Cum nu ne mai aduseram de asta-toamna (si atunci a fost cu treburi), ne-am mobilizat chiar peste 100% (adica fiecare si-a mai adus niste prieteni) la marea adunare de anul acesta. Si pen'ca deja balanta incepe sa se incline spre numarul de copii kogayoni, a fost nevoie de o cazare cu ceva conditii de baita si somnic. De data asta, a fost vorba de Pensiunea Ana din Vistisoara.
Si daca tot eram in zona, ne-am decis sa urcam Muchia Dragusului pana la Caldarea Racorele, de unde varianta de coborare aleasa a fost spre Valea Sambetei. Cea de-a doua varianta - si anume Valea Vistisoarei - e doar teoretica, nu si practica. Traseul e inchis, din cauza de efecte ale unor viituri.
Cele cateva poze din tura sunt opera lui Florin F. In opinia mea, oglindesc destul de bine si locurile si efortul presupus de parcurgerea lor.
Prima parte a muchiei te conduce printr-o zona in care s-a taiat mai demult.
Urmeaza o zona care arata cam asa... Am inteles ca ar fi vorba de padure infestata cu gandac de scoarta...
Dincolo de padurea asta se afla o poiana cu o fosta stana transformata in "casa de vanatoare", de unde se intra in gol alpin.
La inceput traversarea e lina. Poteca e insotita de o bordura de bujor.
Privelistea de dincolo de vale...
Cam pana aici tine partea "lina"...
Dupa aceea, urmeaza de traversat toate aceste muchii care se desprind din culmea principala si o iau la vale perpendicular.
De jos, se parea ca ar fi fost mai fara batai de cap sa o iei pe sus, direct pe culme....
pen'ca pe poteca e nevoie de mare atentie si prudenta. Sunt montate si cateva cabluri.
Am ajuns in Caldarea Racorele. Foarte frumos, locul! Ne-am lasat rucsacurile si-am lust-o in sus spre Fereastra Racorele.
Vedere din Caldarea Racorele spre Coltul Balaceni si vf. Slanina, vecinul Ferestrei Mari a Sambetei.
Cel mai frumos moment al zilei: o ursoaica cu doi pui, iesiti la lectie.
Poteca de coborare din caldare spre vale necesita si ea atentie.
In coborare, am avut parte de surprize florale. Aceasta e una din ele: caldarusa.
Duminica dimineata, priveam deja cu dor catre inaltimi. Vom reveni pentru o noapte sau doua pe sus, la refugiu!
Se poate coborâ si pe Valea Vistisoarei, am coborât noi (Drugă, Pancu, Stan P., Sârgu J.). Peisajul este spectaculos, iar valea pare destul de sălbatică, probabil ca rezultat al închiderii traseului și lipsei stânelor. Marcajul este vechi, dar nu dificil de urmat, poteca în subalpin nu mai este vizibilă, dar aceasta este destul de bine conturată în interiorul pădurii. Singurul obstacol minor îl reprezintă faptul ca poteca trece (într-un singur loc) de pe un mal pe celălalt al râului, iar traversarea se face prin apă.
RăspundețiȘtergere