4/7/3+1

Cand am inceput sa scriu aici, in urma cu vreo 5 ani, am facut-o pentru a aduna intr-un loc impresii si dezvaluiri despre locurile de acasa (in afara de ceva trasee in Cozia si Buila, cam nestiute de cei mai multi oameni umblatori in planuri inclinate de pe la Romanica - si nici din alta parte, evident...). Da' acuma a ajuns ca un fel de cutie cu amintiri pe care o mai deschid cand si cand, ma mai uit la poze, mai fac click pe-un link..... Acuma simt uneori ca scriu pentru mine si-atat.

In cele de mai jos, am sa las sa curga ceea ce am ales eu dintre fotografiile facute de Florin, in cele cateva zile in care-am fost prin Ceahlau si prin Hasmas, iar ceva mai incolo voi agata aici si-un link catre albumul pe care-l va fi postat Nicole pe pagina noastra de Facebook cu fotografii din cele doua mobilizari prin Buila, destinate cautarii celor mai batrani copaci din Parc si imprejurimi....ca doar asa ne-am petrecut singurele zile de vara cand ne-am pornit intr-acolo anul acesta. https://www.facebook.com/asociatia.kogayon/media_set?set=a.784776408232235&type=1

Ca sa fie toata lumea lamurita ce ne-a venit sa pornim sa umblam dupa copaci batrani voila mai multe aici: http://www.kogayon.ro/ro/noutati/oltenia-de-sub-munte-destinatie-ecoturistica/

Ceahlaul mi-a placut foarte mult! Peste asteptari! Nu ma asteptam sa-mi placa asa de mult! 

Cat despre Hasmas chiar mi-a picat cu tronc...as putea spune. M-as duce si la iarna (chiar si pentru Revelion)...daca asa avea cu cine. Plus ca am ramas cu o restanta pentru aripa cu Ecem-ul. Mi-a placut mult si imaginea pe care o ofera de la distanta (din unghiul potrivit): ca o pasare al carei cap e reprezentat de Piatra Singuratica si avand aripile larg deschise, reprezentate de cele doua jumatati de culme, fiecare cu cate o fata formata din abrupturi calcaroase foarte spectaculoase!

Am fi vrut noi sa ajungem si la izvoarele Oltului (ca niste autentici olteni ce ne place sa fim si suntem), da' deh!... nema putirinta automobilista! :( Si mai si ploua de mama-mama! De altfel, singura ploaie in cele cateva zile in care-am reloaded Neamtul si Harghita, laitmotivul acestei veri pentru mine.

In fine, vorba lunga....saracia omului...Mai bine sa lasam povestea sa fie depanata in imagini.

P.S. Daca se intreaba careva ce e cu felul de fractie din titlu: fuseram 4 in evadarea-n Orientali, ne adunaram 7 in Buila in primele doua zile, pentru ca in ultimele doua zile sa ramanem 3 gagici, da' cand plecaram de la Cheia, Molda nu vru in niciun chip sa ramana singura cu Cheita si se gandi ea ca e mai bine sa fim 4....ca sa ne iasa de-o...patrula.

Cam asa ni se arata Ceahlaul cu ale sale Toaca, Ocolasu' Mare si Piatra Ciobanului. Imi placu mult de tot si pe la Claile lui Miron si in poiana de deasupra Clailor, unde a fost amenajat un refugiu din lemn foarte frumos si inca foarte curat!

Iar Hasmasul cam asa:

Cat despre "Prietenul la nevoie se cunoaste" cam asa arata masa pe care ne-o pregatise Nicu cand am ajuns inapoi acasa, la ore destul de tarzii ca sa mai fie timp de gatit ceva. :)

Gata si cu evadarea din 2014....:(((((

Ca de obicei, vara la Cheia

Cum nu puteam nici in ruptul capului sa sar peste tura de la Cheia (unde in weekend-ul trecut, singurul grup in care nu cunosteam chiar pe nimeni sau mai bine zis nu aveam macar un amic sau o amica era grupul celor  care venisera pentru aniversarea nuntii de argint a unor prieteni), postez cateva poze din weekend-ul ce tocmai s-a incheiat....si aceasta mai mult ca un reminder pentru prietenii mei care-or vedea aceste poze si carora le este dor de Cheia si de meleagurile "aferente". Da' ca sa nu vi se faca asa un dor mare, va spun, prieteni, ca va astept cand ne vom aduna cu copiii in cele doua tabere Ranger Junior (a se vedea: http://prasleasipadureafermecata.blogspot.com/).

Mai intai cateva poze ce prezinta motivul pentru  care ne-am dus la Cheia, desi eu imi facusem, cu ceva vreme in urma, socoteli de-un weekend la cules de cimbrisor...
Sa curga poze cu cataratorii:

Tr. Incepatorului - adica era incepator in ale pitonatului cel care a facut aceasta operatiune, nu ca ar fi un traseu pentru cei incepatori in ale cataratului

Gabi pregatindu-se de coborare, dupa ce a echipat Bachus-ul

De la stanga la dreapta - Trocadero, Hornul Dezghetat si Bachus

Cei de jos care vor fi sus.

Nu-i asa ca va e dor si de Cheia si de privelistile ce vi se deschid privirii cand sunteti pe-acolo?

Stiti ce frumoasa e padurea asta toamna? E padurea ce acopera capatul de jos al Stogsoarelor.

Cine trece primu'?

Stogu' vazut din mica sa, aflata la baza Santinelei

Iata si in ce ne-am oprit foarte de-aproape privirea si pe alocuri am mai si inspirat adanc:

Duminica am zarit din masina un grup de cateva persoane - localnici dupa aparente - care veneau disnpre Saua Hadarau. Unul din cei cativa barbati avea in mana un crin de padure (Lilium Martagon) inflorit. Sau cel putin mie asa mi s-a parut, tinand cont de culoare. Mi-a venit sa cobor din masina si sa-i pleznesc vreo doua. Oare cat creier sa aiba cineva care face un asemenea gest? Ca s-ar putea sa fi ajuns la destinatie cu floarea deja ofilita. Sau poate ca nici nu voia sa o dea cuiva...ci o rupsese ca sa se afle-n treaba...

Nu puteam sa nu va arat si ceea ce mi-a adus momente de bucurie si incantare, chiar daca stiu ca sunt si opinii cum ca prea postez multe flori. Da' doar e flora spontana a noastra si ar trebui sa o cunoastem cam toti...

Doar sa sed si sa privesc (iarna la Cheia)

Am ajuns asa de obosita la finalul saptamanii trecute incat joi - cand a inceput sa ninga pe-aici - am inceput sa-mi doresc un singur lucru pentru weekend - terasa de la Cheia: sa stau sprijinita de balustrada si sa ma uit la Stogsoarele cele albe-fumurii, sa-mi intind picioarele, asezata fiind pe bancuta cea desptept mestesugita de nea Fane, si sa ma uit la ce se s-ar vedea in fata, sorbind incet din cana cu ceai sau cafea.

Mi-era dor de terasa cabanei si de linistea ei la ceas de iarna.

Zis si facut. Sambata m-am trezit la cat a fost - fara sa mai sune niciun ceas, niciun telefon, ne-am imbarcat si am plecat. Din fericire, am avut si cu ce. Da' recunosc ca mie mi-e dor si de vremurile acelea cand ajungeam pe jos la Cheia, luand la picior Culmea Olanestilor (sau Piatra Taiata...cum stie domnul Boghez ca s-ar chema..) si apoi cele .... serpentine care mai sunt pana la tunel, dupa care, in jos pe poteca. Ce vremuri!! Ce timpuri!! S-au cam dus....ireversibil..

La cabana, doar nea Fane (da' asta stiam deja). Am povestit pana pe la miezul noptii, apoi ne-am bagat la somn si dupa vreo zece ore ne-am adunat iar in jurul mesei si-apoi am purces la drum. In capatul satului, in virtutea traditiei ne-am oprit la o cafea, la bar la nea Cristel...chiar daca eram doar doi, nu gasca cea mare care eram pe timpuri. Da' cafeaua e buna acolo, indiferent cati o bem...

Impresiile vizuale din aceste doua zile de maxima incarcare de baterii: https://picasaweb.google.com/dumitrustefcris/AlbSiFrumosLaCheia#

