A trecut ceva timp de cand nu m-am mai simtit asa de... eu in compania unor oameni abia intalniti. Se pare ca legea compensarii (sau compensatiei?) functioneaza intotdeauna. Cand muntele nu e chiar in cea mai buna forma (cand lumina sa nu mai poate fi pusa in valoare de caldura aurie a coroanelor inca infrunzite si nu e nici anotimpul milioanelor de flori de tot felul...) lucrurile se intampla in asa fel incat timpul petrecut acolo are valoare prin insasi prezenta celor impreuna cu care te afli.
Si cum dar din dar se face rai, dau mai departe ceea ce, cu atata bucurie, am primit!
Multumesc, Cosmin Andrei! :)
Din multele buchetele imbobocite de iedera alba (daphne blagayana) o singura floricica ne-astepta parfumata, la ceas de toamna tarzie.
Asfintiturile Coziei au ajuns, in atatia ani de zile, parte din mine...
Rasaritul de duminica
Lumini si umbre
De data asta fu pe la poale, da' intr-o data viitoare va fi, din nou, pe sus....
Till we'll meet again
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu