Cozia-n octombrie

Manata de amintirea lui octombrie cu lumina stralucitor de clara, in urma cu vreo doua saptamani tanjeam dupa o noapte senina sub cerul Coziei, pe care sa ne-o petrecem undeva sub varf, intr-un locsor unde sa ne intindem cortul si sa ne lasam patrunsi de linistea infinita a cerului plin de stele si a sarpelui de lumina din vale, da' n-a fost sa fie pentru ca doua weekend-uri la rand, in Cozia a nins. A nins frumos, frumos de tot sau poate ca asa-mi parea mie dupa chinuitoare zile de ratacire urbana. Ce-i drept, sa vad brazi mari si ninsi e una dintre imaginile  cele mai "pozitivante" pentru mine:

Cum de a fost sa fie Cozia primul loc pe care sa-l vad dupa...? Nu stiu precis. Ceea ce stiu  e ca  a fost ca si cum, intr-un fel pe care nu pot sa-l descriu, mi-as fi regasit locul, reintalnind figuri familiare  si simpatice si, mai ales, pe dragul de Haplea, care nu doar o data ne-a insotit pana jos, la Turnu. Imi amintesc de o coborare tarzie de ianuarie la lumina lunii, care era atat de limpede incat nu ne-a venit sa deschidem frontalele, cand Haplea a mers la piciorul meu aproape tot drumul.

El e Haplea:

Chiar si imaginea scaunelor de metal de pe terasa cabanei a insemnat pentru mine un asa familiar incat m-am gandit ca merge de-o poza:

Voi reveni totusi si cu ceva culori de toamna, prilejuite de alt loc lipit de sufletul nostru, Basarabul, oferit sambata trecuta lui Gabi, sa zicem ca un cadou pentru ziua lui. Ne-ar placea sa-i oferim un cadou si pentru onomastica...in completarea acestuia.

Triglav si Marmolada

S-a dus chiar mai mult de-o luna de cand m-am intors din concediu. Am vazut locuri pe care nu mi le propusesem....de care, de altfel, nici nu auzisesem de prea mult timp (in afara de Marmolada, da' pe acolo, pe la poale, adica pe sosea, trecusem cu cativa ani in urma, imi placusera muuuult culorile dolomitice, care mi-au si ramas chiar foarte vivide..asa...in memorie si deci nu se pune). De altfel, Marmolada si zona Cortina d'Ampezzo nici nu erau in planul initial de concediu. Am ajuns acolo pentru ca era relativ aproape de Tirolul Lienz-ului, unde ne aflam la un moment dat, da' unde urmau cel putin cateva zile cu ploaie si eram in cautarea unui loc cu vreme buna si relativ apropiat.

Eu, obisnuita cu linistea muntilor nostri - mai ales ca de foarte multe ori nici nu mai intalneam alti oameni prin locurile pe unde "ne bagam" - mi-as fi dorit mai multa liniste. In schimb, cam prin toate locurile pe unde am fost, am intalnit un adevarat furnicar. E-adevarat ca sunt si foarte "amenajati" muntii "lor". Ca pe Triglav (Slovenia, altitudine cam spre 3000m...28xxm) nu stiu sa mai existe prea multe locuri...poate nici cateva...sau poate ca nu stiu eu...

Am prins totusi, o minunata lumina si un pic de liniste, la cateva minute de urcare de la cabana Triglav, in sens invers urcarii pe varf, in seara dinainte de urcarea pe varf si chiar o piramida de lumina...al carei nume il uit mereu. Serenitatea acelui ceas (sau poate nici macar) petrecut acolo a fost pentru mine marele premiu oferit de Triglav.

