Doar sa sed si sa privesc (iarna la Cheia)

Am ajuns asa de obosita la finalul saptamanii trecute incat joi - cand a inceput sa ninga pe-aici - am inceput sa-mi doresc un singur lucru pentru weekend - terasa de la Cheia: sa stau sprijinita de balustrada si sa ma uit la Stogsoarele cele albe-fumurii, sa-mi intind picioarele, asezata fiind pe bancuta cea desptept mestesugita de nea Fane, si sa ma uit la ce se s-ar vedea in fata, sorbind incet din cana cu ceai sau cafea.

Mi-era dor de terasa cabanei si de linistea ei la ceas de iarna.

Zis si facut. Sambata m-am trezit la cat a fost - fara sa mai sune niciun ceas, niciun telefon, ne-am imbarcat si am plecat. Din fericire, am avut si cu ce. Da' recunosc ca mie mi-e dor si de vremurile acelea cand ajungeam pe jos la Cheia, luand la picior Culmea Olanestilor (sau Piatra Taiata...cum stie domnul Boghez ca s-ar chema..) si apoi cele .... serpentine care mai sunt pana la tunel, dupa care, in jos pe poteca. Ce vremuri!! Ce timpuri!! S-au cam dus....ireversibil..

La cabana, doar nea Fane (da' asta stiam deja). Am povestit pana pe la miezul noptii, apoi ne-am bagat la somn si dupa vreo zece ore ne-am adunat iar in jurul mesei si-apoi am purces la drum. In capatul satului, in virtutea traditiei ne-am oprit la o cafea, la bar la nea Cristel...chiar daca eram doar doi, nu gasca cea mare care eram pe timpuri. Da' cafeaua e buna acolo, indiferent cati o bem...

Impresiile vizuale din aceste doua zile de maxima incarcare de baterii: https://picasaweb.google.com/dumitrustefcris/AlbSiFrumosLaCheia#

Matura si ghioceii

Pentru cei care nu au fost in weekend-ul trecut in Curmatura Builei (cei 18...., fara sa-l socotim pe Florin, care doar a trecut, fara sa ramana si cu care noi nici nu ne-am intalnit....), e o asociere ciudata titlul asta...

Ce e cu matura din titlu?? Pai, dragilor, cum am ajuns la refugiu, m-am dus glont la coltul cu pricina sa verific daca nu cumva a disparut si cea de-a doua matura. Si ce sa (nu) vezi?! Matura ioc!!! In cele din urma am gasit o matura (da' nu stiu daca e aceeasi cu cea de-a doua matura adusa de Florin) prin stana si am avut ce ce sa adun ce se stransese pe podeaua din camera in care-am dormit.

 Acuma...sa nu credeti ca m-am dus pana acolo doar sa dau cu matura in refugiu...ci m-am dus ca mi-era dooor de locurile cele mai dragi mie, incarcate cu atata semnificatie pentru mine. E-adevarat ca mi-e era dor si de refugiu si sa vad cu ochii mei, inca o data, rezultatul muncii noastre.

Si uite ca daca nu-i venea lui Florin ideea acestui refugiu nu as fi avut ocazia sa cunosc atatia oameni care chiar mi-au placut foarte mult....si cu care mi-a fost drag sa stau la taifas. Nu am stat toti 18 in refugiu, ci doar vreo 13-14. Ceilalti au stat la stana, dar ne-am adunat in jurul focului din vatra si am povestit.

In rest, ce-ar mai fi de spus (scris): vremea, cu totul altfel decat cea prognozata: in loc de ceata, cer seniiin, in loc de ploaie inghetata, aer cristal, in loc de vant, cate-o boare racoroasa numa' buna pentru "coolin'".

Traseul ales si urmat de noi: Barbatesti, valea Otasaului, Cracul Patrunsei, Patrunsa, Albu' (peste varf), Curmatura Builei - apoi, a doua zi, din nou spre Patrunsa pe varianta CA si PG, mai apoi din nou Cracul Patrunsei, masina, direct spre Pietreni (la bunicul lui Nicu) si inapoi in oras.

M-am jucat cum m-am priceput cu cele 10-20 de poze pe care le voi posta pe picasa si care vor oglindi ce-au vazut mai frumos ochii mei, iar ca preambul la folderul respectiv, aceste doua poze - dedicatii pentru Eli si Mihaela (cu care ne-am intalnit la coborare) - cativa din ghioceii de la Casa de Piatra. Sper ca Eli sa le gaseasca tocmai bune pentru background-ul pe desktop!

Din pacate, dupa noaptea de sambata spre duminica si dupa ninsoarea de azi-noapte, dragii nostri ghiocei au degerat si-au inghetat, dar sambata erau frumosi si delicati si gingasi. Si mie-mi pareau veseli si bucurosi de soare si de aerul de primavara.

Pentru celelalte poze: https://picasaweb.google.com/dumitrustefcris/BuilaIntreIarnaSiPrimavara#

Pai..daca mai e zapada, sa mergem in Cozia

Daca la Cozilion nu m-am dus (si am aflat ca macar Danuta si tot s-a gandit cineva cum de io nu eram acolo cu ei) a fost pentru ca eu oricum tre' sa-mi fac numarul si sa tai ceva zapada-n Cozia si daca tot aveam posibilitatea sa vad si alte locuri mai putin la indemana, m-am gandit sa profit de ocazie si sa privesc Fagarasii de Revelion. Si iata ca a venit timpul si pentru numarul de Cozia.

Treburile au mers conform planului -  traiectoristic vorbind (scriind) - si s-au intamplat altfel la capitolul timp. Da' datorita acestui fapt Cristina noastra a constatat ca ajunge unde trebuie si pe intuneric si ca, desi nu merge ea cu toata increderea inainte, se orienteaza si pe intuneric chiar si fara urme. Oricum bucuria revederii palcului de mesteceni aflat aproape de capatul Scortarului a fost maaareee. Stiam eu de ce-i iubesc pe acesti mesteceni si cum de-mi sunt asa dragi de fiecare data cand ii revad. 

Si-apoi e, de asemenea, un MARE prilej sa vezi apusul la el acasa, nu dincolo de fereastra, da' n-am io aparat de fotografiat apusuri...

Cateva poze din Cozia lui februarie 2011 aici: https://picasaweb.google.com/dumitrustefcris/DacaMaiEZapadaAtunciSaMergemInCozia#

Cam asta..