La vremea copacilor goi, prin Basarab si Betel

Postez aici ce-a muncit Nicu zilele astea (cred ca ieri), adica un filmulet cu ceva poze mai de prin primavara cu umblarici...umblarele...dincoace de Olt, da' totusi in Parcul National Cozia, desi nu  Masivul Cozia, ci Masivul Basarab (Fuseram noi prin februarie-martie...nu mai stiu precis si incercaram o intoarcere alta decat de obicei, adica am lungit coborarea si am urmarit marcajul de limita de parc, pana la un moment ca apoi... De iesit, am iesit in forestierul care intalneste soseaua ce strabate Calimanestiul la restaurantul Perla, adica acela de duce la strandul din padure) si zona Betel-Brezoi.

Luati de vedeti, in caz de poftiti: http://www.youtube.com/watch?v=eydbYH49cOU&feature=email

Sper sa va placa!

Nou, dar totusi foarte familiar

Daca tot am avut la indemana cateva zile libere, cu ocazia inceputului de decembrie, ne-am gandit sa mergem intr-un loc de strabatut pe indelete. Si-a fost sa fie prin Crai, la Cabana 7 Crai, in compania lui Arpi si a celorlalte gazde, unde-am ajuns joi seara, pe 1 si de unde am plecat duminica.

Nu stiu ce vrea sa insemne asta, da' a fost ceva ce mi-a rasarit in minte si m-a urmarit tot timpul, in cele doua zile (vineri si sambata) cat am iesit prin vecinatatea cabanei: sentimentul de familiar, desi ma aflam pentru prima data pe potecile cu pricina (pana la Castelul Craitei si mai apoi catre Refugiul Sperantelor, da' doar pana la Malul Galben). Poate pentru ca poteca pe care puneam piciorul mi-era clara si ma gandeam ca duce ea undeva si de unde n-o mai fi clara ne intoarcem si aia e! E-adevarat ca ne-am oprit si ne-am intors fara sa intram printre si pe deasupra peretilor de piatra, dar acela ne-a fost timpul: a trebuit sa coboram pentru a ajunge jos pe lumina. Si-apoi, acolo unde merg pentru prima data prefer sa urc si sa cobor pe acelasi traseu. Asta pentru ca, in felul asta, am toate sansele sa vad ceva ce-am ratat la dus si, cu siguranta, ca voi tine bine minte pe unde si cum.

Marele premiu al celor doua zile a fost linistea cea mai patrunzatoare pe care mi-o amintesc sa fi "auzit-o" vreodata, de care-am avut parte in timp ce ne-am asezat si-am mancat la Malul Galben. Am stat si-am ascultat atenti cat de liniste era acolo.

Data viitoare cand va fi sa... probabil ca vom ajunge si mai sus. Acum stim precis pe unde se intra catre...si vom intra fara sa mai cautam, fara sa mai luam la rand drumurile ce urca pe cate-un parau...Oricum eu am, de felul meu, aceasta curiozitate: sa stiu unde duce fiecare drum forestier pe care-l vad si poate ca, la un moment dat, vom reveni si pe Valea Podurilor desi acolo nu mai e nicio urma de poteca si niciun semn, dincolo de capatul drumului forestier.

O privire inapoi, chiar din poiana de inceput (si de sfarsit), m-a facut sa scot din nou aparatul:

Am avut noroc si de-un minunat asfintit oglindit pe-o fata de stanca, cand am ajuns la drum:

Va fi si-a treia oara: Negoiu

Pentru noi si, cu siguranta, ca nu doar pentru noi, ci si pentru altii, este de ajuns ca sa ne fie bine sa avem cald si curat. Si de la un timp incoace imi doream, din ce in ce mai mult, sa-mi petrec macar sambata seara undeva unde sa fie cald, liniste si bine. Vreau sa zic LINISTE, adica fara zgomot de masini, fara traficul orasului sau mai bine zis, undeva unde sa fie atata liniste cat sa auzi fosnetul frunzelor si  trosnetul crengilor. Si...cum iarna isi intra deja in drepturi sa fie, deci, timpul cabanelor! Mi-era dor de-un taifas privind dinauntru afara la ceva frumos si alb....Mi-era dor e un fel de-a spune pen'ca voiam, de fapt, si altceva decat obisnuitele mele Cheia si Cozia. Mi se cuibarise o chemare spre marele Fagaras. Si-am plecat. Destinatia de sambata seara: cabana Negoiu. 

