De parca ne-am fi dat intalnire sambata, spre Fratosteanu

Cu ceva vreme in urma, prognoza pentru ziua de sambata arata soare si-n dorinta de-a profita la maxim de asta, m-am gandit ca ar fi fost minunat sa ajungem pe Fratosteanu pe-o asa vreme. Cand  colo....a inceput sa ninga cand eram inca pe la Calimanesti.
In Curmatura Vidrutei ningea de mama-mama, da' de pornit tot ne-am pornit...Unii cu rachete, altii fara... Numai ca... la ce zapada era, ne-am intors chiar inainte de a ajunge la stana (stana Nopteasa). Dac-am fi avut toti rachete, nu stiu pana unde am fi putut urca, luand in piept vantul din ce in ce mai puternic, pe masura ce ieseam dintre brazi, catre golul alpin.

De dorul zapezii Fratosteanului si in speranta unei zile senine si linistite, au plecat si altii de-acasa, nu doar noi. Asa se facu ca in urcare ne-am intalnit cu domnul G. si un prieten de-al dumnealui, care erau pe rachete, iar la intoarcere cu E.B. si F.S., care urcau pe schiuri. Poate ca trec luni de zile sau chiar ani si nu ne intalnim prin oras, da' uite cum ne-a adunat Fratosteanu! Pesemne ca numele i se trage si de-aici!

Speram ca data viitoare, vom avea si noi noroc de-o vreme ca asta, pe care-au prins-o Doru Paunescu & some friends la inceputul anului: http://www.youtube.com/watch?v=HNnH_eIGIuE&feature=related

A noastra fu cam cum se vede (mai bine zis... cum nu se vede) in poza asta:

sau asa, in varianta ei mai "poetica":

A doua zi, am parasit din nou orasul, da' am plecat la un drum mai scurt, de doar vreo 20 si ceva de km (spre deosebire de 92 km - cati sunt de-acasa pana-n Curmatura Vidrutei sau, cu alte cuvinte, ceva peste o ora si jumate').

Destinatia dorita era culmea ce trece pe deasupra catunului Comanca, legand Suta de Dosu' Pamantului, de unde se lasa spre Saua Jilistii. A fost sa fie doar pana sub culme, un pic deasupra satului, ceva mai sus de troita aceasta:

Da' ne-a placut si-asa! Ia uitati aici:

Nu stiu cati oameni sa mai fie in Comanca. Cred ca doar cateva zeci....majoritatea varstnici.

Ne-am dat la vorba  cu oamenii din sat, inclusiv cu nenea care pe timpuri facea varzopi, da' din pacate s-a lasat....Fostii clienti (vanatori) nu l-au mai cautat, vederea l-a lasat... Ne-ar fi placut macar sa ne uitam si noi la o pereche de varzopi handmade, da' n-a fost sa fie! Eram dispusi sa si cumparam, da' omu' nu mai are.

 

Mi-e drag sa revad casutele cu pridvor, da' ma doare  sa le vad pe cele care, de la un an la altul, sunt din ce in ce mai garbovite si mai lasate spre pamant, asemenea celor care le-au insufletit odata si care acuma nu mai sunt. Ar fi asa frumoase casutele astea - daca le-ar renova cineva!! Ar fi un minunat loc de petrecere a unor zile "in stil englezesc"....adica sa te trezesti cand o fi, sa-ti savurezi ceasca de cafea sau de ceai pe pridvor, sa citesti, sa te plimbi, sa faci fotografii...

Apropos de fotografii, iata ce am simtit eu nevoia sa prind in cadru:

Casa aceasta frumoasa, care-mi place mult-mult-mult, nu cred sa mai fie locuita. Acuma e pazita doar de sarma asta ghimpata...

Cladirea vechii scoli primare...acuma inchisa...ca nu mai are pentru cine sa fie deschisa.

...si-un miel cu mama lui...

si-o alta casa cu pridvor, inca locuita

...inc-o casa cu pridvor...

Din raristea de deasupra satului pot fi zarite Albu' si Piatra (Buila-Vanturarita)

Imaginea zilei

Cu un pic de ajutor tehnic, iata un frumos si minunat mesteacan, la vederea caruia mi s-au aprins toate beculetele! 

Ideea e ca trebuie sa ma pun cu burta pe carte si sa citesc si eu cele doua ghiduri de fotografie comandate pe net mai demult!

De jos, de la podul ce trece peste Olanesti in dreptul cantonului silvic, ne-a luat cam 40 de minute sa ajungem in sat, iar pana acolo sa zicem ca ar mai lua inca vreo jumatate de ora de mers pe jos, plecand din capatul Olanestiului. Pe noi ne-a dus masina pana la pod, da' la intoarcere, chiar inainte de a urca in masina ne-am intalnit cu cateva persoane sexagenare sau chiar peste, care ajunsesera acolo, venind pe jos din Olanesti. Se plimbau si erau curiosi sa stie cat ar mai avea de mers pana in sat. Deci se poate!

P.S. Ne-a mirat sa gasim drumul curatat pana in sat. Cand am fost la Gurguiata, am mers pe urmele de pasi facute de cei care mai mersesera pe-acolo dupa ce-a nins. Nici vorba sa le curete si lor drumul!

O minune si mai mare ar fi sa imprastie si sa taseze si niste pietris pe drumul care urca-n sat. Altfel, primavara mai ales, dupa topirea zapezii, e musai cu cizme de cauciuc!