Martie floral in mov. Si galben.

Just say "Hello!" celor mai frumoase surprize mov ale primaverii: dediteii din Doabrele Brezoiului...

 dar si gingasilor trei-rai (Hepatica nobilis), pe care atat de multa lume ii numeste crucea voinicului, pe motiv ca nu baga in seama si frunzele....

 ..si, de asemenea, celor mai harnici intr-ale infloririi: cornii. Da, au inflorit cornii in Basarab. :) Asa ca https://www.youtube.com/watch?v=6n0wcC8MZg0

I believe I can touch the sky

Ma gandesc ca, daca M.C. a venit (intr-un fel...) si chiar a venit cu cateva zile mai devreme, inseamna ca am fost foaaaaarte cuminte anul trecut. :))))))) Ce mi-a adus? O Foarfeca Naratului pe-o vreme de spectacol si-un Basarab coborat intr-un mod diferit decat in randurile trecute.

Cateva fotografii (foooaaarte frumoase), acisilea la Doru pe blog: http://teodor-paunescu-photo.blogspot.ro/2014/12/pe-deasupra-vaii-oltului.html

Naratu' asa cum e vazut din Basarab

Nu stiu cum se face ca anul trecut cred c-am ratat Basarabul...In tot cazul nu-mi amintesc de tura si deci, cel mai probabil chiar n-am ajuns, da' anu' asta reusiram sa ne mai adunam pentru dragul nostru Basarab, mai ales ca....

Poze din Basarab am mai pus eu acisilea in anii trecuti....asa ca din anul asta doar o poza: o mare si frumoasa panorama a lumii intortocheate si prea putin cunoscute (inclusiv de catre noi....ceea ce se "constituie" in motiv de rusinica-rusinica) a Naratului:

Multumesc, Nicu!

Basarab, intr-o amiaza tarzie de octombrie

Nu stiu cat de reusite va par voua aceste poze, da' eu le-am considerat suficient de....cat sa permita macar asaaa..o mica idee de cate-un tablou "basarabesc" intr-un octombrie inca inflacarat (sambata de la mijlocul lunii), desi cam intunecat, nu doar din motiv de ora (Dupa orele 16 ne-am bagat), ci si de vreme.

Spre sud, din capatul dinspre Olt

Intr-acolo ne indreptam.

Spre nord, doar Foarfecile Naratului si serpuirile Oltului, ca restul masivului era deja ascuns in nori.

O zi in Basarab, in amintirea celui ce s-a dus

Saptamana trecuta s-a dus unul dintre noi. Basarabul i-l datoram cumva. Ca eu am invatat Basarabul de la doi oameni foarte inimosi si de nadejde. Dar unul din ei s-a dus. Sambata, o lumanare a ars pentru el , pe micile platouri ale Basarabului, in momentele noastre de pauza.

La inceputul saptamanii trecute, aveam alte planuri pentru weekend, dar de obicei , pentru prieteni, daca e nevoie, imi schimb planurile. Si cum dintre prietenii mei inca mai sunt care nu cunosc Basarabul, sugestia de a ne petrece sambata acolo a devenit promisiune.

Cele cateva poze facute cu alt aparat decat al meu (ce are doua functii in plus si mi-a luat timp pana sa ma dumiresc) le postez aici, direct, fara sa mai decupez, sa scot crengi, sa mai modific culorile, lumina, sa caut efecte potrivite...

Se anunta o zi peste care atarna un nor greu si misterios, da' la un moment dat, privind in urma traseul nostru serpuit, am vazut ca desi inca era pacla, se mai luminase.

Desi nici nu mai stiu a cata oara in Basarab (numar de-o singura cifra, da' totusi...) tot am descoperit ceva ce nu-mi amintesc sa fi observat pana acum: un cuplu - un pin si-un mesteacan (printre preferatii mei....luand in calcul criterii estetice) - ce aproape se cuprind unul pe altul, pe margine de prapastie.

