Azi pe Facebook, pe la orele pranzului, distribuia cineva o poza: o plita cu niste maini de bunica punanad la copt cateva lipii sau turte, una dintre cele mai frumoase amintiri din copilaria mea. Am fost la tara zilele trecute, da' din pacate plita nu mai e...
Am avut totusi revelatia faptului ca vesnicia s-a nascut la sat, fiind "lovita" - cum stateam asa cu spatele si talpile lipite de soba, ramasa fara plita - de sentimentul ca timpul sta in loc...ca se opreste acolo, in cele doua incaperi in care ne-am petrecut aproape tot timpul de stat in casa, in anii de dinainte de scoala si apoi in vacante. Iarna intram in casa doar cand amurgea si veneam de la sanie, cu ciorapii uzi-uzi si talpile reci-reci si ni le lipeam de soba.
Bunica ne cocea lipii din coca framantata pentru paine. Bunicul ne cobora mere din pod si ni le punea la copt, pe plita sau ne fierbea boabe de porumb. Si-acum am in urechi sunetul usitei de la plita si al cercurilor de metal pe care le indepartam pentru ca flacarile sa ajunga direct la oala...Ce bine ca John a lasat plita, la cabana! Lipii nu facem, da' painea prajita pe plita o astept inca dinainte de a ma porni de acasa, iarna, cand ma duc la Cheia!
Inca mi-a ramas in minte si imaginea nametilor de la marginea drumului, printre care noi, copiii, inaintam ca printr-un tunel, cu saniile insiruite, de multe ori legate una-n spatele celeilalte....Cica faceam trenuletul...
Ieri, la plecare, mergand incet pe drumul pe care se adunase ceva zapada, ma uitam din masina la copiii care-ncepeau sa iasa cu saniile, nederanjati de rarele masini care intra-n sat si mi-am amintit cum ne-adunam si noi si puteam sa ne jucam in drum tot felul....masinile fiind si mai rare decat acum: ratele si vanatorii, de-a v-ati ascunselea prin pomi sau pe sub capete de podete, gula, tije, castel.....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu