Preumblari prin vecini (Leaota si imprejurimi)

Dupa zilele astea libere de luni si marti, ocazionate de 1 Mai (ca-n weeekend avuseram treburi si abia spre duminica dupa amiaza plecaram la drum), am ramas cu simtaminte amestecate. Locurile frumoase, nimic de zis, da' oamenii.... Si partea cea mai descurajatoare e ca nu stiu cat de (ne)educabili...Macar de-ar fi greu educabili si tot ar fi o speranta, da'...nu sunt sigura. Oamenii de peste tot pe unde am trecut.

Desi mi-a tot dat tarcoale un gand de Negoiu (ba dinspre Piscu' Negru, ba dinspre valea Topologului), amintirea Fagarasilor atat de albi, asa cum i-am vazut duminica trecuta din Cozia, mi-a cam taiat elanul. Pen'ca stiam ca la ce temperaturi se anuntau si la cata zapada au vazut ochii nostri, era clar ca va da cu avalansa. Si cica a dat! Megaoferta! Luati de vedeti: https://picasaweb.google.com/117588753999819906963/FagarasLaculCaltunPortitaCaltunului?feat=content_notification

Parca nu voiam nici cabane pline... Mi-as fi dorit linistea unei ture cu cortul undeva unde sa nu "se bage" prea multi. In cazul asta, ce-i de facut? Suni un prieten. Si asa se contureaza planul...Ahaaaa, plecati cu bicicletele...Porniti din Leresti si apoi va bagati pe valea Cheia spre valea Crovului...Mmmm...Si vreti sa ajungeti si pe valea Badenilor...Minunat! Hai ca venim si noi in zona, da' abia duminica. Da' daca nu dam unii de altii...ca  n-oti avea semnal? Las' c-om gasi cazare prin zona si-apoi mai vedem.

Si uite asa s-a conturat ce vom face de duminica pana marti.

Dam cautare Leaota pe Google. Facem rost de-o harta si de ceva descrieri....da' cartulia veche rau!! Inca de pe vremea raioanelor! Totusi, ne-a fost utila, desi valea Badenilor arata altfel decat la vremea hartii, daramite la vremea cartuliei! Mult mai multe drumuri forestiere....Marcaje ioc sau aproape! Exploatari inca in lucru...paraiele cam toate amenejate...indiguite...chinuite. Ca sa nu ma zic de taieri! Pe toate drumurile de-o parte si de alta, zac trunchiuri taiate, iar destul de aproape de capatul satului aflat pe vale, culmi aproape chelite. Si inca nu vazusem tot. De cireasa de pe  tort am avut parte ieri, in apropiere de Fundata-Fundatica. Muntelui Capatana, aflat in stanga drumului de pe valea Cheia, care urca din Podu' Dambovitei si duce "pe din dos" la Fundatica - Fundata, i s-ar potrivi acum numele de Muntele Capatana Rasa sau Capatana Cheala.

In rest, locurile chiar merita efortul. Mai ales ca, plecand dupa amiaza din Bucuresti, am prins lumina blanda a ceasurilor de dinainte de lasarea serii printre livezile de meri in floare din Voinestii Dambovitei.