Din fericire, am putut ajunge cu masina chiar pana-n capatul drumului forestier, iar de-acolo pana la cabana ne-am incadrat in cele doua ore - cat scrie pe site si pe harti - ba chiar am si coborat si urcat inapoi  de la cascada Serbota. Din pacate, nu prea mi-au reusit pozele facute in padure, pana la cabana, unde totul era invaluit in alb, chiciura pusese stapanire pe absolut toate firele de iarba si toate ramurile copacilor. Era feeric, intr-adevar! Cand am ajuns la cabana nu mai stiu cat era ceasul. Acolo, in afara de gazdele noastre (care mi-au placut foarte mult: si doamna si domnul), mai erau doar inca un domn, deja de-al casei, care-si face drum de cateva ori pe an tocmai de la Baia Mare, si un grup vesel, da' ok, de tineri de vreo 20 de ani cam toti, dornici sa invete sa cante la chitara, plecati de-acasa, evident, cu caietul cu versuri dupa ei. Si mai evident e ca am avut parte de "clasicele" Rapa si Copilita fara minte. Au mai incercat ei sa cante si Padure nebuna (care mie-mi place foarte mult si ale carei versuri le consider geniale), da' s-au lasat pagubasi. Nu stiu cat au mai cantat ei si ce ca noi ne-am retras la somn, cu gandul sa ne trezim inainte de a rasari soarele.

Duminica, dupa ce-am vazut ursul de la fereastra, din cabana, coborand in viteza, asa cum numai el poate sa faca, pe versantul de dincolo de valea Paraului Saratii, am pornit in sus, urmand marcajul TA, cu gandul sa urcam cat mai aproape de Saua Cleopatrei sau, in varianta ideala si minunata, sa ajungem chiar pe Negoiu. De ajuns am ajuns sub Saua Cleopatra pana intr-un locsor unde sa ne putem pune coltarii si sa o luam inapoi pentru ca, pe langa zapada, care era instabila si alunecoasa, ne miscam efectiv in nor si nu vedeam mare lucru - de fapt, doar vagi contururi. Nici aparatul nu am mai avut pentru ce sa-l scot. Ultimele poze le-am facut din partea de sus a Caldarii Saratii. Da' cam atat cu vorba. Sa lasam imaginile sa spuna povestea locurilor umblate de noi intr-o zi de mijloc de noiembrie, si unde am avut marele noroc sa ne aflam tocmai in momente cand soarele si norii au dus lupte grele, crancene, dupa cum veti vedea:

Aceasta e facuta sambata, in padurea strabatuta pana la cabana. Toti copacii erau chiciurosi de frumosi!

 Era doar inceputul....Unul insidios...

 Cabana Negoiu, asezata pe Piciorul Serbotei

 Aceasta e preferata mea. Imi place mult cum ies din nor perfect paralele cele doua culmi.

 Vedere spre Caldarea Saratii si Custura Saratii, deasupra

Privind inapoi, spre vale: urmarirea continua...

Parea ca se opreste in vale. Mai degraba, voiam eu sa cred asta.

 Pe moment, am crezut ca soarele va invinge.

 Ce bucurie sa vedem albastru!

 Cristi, integrat perfect in peisaj

Inca nutream speranta ca seninul va aparea si ca va fi albastru peste tot.

 Nu stiu cat de rar e momentul, da' eu m-am bucurat enorm sa ma aflu acolo, in ACEL moment si sa mai si fiu pe faza!

 Nu e de la aparat.E pe bune! "Waw!" cred ca ca o fost tot ce-am putut spune.

 Asa cum e alba (da' de la zapada), caldarea aceasta mi-a amintit de Triglav.

Ultima poza pana ca tot ce vedeam sa fie un singur nor mare si gri, presarat cu ceva contururi.

Oare pe cand data viitoare?

Sa fii deasupra norilor e...cum se vede.

Cea mai "glorioasa" dintre fotografiile facute de Florin F. duminica, in tura noastra circuit Pahomie-Curmatura Oale-Saua Stevioara-Pahomie. La inceput, era cam gri cerul, pe urma s-a spalat, incetul cu incetul, si a ajuns senin-senin, iar in a doua jumatate a zilei am avut parte de aceasta glorioasa priveliste cu o mare de nori superba, din care rasareau Fagarasii, Capatanii si Parangul, in toata spendoarea lor, iar Naratu' si Cozia isi aratau doar muchiile cele mai inalte.

Roadele acestui an, in forma de ilustratii muzicale

http://www.youtube.com/watch?v=IxTdP3vTmtA
Chiar daca eu doar eram pe undeva, pe-acolo cu ocazia unora dintre iesirile in care au fost facute pozele incluse in prezentarea la care va duce acest link, fara sa am vreo contributie la pozele ca atare, mi-e foarte drag de ele, mai precis de locurile pe care le arata, asa ca nu ma pot abtine sa le arat lumii.
Sper sa va placa impletirea aceasta dintre imagini si muzica!

Basarab, intr-o amiaza tarzie de octombrie

Nu stiu cat de reusite va par voua aceste poze, da' eu le-am considerat suficient de....cat sa permita macar asaaa..o mica idee de cate-un tablou "basarabesc" intr-un octombrie inca inflacarat (sambata de la mijlocul lunii), desi cam intunecat, nu doar din motiv de ora (Dupa orele 16 ne-am bagat), ci si de vreme.

Spre sud, din capatul dinspre Olt

Intr-acolo ne indreptam.

Spre nord, doar Foarfecile Naratului si serpuirile Oltului, ca restul masivului era deja ascuns in nori.

Cozia-n octombrie

Manata de amintirea lui octombrie cu lumina stralucitor de clara, in urma cu vreo doua saptamani tanjeam dupa o noapte senina sub cerul Coziei, pe care sa ne-o petrecem undeva sub varf, intr-un locsor unde sa ne intindem cortul si sa ne lasam patrunsi de linistea infinita a cerului plin de stele si a sarpelui de lumina din vale, da' n-a fost sa fie pentru ca doua weekend-uri la rand, in Cozia a nins. A nins frumos, frumos de tot sau poate ca asa-mi parea mie dupa chinuitoare zile de ratacire urbana. Ce-i drept, sa vad brazi mari si ninsi e una dintre imaginile  cele mai "pozitivante" pentru mine:

Cum de a fost sa fie Cozia primul loc pe care sa-l vad dupa...? Nu stiu precis. Ceea ce stiu  e ca  a fost ca si cum, intr-un fel pe care nu pot sa-l descriu, mi-as fi regasit locul, reintalnind figuri familiare  si simpatice si, mai ales, pe dragul de Haplea, care nu doar o data ne-a insotit pana jos, la Turnu. Imi amintesc de o coborare tarzie de ianuarie la lumina lunii, care era atat de limpede incat nu ne-a venit sa deschidem frontalele, cand Haplea a mers la piciorul meu aproape tot drumul.

El e Haplea:

Chiar si imaginea scaunelor de metal de pe terasa cabanei a insemnat pentru mine un asa familiar incat m-am gandit ca merge de-o poza:

Voi reveni totusi si cu ceva culori de toamna, prilejuite de alt loc lipit de sufletul nostru, Basarabul, oferit sambata trecuta lui Gabi, sa zicem ca un cadou pentru ziua lui. Ne-ar placea sa-i oferim un cadou si pentru onomastica...in completarea acestuia.

