am potecit pana la Cascada Susara (marcaj CA) si-napoi,

dupa caaare ne-am indreptat spre Oravita, cu scopul unor cumparaturi. Ne-am ales si cu o casoleta mare de ciuperci, pe care le-am aranjat seara la foc Kogayon style - in folie, in jar, cu cascaval si marar. (Sa traiesti, domnu' Drinca, cel mai mare sergent din Armata Romana!).
In drum spre Oravita ne-am abatut un picut si pana la casa din lut despre care citisem pe net, construita intr-un satuc, undeva pe malul Nerei:

Mai pe seara, am campat undeva, aproape de intrarea in Parcul National Cheile Nerei-Beusnita, intr-un crang cu multi paducei, pe malul unui paraias, in gazduirea unui cor de broaste, care performau si c-un solist.dirijor, nu asaaa, de capul lor! Cre'ca ele voiau, de fapt, sa ne-anunte ca daca ne vom trezi deveme si vom iesi din cort la ora potrivita, vom avea parte de o emotionanta intalnire. Linistea diminetii de a doua zi a fost sagetata de un sprinten caprior, care-a disparut la fel de repede cum a aparut.

In ziua a cincea, ne-am "bagat" mai intai pe valea Beiului pana la cascada Beusnita,

trecand evident pe langa cascada La Vaioaga, loc de facut poze cu muschii sau burtile la vedere, si lacul Ochiul Beiului, bineinteles cu oprire de alimentare, asta insemnand pauza de cules leurda

si o incursiune la pastravarie, de unde ne-am ales cu patru pastravi (cate unu'/caciula), pe care seara i-am aranjat din nou, da' de data asta Family style (in jar, in folie, umplut cu ce-am mai avut prin punga cu verdeturi si legume, adica cu usturoi verde din belsug).

Da' pana la momentul pastravul, am mai avut parte de ceva miscare: de la confluenta Nerei cu Beiul pana la cantonul Damian si apoi restul de chei, pana la Ogasul Vaii Rele, locul unde mi-a placut de departe cel mai mult din tot ce-am vazut zilele trecute!

 

 

 

 

Ziua a sasea credeam ca ne va aduce mai mult exerciu in ale cataratului....ca doar veniseram si pentru asta...da' dupa ce s-au dat baietii o lungime pe Fisura Frontala (Carsia Rolului-Turnul cu Pinten), caldura naucitoare, grohotisul, vegetatia si lipsa vreunei urme de poteca spre baza Turnului din Mijloc (Traseul 1 Mai...2B) unde sa ne bagam si noi, fetele, am renuntat, am strans tabara si-am luat-o iar din loc in speranta ca vom ajunge cat mai aproape de Cheile Galbenului, unde stiam ca sunt multe trasee, iar cartea (Dan Anghel si Cornel Zarescu - Alpinism si Escalada Sportiva in Banat si Oltenia) ne zicea ca ar fi si pentru noi ceva...

 

Drumul lung, pe la Cazane, ne-a lasat sa ajungem doar pana undeva intr-un sat intre Motru si Tg. Jiu (Calnic sau ceva dupa...). Condusi de-un iepurila ditamai (al doilea iepure de camp pe care-l vad de Pasti din...masina), ne-am bagat pe-un drumeag la margine de ogor, de-a lungul unui parau, care ne-a cadorisit cu cativa irisi galbeni,

si-am gasit cel mai bun si frumos loc de cort: un crang minunat mirositor a menta si a cimbrisor, unde ne-a cantat o privighetoare toata noaptea!!! Ca de final...

Ultima zi a fost doar.....sosea, c-un pic de dezmortire in parcul din Tg. Jiu. Seara fiecare era la casa lui si se pregatea pentru o noua zi de munca. Ce-i drept, abia azi, la serviciu, datorita dragilor mei colegi, de care siguuuur imi va fi foarte dor, am servit ceva bucate traditionale de Pasti: oua (Ne-a "spart" sefu' pe toti, evident!), drob, salata boeuf, cozonac, prajituri...

Ar mai fi ceva...Poate mai inspira si pe altii, nu doar pe mine. Catalizatorul muzical pentru cele randuite mai sus a fost Serenada lui Max Bruch. S-a potrivit de minune cu incercarea de aducere-aminte si ordonare. A creat starea propice: http://www.youtube.com/watch?v=uOeG49u-17M