Un munte foarte frumos, de altfel, Triglavul! Multa stanca, mai jos de cabana de sub varf  chiar selenar, in zona unor caldari glaciare, da' pana acolo cu o flora foarte interesanta (am gasit chiar o orhidee ruda cu poroinicul, da' mai roz, si cu un minunat miros ce semana cu al iederei albe si al tulichinei....Poate ca nici nu era orhidee - desi avea frunza de orhidee, ci era tot o Daphne...cumva) si muulti din arborii mei preferati (unul din "feluri"): laricele sau zada. Foarte mult modelat de gheata care s-a retras: pereti verticali in toate partile, mai ales in zona pe unde am coborat, ceea ce dadea o impresie de foarte "salbatic", chiar si in ciuda cablurilor, scoabelor, treptelor..... Culmea e ca nu e apa deloc pe sus. Nu a mai ramas nici strop din gheata care-a fost candva pe-acolo.

Nu sunt ele reusite pozele astea, mai ales ca a trebuit sa ma rezum la cele facute in optiunea landscape, da' macar pentru o impresie cat de cat asupra locului postez cateva.

Nota! Prima poza e una citadina, da' mi-a placut intr-un fel, pe care nu stiu sa-l explic, acest buchet de flori de panza, asezat la intrarea unei catedrale, probabil in amintirea cuiva care s-a stins...

Din Austria (Grosseglockner...pentru mine doar pana la cabana de sub varf...Johann Hertzog...Hute) n-am poze...Plouase seara dinaintea urcarii - chiar am strans cortul asa ud cum era si l-am bagat in masina si mi-am si uitat aparatul. Oricum a fost ceata cam tot timpul - de fapt, nor. Am mers cam tot timpul prin nor.

Din timpul turei pe Marmolada, am cateva poze si amintirea unei dupa-amieze linistite pentru ca mai eram putini sus - de fapt, doar cativa, iar linistea ghetarului, la ceasul cand se-ntinde umbra, s-a infipt bine intr-un colt al memoriei mele.

Am ales anume aceasta poza ca final de serie, in amintirea linistii ghetarului, la ceas de dupa-amiaza tarzie. Imi amintesc perfect momentul cand am facut aceasta poza, da' asta nu ma ajuta sa intorc timpul....

Inca un "cel mai frumos refugiu din lume"!!!

Pentru noi, evident ca este cel mai frumos refugiu din lume!!!

De vreti sa vedeti poze ale celui mai frumos refugiu din lume si cu unii dintre cei mai frumosi oameni pe care-i cunosc o puteti face astfel: https://picasaweb.google.com/Sunt.ioan/RefugiuNouInBuila

Pe pagina de picasa a lui Ioan veti vedea fotografii din cea de-a doua tabara.

La Adi, in schimb, puteti vedea si din prima tabara: https://picasaweb.google.com/adi.glavan/BuilaRefugiu2#

Ce-a iesit la final vedeti aici: http://outdoors.webshots.com/album/580606409PZiOmz

Deci? E cel mai frumos refugiu din lume, nuuuu? Bineinteles ca DA!

Ca de obicei, vara la Cheia

Cum nu puteam nici in ruptul capului sa sar peste tura de la Cheia (unde in weekend-ul trecut, singurul grup in care nu cunosteam chiar pe nimeni sau mai bine zis nu aveam macar un amic sau o amica era grupul celor  care venisera pentru aniversarea nuntii de argint a unor prieteni), postez cateva poze din weekend-ul ce tocmai s-a incheiat....si aceasta mai mult ca un reminder pentru prietenii mei care-or vedea aceste poze si carora le este dor de Cheia si de meleagurile "aferente". Da' ca sa nu vi se faca asa un dor mare, va spun, prieteni, ca va astept cand ne vom aduna cu copiii in cele doua tabere Ranger Junior (a se vedea: http://prasleasipadureafermecata.blogspot.com/).