Triglav si Marmolada

S-a dus chiar mai mult de-o luna de cand m-am intors din concediu. Am vazut locuri pe care nu mi le propusesem....de care, de altfel, nici nu auzisesem de prea mult timp (in afara de Marmolada, da' pe acolo, pe la poale, adica pe sosea, trecusem cu cativa ani in urma, imi placusera muuuult culorile dolomitice, care mi-au si ramas chiar foarte vivide..asa...in memorie si deci nu se pune). De altfel, Marmolada si zona Cortina d'Ampezzo nici nu erau in planul initial de concediu. Am ajuns acolo pentru ca era relativ aproape de Tirolul Lienz-ului, unde ne aflam la un moment dat, da' unde urmau cel putin cateva zile cu ploaie si eram in cautarea unui loc cu vreme buna si relativ apropiat.

Eu, obisnuita cu linistea muntilor nostri - mai ales ca de foarte multe ori nici nu mai intalneam alti oameni prin locurile pe unde "ne bagam" - mi-as fi dorit mai multa liniste. In schimb, cam prin toate locurile pe unde am fost, am intalnit un adevarat furnicar. E-adevarat ca sunt si foarte "amenajati" muntii "lor". Ca pe Triglav (Slovenia, altitudine cam spre 3000m...28xxm) nu stiu sa mai existe prea multe locuri...poate nici cateva...sau poate ca nu stiu eu...

Am prins totusi, o minunata lumina si un pic de liniste, la cateva minute de urcare de la cabana Triglav, in sens invers urcarii pe varf, in seara dinainte de urcarea pe varf si chiar o piramida de lumina...al carei nume il uit mereu. Serenitatea acelui ceas (sau poate nici macar) petrecut acolo a fost pentru mine marele premiu oferit de Triglav.

Un munte foarte frumos, de altfel, Triglavul! Multa stanca, mai jos de cabana de sub varf  chiar selenar, in zona unor caldari glaciare, da' pana acolo cu o flora foarte interesanta (am gasit chiar o orhidee ruda cu poroinicul, da' mai roz, si cu un minunat miros ce semana cu al iederei albe si al tulichinei....Poate ca nici nu era orhidee - desi avea frunza de orhidee, ci era tot o Daphne...cumva) si muulti din arborii mei preferati (unul din "feluri"): laricele sau zada. Foarte mult modelat de gheata care s-a retras: pereti verticali in toate partile, mai ales in zona pe unde am coborat, ceea ce dadea o impresie de foarte "salbatic", chiar si in ciuda cablurilor, scoabelor, treptelor..... Culmea e ca nu e apa deloc pe sus. Nu a mai ramas nici strop din gheata care-a fost candva pe-acolo.

Nu sunt ele reusite pozele astea, mai ales ca a trebuit sa ma rezum la cele facute in optiunea landscape, da' macar pentru o impresie cat de cat asupra locului postez cateva.

Nota! Prima poza e una citadina, da' mi-a placut intr-un fel, pe care nu stiu sa-l explic, acest buchet de flori de panza, asezat la intrarea unei catedrale, probabil in amintirea cuiva care s-a stins...

Din Austria (Grosseglockner...pentru mine doar pana la cabana de sub varf...Johann Hertzog...Hute) n-am poze...Plouase seara dinaintea urcarii - chiar am strans cortul asa ud cum era si l-am bagat in masina si mi-am si uitat aparatul. Oricum a fost ceata cam tot timpul - de fapt, nor. Am mers cam tot timpul prin nor.

Din timpul turei pe Marmolada, am cateva poze si amintirea unei dupa-amieze linistite pentru ca mai eram putini sus - de fapt, doar cativa, iar linistea ghetarului, la ceasul cand se-ntinde umbra, s-a infipt bine intr-un colt al memoriei mele.

Am ales anume aceasta poza ca final de serie, in amintirea linistii ghetarului, la ceas de dupa-amiaza tarzie. Imi amintesc perfect momentul cand am facut aceasta poza, da' asta nu ma ajuta sa intorc timpul....

Inca un "cel mai frumos refugiu din lume"!!!

Pentru noi, evident ca este cel mai frumos refugiu din lume!!!

De vreti sa vedeti poze ale celui mai frumos refugiu din lume si cu unii dintre cei mai frumosi oameni pe care-i cunosc o puteti face astfel: https://picasaweb.google.com/Sunt.ioan/RefugiuNouInBuila

Pe pagina de picasa a lui Ioan veti vedea fotografii din cea de-a doua tabara.

La Adi, in schimb, puteti vedea si din prima tabara: https://picasaweb.google.com/adi.glavan/BuilaRefugiu2#

Ce-a iesit la final vedeti aici: http://outdoors.webshots.com/album/580606409PZiOmz

Deci? E cel mai frumos refugiu din lume, nuuuu? Bineinteles ca DA!

Ca de obicei, vara la Cheia

Cum nu puteam nici in ruptul capului sa sar peste tura de la Cheia (unde in weekend-ul trecut, singurul grup in care nu cunosteam chiar pe nimeni sau mai bine zis nu aveam macar un amic sau o amica era grupul celor  care venisera pentru aniversarea nuntii de argint a unor prieteni), postez cateva poze din weekend-ul ce tocmai s-a incheiat....si aceasta mai mult ca un reminder pentru prietenii mei care-or vedea aceste poze si carora le este dor de Cheia si de meleagurile "aferente". Da' ca sa nu vi se faca asa un dor mare, va spun, prieteni, ca va astept cand ne vom aduna cu copiii in cele doua tabere Ranger Junior (a se vedea: http://prasleasipadureafermecata.blogspot.com/).

Mai intai cateva poze ce prezinta motivul pentru  care ne-am dus la Cheia, desi eu imi facusem, cu ceva vreme in urma, socoteli de-un weekend la cules de cimbrisor...
Sa curga poze cu cataratorii:

Tr. Incepatorului - adica era incepator in ale pitonatului cel care a facut aceasta operatiune, nu ca ar fi un traseu pentru cei incepatori in ale cataratului

Gabi pregatindu-se de coborare, dupa ce a echipat Bachus-ul

De la stanga la dreapta - Trocadero, Hornul Dezghetat si Bachus

Cei de jos care vor fi sus.

Nu-i asa ca va e dor si de Cheia si de privelistile ce vi se deschid privirii cand sunteti pe-acolo?

Stiti ce frumoasa e padurea asta toamna? E padurea ce acopera capatul de jos al Stogsoarelor.

Cine trece primu'?

Stogu' vazut din mica sa, aflata la baza Santinelei

Iata si in ce ne-am oprit foarte de-aproape privirea si pe alocuri am mai si inspirat adanc:

Duminica am zarit din masina un grup de cateva persoane - localnici dupa aparente - care veneau disnpre Saua Hadarau. Unul din cei cativa barbati avea in mana un crin de padure (Lilium Martagon) inflorit. Sau cel putin mie asa mi s-a parut, tinand cont de culoare. Mi-a venit sa cobor din masina si sa-i pleznesc vreo doua. Oare cat creier sa aiba cineva care face un asemenea gest? Ca s-ar putea sa fi ajuns la destinatie cu floarea deja ofilita. Sau poate ca nici nu voia sa o dea cuiva...ci o rupsese ca sa se afle-n treaba...

Nu puteam sa nu va arat si ceea ce mi-a adus momente de bucurie si incantare, chiar daca stiu ca sunt si opinii cum ca prea postez multe flori. Da' doar e flora spontana a noastra si ar trebui sa o cunoastem cam toti...