Muntii Capatanii includ, in afara de culmea domoala si plaioasa de aproximativ 50 km, care se intinde de la Oltet la Olt, si vreo trei masive mai stancoase, dintre care doua calcaroase si unul cu gnaisuri, in principal. Incursiunile la calcaroase le avem notate anual in agenda pentru lunile de toamna, dar gnaisul a devenit, de ceva vreme, un fel de locuinta in lunile de vara, cu precadere iunie-iulie. Pe langa cotrobaiala din curiozitate, mai avem un motiv, si anume salutari si plecaciuni reginei. Ne e tare draga si nu ne lasa sufletul sa nu-i transmitem respectele si dragostea noastra, vara de vara....
De altfel, si site-ul PNC se lauda cu ea, dupa cum o arata chiar pe prima pagina! Ca sa nu mai vorbim de oarece panou informativ aflat la drumul mare!
In tot cazul, rasplata e pe masura efortului depus. Traseele pana sus sunt solicitante...istovitoare, de fapt, mai ales acuma, vara. Si chiar de vrei sa fugi de caldura si te gandesti sa profiti de racoarea uneia dintre vaile care apar ca purtatoare de traseu turistic (implict marcaj turistic), conform vechii harti a lui Nae Popescu, la cate ori treci apa de pe o parte pe cealalta, pentru ca apoi sa ai parte de urcare pieptisa, chiar daca pe uscat.... tot ajungi sus cu o mare nevoie de refacere a fortelor. Si sa fiti siguri ca timpul necesar e semnificativ mai mare decat cel anuntat!
O mica idee despre cate culmi sunt pe sus si care cum se imprastie una din cealalta, puteti gasi creionat (de-a dreptul) la pagina 115 din PM al PNC, de asemenea, pus la dispozitie pe site. Referitor la site, e de stiut ca in teren nu veti gasi marcajele notate acolo, nici pe traseul 6 si nici pe 7: http://www.cozia.ro/trasee.html Traseul 6 nu mai gazduieste marcaj turistic, ca sa zic asa. Poate intr-un loc sau doua si-n tot cazul nu ce scrie acolo.. Iar despre 7...pesemne ca persoana care a redactat sectiunea a luat in considerare doar marcajul ce insoteste valea Lotrisorului, dar dupa ce paraseste valea, acesta duce in cu totul alta destinatie. Cat despre durata...depinde de bagaj si de forma fizica.
Acumaaa, dupa ce v-am incurajat de mama-mama prin ce-am scris mai sus, sa dam drumul si la cateva imagini, care arata ca merita efortul. Locurile sunt putin umblate de turisti...spre deloc. Legendele spun chiar ca, sunt mai degraba misunate de braconieri, dar in ceea ce ne priveste, curiozitatea pentru coclaurii cu pricina si bucuria revederii reginei ne fac sa ne asumam si riscul asta. Si cand te gandesti ca au fost vremuri cand pe-acolo pasteau linistite turme de oi...In afara de niste urzici si ceva scrijelituri pe copaci n-a mai ramas niciun alt semn al oieritului. Si tot asa, mai demult, vara muntele era cotropit de sasii care veneau la cules de regine. Dar muntele i-a pedepsit. A cerut la schimb o viata de om pentru atatea vieti curmate. Ei nu veneau doar sa le salute si sa se bucure umili in fata fragilitatii si delicatetei lor si din cauza asta au mai ramas mult prea putine fata de cate cica erau. Practic doar cateva.
De unde-am avut cartierul general, in ziua de mijloc (intre urcare si coborare), am purces la un traseu circuit, in sensul invers acelor de ceas. Si ochiul nostru s-a bucurat de asta:
La coborare, am revazut cu mare drag locurile pe unde-am coclaurit in lunile trecute: prin Coltii Doabrelor
pe culmea ce duce de la Olt la Turtudan, dar care e "dotata" cu o faleza de gresie de cativa metri, pe care am fi putut-o cobori doar in rapel, dac-am fi avut cu ce...
sau, si mai la nord, pe culmea Betel.
Finalul de traseu pe-acisilea are un farmec anume si-o poezie a lui, mai ales ca, acuma vara, te intampina cu o mare de flori si un izvor cu apa rece...
Aaaa, da! Inca un lucru: atentie la vipere!
