Tura asta la Cheia, planificata de cateva saptamani, o asteptam din mai multe motive.
Cel evident era ca voi fi ACOLO. Fiecare cu locul lui de suflet...Al meu Buila. Al meu, de fapt, din Oale pana in Stevioara. Sau invers. Un loc care sa-mi fie prilej mai mare de mixed feelings nu-mi dau seama sa cunosc. Ultima data cand am pus piciorul: anul trecut, prin iulie.
La fel de thrilling era si motivul ca voi avea parte de fotografiile lui Gabi. El le zice poze, da' mie-mi plac foarte mult! Imi place mult subiectul, ideea...ceea ce a surprins, viziunea. Imi place mult "ce-ul" din fotografiile lui Gabi. Acuma...cat poate aparatul...asta e altceva.
Da' vremea fu cum fu...Si cum pe nu stiu ce site profi - pentru parapantisti (da' cu abonament) zicea in detalii si etapizat ce, cat, de la ce ore, dis-de-dimineata baietii au plecat la catarat, iar noi, cei care voiam macar sa ne miscam chiar si prin ploaie, am plecat cam pe la 10.30 spre Poiana din Comarnice. Si pe deasupra si fara Gabi. El a ramas la catarat. In schimb, mi i-a dat "in primire" pe ceilalti doritori de miscare. De picurat deja picura cand am plecat din curtea cabanei, da' pana in Comarnice a fost cat de cat ok. In poiana: pauza de rontait si vot: Ce facem? Ne intoarcem? Continuam pe PG sau pe BA (Desi nu stiam in cat timp ne va scoate in gol alpin, cu vedere la culmea principala a Capatanosilor si ce altceva s-ar mai vedea de-acolo, da' am pus-o in calcul...mda! trebuie sa-l intreb pe Stoican cat timp ar lua)? Votul unanim: PG. Decisi oamenii! PG ne-a oferit ceva minunatii (Daca se vor vedea in pozele luate de mine, va fi activ link-ul spre ele. Adica de veti face click pe titlul acestui post veti da de poze. Daca voi fi nemultumita de ce-a "iesit"...click-ul pe titlu va ramane mut, orb, surd...). Ba chiar pe cate-un valcel, ni se deschidea o vedere de mare spectacol. Da' ramane de verificat cat de bine a fost surprins ce-am vazut. Ajunsi in Curmatura Oale, ploaia s-a intetit, nu gluma, si nu am mai supus la vot. Am zis atat: ne intoarcem. Oricum nu aveam nicio sansa, chiar si doar pe burniteala de pana atunci, sa acoperim nici macar portiunea pana la prima schimbare a sensului traseului. La intoarcere, norul se lasase peste toata caldarea dincolo de care zariseram Stogu' si chiar mi-am zis ca am fost inspirata sa scot aparatul la prima trecere pe-acolo. Intoarcerea din Comarnice spre cabana, fiind numai coborare, desi prin ploaie, a fost un adevarat rasfat pentru mine, o asa iubitoare a culorii de verde. Verdele crud si luminos al frunzelor tinere! Si cat puteau cuprinde ochii mei: verde! Pesemne ca abia ce s-a dus cu totul stratul de zapada din padurea de sub Comarnice. Viorelele si brandusele stau marturie. Ba chiar, brandusele erau inchise inca. In rest, multe, multe steregoaie, da' abia rasarite, doar cu frunze, si mai jos, in jumatatea dinspre cabana a traseului, multe flori de piciorul cocosului, galbene si stralucitoare.
Si cam asta...
Gabi va face fotografii prin locurile mele de suflet cu ocazia unei alte ture...
Lui Florin Stoican ii voi posta fotografiile cu minunatii pe lista de discutii a kogayonilor (Plecase de-un minut cand am ajuns noi inapoi la cabana)...
Daca-mi voi permite ceva economii, imi voi completa jacheta Marmot cu o pereche de suprapantaloni Marmot...ca prin jacheta nu-mi trecu apa (maama! si ce turna!!!), da' prin suprapantaloni (Nu spun ce..da' pret de top pe piata din Romania) da. E adevarat ca la zapada se comporta bine. Trebuie sa recunosc ca pana acum am fost multumita de ei. Si sa stiti ca nu-i spal. Echipamentul de exterior (jacheta si suprapantalonii) il curat doar cu o carpa uda. Cum am urcat pe teresa cabanei, baietii s-au dovedit foarte curiosi sa vada daca mi-a tinut echipamentul (Deja stiau din tura de Iezer-Papusa ca jacheta mea s-a comportat cel mai bine, da' oricum la ninsoare e altfel). Si da: jacheta mea - uscata pe interior!
Aaaa..mai e ceva de spus: mielul gatit de John (ideea lui Gabi) a fost devorat in mai putin de 10 minute, daca nu chiar 5...
P.S. Vazand ce-a rezultat din efortul meu (ce poate aparatul meu - fara trepied si ce stiu eu), postez doar poza de mai sus. Ce se vede...e cum e (ca mai bine de-atat n-am avut cum), da' cum mirosea....tulichina sau liliacul salbatic (daphne mezereum), o planta protejata de lege, asta a fost o mare placere. Mai trebuie spus ca este o planta toxica (aviz amatorilor) si ca inclusiv scoarta - in caz de va impinge sa o rupeti si sa v-o luati suvenir - are efect toxic. In schimb, are un rol foarte important pentru locul unde creste. Ca nu intamplator creste doar acolo. Natura stie ea ce face si nimic nu e intamplator si orice, dar absolut orice schimbare are efecte. Ce rol are cititi facand click pe link-ul asta.....gasiti acolo unde scrie despre cum s-a format solul in zonele unde creste (prepodzolurile si podzolurile):
http://www.univagro-iasi.ro/Horti/Lucr_St_2006/221_teodorescu%20e2.pdf
Daca link-ul nu-i activ si vreti sa stiti ce si cum, doar copiati-l si dati cautare pe google.
Cel evident era ca voi fi ACOLO. Fiecare cu locul lui de suflet...Al meu Buila. Al meu, de fapt, din Oale pana in Stevioara. Sau invers. Un loc care sa-mi fie prilej mai mare de mixed feelings nu-mi dau seama sa cunosc. Ultima data cand am pus piciorul: anul trecut, prin iulie.
La fel de thrilling era si motivul ca voi avea parte de fotografiile lui Gabi. El le zice poze, da' mie-mi plac foarte mult! Imi place mult subiectul, ideea...ceea ce a surprins, viziunea. Imi place mult "ce-ul" din fotografiile lui Gabi. Acuma...cat poate aparatul...asta e altceva.
Da' vremea fu cum fu...Si cum pe nu stiu ce site profi - pentru parapantisti (da' cu abonament) zicea in detalii si etapizat ce, cat, de la ce ore, dis-de-dimineata baietii au plecat la catarat, iar noi, cei care voiam macar sa ne miscam chiar si prin ploaie, am plecat cam pe la 10.30 spre Poiana din Comarnice. Si pe deasupra si fara Gabi. El a ramas la catarat. In schimb, mi i-a dat "in primire" pe ceilalti doritori de miscare. De picurat deja picura cand am plecat din curtea cabanei, da' pana in Comarnice a fost cat de cat ok. In poiana: pauza de rontait si vot: Ce facem? Ne intoarcem? Continuam pe PG sau pe BA (Desi nu stiam in cat timp ne va scoate in gol alpin, cu vedere la culmea principala a Capatanosilor si ce altceva s-ar mai vedea de-acolo, da' am pus-o in calcul...mda! trebuie sa-l intreb pe Stoican cat timp ar lua)? Votul unanim: PG. Decisi oamenii! PG ne-a oferit ceva minunatii (Daca se vor vedea in pozele luate de mine, va fi activ link-ul spre ele. Adica de veti face click pe titlul acestui post veti da de poze. Daca voi fi nemultumita de ce-a "iesit"...click-ul pe titlu va ramane mut, orb, surd...). Ba chiar pe cate-un valcel, ni se deschidea o vedere de mare spectacol. Da' ramane de verificat cat de bine a fost surprins ce-am vazut. Ajunsi in Curmatura Oale, ploaia s-a intetit, nu gluma, si nu am mai supus la vot. Am zis atat: ne intoarcem. Oricum nu aveam nicio sansa, chiar si doar pe burniteala de pana atunci, sa acoperim nici macar portiunea pana la prima schimbare a sensului traseului. La intoarcere, norul se lasase peste toata caldarea dincolo de care zariseram Stogu' si chiar mi-am zis ca am fost inspirata sa scot aparatul la prima trecere pe-acolo. Intoarcerea din Comarnice spre cabana, fiind numai coborare, desi prin ploaie, a fost un adevarat rasfat pentru mine, o asa iubitoare a culorii de verde. Verdele crud si luminos al frunzelor tinere! Si cat puteau cuprinde ochii mei: verde! Pesemne ca abia ce s-a dus cu totul stratul de zapada din padurea de sub Comarnice. Viorelele si brandusele stau marturie. Ba chiar, brandusele erau inchise inca. In rest, multe, multe steregoaie, da' abia rasarite, doar cu frunze, si mai jos, in jumatatea dinspre cabana a traseului, multe flori de piciorul cocosului, galbene si stralucitoare.
Si cam asta...
Gabi va face fotografii prin locurile mele de suflet cu ocazia unei alte ture...
Lui Florin Stoican ii voi posta fotografiile cu minunatii pe lista de discutii a kogayonilor (Plecase de-un minut cand am ajuns noi inapoi la cabana)...
Daca-mi voi permite ceva economii, imi voi completa jacheta Marmot cu o pereche de suprapantaloni Marmot...ca prin jacheta nu-mi trecu apa (maama! si ce turna!!!), da' prin suprapantaloni (Nu spun ce..da' pret de top pe piata din Romania) da. E adevarat ca la zapada se comporta bine. Trebuie sa recunosc ca pana acum am fost multumita de ei. Si sa stiti ca nu-i spal. Echipamentul de exterior (jacheta si suprapantalonii) il curat doar cu o carpa uda. Cum am urcat pe teresa cabanei, baietii s-au dovedit foarte curiosi sa vada daca mi-a tinut echipamentul (Deja stiau din tura de Iezer-Papusa ca jacheta mea s-a comportat cel mai bine, da' oricum la ninsoare e altfel). Si da: jacheta mea - uscata pe interior!
Aaaa..mai e ceva de spus: mielul gatit de John (ideea lui Gabi) a fost devorat in mai putin de 10 minute, daca nu chiar 5...
P.S. Vazand ce-a rezultat din efortul meu (ce poate aparatul meu - fara trepied si ce stiu eu), postez doar poza de mai sus. Ce se vede...e cum e (ca mai bine de-atat n-am avut cum), da' cum mirosea....tulichina sau liliacul salbatic (daphne mezereum), o planta protejata de lege, asta a fost o mare placere. Mai trebuie spus ca este o planta toxica (aviz amatorilor) si ca inclusiv scoarta - in caz de va impinge sa o rupeti si sa v-o luati suvenir - are efect toxic. In schimb, are un rol foarte important pentru locul unde creste. Ca nu intamplator creste doar acolo. Natura stie ea ce face si nimic nu e intamplator si orice, dar absolut orice schimbare are efecte. Ce rol are cititi facand click pe link-ul asta.....gasiti acolo unde scrie despre cum s-a format solul in zonele unde creste (prepodzolurile si podzolurile):
http://www.univagro-iasi.ro/Horti/Lucr_St_2006/221_teodorescu%20e2.pdf
Daca link-ul nu-i activ si vreti sa stiti ce si cum, doar copiati-l si dati cautare pe google.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu