Senzatia de culcuseala pe care ne-o dau crengile acestea incarcate cu zapada (mai ales proaspat ninsa) a fost ceea ce ne-a facut sa pornim la drum ieri, duminica, chiar daca ziua anterioara fusese o zi plina si chiar si-n ciuda incidentului petrecut la drum cu prea-incercatul Jimny.
Asa ca plecaram totusi la drum spre meleagurile natale ale prietenului nostru, nea' Ionica sau domnu' Ionica, in functie de cum ii spunem fiecare, ca pentru o plimbare de-o zi de duminica petrecuta impreuna cu oameni dragi si foooarte simpatici.
Am lasat masina in satul Obrocesti (comuna Stroesti) si am luat-o la deal, pe-o potecuta serpuita printre siroirile din Obrocesti, aflate la o distanta de cam 5 km de mai cunoscutele siroiri de la Slatioara, declarate, inca din 2000, rezervatie naturala (a se vedea si aici:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Piramidele_de_la_Sl%C4%83tioara).
Am ajuns pe culmea dealului, iar acolo padurea ne-a imbratisat si ne-a cocolosit si ne-a mangaiat cum stie ea mai bine. Se si primenise in straie tesute cu fir de borangic.Si ne depana soptit povestea fulgilor de nea, care ne "clincheneau" pe vestminte si povestea omatului deja asternut, atat de pufos incat mie, cel putin, in momentul in care talpa intra in el, imi suna ca torsul unui motan...Ne-am indreptat apoi spre locul unde in urma cu multi ani, topografii militari au montat o borna din care a ramas doar temelia de beton si care ne indica ca am ajuns in punctul cel mai de sus al Magurei Slatioarei.
Stiati ca dealul cel mai inalt din tara, aflat in zona subcarpatica, e Magura Slatioarei (716m)? Si mai stiati ca in Magura traiesc oameni, care desi au casa si multi metri patrati de curte "la oras" (mai precis, in Horezu) prefera sa-si traiasca zilele la poalele padurii, fara curent electric? Si mai stiati ca sunt gazde minunate? Si ca, indragostiti fiind de casuta lor alba de paianta, cu scarita la intrare, niste oraseni (da' care-n adancul sufletului lor au ramas niste tarani, dom'le!), dupa ce-au fosnit codrii de arama, au venit sa se dea si de-a berbeleacul prin zapada pana la casuta, la tanti Aurica? Si poate ca vor reveni si-n vreme de primavara sa-i aduca ceva frumos si bun cand va-mplini ani 81, dintre care 57 i-a petrecut in Magura.
Cam asta cu vorbele...De-aici incolo sa curga cu...poze:
....De treci codri de aramă, de departe vezi albind/ Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint....
.....glasul padurii de argint, de fapt, corul padurii de argint, in care canta milioanele de fulgi pufosi care cad si se lipesc de gluga jachetei si pe care-mi place maxim sa-i ascult cum se astern peste mine...
Din nefericire, nu era o casuta in copac ridicata acolo pentru copii, ci pentru vanatori. Din fericire, scandurile sale putrede sunt semn ca nu a mai urcat nimeni acolo de haaaaat...caat timp sa fie?....Da' poate ca nici nu mai au in ce sa traga pen'ca animalele s-au dus...Si ne intoarcem la "din nefericire"...
P.S. Autorul fotografiilor: Mirela (Mirela Nechifor). Daca vreti sa mai vedeti ce si-a mai postat Mirela, o gasiti pe google+.....Acuma...daca va plac prajiturile foarte mult, va trebui sa va multumiti doar cu pozele....Noi, in schimb, beneficiem la fiecare inceput de tura de prajiturile Mirelei, asa de bune ca..vorba aceea....mai ca-ti vine sa-ti inghiti limba. Si inca un lucru: cozonac mai bun decat acela facut de Mirela n-am mancat in viata vietilor mele!!! Numai sa-l vedeti si va lasa gura apa!
Aaaa.... si nu e tot: ieri, dupa ce mancaram noi la tanti Aurica branza si lapte covasit si niste "porcarii" traditionale cu care ne-a omenit nea Ionica, acompaniate cu o tuica de 6 ani(!!!), fiarta pe plita, in drum spre casa ne mai opriram si la Vaideeni (vorba vine...ca ne opriram....ca de fapt, facuram special un ocol), unde mai bagaram o mamaliguta cu branza de oaie si smantana. Sar'mana, Clara!
In oras, nici urma de zapada. Plouase.
