Cele 7 panorame ale lumii din Poiana Sulitei (M. Lotrului, Brezoi-Calinesti)

Departe de lumea pestrita

Dupa luni lungi si grele de absenta, sperand intr-o recuperare cat de cat, ne-am luat picioarele la spinare in a doua zi de 2019 cu destinatia Poiana Sulitei -  Aninoasa. Am ajuns pana in Poiana Sulitei (via Vasilatu', pe vechiul traseu de traversare marcat cu CR, ce lega valea Calinestiului de Pascoaia), de unde am facut cale intoarsa, dar nu inainte de a urmari spectacolul unui asfintit spectaculos peste Buila. 

Cu tristete, am descoperit un nou forestier in zona, un fel de centura pe partea de sud a poienii....

Pentru cine nu a urcat la Sulita, iarna pe zapada si e curios sa arunce un ochi la ce i-ar bucura privirea daca ar face-o, iata cateva ponturi, mai jos:

Urcand dinspre Vasilatu, privirea este atrasa, intai si intai de zona Doabrelor, in toata "coltosenia" ei, dezgolita de vegetetie.

 Ramasitele unui mod de viata aproape dus, aceste casoaie sau odai,unde pe timpuri oamenii salasuiau vara, cand urcau cu vitele la pascut, in poiana.

 Vamesul care vegheaza la intrarea in poiana...

 Privind inainte cu speranta... La multi ani, 2019!

 Mestecenii astia,care pregatesc terenul pentru padurea de foioase, candva taiata la ras pentru a face loc pasunilor.

 Ultimele case inca locuite (una sau doua chiar si pe timp de iarna), in partea de sus a locului

 Vecinii de la sud, Doabrele si Naratu'

OZN-uri deasupra Builei... Or fi vrut sa ne-o rapeasca

 Cu gandul la o revedere la ceas de toamna, pe care ne-am tot promis-o, dar deocamdata n-am ajuns.

"Marele" circuit al Doabrelor (9 km, dif. de niv. 600m, 5 ore)

Bazinul Doabrelor, zona inclusa in PN Cozia (cu regim de protectie integrala, daca stiu eu bine), aflata imediat la nord de valea Lotrului, chiar inainte de varsarea acestuia in Olt, era in plan de ceva timp, dar il tot pastram pentru "la toamna". N-a fost sa fie toamna, ci intr-o zi de februarie, nu tocmai rece, dar nici tocmai senina (dimpotriva). Ba chiar, ne-au intampinat o floricica - doua de podbal si vreo cateva de trei-rai (sau popalnic iepuresc - Hepatica Nobilis). Cam grabite, cred eu...

Unde e coltisorul asta de lume, pe timpuri fund de mare, se vede pe harta Muntilor Lotrului:

http://www.tenereclub.ro/harti/carpatii_meridionali/Lotrului/muntii_lotrului_1_www.tenereclub.ro.jpg

In teren, locurile sunt dupa cum se vede mai jos. Din firul de dreapta al Doabrei, am ajuns, printr-un valcel, pe culmea Coltilor Doabrelor, chiar la vechiul marcaj TR, dupa care ne-am lasat pe-un picior abrupt, la firul Doabrei Mici, de unde am revenit la confluenta celor doua Doabre.

Martor la curgerea apelor...

 

 

 

 

 Balet sincron...

 

 

 

 

 

De vara...

Muntii Capatanii includ, in afara de culmea domoala si plaioasa de aproximativ 50 km, care se intinde de la Oltet la Olt, si vreo trei masive mai stancoase, dintre care doua calcaroase si unul cu gnaisuri, in principal. Incursiunile la calcaroase le avem notate anual in agenda pentru lunile de toamna, dar gnaisul a devenit, de ceva vreme, un fel de locuinta in lunile de vara, cu precadere iunie-iulie. Pe langa cotrobaiala din curiozitate, mai avem un motiv, si anume salutari si plecaciuni reginei. Ne e tare draga si nu ne lasa sufletul sa nu-i transmitem respectele si dragostea noastra, vara de vara....

De altfel, si site-ul PNC se lauda cu ea, dupa cum o arata chiar pe prima pagina! Ca sa nu mai vorbim de oarece panou informativ aflat la drumul mare!

In tot cazul, rasplata e pe masura efortului depus. Traseele pana sus sunt solicitante...istovitoare, de fapt, mai ales acuma, vara. Si chiar de vrei sa fugi de caldura si te gandesti sa profiti de racoarea uneia dintre vaile care apar ca purtatoare de traseu turistic (implict marcaj turistic), conform vechii harti a lui Nae Popescu, la cate ori treci apa de pe o parte pe cealalta, pentru ca apoi sa ai parte de urcare pieptisa, chiar daca pe uscat.... tot ajungi sus cu o mare nevoie de refacere a fortelor. Si sa fiti siguri ca timpul necesar e semnificativ mai mare decat cel anuntat!

O mica idee despre cate culmi sunt pe sus si care cum se imprastie una din cealalta, puteti gasi creionat (de-a dreptul) la pagina 115 din PM al PNC, de asemenea, pus la dispozitie pe site. Referitor la site, e de stiut ca in teren nu veti gasi marcajele notate acolo, nici pe traseul 6 si nici pe 7: http://www.cozia.ro/trasee.html Traseul 6 nu mai gazduieste marcaj turistic, ca sa zic asa. Poate intr-un loc sau doua si-n tot cazul nu ce scrie acolo.. Iar despre 7...pesemne ca persoana care a redactat sectiunea a luat in considerare doar marcajul ce insoteste valea Lotrisorului, dar dupa ce paraseste valea, acesta duce in cu totul alta destinatie. Cat despre durata...depinde de bagaj si de forma fizica. 

Acumaaa, dupa ce v-am incurajat de mama-mama prin ce-am scris mai sus, sa dam drumul si la cateva imagini, care arata ca merita efortul. Locurile sunt putin umblate de turisti...spre deloc. Legendele spun chiar ca, sunt mai degraba misunate de braconieri, dar in ceea ce ne priveste, curiozitatea pentru  coclaurii cu pricina si bucuria revederii reginei ne fac sa ne asumam si riscul asta. Si cand te gandesti ca au fost vremuri cand pe-acolo pasteau linistite turme de oi...In afara de niste urzici si ceva scrijelituri pe copaci n-a mai ramas niciun alt semn al oieritului. Si tot asa, mai demult, vara muntele era cotropit de sasii care veneau la cules de regine. Dar muntele i-a pedepsit. A cerut la schimb o viata de om pentru atatea vieti curmate. Ei nu veneau doar sa le salute si sa se bucure umili in fata fragilitatii si delicatetei lor si din cauza asta au mai ramas mult prea putine fata de cate cica erau. Practic doar cateva.

 

 

 

 

 

De unde-am avut cartierul general, in ziua de mijloc (intre urcare si coborare), am purces la un traseu circuit, in sensul invers acelor de ceas. Si ochiul nostru s-a bucurat de asta:

 

 

 

 

  

La coborare, am revazut cu mare drag locurile pe unde-am coclaurit in lunile trecute: prin Coltii Doabrelor

 

pe culmea ce duce de la Olt la Turtudan, dar care e "dotata" cu o faleza de gresie de cativa metri, pe care am fi putut-o cobori doar in rapel, dac-am fi avut cu ce...

sau, si mai la nord, pe culmea Betel.

Finalul de traseu pe-acisilea are un farmec anume si-o poezie a lui, mai ales ca, acuma vara, te intampina cu o mare de flori si un izvor cu apa rece...

 

Aaaa, da! Inca un lucru: atentie la vipere!