Destinatia noastra de duminica seara: satul Cotenesti - comuna Stoenesti, judetul Arges - pensiunea Doru (pentru curiosi: http://www.pensiuneadoru.ro/). Dupa ce ne-am cazat si am schimbat cateva vorbe cu gazdele, ne-am pus in miscare intr-o plimbarica in susul paraiasului de dupa gard. Surpriza! In capatul acestuia, o cascada si un loc numa' bun de stat si de ascultat linistea din jur. Micul ochi de apa de la baza aduna apa de la inca doua paraiase, da' la vremea aceasta - cand deja zapezile s-au topit, celelalte doua fire de apa nu mai curg. Probabil ca in urma cu cateva saptamani, evantaiul de ape ar fi fost complet.
Dupa cate-o portie de pastrav cu mamaliguta impanata cu branza si mujdei bine frecat si cateva ore de somn, am pornit luni dimineata spre valea Badenilor, in speranta ca vom gasi intrarea in traseul marcat cu PA, care sa ne duca pe varf. Da' n-am gasit. Pana la urma ne-am bagat pe drumul ce porneste imediat dupa cantonul Fagetel. La nici un minut de la canton, pe dreapta, in amonte, se face un pod, de unde pleaca un drum ce duce direct in culmea principala. Am lasat masina cum am zarit culmea si primele branduse si am luat-o la pas. Ne-a luat cam 5 ore miscarica pana pe varf si inapoi. Cert e ca locurile sunt ideale pentru bicicleta!! Culmea e strabatuta de un drum marcat cu BA, care vine de jos din Runcu (jud. Dambovita) si duce la Fundata. Spre capat se intalneste si cu traseul marcat cu BR care vine din Bucegi, de la Saua Strunga. M-am tot uitat de PA (ce apare si pe varf), da' in afara de cel din varf nu am mai vazut vreunul. Am presupus noi cam care ar fi culmea ce-ar fi trebuit sa fie marcata cu acel PA (pe unde ne si facusem planul sa urcam), da' nu suntem siguri ca acea culme frumoasa, care se lasa intr-o poiana unde-am zarit si o stana, e culmea cu pricina. E posibil ca intrarea de jos din vale sa fie la urmatoarea confluenta de dupa podul pe unde-am intrat noi. Initial ne bagaseram si acolo, da' ne-a zis un nene, venit cu treburi pe-acolo, ca putem ajunge pe varf urmand drumul ce porneste la prima confluenta-n jos. Asta stiam si noi..ca drumul pe care-am si urcat, in cele din urma, e pe harta, da' am fi vrut altceva. Sa fi luat-o la vale pe culmea socotita de noi ca aceea ar fi, iar nu am putut..ca ar fi trebuit sa urcam multi km pe drum inapoi la masina. Poate altadata!
Iata si cateva poze de sus:

 Pana-n culme, chiar deasupra drumului

 Culmea de dincolo de valea Badeanca (duce si ea spre varf...sau, cel putin, mie asa mi s-a parut)

 si Iezerul, vazut in fundal

 vedere spre varf (Ce se vede nu e varful. Acesta e dincolo de cel care se vede.)

 crucea din varful gramezii de pietre adunate sa marcheze varful Leoata (2133m)

 magistrala albastra. BA.

 Norocul nostru ca la intoarcere, am venit pe sus, pe deasupra drumului...ca altfel ratam cele cateva braduse albe. In total, am gasit vreo cinci: trei intr-un loc si alte doua un pic mai incolo.

Planul de a doua zi a fost sa urcam mai intai la Manastirea Negru Voda si apoi sa ne indreptam spre Podu' Dambovitei si sa ne bagam pe valea Cheii si sa o luam la picior la Valea Crovului (marcaj BA). Am ajuns in capatul vaii, da' era cam tarziu asa ca am facut doar cativa pasi. Am lasat tura asta pentru alta data. Ne-am intors la masina si am dat in continuare pe drum pana am iesit in Fundata. Trebuie doar sa tii valea, pana la o bariera (cand esti deja in Fundatica), unde virezi stanga. Da' la cat chin si jale e pe-acolo, parca nici nu vreau sa-mi amintesc. Coaste goale, din care se indreapta spre cer doar cate-un ciot pe ici-colo...

