Daca tot ne porniseram asta-vara sa luam urma unor vechi marcaje insotitoare de trasee cam uitate de lume, in urma cu niste saptamani a venit randul Betelului, pe unde-am mai urcat acum vreo...9 ani. Asta, dupa ce la final de martie ne-am tinut cat am putut de cealalta jumatate de traseu purtatoare de acelasi marcaj, care inca se mai zareste prin Doabre...
Desi pe una din hartile M. Lotrului apare ca marcajul TR prindea Culmea Betelului de undeva de prin zona poienii largi din marginea satului, pentru noi tentatia urcarii pe langa cascada Betel a fost mai mare decat sa aflam care e locul de intrare dinspre sat.
Asa ca daca aveti drum pe valea Oltului si aveti si niste ore la dispozitie, va puteti parca masina langa biserica de la sosea si sa va lasati dusi pe potecuta ce insoteste mai clar sau mai putin clar culmea presarata de ace de gresie sau de pereti mai mari sau mai mici. Nu e chiar indicat sa faceti asta, totusi, in perioadele in care care v-ati astepta sa fie gheata sau zapada inghetata pe potecuta, care pe alocuri e doar o brana.
De coborat din Sulita aveti mai multe variante. Cea mai buna ar fi pe Culmea Podisului - daca o sa va prindeti pe unde-ar fi intrarea....Asta v-ar duce cel mai aproape de locul din care ati pornit, daca e nevoie sa va intoarceti la masina sau in halta Betel.
De data asta, noi am coborat prin Calinestiul de vale, unde am ajuns pe drumul ce insoteste paraul Sulita, si de unde am iesit mai apoi la sosea.
Pentru a va face o idee despre cum arata locurile, aveti la dispozitie link-ul de mai jos:
Spor! :)
