Dintotdeauna....adica de cand am inceput sa urc, am fost de parere ca in Cozia e cel mai bine sa te duci primavara si apoi toamna si iarna, in egala masura. De verdele primaverii ei mi-era asa de dor incat a fost musai macar un drum pana-n Poiana Zanelor si inapoi.
In pozele ce vor urma (neprelucrate nicicum - nici macar deschise un stropsor) am reusit sa redau un picut ziua de sambata. Nu am reusit nici macar o poza clara cu singura gentiana intalnita in locul unde ma asteptam sa gasesc cel putin cateva...Sau poate ca erau stranse din cauza ploii ce turnase si nu le-am zarit eu, desi m-am tot uitat. Si nu doar eu. Nici Lotzi nu a zarit alta in afara de cea gasita de mine...
Sa o luam cu inceputul: plecam din oras la o ora...ca de sambata, dupa o saptamana de lucru si dupa un drum de la Bucuresti la ceasuri tarzii, adica pe la vreo 11 sau chiar dupa. In tot cazul, am plecat de la Turnu pe la vreo 1...sau cam asa.
Dupa ce ne-am scufundat bine de tot in verdele de primavara al Coziei si-n lumina ei - cea mai calda dintre lumini, am ajuns la Stanisoara in acelasi timp cu ploaia. Acolo - o surpriza oarecum placuta: un concurs de trekking...ca sa zic asa... intre cateva echipe de elevi din Ilfov. Copiii au avut de urcat pe valea Pausii si au coborat spre Turnu, iar finish-ul a fost la Arutela. Organizatorii au fost DJTS Ilfov si Valcea si PN Cozia.
Da' sa revenim la noi...mai precis la...pozele noastre, ce "puncteaza" drumul de la Turnu la Stanisoara sau daca ar fi sa redau impresia mea, ce se repeta cu fiecare ocazie cand ma aflu in acele locuri - la scaldat in verdele luminat al Coziei:
Am intalnit si flori si gaze (Cred ca o poza foarte asemenatoare..daca nu chiar cu aceasta tulpina, da' rasarita anul trecut, am si din tura de acu' un an):
Dupa cum scriam si mai sus, am ajuns la Stanisoara aproape in acelasi timp cu ploaia ...de fapt, la cateva minute dupa ce a inceput sa toarne pe acoperisul de tabla incins de soarele de mai devreme:
Dupa ce s-a domolit ploaia, am luat-o in sus spre cascada si apoi spre Poiana Zanelor, prin locuri care pentru mine e ca si cum fac parte din mine, da' pentru baieti au fost o premiera, care ofera privirii privelisti de-un mare fel....pe bune:
Fruntea Oii, unde imi propusesem sa ajung din nou, anul acesta, dar n-am ajuns...
Eeeeee..si ajunseram si-n poiana de care mi se face dor mereu si mereu, poiana (era sa scriu ca a mea....) cu bunatati:
Nu stiu cum se cheama...Parca ma uitasem de ea in Atlas, da' nu mai stiu...
si care te face sa nu-ti mai vina sa pleci, ci sa ramai, si doar sa te uiti la ce e-n jurul tau, fie privind la o aruncatura de bat....sau la vecini..ca sa fim olteni de la cap la coada...
deasupra cascadei
In coborarea de la Stanisoara la Turnu, ne-am oprit cateva minute si la punctul de belvedere, adica la stanca de belvedere si m-am uitat asaaa, indelung la Coltii Foarfecii, pe unde am cotrobait asta-toamna cu Ionica. Ne mai duci, Ionica, si la toamna?
Stanca, ea insasi, e foarte frumoasa, nu doar ceea ce se vede in jur, urcand acolo. E plina de pini si de arbusti de mojdrean frumos mirositori (O fi corect pluralul "mojdreni"?)
La buna revedere, draga mea Cozie! Sa ne ramai asa cum esti, fara telecabine, partii, drumuri asfaltate....Cine vrea sa te cunoasca sa-si miste picioarele, sa-si umfle plamanii....si sa invete ce inseamna respectul si pentru trecut si pentru un viitor, cu adevarat durabil si bun pentru toti sau macar pentru cat mai multi...