Cat despre Manastirea Negru Voda, daca reusiti sa ramaneti senini, in ciuda tiganusilor care va acosteaza cum opriti masina si a vederii satului de la poalele dealului, a gunoaielor "presarate" peste tot si a celor aproape ca gura-casca de prin curtea si cotloanele Manastirii, mergeti! Sau mai bine duceti-va seara. Poate asa aveti timp sa patrundeti pe indelete semnificatia locului. Despre istoria sa, puteti citi si aici:

Poteca ce urca in trepte (diferenta de nivel pana in 200m) e o reprezentare a Golgotei, adica veti intalni icoane cu scene din viata lui Hristos, inainte si dupa rastignire. Inainte de a fi montate aceste icoane, existau doar cateva, prinse pe cate-un trunchi. Aceasta mi-a placut mie foarte mult:

Ne-om intalni prin Leaota, la o afina! Luati-va biciclete cu cosulet!

3xCiucas

In weekend am fost in Ciucas. Am dormit la cabana Ciucas (care acum e mai mult un fel de hotel) si am baut bere Ciucas. Evident.

Sambata, "incursiunea" noastra a insemnat cabana - varful Ciucas -  Saua Tigaile (BR) - cabana (CR). Duminica, am coborat de la cabana, ne-am dus pana-n Pasul Bratocea, apoi am urcat pana-n culmea Bratocea, unde zapada atinge aproape 2 m.

Am avut si noroc: sambata a fost la inceput cam innorat, dar apoi s-a inseninat...tocmai cand am pornit si noi in sus (adica pe la vreo 3 dupa-amiaza), iar duminica a fost un mare senin in prima parte a zilei  si s-a innorat spre amiaza, cand noi am coborat...ca aveam DN 1 in program si nu puteam risca sa "prindem" cozi si coloane pe sosea.

Despre cum fu vorbesc aceste poze:

Si ca bonus, si doua poze de-ale lui Nicu:

E foarte frumos Ciucasul, asa alb si incarcat de broderii din gheata si zapada!

P.S. Spre surpriza noastra, dincolo de varf, pe traseul BR pana in Saua Tigaile si  de-aici spre cabana, pe traseul CR, am fost primii care-am calcat zapada. Si suntem in martie!

Ia uite ce era sa uit aseara (azi-noapte) cand am pus pozele: tocmai pozele de la apus, de sub Tigaile Mari, cand ne retrageam spre cabana pe CR:

Va fi si-a treia oara: Negoiu

Pentru noi si, cu siguranta, ca nu doar pentru noi, ci si pentru altii, este de ajuns ca sa ne fie bine sa avem cald si curat. Si de la un timp incoace imi doream, din ce in ce mai mult, sa-mi petrec macar sambata seara undeva unde sa fie cald, liniste si bine. Vreau sa zic LINISTE, adica fara zgomot de masini, fara traficul orasului sau mai bine zis, undeva unde sa fie atata liniste cat sa auzi fosnetul frunzelor si  trosnetul crengilor. Si...cum iarna isi intra deja in drepturi sa fie, deci, timpul cabanelor! Mi-era dor de-un taifas privind dinauntru afara la ceva frumos si alb....Mi-era dor e un fel de-a spune pen'ca voiam, de fapt, si altceva decat obisnuitele mele Cheia si Cozia. Mi se cuibarise o chemare spre marele Fagaras. Si-am plecat. Destinatia de sambata seara: cabana Negoiu. 

Din fericire, am putut ajunge cu masina chiar pana-n capatul drumului forestier, iar de-acolo pana la cabana ne-am incadrat in cele doua ore - cat scrie pe site si pe harti - ba chiar am si coborat si urcat inapoi  de la cascada Serbota. Din pacate, nu prea mi-au reusit pozele facute in padure, pana la cabana, unde totul era invaluit in alb, chiciura pusese stapanire pe absolut toate firele de iarba si toate ramurile copacilor. Era feeric, intr-adevar! Cand am ajuns la cabana nu mai stiu cat era ceasul. Acolo, in afara de gazdele noastre (care mi-au placut foarte mult: si doamna si domnul), mai erau doar inca un domn, deja de-al casei, care-si face drum de cateva ori pe an tocmai de la Baia Mare, si un grup vesel, da' ok, de tineri de vreo 20 de ani cam toti, dornici sa invete sa cante la chitara, plecati de-acasa, evident, cu caietul cu versuri dupa ei. Si mai evident e ca am avut parte de "clasicele" Rapa si Copilita fara minte. Au mai incercat ei sa cante si Padure nebuna (care mie-mi place foarte mult si ale carei versuri le consider geniale), da' s-au lasat pagubasi. Nu stiu cat au mai cantat ei si ce ca noi ne-am retras la somn, cu gandul sa ne trezim inainte de a rasari soarele.