Am gasit si multe, multe floricele (ciubotica cucului, alior sau laptele cucului, toporasi, trei frati patati, plus niste floricele galbene al caror nume nu-l cunosc, plus pastite si albe si galbene) , da' neavand aparatul meu, care desi poate cu limite, da'l cunosc, am renuntat sa le fac poze. Cele mai reusite dintre toate (in fapt, cam..nereusite) au ca protagoniste trei viorele surori, crescute din aceeasi radacina. Iata-le:

 Luand ca model refrenul cu "Macarale rad in soare....", parafrazez si rezulta "Viorele! Viorele! Rad la soare!"

Dar, daca e sa le privesc de sus, imi inspira altceva. Parca-ar zice: "Ia-ma-n brate...ca sunt si io mica si -am  obosit". Nu-i asa ca asta inspira? Ia uite:

Inainte de a incepe sa coboram, ne-am facut si-un plan de Naratu' (cand o fi sa fie timpul lui) , privindu-l  de acolo, de sus, si parandu-ni-se a se afla peste noua mari si noua tari. In fapt, doar peste vreo trei vai:

Am coborat altfel decat de obicei, prelungind si facand un arc de cerc, in sens invers acelor de ceas, ajungand pana in culmea ce delimiteaza PN Cozia, marcata pe vremuri cu BG (care inca se mai vede). Am intrat pe culmea aceea, venind perpendicular pe ea. Cu putin inainte de urcusul ce ne-a dus pe limita de PN si la marcajul amintit, am descoperit printre ramurile fagilor o fereastra  prin care am vazut Basarabul dintr-un unghi cum nu l-am mai vazut pana acum (ca nu mai fusesem nicicand pe-acolo):

Culmea asta ar fi trebuit sa ne duca in sosea, cam in zona taberei Cozia, da' in coborare n-am mai gasit marcajul (nici cel turistic, nici limita de PN), destul de des si vizibil mai sus:

Asa ca am coborat..in mod logic, gandindu-ne pe unde e cel mai bine si am ajuns in drumul forestier de pe valea paraului Caciulata, mai sus de strandul din padure.

Pe final, ne-am mai rasfatat cu cate-o oprire la forme si culori:

....ceea ce mi-a starnit o intrebare: Se poarta cloche-ul sau zalele? Ce e la moda?

Deja traditie, un inceput basarabean

E deja al treilea an cand incep anul (de rit montan...ca sa zic asa...ca anul calendaristic a inceput demult) cu mult indragitul Basarab (pe masuratelea, aprox. 630m). Era cat pe-aci sa nu...., da' daca chiar si in momentul cand ne pregateam sa iesim din masina si sa urcam in autobuzul ce ne-ar fi coborat in salina de la Ocnele Mari (si deci pe care tot n-am vazut-o) "vocea"mi-a spus cam asa: "Macar sa ma uit asa la el decat sa intru in groapa asta" am decis sa ne intoarcem, ne-am echipat in doi timpi si trei miscari si Basarab sa fie.

E-adevarat ca nu e chiar prima-prima reconectare cu mama-natura (sambata am fraternizat un picut cu Fratosteanu' Mic), da' macar s-a intamplat in primul weekend dedicat acestei porniri "pornita" din nevoia mea cea mai "evident ciclica"....ca sa zic asa. Ca sa citez un "camarad" kogayon..."Nu stiu altii cum sunt, da' io cand...." si care, la randul lui l-a citat pe Creanga (stiu, da?).

Doar doua-trei poze din Basarabul asfintitului de duminica.

Les voila:

Si daaa, e adevarat ca pozele astea pot insemna si ca mi-e dor si de Cozia, da' astept sa ninga din nou pen'ca mie Cozia imi place cel mai si cel mai muuuuult iarna, ninsa si albaaaaaa.

Basarabul colorat, cald si parfumat

http://picasaweb.google.com/dumitrustefcris/BasarabulColoratCaldSiParfumat#

Ieri am fost in Basarab. Pentru prima data toamna...Cu siguranta, ca ne vom face un obicei sa urcam toamna...

Multumesc lui Nicu pentru idee si pentru consecventa..ca data fiind ora, eu as cam fi schimbat planul...Deh! Femeile astea, nu-i asa??

