Iedera alba (daphne blagayana) de anul acesta este motivul principal pentru care m-ar fi macinat niste suparari daca as fi ratat tura de aprilie in Cozia, anul acesta.Initial, ma gandeam sa fie pe banda albastra, pe la cabluri, dar Vio, care mi-a facut o frumooaasa surpriza cu telefonul lui, a venit cu ideea traseului pe Coltii Foarfecii. Si am facut intocmai. Pana cand si doamna Ani, sotia cabanierului, mi-a spus ca nu se mira deloc ca am venit pe Colti. Dimpotriva, s-ar fi mirat sa alegem alt traseu....
Poate voi mai posta ceva fotografii si din cele facute de mine, daca voi avea ce. Eu sunt deocamdata invatacel...cam ratutit...Pana una-alta, una-doua din fotografiile lui Cristi...
A fost ziua surprizelor ziua de sambata. Ma gandeam ca ne va prinde ploaia, la ce furtuna se anunta pe accuweather si nu numai...Cand colo, un cer senin si de-un albastru intens deasupra noastra in tot timpul cat a tinut urcarea....La coborare, doar cand si cand, in momentele in care se risipeau norii. In spatele nostru, probabil ca ploua in averse...
Dar surpriza surprizelor, bucuria bucuriilor, fericirea fericirilor zilei de sambata a fost ca am gasit inflorite-inflorite, adica deschise complet doua LALELE PESTRITE!!!
A fost o premiera pentru mine. In cei patru ani, de cand m-am intors in oras, cu toate ca am urcat in fiecare primavara cel putin intr-o tura pe luna, nu doar in concedii si de sarbatori ca-n anii dinainte, nu mi-a fost dat sa le vad. Doamne, cat sunt de frumoase!!! Si cand stiam ce va urma: parfumul imbatator al iederei albe si delicatetea si gingasia buchetelelor cerate...
Si pe deasupra bradusele inca erau inflorite!!!
Si nici macar un strop de ploaie nu ne-a udat!!! A inceput sa ploua abia cand eram inapoi in Caciulata, deja in masina. Ce mai! Doamne-Doamne ne iubeste.
Cred ca incep sa inteleg cum de se cheama Poiana Zanelor locul in care cele doua lalele pestrite se inaltau dintre puzderia de irisi inca neinfloriti, de altfel cei mai multi nici macar imbobociti. Deja stiu ce voi face peste doua saptamani.
Poate sa fie doar impresia mea, desi imi amintesc ca era impartasita si de unul dintre cei mai pretiosi prieteni ai mei, care nici macar nu e valcean, ci pitestean, dar lumina si verdele crud al padurilor Coziei sunt o experienta unica. Si mai ales pe Coltii Foarfecii, urcand pe albia paraiasului care a strapuns stanca, si-a despletit apele si s-a aruncat in gol. Asa a aparut cascada Urzica sau cascada Gardului, cum i se mai spune. Mult in sus, chiar inainte ca marcajul sa paraseasca paraiasul si sa coteasca spre stanga, firul sau se mai arunca intr-o cascada, mai mica insa - ca si cum ar fi una asa...de exercitiu. Chiar daca e mai putin inalta decat cea de mai jos, fiind mai tainica si cuibarita in padure iti creeaza o senzatie ca si cum ai trai-un basm si ai fi plecat intr-o calatorie initiatica. Deh! Pe vremea noastra astea erau filmele pentru copii...Harap Alb...Maria Mirabela...
Primele buchetele de iedera alba ne-au rasarit in cale inainte de Saua Doctorului, dar erau deja duse si fara parfum. Mi s-a cam strans un pic inima, desi inca aveam speranta. Si dupa cum bine spune o vorba ca speranta moare ultima, am gasit la scurt timp si buchetele care abia ce-si deschisesera floricelele.
Cele mai multe erau pe varf, de unde am si coborat direct in Turneanu.
La coborare ne tot opream sa mai inspiram inca o data parfumul, gandindu-ne ca poate sunt ultimele buchetele, pana ceva mai jos de locul unde se desprinde traseul de Varatica, care coteste spre dreapta.
Pe masura ce coboram, drumul nostru era presarat de din ce in ce mai multe petice de florile pastelui. Albe. Galbene doar la locul vechii stane La urzici. Stana nu mai e. Dar urzicile da.