Duminica, dupa ce-am vazut ursul de la fereastra, din cabana, coborand in viteza, asa cum numai el poate sa faca, pe versantul de dincolo de valea Paraului Saratii, am pornit in sus, urmand marcajul TA, cu gandul sa urcam cat mai aproape de Saua Cleopatrei sau, in varianta ideala si minunata, sa ajungem chiar pe Negoiu. De ajuns am ajuns sub Saua Cleopatra pana intr-un locsor unde sa ne putem pune coltarii si sa o luam inapoi pentru ca, pe langa zapada, care era instabila si alunecoasa, ne miscam efectiv in nor si nu vedeam mare lucru - de fapt, doar vagi contururi. Nici aparatul nu am mai avut pentru ce sa-l scot. Ultimele poze le-am facut din partea de sus a Caldarii Saratii. Da' cam atat cu vorba. Sa lasam imaginile sa spuna povestea locurilor umblate de noi intr-o zi de mijloc de noiembrie, si unde am avut marele noroc sa ne aflam tocmai in momente cand soarele si norii au dus lupte grele, crancene, dupa cum veti vedea:

Aceasta e facuta sambata, in padurea strabatuta pana la cabana. Toti copacii erau chiciurosi de frumosi!

 Era doar inceputul....Unul insidios...

 Cabana Negoiu, asezata pe Piciorul Serbotei

 Aceasta e preferata mea. Imi place mult cum ies din nor perfect paralele cele doua culmi.

 Vedere spre Caldarea Saratii si Custura Saratii, deasupra

Privind inapoi, spre vale: urmarirea continua...

Parea ca se opreste in vale. Mai degraba, voiam eu sa cred asta.

 Pe moment, am crezut ca soarele va invinge.

 Ce bucurie sa vedem albastru!

 Cristi, integrat perfect in peisaj

Inca nutream speranta ca seninul va aparea si ca va fi albastru peste tot.

 Nu stiu cat de rar e momentul, da' eu m-am bucurat enorm sa ma aflu acolo, in ACEL moment si sa mai si fiu pe faza!

 Nu e de la aparat.E pe bune! "Waw!" cred ca ca o fost tot ce-am putut spune.

 Asa cum e alba (da' de la zapada), caldarea aceasta mi-a amintit de Triglav.

Ultima poza pana ca tot ce vedeam sa fie un singur nor mare si gri, presarat cu ceva contururi.

Oare pe cand data viitoare?

Valea lui Stan...Vorba lui Vio: "Cine-o fi Stan asta?"

La intoarcere, desi era destul de probabil sa ajung din nou cu emotii abia la ultimul autobuz inapoi, spre casa, ne-am bagat, totusi, si pe Valea lui Stan. De vazut poze pe net, mai vazusem, mai ales de la trofeul celor de la Monom, de-acu' vreo doi ani si stiam ca trebuie sa ma astept la multe scari, da' senzatia pe care o ai cand descoperi ceva nu ma asteptam sa o traiesc asa din plin. Frumos si minunat loc! Multumim, Alexule, pentru idee!

Poze..doar cateva. Acestea:

Si, la final, un crampei dintr-un curcubeu, care se intindea dintr-un capat al cerului in celalalt. A aparut dupa ploaia adusa de-un nor amenintator rau, da' care s-a revarsat mai sus, nu si asupra noastra.