Mai intai cateva poze ce prezinta motivul pentru  care ne-am dus la Cheia, desi eu imi facusem, cu ceva vreme in urma, socoteli de-un weekend la cules de cimbrisor...
Sa curga poze cu cataratorii:

Tr. Incepatorului - adica era incepator in ale pitonatului cel care a facut aceasta operatiune, nu ca ar fi un traseu pentru cei incepatori in ale cataratului

Gabi pregatindu-se de coborare, dupa ce a echipat Bachus-ul

De la stanga la dreapta - Trocadero, Hornul Dezghetat si Bachus

Cei de jos care vor fi sus.

Nu-i asa ca va e dor si de Cheia si de privelistile ce vi se deschid privirii cand sunteti pe-acolo?

Stiti ce frumoasa e padurea asta toamna? E padurea ce acopera capatul de jos al Stogsoarelor.

Cine trece primu'?

Stogu' vazut din mica sa, aflata la baza Santinelei

Iata si in ce ne-am oprit foarte de-aproape privirea si pe alocuri am mai si inspirat adanc:

Duminica am zarit din masina un grup de cateva persoane - localnici dupa aparente - care veneau disnpre Saua Hadarau. Unul din cei cativa barbati avea in mana un crin de padure (Lilium Martagon) inflorit. Sau cel putin mie asa mi s-a parut, tinand cont de culoare. Mi-a venit sa cobor din masina si sa-i pleznesc vreo doua. Oare cat creier sa aiba cineva care face un asemenea gest? Ca s-ar putea sa fi ajuns la destinatie cu floarea deja ofilita. Sau poate ca nici nu voia sa o dea cuiva...ci o rupsese ca sa se afle-n treaba...

Nu puteam sa nu va arat si ceea ce mi-a adus momente de bucurie si incantare, chiar daca stiu ca sunt si opinii cum ca prea postez multe flori. Da' doar e flora spontana a noastra si ar trebui sa o cunoastem cam toti...

Valea lui Stan...Vorba lui Vio: "Cine-o fi Stan asta?"

La intoarcere, desi era destul de probabil sa ajung din nou cu emotii abia la ultimul autobuz inapoi, spre casa, ne-am bagat, totusi, si pe Valea lui Stan. De vazut poze pe net, mai vazusem, mai ales de la trofeul celor de la Monom, de-acu' vreo doi ani si stiam ca trebuie sa ma astept la multe scari, da' senzatia pe care o ai cand descoperi ceva nu ma asteptam sa o traiesc asa din plin. Frumos si minunat loc! Multumim, Alexule, pentru idee!

Poze..doar cateva. Acestea:

Si, la final, un crampei dintr-un curcubeu, care se intindea dintr-un capat al cerului in celalalt. A aparut dupa ploaia adusa de-un nor amenintator rau, da' care s-a revarsat mai sus, nu si asupra noastra.

Gingasii de Fagaras

Ca tot aveam o zi libera in plus, de Rusalii, ne-am gandit sa mergem pe la vecinii si prietenii nostri, care acum sunt chiar si mai multi. Am ajuns deci in Fagaras, gazduiti de baietii de la Salvamont Arges, in refugiul lor.

Ca vremea a fost cum a fost asta e deja stiut. Si o stiam chiar dinainte de a pleca, da' ne-am zis ca mai bine sa fim acolo si, in caz de da macar de-o fereastra cu senin, o si luam in sus. De luat am luat-o si in sus, da' in varianta scurta, adica pe marcajul CA pana deasupra lacului Capra si inapoi pe BA.

Mai stiam ca in Fagaras, de Rusalii, ar fi toate sansele sa fie inflorit rozaliul rododendron, adica bujorul de munte. Si iata ca a fost. Si nu doar el. Am mai intalnit cateva gingase flori, ceva...Ranunculus...cred. Daca ne-am fi dus dupa cateva zile cu soare, probabil ca am fi gasit adevarate explozii de roz pe coastele ce se lasa spre Transfagaras, da' noi ne-am bucurat si la cele intalnite, atatea cate au fost ele.

Pentru ca aceste poze sunt intrate deja in sesiunea de restante, postez doar cateva, adica acelea care mi-au placut cel mai si cel mai mult.