De acolo noi am continuat pe culme, nu ne-am lasat pe coasta in jos. Am urmat TR. Aici multe flori de ciubotica cucului. Si multe-multe altele, dar ale caror nume nu le cunosc. Galbene si albe, dar cele mai multe galbene. Unele foarte frumoase (ma rog, pe mine m-au incantat), care seamana cu margaretele numai ca sunt galbene. In apropierea unuia din punctele de belvedere de pe Turneanu, inca un palc de irisi, dar tot neinfloriti, ca doar timpul lor e in luna mai.
Ne-am incheiat ziua trecand pe sub bolta verde a frunzisului, care e una din placerile coborarii pe Turneanu.
Cred ca era cam 6 ceasul cand plecam de la Turnu.
La buna si grabnica revedere, Cozie draga si plina de surprize!
Dar surpriza surprizelor, bucuria bucuriilor, fericirea fericirilor zilei de sambata a fost ca am gasit inflorite-inflorite, adica deschise complet doua LALELE PESTRITE!!!
A fost o premiera pentru mine. In cei patru ani, de cand m-am intors in oras, cu toate ca am urcat in fiecare primavara cel putin intr-o tura pe luna, nu doar in concedii si de sarbatori ca-n anii dinainte, nu mi-a fost dat sa le vad. Doamne, cat sunt de frumoase!!! Si cand stiam ce va urma: parfumul imbatator al iederei albe si delicatetea si gingasia buchetelelor cerate...
Si pe deasupra bradusele inca erau inflorite!!!
Si nici macar un strop de ploaie nu ne-a udat!!! A inceput sa ploua abia cand eram inapoi in Caciulata, deja in masina. Ce mai! Doamne-Doamne ne iubeste.
Cred ca incep sa inteleg cum de se cheama Poiana Zanelor locul in care cele doua lalele pestrite se inaltau dintre puzderia de irisi inca neinfloriti, de altfel cei mai multi nici macar imbobociti. Deja stiu ce voi face peste doua saptamani.
Poate sa fie doar impresia mea, desi imi amintesc ca era impartasita si de unul dintre cei mai pretiosi prieteni ai mei, care nici macar nu e valcean, ci pitestean, dar lumina si verdele crud al padurilor Coziei sunt o experienta unica. Si mai ales pe Coltii Foarfecii, urcand pe albia paraiasului care a strapuns stanca, si-a despletit apele si s-a aruncat in gol. Asa a aparut cascada Urzica sau cascada Gardului, cum i se mai spune. Mult in sus, chiar inainte ca marcajul sa paraseasca paraiasul si sa coteasca spre stanga, firul sau se mai arunca intr-o cascada, mai mica insa - ca si cum ar fi una asa...de exercitiu. Chiar daca e mai putin inalta decat cea de mai jos, fiind mai tainica si cuibarita in padure iti creeaza o senzatie ca si cum ai trai-un basm si ai fi plecat intr-o calatorie initiatica. Deh! Pe vremea noastra astea erau filmele pentru copii...Harap Alb...Maria Mirabela...
Primele buchetele de iedera alba ne-au rasarit in cale inainte de Saua Doctorului, dar erau deja duse si fara parfum. Mi s-a cam strans un pic inima, desi inca aveam speranta. Si dupa cum bine spune o vorba ca speranta moare ultima, am gasit la scurt timp si buchetele care abia ce-si deschisesera floricelele.
Cele mai multe erau pe varf, de unde am si coborat direct in Turneanu.
La coborare ne tot opream sa mai inspiram inca o data parfumul, gandindu-ne ca poate sunt ultimele buchetele, pana ceva mai jos de locul unde se desprinde traseul de Varatica, care coteste spre dreapta.
Pe masura ce coboram, drumul nostru era presarat de din ce in ce mai multe petice de florile pastelui. Albe. Galbene doar la locul vechii stane La urzici. Stana nu mai e. Dar urzicile da.
De acolo noi am continuat pe culme, nu ne-am lasat pe coasta in jos. Am urmat TR. Aici multe flori de ciubotica cucului. Si multe-multe altele, dar ale caror nume nu le cunosc. Galbene si albe, dar cele mai multe galbene. Unele foarte frumoase (ma rog, pe mine m-au incantat), care seamana cu margaretele numai ca sunt galbene. In apropierea unuia din punctele de belvedere de pe Turneanu, inca un palc de irisi, dar tot neinfloriti, ca doar timpul lor e in luna mai.
Ne-am incheiat ziua trecand pe sub bolta verde a frunzisului, care e una din placerile coborarii pe Turneanu.
Cred ca era cam 6 ceasul cand plecam de la Turnu.
La buna si grabnica revedere, Cozie draga si plina de surprize!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu