Si totusi...cat de aproape de oras!!!

Desi ne gandeam sa ne intoarcem in Latorita, unde in prima seara a acestui an, am "prins" un foarte dragalas asfintit, revarsat peste o culme din Muntii Lotrului, din motive de nevoi bazale si anume somn, am iesit sambata trecuta doar pe la margine de oras.

Am inceput cu Dealul Malului, pe care nu-l mai revazusem de ceva ani, si unde nu fusesem iarna niciodata, si chiar eram curioasa sa vad livezile incarcate de zapada si stralucind de atata alb.

Pe Dealul Malului au rasarit deja case noi, care mai de care mai mare si mai fistichie, da' livezile inca stau in picioare..ca sa zic asa:

Ma intreb cata vreme va mai sta locului fantana asta cu cumpana, a carei ciutura e, de fapt, o galeata de tabla galvanizata. Totusi, cana pusa acolo pentru cei care vor doar sa-si potoleasca setea si apoi sa plece mai departe avea asa...un aer optimist, cum era ea rosie cu inimioare:

Apoi am facut o plimbarica pe Capela, ale carei alei purtau deja urmele pasilor celor care fusesera mai harnici decat noi.

A doua zi, adica duminica, ne-am trezit totusi dupa ceas...ca altfel, iar nu ajungeam mai departe de granitele orasului si, luand in considerare locurile aflate la o distanta de mers cat mai putin cu masina, ne-am gandit sa fie Schitu' Bradu' din catunul Gurguiata (Olanesti). O descriere nu doar ca la carte, ci chiar din carte, a traseului parcurs o gasiti aici: http://www.buila.ro/index.pl/t15_ro, cu precizarea ca e vorba de 2 km pana la Schitul Bradu', nu 2 ore...cum apare pe site si, de altfel, e scris si in Ghidul Turistic al PNBV.

A fost o zi incredibil de senina. Cerul era de-un albastru adanc!

In jurul nostru: liniste aproape deplina. O buna bucata de poteca am urcat condusi de urmele unui animalut, care zau ca mersese din marcaj in marcaj. Un foarte cuminte turist!
De la troita, noi ne-am indreptat spre Gurguiata, da' numai dupa ce am facut cativa pasi pe poteca ce tine in continuare marcajul si duce in PNBV, pentru a arunca macar o privire Coziei. Deja cineva facuse urme pe poteca marcata, da' nu stiu daca plimbatori ca noi sau oameni de-ai locului, care sa fi avut vreo treaba prin imprejurimi.

De cum ajungi in drumul ce trece pe langa troita si se indreapta spre Gurguiata, de mai mergi cateva minute, iata ce priveliste se deschide:

Si in Gurguiata au inceput sa apara case noi, da' cel putin aceasta din poza parca incearca sa semene cat poate cu casele locului, care se duc incetul cu incetul, pe rand, pe masura ce se sting sufletele din ele. Nu-i facuta din paianta, da' chiar si asa, se integreaza cat de cat binisor in peisajul satucului:

In schimb, capitele par vesnice. Ele vor rasari si la anu' si la anul celalalt si tot asa si vor veghea drumul iarna de iarna.

La schit, dupa cum ma asteptam, in bisericuta era cald si bine. Imi place foarte mult bisericuta asta! Odata intrat in ea, e ca si cum ai fi imbratisat de cineva. Primavara, pe-un petit de pamant aflat la intrarea in biserica e pliiiin de ghiocei.

Dupa ce am revenit la troita, ne-am indreptat spre catunul Tisa, de unde am coborat pe drumul ce leaga Tisa de Comanca (restaurantul si campingul Comanca) inapoi la masina.
Asa se vede Tisa din culmea pe unde trece traseul marcat (CR):



Cu totul, miscarica noastra a tinut vreo 6 ore....

Poate ca voi reveni si cu pozele lui Nicu....