Sa mergem la ghiocei azi a fost ideea lui Adi. Numai ca Adi ar fi fost liber de sarcinile de serviciu dupa plecarea microbuzului care ne duce dimineata la Bistrita. Asa ca am plecat in formula de 2: doar eu si Florin. In Cheile Costestilor. Pana dincolo de cantonul silvic Prislop, acolo unde apare primul marcaj PG ce urca pana in Curmatura Builei. Ne-am intors prin Cheile Bistritei, unde am intrat si in pestera Ursilor un pic si in Pestera Liliecilor.
Cam asta a fost traseul pe unde ne-au purtat pasii.
Ziua a inceput cu un mesaj pe telefon la ora 6. A urmat ora 7 cand ne-am "imbarcat" in microbuzul care ne-a lasat la poarta Manastirii Bistrita.
Am trecut prin livezi imbatrinite si innegrite pana in Pietreni, unde am intrat pe drumul forestier marcat cu TG, care ne-a urcat spre ghiocei. Alternativa ar fi fost traseul BA, care pleaca la un minut de mers pe drumul spre cheile Bistritei, dupa traversarea pe puntea de metal ce trece peste apele Bistritei.
Primii ghiocei i-am zarit in zona izvorului captat, aflat pe partea dreapta a drumului, inainte de podul betonat pe sub care curge paraul Costesti. Sa tot fi fost doua ceasuri de cand porniseram.
Cum am trecut podul, chiar in dreptul primei pepiniere de pe partea dreapta a drumului, am si iesit din drum, punand cu mare grija piciorul pe iarba ingalbenita, dar mustind de apa: nu voiam sa-i zobim, nu voiam sa stricam nimic. Erau prea frumosi: si deschisi la maxim, si cat pe-aci sa-si deschida cupa, si rusinosi si timizi, privind in pamant, si zambind larg soarelui, si chiar si cupe gemene pe acelasi fir de tulpina...
De aici pana in poiana de unde ne-am intors, ochii ne-au tot jucat cand pe dreapta, cand pe stanga drumului.Parca eram la un meci de tenis sau ping-pong. Dincolo de ultimul petec de zapada din zona, cumva in spatele padurii de brazi mari, ce strajuiesc drumul si de-o parte si de alta, am zarit cei mai frumosi si mai maaari ghiocei ai zilei. Dar pana la ei (unde ni s-au si afundat bocancii pe jumatate in ochiurile de apa din pamantul moale), traversand peticul de zapada, ne-au oprit din drum cei care sparsesera crusta de zapada si iesisera in lumina...gratiosi, cu tinuta si delicati....inca nedeschisi...
Bucuria intalnirii cu ghioceii (vii!!!) a fost mare, dar ne asteptam sa ne fie asa printre ghiocei.Si ne asteptam sa-i gasim.Infloriti.Nu a fost o surpriza. De fapt, stiam. Ca doar in urma cu doua zile, imi scria Florin Stoican, intr-un mail, ca e plin de flori in cheile Costestilor.
In schimb, bucuriile neasteptate ne-au lasat fara grai. Prima surpriza a fost cand am zarit in marginea drumului, in Pietreni, o veverita, care a traversat foarte vioaie asfaltul, neasteptandu-l pe Florin sa o faca fotomodel. Surpriza surprizelor, bucuria bucuriilor a fost cand, la cateva minute dupa cantonul Prislop am zarit doua caprioare. De fapt, am fost salutati, as putea zice, de doua caprioare.Cum s-a intamplat: in prima faza dupa ce ne-au zarit (cred ca nu vorbeam niciunul cand ne-au vazut), au dat sa tasneasca, dar s-au oprit. Si s-au intors spre noi. Cea dinapoi a facut cativa pasi spre noi si apoi a stat si ne-a privit. Ba chiar ne-a salutat in felul ei (mie asa imi place sa cred). A fost prima data cand am auzit o caprioara. Dar sunetele acelea (ca au fost vreo trei-patru reprize) aveau ceva sfasietor, trist. Cel putin asta a fost efectul asupra mea. Poate ca stiau ele ceva...la cateva minute, au trecut la un pic de interval una de alta, doua masini...Ghici ce? Noi am presupus ca erau vanatori. Braconieri sau cu permis...whatever...din placere ucid...in niciun caz nu e vorba de hrana fara de care nu ar supravietui....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu