Recuperatori de vechi marcaje si poteci pierdute (Naratu si imprejurimi)

Cam asa ar putea suna un eventual titlu, dac-ar sa facem de-un serial dedicat lunilor de vara ce tocmai s-au dus...

De 1 iunie, am dat de capatul potecii ce duce de la Tarsa spre Dosul Pamantului (marcata pe vremea asaltului Carpatilor cu CA), prilej de bucurie de-a dreptul copilareasca pentru mine, cel putin, care-aveam pata pusa de cevaaaa timp pentru legatura cu pricina. :)))))))

Apoi, la o luna dupa, ne-am tinut de ea din Tarsa pana la Dosul Pamantului, de unde a trebuit sa facem nitel de cale intoarsa pana la o mica sa, ca sa ne lasam spre valea Lotrisorului, in capatul careia lasaseram masina cu o zi inainte. 

Dar despre asta v-am scris si-n postarea anterioara si v-am pus si poze. :)

La acel moment, ochiul nostru nu zarise sageata care ne indica unde sa facem stanga si sa prindem culmea marcata cu un alt batran marcaj, si anume BG...alt fix, dar nu la fel de vechi.....Asa ca am dat-o la vale pe-un drum de exploatare, acum deja zmeurit, care mai jos se continua cu o vale, ce ne scoate intr-un drum primenit nevoie mare (asa de pietruit si dichisit ca m-am si trecut la sandale in secunda 2...) De altfel, era a doua oara cand abordam aceasta varianta de coborare, numai ca prima data fusese pe zapada si crezusem ca asta e locul ce se cheama Saua Jilistii - ceea ce era gresit. 

Acuma stiu ca Saua Jilistii tre' sa fie mai spre Claia cu Brazi, acolo unde dau nas in nas toate cele trei marcaje care tranziteaza zona: BG (care vine dinspre culmea Capatanilor), CG (care urca din valea Raditei) si CA (care vine de la Saua Tarsa, de fapt din Brezoi, via Valea Satului). Dar acuma sa nu credeti ca ele sunt clare si vizibile.....Nici vorba!!!! Oricum e de laudat vopseaua aia cu care s-a dat pen' ca, asa stearsa cum e, inca se vede dupa 40 de ani...desi, de cele mai multe ori, doar atunci cand esti foarte aproape de copacul purtator!!! Un timp ele merg impreuna, dar destul de putin, pentru ca CG face stanga si tine o culme ce coboara spre Lotrisor (pe care urmeaza sa o si luam la pas, dar mai spre toamna), iar mai incolo si BG face stanga si se lasa spre Caciulata. Asa zice pe harta. Noi n-am identificat locul unde face stanga.....dar poate ca acel copac nu mai demult.

Am revenit peste alte trei saptamani pentru a urca pe Daneasa (alt vechi marcaj mai mult absent - dupa cum va dati seama, datand tot de pe vremea asaltului Carpatilor) de dragul unui apus si-al unui rasarit, asa cum se vad de la varful Naratu, prilej cu care am descoperit si panorama locurilor, dupa cum se ofera ele privirii la Sturii lui Pavel. :) Foarte frumoasa! Si cum lasaseram masina in Brezoi, la intrarea pe paraul sus-numit, a fost musai sa coboram tot spre urbea respectiva, ca sa o recuperam. Calea cea mai la indemana din locul unde-am fost martorii rasaritului era culmea Vultureasa (marcaj PR, mult mai bine conservat decat celelelte, desi loc de mai bine e inca destul), pe unde ne-am si lasat la vale.
Impresii fotografice din acel weekend - marca Bogdan se pot vedea mai jos:

 Brezoil vazut de la Vf. Naratau'

Si pen'ca tot e sezon de zmeurica si deja stiam cat de multa e in zona Jilistii, pana la urma ne-am decis sa mai revenim o data-n plus in iulie ca sa valorificam momentul. Si pen'ca tot ne intraseram in rolul de recuperatori de vechi marcaje, ne-am gandit ca e vremea sa ajungem in Jilistii si din valea Raditei.....ca sa reconstituim si CG, ceea ce am si reusit! :) Plus ca ne-am ales si cu inc-o socoteala pentr-un weekend viitor cu vreme torida. :))))) Dovada ca ne pricepem la recuperat marcaje si poteci pierdute (desi foarte frumoase) se gaseste in pozele de mai jos. Culmile ce te duc din Radita in Jilistii chiar merita...ca sa nu mai vorbesc de racoarea padurii in zile cum a fost cea de sambata!

Valea Radita e strajuita, din loc in loc, de asemenea santinele.

 de-o parte si de alta a vaii...

 croitoras de fag (rosalia alpina) reprofilat

 Claia cu Brazi, vazuta din culmea ce urca din vale

 Spre Dosul Pamantului

 Locul unde CG se desprinde de BG si CA si face stanga spre valea Lotrisorului

 Culmea ce urca din vale se intalneste cu cea din imagine (vine din spate) in zona  cu ceva stancarie, dupa care traseul face stanga  (in sensul de mers), trece de locul fostei stane si ajunge in Saua Jilistii, destul de aproape de Claia cu Brazi...Cel putin asa presupunem noi....ca acolo ar fi saua.

 Un pic de poezie.... :)

 Ferite de ploaie si de vant, aici marcajele au rezistat zeci de ani....Nu se mai face vopsea ca pe timpuri...

 Vedere spre Cosurile Naratului, vazute dinspre Dosul Pamantului

 si varful, vazut din acelasi loc

Pentru cine are un pic de imaginatie: traseul are cumva forma de secera, cu coada cu tot - mai intai o culme ce duce perpendicular pe o alta, paralela cu aceea care leaga Claia cu Brazi de Dosul Pamantului, apoi un soi de semicerc in sensul acelor de ceas, adicalea se face stanga pana se intra in segmentul Claia cu Brazi-Dosul Pamantului si apoi se tine muchia spre dreapta. Din nefericire, intrarea se face dintr-un drum de exploatare.....ce urca de la firul apei si se bifurca ceva mai sus. La bifurcatie e de urmarit drumul din stanga deoarece face mai usor accesul spre linia culmii.

Si cum lasaseram masina pe valea Olanestiului, chiar la podul care duce spre catunul Comanca, de data asta de la Dosul Pamantului am coborat la Comanca. Vechea CA se mai vede doar in cateva locuri si doar cand treci pe langa....

Din pacate, de la Dosul Pamantului incolo locurile sunt ravasite de noi drumuri de exploatare.

Una dintre cele mai bine conservate case din Comanca. Inca locuita. :)

Dosu' Pamantului si-un pic de Radita-Manzu

Ma bucur sa aflu ca baietii de la Salvamont (cel de-acasa) dau cu vopsea peste vechile marcaje (sterse si ca vai de ele)! Poate ca vor/vom face la fel si cu acesta, pe care de vreo cativa ani m-am pornit sa-l reconstitui...desi...nu stiu cum se face de ajung numai iarma....sau cand bate iarna la usa! A! Da! Sperand ca, fara frunzis ne va fi mai clar....si vom ajunge si mai incolo, si mai incolo, cu fiecare cale batuta pan-acolo.

Ce ne-am zis, de data asta? Las' c-acu' nu ne mai deviaza nimic si poate ca vom reconstitui traseul vechiului marcaj (ce lega pe timpuri Comanca de Brezoi) si vom ajunge cat se  poate de aproape de Saua Tarsa (ca din Saua Tarsa pana in Brezoi, am facut cunostinta o data, mai demult, intr-o coborare de vara, dupa vreo doua reprize zdravene de ploaie)! Vezi sa nu...! :))))  

Si de data asta Radita-Manzu cu ale sale tancuri si vai-canioane fu' mai tentanta! Asa ca deviaram inc-o data la stanga, iar coborarea ne-a dus undeva in drumul principal ce trece prin rezervatie, destul de aproape de bifurcatia cu drumeagul ce urca pe Bacea (cat o urca.....c-am inteles nu se duce prea mult in amonte).

Dar macar, de data asta am ajuns la Dosul Pamantului, iar pana in Saua Jilistii mai aveam doar o aruncatura de bat! Din pacate, am constatat cu mare amaraciune ca in zona si-a facut aparitia inca un drum de exploatare! Unul, nou-nout, care anul trecut nu era...Of, Doamne, nu-i mai saturi o data? Pentru unii, oare nimic nu e prea mult?!

Poze nu avem prea multe....ca vremea fu' cum fu'....cu nori, care isi torceau fuioarele in fata noastra si nu se dadeau dusi de niciun fel....A reusit Doru cateva cadre foarte frumoase! Era si pacat, la cat misticism plutea in aer si-nvaluia padurea. Si pe noi.

Daca va vor placea, v-ati putea delecta cu mai multe fotografii de-ale lui. Blogul lui Doru e la mare cinste in lista mea de bloguri. :)

Cat trebuie sa mergi si ce trebuie sa faci pentru 180-uri care sa te lase mut?!

Nu stiu  cum se face, da' in ultimul timp, in afar' de purceleala de la Malaiesti, s-a nimerit sa ies numai pe-acasa....desi cand m-am ales cu resedinta asta "capitalista" ma gandeam ca voi avea noi locuri de joaca, mult mai la-ndemana ca distanta pan-acolo. Ieta ca n-a fost asa....

Cum aveam de lucru chiar pe-acasa in cea de-a doua saptamana din decembrie,  am incheiat eu anul la capitolul "unde" cu doua ture tot pe-acolo: una inainte - asaa, ca sa am spor la treburi, iar a doua ca o recompensa pen'c-am stat ore-ntregi pe scaun, am pus intrebari si-am ascultat povesti de viata si planuri de viitor.
In primul weekend, desi initial cu gandul la culmea principala a Capatanosilor (potrivita pentru o tura pe zapada), prognoza meteo (Se anuntau ceva vantoase) a cam taiat elanul oamenilor si iata-ne porniti la drum, mai feriti de vant, cu gandul sa mergem spre Dosul Pamantului ceva mai mult decat in ocaziile anterioare (evident tot cu trecere prin catunul atata de drag mie, dar si celorlalti).

In Comanca drumetii sunt primiti asa cum se cuvine.

Deasupra satului, in schimb, crangurile din ce in ce mai "mestecenite" ne-au primit cu multe, multe tufe de paducel din care ne-am infruptat, ce-i drept, la intoarcere. La dus, eram nerabdatori sa prindem cat mai repede culmea care sa ne apropie de Dosul Pamantului.

Si chiar am reusit sa ne depasim "performantele" anterioare, desi nici acum n-am ajuns chiar pana acolo, ci doar suficient de aproape cat sa ne facem o idee despre cat ar mai fi si pe unde. Asta din cauza ca ne-au furat privirea alte zari si din cauza ca au fost mult mai tentante tancurile de gresie ce marginesc Radita-Manzu, iar Piscul Baciului/Bacea a fost irezistibil de-a dreptul!!! Cine-ar rezista acelui corn de gresie cand il vede asa de-aproape si din unghiul bun? Adica fix dinspre partea pe unde se poate urca. Plus ca, din locul unde ne cocotaseram ca sa ne facem o idee ce si cum - si de unde-am vazut "fata cea  buna" a Baciului, am vazut si ca am fi avut mai intai de coborat (si nu tocmai putin) si-apoi sa urcam din nou ca sa ajungem la Dosul Pamantului. Si plus ca tot de acolo, printre pini, asa frumos ni se arata Stogu' incat am zis ca ar fi bine sa-l putem privi mai de-aproape si direct in fata, nu doar incadrat intr-un medalion cu pini.

Asa ca in loc sa tinem dreapta-fata, am virat spre stanga si apoi usor dreapta.
Sfertul de ceas petrecut pe conul Baciului a fost si mai inaltator cand am descoperit ca, desi ninsa, iedera alba era inflorita si, mai mult de-atat, inca parfumata, in ciuda temperaturii. Da' ceea ce ne-a cam lasat cu gurile cascate a fost panorama. Noroc cu baietii c-au reusit sa redea ceea ce se vede mai jos.

Si iata si-un 180 reusit de Marius, care prinde in acelasi cadrul si Buila cu Radita-Manzu in prim-plan si Dosul Pamantului cu vecinul sau, mult prea plin de mistere si ascunzisuri Narat

Cat despre vreme….a fost ca de basm! A-nceput sa fulguiasca inca din fata blocului si-a tot fulguit pana cand am intrat in Olanesti. Apoi s-a oprit. Da’ a-nceput din nou, mai tarziu…desi deasupra noastra a fost toata ziua un mare cerc de cer albastru. Si ningea asa de frumos incat imi tot indreptam fata spre cer ca sa simt cum fulgii imi ating obrajii. Apoi iar a-ncetat sa ninga si s-a luminat.
La intoarcere, de la inaltimea lor, fagii parca ne priveau cu mila ca suntem asa de mici si ca nici de data asta n-am ajuns acolo unde ne propuseseram cand am am plecat de-acasa.

.

Am iesit din sat cand soarele isi arunca ultimele raze peste casute si imprastia o lumina asa de calda si stralucitoare in pridvorul uneia dintre ele. Oooof! Cat imi doresc sa le vad reconstituite si consolidate!!! La casuta cu pricina se pare ca proprietarul a gasit ceva resurse cat sa refaca tencuiala zidului din spate (desi....cu alte materiale decat lut si paie). Sper ca macar sa pastreze veranda si galbenul jucaus si cald al fatadei.

Am aflat si ca preferata mea a fost scoasa la vanzare. Sunt curioasa daca se va gasi cine s-o cumpere si daca se va multumi doar s-o consolideze si sa-i pastreze nealterata frumusetea sau....

Ne-am propus sa revenim mai la primavara, cand ziua va fi ceva mai lunga, da’ padurea inca neinfrunzita. E mult mai usor de detectat marcajul, care oricum a ramas doar pe-alocuri (practic doar cateva pe tot parcursul), da' tot ne-ajuta macar asa, de confirmare ca suntem pe calea cea buna.

In cel de-al doilea weekend, pentru ca vremea se anunta de-a dreptul minunata si ca aveam sarbatoriti alaturi de care am fost fericita sa ma aflu in asa moment si in asa loc, am plecat ceva mai departe (pana la limita cu Hunedoara). Si am avut parte de-un alt 180 care sa te lase mut (daaa, daaaa, inclusiv pe mine...): PM-ul in sedinta cu tot consiliul sau de ministri,  la care evident ca era invitat si vecinul sau, Retezatul (cu totii gatiti in mantii albe), la picioarele caruia Tara Hategului se-nvaluise intr-o mare de nori. Pentru asta a meritat sa tai zapada destul de mare pe-alocuri....ca doar nu era sa am la mine rachetele....atata vreme cat ceilalti nu au si nu i-as fi putut ajuta nicicum la facut urme daca as fi "plutit" pe deasupra. Oricum ei tot se mai afundau pe ici, pe colo in urmele facute de mine....
Ca sa nu ma zic si de molizii maaaari si albi printre care-am mers pan-am iesit in gol alpin si de ciripelile care te faceau sa te simti ca si cum ar fi fost primavara...

Lipsea doar glasul prelung al balabanului azer/duduk-ului armean...ca numai Dumnezeu stie cine-a cantat primu' la acest instrument, care exprima atat de bine starea de transa in care intri practic cand stai si privesti cu nesat la ce ti se deschide-n fata...si-ai tot sta si n-ai mai pleca. Doar sa stai si sa privesti dintr-o parte-ntr-alta, cat pot sa cuprinda bratele tale deschise larg: http://www.youtube.com/watch?v=lRtCcnRToxA

Mere rosii, ca-n copilarie, la bunici

In livezile-nnegrite ale satucului Comanca am mai gasit sambata cateva mere, al caror gust a fost asa de....mmmm, mancandu-le imediat ce le-am dat jos din pom.

Cred ca mi se face dor sa revin, o data la oarece timp, pe ulicioarele din Comanca pentru a regasi macar un pic din sentimentul de siguranta trait la tara, la bunici, in vacante (desi era un sat de la campie, dar viata era organizata, mai ales iarna, cam la fel...), sentiment datorat mai ales bunicului meu.

Pe-o vreme asa cum a fost cea de sambata, bunicul ne cobora din pod mere tinute la pastrare intr-o lada de lemn si ni le punea la copt pe plita, ne fierbea boabe de porumb, bunica ne cocea lipii, iar spre seara bunicul ne spunea cate-o poveste. Ii placea mai mult decat oricare alta, una cu Afin si Dafin, doi frati de cruce.

Imi tot revin in minte, in ultimul timp, serile de-odinioara, cu vocea lui depanand povestea asta, la lumina lampii cu petrol, care arunca tot felul de umbre pe peretii imbracati cu scoarte de lana (curentul electric era "luat", adica intrerupt din motive de economie).

Scrisul ca terapie / Fosnet aramiu

Fiecare cu resursele lui... Mie, pur si simplu, imi face bine sa scriu. Si uneori face bine si altora sa citeasca ce-am scris. Cel putin asa-mi spun cei care ma cunosc...prieteni, cunostinte si colegi. Uneori, ma ajuta sa ma adun sau ma ajuta sa-mi fixez imaginile placute ale locurilor pe care tocmai le-am vazut sau amintirea clipelor petrecute in compania dragilor si bunilor mei tovarasi de ture. Cu atat mai mult cu cat nu am poze....

....Ca atunci cand mintea ti se concentreaza pe lucruri pe care ti le doresti atat si pentru care ajungi sa te rogi aproape cu disperare, in continuu...uiti de altele.Cum ar fi aparatul de fotografiat. Azi, noroc cu Florin, care nu pleaca niciodata fara aparatul foto.

Ce m-a facut sa scriu aceste randuri e, de fapt, un indemn la o hoinareala pe poteci frunzuite. Sigur va va face bine fosnetul frunzelor aramii! Sigur va va face bine imaginea covorului de culori imbinate si combinate! Ca sa nu mai spun de flacaruile aurii, strecurate printre fagii deja scursi, ale preferatilor mei, mestecenii si laricele!!!

Pentru cei curiosi: azi am pornit-o de la podul de peste Olanesti spre catunul Comanca, locul unde "civilizatia" a ajuns doar prin curentul electric, drumul raschetat cu plugul sau cum s-o fi chemand masinaria si, evident, afisele electorale . 

Iar de-aici in sus, am "prins" intr-un final muchia ce duce spre Dosul Pamantului (marcaj cruce albastra, vechi si aproape sters), unde nu am ajuns nici de data asta (da' locurile sunt minunate si pentru o miscare pe zapada si rachete...asa ca la prima zapada ne vom gandi sa revenim). 

Nu stim precis unde am ajuns (Sa fi fost in zona varfului Ulmului? Varful Cainelui?) si cat am mai fi avut de mers, din cauza cetei grele, care ne invaluia din ce in ce mai strans. 

Pe de alta parte, tot ceata a ascuns intrucatva privirilor noastre aspectul haotic al padurii (recent taiate in locul de unde ne-am intors si unde se bifurca un drum ce-o lua in jos, spre valea Olanestiului sau a vreunui afluent de-al sau), dar pe de alta parte, zarita prin ceata, padurea avea acolo un aer fantomatic, lugubru si sinistru: trunchiuri ciuntite ce se inaltau in ceata groasa, ca-ntr-o strigare a neputintei.

In schimb, ne-a facut bine sa ne afundam bocancii in covorul colorat in toate nuantele de auriu-aramiu si sa ne lasam dusi de fosnetul frunzelor pregatite sa se faca totuna cu pamantul, sa ne bucuram de verdele nesperat si neasteptat al pasunilor de deasupra satului, umbrite din loc in loc de fagi cu coroane mari, rotunde si cald colorate si presarate cu valuri, valuri de mesteceni ce, incapatanati, inca-si poarta frunza!

De parca ne-am fi dat intalnire sambata, spre Fratosteanu

Cu ceva vreme in urma, prognoza pentru ziua de sambata arata soare si-n dorinta de-a profita la maxim de asta, m-am gandit ca ar fi fost minunat sa ajungem pe Fratosteanu pe-o asa vreme. Cand  colo....a inceput sa ninga cand eram inca pe la Calimanesti.
In Curmatura Vidrutei ningea de mama-mama, da' de pornit tot ne-am pornit...Unii cu rachete, altii fara... Numai ca... la ce zapada era, ne-am intors chiar inainte de a ajunge la stana (stana Nopteasa). Dac-am fi avut toti rachete, nu stiu pana unde am fi putut urca, luand in piept vantul din ce in ce mai puternic, pe masura ce ieseam dintre brazi, catre golul alpin.

De dorul zapezii Fratosteanului si in speranta unei zile senine si linistite, au plecat si altii de-acasa, nu doar noi. Asa se facu ca in urcare ne-am intalnit cu domnul G. si un prieten de-al dumnealui, care erau pe rachete, iar la intoarcere cu E.B. si F.S., care urcau pe schiuri. Poate ca trec luni de zile sau chiar ani si nu ne intalnim prin oras, da' uite cum ne-a adunat Fratosteanu! Pesemne ca numele i se trage si de-aici!

Speram ca data viitoare, vom avea si noi noroc de-o vreme ca asta, pe care-au prins-o Doru Paunescu & some friends la inceputul anului: http://www.youtube.com/watch?v=HNnH_eIGIuE&feature=related

A noastra fu cam cum se vede (mai bine zis... cum nu se vede) in poza asta:

sau asa, in varianta ei mai "poetica":

A doua zi, am parasit din nou orasul, da' am plecat la un drum mai scurt, de doar vreo 20 si ceva de km (spre deosebire de 92 km - cati sunt de-acasa pana-n Curmatura Vidrutei sau, cu alte cuvinte, ceva peste o ora si jumate').

Destinatia dorita era culmea ce trece pe deasupra catunului Comanca, legand Suta de Dosu' Pamantului, de unde se lasa spre Saua Jilistii. A fost sa fie doar pana sub culme, un pic deasupra satului, ceva mai sus de troita aceasta:

Da' ne-a placut si-asa! Ia uitati aici:

Nu stiu cati oameni sa mai fie in Comanca. Cred ca doar cateva zeci....majoritatea varstnici.

Ne-am dat la vorba  cu oamenii din sat, inclusiv cu nenea care pe timpuri facea varzopi, da' din pacate s-a lasat....Fostii clienti (vanatori) nu l-au mai cautat, vederea l-a lasat... Ne-ar fi placut macar sa ne uitam si noi la o pereche de varzopi handmade, da' n-a fost sa fie! Eram dispusi sa si cumparam, da' omu' nu mai are.

 

Mi-e drag sa revad casutele cu pridvor, da' ma doare  sa le vad pe cele care, de la un an la altul, sunt din ce in ce mai garbovite si mai lasate spre pamant, asemenea celor care le-au insufletit odata si care acuma nu mai sunt. Ar fi asa frumoase casutele astea - daca le-ar renova cineva!! Ar fi un minunat loc de petrecere a unor zile "in stil englezesc"....adica sa te trezesti cand o fi, sa-ti savurezi ceasca de cafea sau de ceai pe pridvor, sa citesti, sa te plimbi, sa faci fotografii...

Apropos de fotografii, iata ce am simtit eu nevoia sa prind in cadru:

Casa aceasta frumoasa, care-mi place mult-mult-mult, nu cred sa mai fie locuita. Acuma e pazita doar de sarma asta ghimpata...

Cladirea vechii scoli primare...acuma inchisa...ca nu mai are pentru cine sa fie deschisa.

...si-un miel cu mama lui...

si-o alta casa cu pridvor, inca locuita

...inc-o casa cu pridvor...

Din raristea de deasupra satului pot fi zarite Albu' si Piatra (Buila-Vanturarita)

Imaginea zilei

Cu un pic de ajutor tehnic, iata un frumos si minunat mesteacan, la vederea caruia mi s-au aprins toate beculetele! 

Ideea e ca trebuie sa ma pun cu burta pe carte si sa citesc si eu cele doua ghiduri de fotografie comandate pe net mai demult!

De jos, de la podul ce trece peste Olanesti in dreptul cantonului silvic, ne-a luat cam 40 de minute sa ajungem in sat, iar pana acolo sa zicem ca ar mai lua inca vreo jumatate de ora de mers pe jos, plecand din capatul Olanestiului. Pe noi ne-a dus masina pana la pod, da' la intoarcere, chiar inainte de a urca in masina ne-am intalnit cu cateva persoane sexagenare sau chiar peste, care ajunsesera acolo, venind pe jos din Olanesti. Se plimbau si erau curiosi sa stie cat ar mai avea de mers pana in sat. Deci se poate!

P.S. Ne-a mirat sa gasim drumul curatat pana in sat. Cand am fost la Gurguiata, am mers pe urmele de pasi facute de cei care mai mersesera pe-acolo dupa ce-a nins. Nici vorba sa le curete si lor drumul!

O minune si mai mare ar fi sa imprastie si sa taseze si niste pietris pe drumul care urca-n sat. Altfel, primavara mai ales, dupa topirea zapezii, e musai cu cizme de cauciuc!