Avem pe-acisilea, pe la noi pe-acasa niste locuri foarte frumoase. Nu doar ca ne sunt noua foarte dragi - ca orice loc de suflet, dar chiar sunt frumoase. In the very top.....ca sa zic asa, a tot urcat vertiginos in ultimul timp Radita-Manzu, care desi a fost declarata rezervatie naturala de haaat niste ani, aproape ca nimeni n-a auzit de ea....in afara de noi, astia cativa....cel mult cateva zeci de prin Valcea, care ne mai bagam pe-acolo cand si cand. Ceea ce se vede in poza de mai sus e privelistea ce se deschide din poiana care gazduieste cantonul silvic Valea Cailor. Ar putea fi o cabana foarte primitoare acest canton, daca s-ar ingriji cineva sa-l preia de la Romsilva si sa-l amenajeze basic....ca pentru o cabana sau refugiu. In prezent e cam devastat in interior, dar inca e in picioare si de plouat nu ploua inauntru. Cel putin asa cred....
Cat despre ce se vede-n poza...varful cel mai inalt (cel din spate) se numeste Picuiu Manzului (1007m).
Cea mai cunoscuta imagine a lui este cea vazuta din zona tunelului aflat pe drumul ce duce la sau ce vine de la cabana Cheia (vezi foto de mai jos - autor, domnul prof. Gheorghe Ploaie). Putini sunt cei care sa nu-l fi observat, venind de la tunel in jos.
Cat despre ce se vede-n poza...varful cel mai inalt (cel din spate) se numeste Picuiu Manzului (1007m).
Cea mai cunoscuta imagine a lui este cea vazuta din zona tunelului aflat pe drumul ce duce la sau ce vine de la cabana Cheia (vezi foto de mai jos - autor, domnul prof. Gheorghe Ploaie). Putini sunt cei care sa nu-l fi observat, venind de la tunel in jos.
Unde e Radita-Manzu? De-a stanga si de-a dreapta paraului Radita sau Cainelui (asa cum apare scris pe harta lui Nae Popescu), afluent de-al raului Olanesti si insotit de-un forestier ce se duce pana-n culmea Capatanilor.
Ce face tot spectacolul? In principal, o multime de turnuri de gresie, pe muchiile carora doar pinii si mestecenii se incumeta, mai numeroase pe dreapta (cum urci) decat pe stanga, dar cine se baga pe sus si "prinde" vreo culme o sa gaseasca multe alte bucurii....florale si nu numai, mai ales primavara.
Ce face tot spectacolul? In principal, o multime de turnuri de gresie, pe muchiile carora doar pinii si mestecenii se incumeta, mai numeroase pe dreapta (cum urci) decat pe stanga, dar cine se baga pe sus si "prinde" vreo culme o sa gaseasca multe alte bucurii....florale si nu numai, mai ales primavara.
Trasee marcate prin zona? Sa va cam luati gandul de la asa ceva. Zona e marginita de ceva vechi poteci - care acum nu se mai cunosc, dar care-au fost marcate pe vremea Asaltului Carpatilor, dar au trecut zeci de ani de-atunci. Sa nu credeti ca n-a mai calcat picior de om prin zona...Nuuuuu, nici vorba de asa ceva. Au dansat cu drujbele pe-acolo si inca mai danseaza. Dar cu vopsea peste marcaje nici pomeneala! Eventual au si fost taiati unii copaci purtatori de marcaj....
V-am putea povesti de doua marcaje care strabat culmi de dincolo de rezervatie: CA care vine dinspre Naratu, trece pe la Dosul Pamantului si coboara apoi la Comanca, dar acum o buna parte din locuri sunt ravasite de taieri: o taiere mai veche la iesirea in Saua Jilisti, unde acum e plin de zmeura si una recenta-recenta, imediat ce treci de Dosul Pamantului, ducandu-te spre Comanca. Nu o revenim prea curand pe-acolo...desi pana in urma cu vreo 2 ani, eu imi facusem un obicei, la trecerea de la toamna la iarna, sa ma duc prin zona.....
Al doilea marcaj e batrana si palida CG, care urca din valea Raditei (dar in urma nu cu multi ani chiar acolo s-au facut taieri si implicit drumuri de exploatare, iar intrarea pe culmea respectiva e "marcata" de ceea ce a lasat in urma exploatarea forestiera) si in Saua Jilisti se intalneste cu CA pomenita mai sus.
Cat priveste rezervatia propriu-zisa, ce si cum ajungi sa cunosti din ea depinde de curajul si cunostintele celor care se incumeta. Nu exista marcaje turistice si nici poteci.
Dar e bine sa aruncati un ochi pe vechea harta a Muntilor Capatanii. Macar sa aveti o idee despre cum sa ajungeti in zona. Sau si mai bine e sa cautati cartea despre Muntii Capatanii a domnului profesor Gheorghe Ploaie. Editia din 2008 ofera informatii pe care nu le-am gasit in alta parte.