P.S. Ieri, din Basarab, o buna bucata de timp ne-am tot uitat spre Turnul lui Teofil, unde cineva imbracat cu o jacheta (sau bluza) rosie pornise intr-o catarare la liber. Oare cine era??? Ca tare curioasa sunt! Ma gandesc ca stia deja Turnul lui Teofil. In tot cazul a ajuns pe platoul de sus. Cin'sa fie? Cin' sa fie?

Frumusetea vazuta de aproape, asa cum am gasit-o in Basarab

http://picasaweb.google.ro/dumitrustefcris/BasarabFebruarie2010#

Asta-i link-ul care duce la acele poze asupra carora am decis ca arata macar un picut cum fu sambata, 6 februarie, in Basarab sau, mai bine zis, unde mi s-a oprit privirea...

Basarabul, mai tainic decat oricand

La cateva minute dupa ce am intrat in casa (cam pe la 3) a inceput sa ninga. Intr-o dunga. Ca de-un cod portocaliu. Stiam ca vine abia mai pe la amiaza vremea anuntata de toate prognozele asa ca m-am decis sa intreb daca e ceva de-o tura de-o zi. Atunci cand nu ies cele anuntate (se ivisera doua! la inceputul saptamanii) merita sa dai un telefon la un prieten. Ca sa fac un pic de paralela cu proverbul: Cand doi te suna, pleci cu al treilea.

Si cum Basarabul alb nu-l vazusem niciodata...Basarab sa fie! Cu atat mai mult cu cat ne gandeam ca vom fi jos inapoi in jur de ora 2, adica inainte sa vina codul. Am ajuns chiar cu o juma' de ora mai devreme in Caciulata. Autobuzul astepta in statie. Potrivire la maxim!! Si de plecat, am plecat la 8.

Imi era dor! Foarte dor! Si venea de undeva foarte din interior o pofta de a savura orice minutel si orice prindea ochiul meu, in ciuda starii de usoara ameteala si plutire (din cauza ca dimineata pot sa mananc doar foarte putin) - pana la pauza de biscuiti cu ciocolata. Cu atat mai mult cu cat eram doar doi si stiam din turele anterioare ca nu e nevoie sa ne asteptam unul pe altul, ca mergem cam pe-acelasi ritm. Si mai e ceva: asa de mult imi place sa aud zapada scartaind sub bocanci (si nu doar mie) ca...merg in tacere. Si atunci observ una-alta. Si-apoi, in Basarab, sa pastram linistea e o regula. Numai in felul acesta ne putem intalni cu ceva surate sau macar sa le zarim. Nu stiu cat de expresive vor fi fotografiile pe care le voi posta pe pagina mea de picasa. Sunt doar o incercare de a reda acele "ceva" asupra carora s-a oprit ochiul meu, fara macar sa stiu sa scot maxim din ce poate da aparatul meu de fotografiat.

Suratele ne urmareau de la distanta - cele care azi erau in serviciul de santinela - si tare greu s-au miscat din loc. Ne-au privit indelung. Celelalte cu siguranta ca stateau culcusite, incercand sa se fereasca de frig. Doar urmele lor (de toate felurile) erau peste tot. Ca intr-adevar aerul era cam rece (cel putin pentru mainile mele...dar din fericire, manusile de la Marmot au reusit performanta sa-mi incalzeasca rapid mainile, pe care tot trebuia sa le scot la aer si sa le am libere pentru a ma prinde de prize. Ce-i drept, a fost un fel de dragoste la prima vedere cu manusile astea. Mi-au placut de cum le-am vazut - si nu ma refer la criterii de ordin estetic - si mi-a placut mult si pretul lor. Si daca mai zice si Adina: Ia-le ca merita!, efectul este garantat!) Altminteri ideal pentru miscare timpul. Si vant aproape deloc! Dinspre dosul Basarabului (adica in sensul invers in care il traversam noi - adica dinspre sosea spre punctul de belvedere aflat deasupra soselei si apoi spre vest cumva) pana la un punct am dat si de urme de om. Acuma....cu ce intentii pe-acolo...nu stim. G s-a gandit la vreun braconier sau catator de urme...ca sa zic asa. Eu sper totusi sa fi fost tot un hoinar plecat de-acasa, ca si noi, manat de dorinta de a ajunge undeva sus, de unde sa poata privi in liniste tot ce e in jur. Poate chiar Boghez. A fost singurul care mi-a venit in minte. Asa cum se vedeau azi, asa albe de zapada, Foarfecile Naratului, cu Robu cu tot si inca multe din linia Lotrului, Cozia, Naratu, ce umplea tot cerul cand priveam spre el, mi-ar fi placut sa stau sa le privesc pe indelete.