Pe-un picior de plai, pe-o gura de rai

Tura asta la Cheia, planificata de cateva saptamani, o asteptam din mai multe motive.
Cel evident era ca voi fi ACOLO. Fiecare cu locul lui de suflet...Al meu Buila. Al meu, de fapt, din Oale pana in Stevioara. Sau invers. Un loc care sa-mi fie prilej mai mare de mixed feelings nu-mi dau seama sa cunosc. Ultima data cand am pus piciorul: anul trecut, prin iulie.
La fel de thrilling era si motivul ca voi avea parte de fotografiile lui Gabi. El le zice poze, da' mie-mi plac foarte mult! Imi place mult subiectul, ideea...ceea ce a surprins, viziunea. Imi place mult "ce-ul" din fotografiile lui Gabi. Acuma...cat poate aparatul...asta e altceva.
Da' vremea fu cum fu...Si cum pe nu stiu ce site profi - pentru parapantisti (da' cu abonament) zicea in detalii si etapizat ce, cat, de la ce ore, dis-de-dimineata baietii au plecat la catarat, iar noi, cei care voiam macar sa ne miscam chiar si prin ploaie, am plecat cam pe la 10.30 spre Poiana din Comarnice. Si pe deasupra si fara Gabi. El a ramas la catarat. In schimb, mi i-a dat "in primire" pe ceilalti doritori de miscare. De picurat deja picura cand am plecat din curtea cabanei, da' pana in Comarnice a fost cat de cat ok. In poiana: pauza de rontait si vot: Ce facem? Ne intoarcem? Continuam pe PG sau pe BA (Desi nu stiam in cat timp ne va scoate in gol alpin, cu vedere la culmea principala a Capatanosilor si ce altceva s-ar mai vedea de-acolo, da' am pus-o in calcul...mda! trebuie sa-l intreb pe Stoican cat timp ar lua)? Votul unanim: PG. Decisi oamenii! PG ne-a oferit ceva minunatii (Daca se vor vedea in pozele luate de mine, va fi activ link-ul spre ele. Adica de veti face click pe titlul acestui post veti da de poze. Daca voi fi nemultumita de ce-a "iesit"...click-ul pe titlu va ramane mut, orb, surd...). Ba chiar pe cate-un valcel, ni se deschidea o vedere de mare spectacol. Da' ramane de verificat cat de bine a fost surprins ce-am vazut. Ajunsi in Curmatura Oale, ploaia s-a intetit, nu gluma, si nu am mai supus la vot. Am zis atat: ne intoarcem. Oricum nu aveam nicio sansa, chiar si doar pe burniteala de pana atunci, sa acoperim nici macar portiunea pana la prima schimbare a sensului traseului. La intoarcere, norul se lasase peste toata caldarea dincolo de care zariseram Stogu' si chiar mi-am zis ca am fost inspirata sa scot aparatul la prima trecere pe-acolo. Intoarcerea din Comarnice spre cabana, fiind numai coborare, desi prin ploaie, a fost un adevarat rasfat pentru mine, o asa iubitoare a culorii de verde. Verdele crud si luminos al frunzelor tinere! Si cat puteau cuprinde ochii mei: verde! Pesemne ca abia ce s-a dus cu totul stratul de zapada din padurea de sub Comarnice. Viorelele si brandusele stau marturie. Ba chiar, brandusele erau inchise inca. In rest, multe, multe steregoaie, da' abia rasarite, doar cu frunze, si mai jos, in jumatatea dinspre cabana a traseului, multe flori de piciorul cocosului, galbene si stralucitoare.
Si cam asta...
Gabi va face fotografii prin locurile mele de suflet cu ocazia unei alte ture...
Lui Florin Stoican ii voi posta fotografiile cu minunatii pe lista de discutii a kogayonilor (Plecase de-un minut cand am ajuns noi inapoi la cabana)...
Daca-mi voi permite ceva economii, imi voi completa jacheta Marmot cu o pereche de suprapantaloni Marmot...ca prin jacheta nu-mi trecu apa (maama! si ce turna!!!), da' prin suprapantaloni (Nu spun ce..da' pret de top pe piata din Romania) da. E adevarat ca la zapada se comporta bine. Trebuie sa recunosc ca pana acum am fost multumita de ei. Si sa stiti ca nu-i spal. Echipamentul de exterior (jacheta si suprapantalonii) il curat doar cu o carpa uda. Cum am urcat pe teresa cabanei, baietii s-au dovedit foarte curiosi sa vada daca mi-a tinut echipamentul (Deja stiau din tura de Iezer-Papusa ca jacheta mea s-a comportat cel mai bine, da' oricum la ninsoare e altfel). Si da: jacheta mea - uscata pe interior!
Aaaa..mai e ceva de spus: mielul gatit de John (ideea lui Gabi) a fost devorat in mai putin de 10 minute, daca nu chiar 5...

P.S. Vazand ce-a rezultat din efortul meu (ce poate aparatul meu - fara trepied si ce stiu eu), postez doar poza de mai sus. Ce se vede...e cum e (ca mai bine de-atat n-am avut cum), da' cum mirosea....tulichina sau liliacul salbatic (daphne mezereum), o planta protejata de lege, asta a fost o mare placere.  Mai trebuie spus  ca este o planta toxica (aviz amatorilor) si ca inclusiv scoarta - in caz de va impinge sa o rupeti si sa v-o luati suvenir - are efect toxic. In schimb, are un rol foarte important pentru locul unde creste. Ca nu intamplator creste doar acolo. Natura stie ea ce face si nimic nu e intamplator si orice, dar absolut orice schimbare are efecte. Ce rol are cititi facand click pe link-ul asta.....gasiti acolo unde scrie despre cum s-a format solul in zonele unde creste (prepodzolurile si podzolurile):

http://www.univagro-iasi.ro/Horti/Lucr_St_2006/221_teodorescu%20e2.pdf

Daca link-ul nu-i activ si vreti sa stiti ce si cum, doar copiati-l si dati cautare pe google.

http://picasaweb.google.ro/dumitrustefcris/IarnaLaCabanaCheia#

Ce bine ca am gasit (evident ca intamplator) fotografiile astea, care sunt cele ce mi-au placut cel mai mult din fotografiile facute de baieti in tura aceea (e mai bine de un an de atunci).

Imi place asa de mult la Cheia iarna, cand suntem numai noi sau, in tot cazul, ne intalnim intre cunoscuti si stam la taifas, la povesti, radem de ne dor maxilarele si burta, stand adunati fie in jurul mesei din bucatarie, fie la semineu.