Ne-am miscat usurel, catinel din cauza ca pe hornuri era zapada intarita sau poate ca era si gheata sub (atunci cand am trecut pe fata nordica). Asa zic eu..catinel si usurel..ca sunt convinsa ca macar o persoana din cele care ma cunosc ar face repede un calcul la intervalul de timp cat am stat sus si ar ridica din sprancene. Din fericire fata sudica (pe care se face urcarea de inceput) era uscata (Ultimele doua zile chiar a fost de-a dreptul primavaratec timpul!)

Si am mai gasit muuuulti turturi!!! Si frumoooosi! Si mari unii!

Iar paraiasul care duce chiar in DN7 (la OMV Cozia) si pe care il traversam la intoarcere, cand deja suntem jos, in padure, are o platosa de gheata. Da' una lucrata cu mare grija! Cu multe dantelarii, broderii...chestii.

Imi amintesc ca prima data cand am fost in Basarab era tot prin februarie, dar cred ca spre finalul lunii. Si ghioceii inflorisera: si sus, in padure, la iesirea din valcelul pe unde coboram, si pe stanca aceea mare, inainte de a traversa paraiasul. Si erau adunati in buchetele-buchetele! Azi de stanca atarnau in buchetele-buchetele turturii. De fapt, randuri-randuri. Ca e vorba despre turturi.

Basarab - in lumea unor surate

Dupa aproape doua luni de la tura petrecuta cu ocazia Zilei Nationale, reusesc si eu sa am si pozele lui Nicu (care sta in blocul de vis-a-vis...) si sa postez fotografia care i-a incantat si induiosat la maxim pe tovarasii nostri de tura. In urmatoarea, apare coana vulpe. Ea nu a mai pozat. Ba chiar ne-a intors spatele.

Dumneaei a pozat pe indelete...

cumatra vulpe...

Basarab, mon amour

Am fost pe-alocuri cam fara suflare, dar nici strop din starea aceea de oarece disconfort cand trebuie sa catar sau sa descatar care mi se intampla cateodata, dar niciodata in Basarab. Chiar si cand, la prima portiune catarata, ma dusesem cumva altfel decat obisnuiam si mi-a luat un pic de timp sa ma uit de prize. Am luat-o asa pe indelete...pana am gasit o priza buna. Asta pentru eram cu oameni in care am incredere deplina si alaturi de care ma simt foarte confortabil. Si asa s-au dus cele cateva ore cat am haladuit pe sus. Iar pauza de masa, cand sunt cu ei, e un mare prilej de veselie. Ne asezam cam in acelasi loc, la cativa metri sub culme, pe fata sudica, la soare (cand e soare), dar in tot cazul unde a fost cald si bine cam de fiecare data. Pana sa ne asezam am incercat sa pastram linistea cat am putut de mult si am fost rasplatiti din plin. Am tot vazut capre negre de nu mai stiam sa le numar. Si o vulpe care alerga dupa sau in rand cu... nu stim. Dar avea o coada mare. A reusit Nicu sa-i "prinda" coada intr-o poza. Eu nu. Abia ce-am reusit sa fac o poza in care nu stiu cat de bine se distinge o caprita (de fapt era ditamai capra) care era cumva in dreapta noastra, ramasese in loc si ne privea. Si a ramas asa multa vreme. Si eu la randul meu ma oprisem si o tot priveam. Si ea ma privea. Si eu o priveam. Si tot asa. Chiar si dupa ce a saltat cativa pasi s-a oprit din nou, s-a intors si ramasese iar in loc, privindu-ne.

O mica idee despre ce se vede in Basarab si dincolo de el in pozili (e cuvantul lui Gabi, nu al meu) astea: http://picasaweb.google.ro/dumitrustefcris/Basarab_nov2009#