Si o sugestie: daca faceti click pe poza, vedeti de aproape. Apoi dati back, nu inchideti fotografia.
Fotografii din tura aceasta, veti gasi si pe site-ul lui Florin (doar faceti click pe link-ul de alaturi). Cat despre ale mele, sunt sub semnul intrebarii. In tot cazul, voi insera in text, daca voi avea ce.
De data aceasta, am plecat la drum cu Doina si Florin (Popescu). Ii spusesem lui Florin in urma cu ceva vreme despre deditei si cred ca a devenit curios in legatura cu dediteii, despre care i-am vorbit asa cum vorbesc eu atunci cand imi place foarte mult ceva. In plus, copiii mei de la Brezoi m-au intrebat de tura asta de cum s-a incalzit vremea, iar vineri seara Radu nici macar nu a intrebat DACA venim, ci la ce ora ne intalnim...
Uite asa am pornit din oras sambata dimineata, la ora 8 si 20. Peste o ora am ajuns in Brezoi. Copiii ne asteptau: Radu, Andrei si 3 fete, Andreea, Amalia si Roxana (venite in premiera....ma intreb daca nu cumva este si ultima oara...).
Am traversat Lotrul si dupa cateva minute am facut dreapta, pe firul Doabrei, pana in poiana aflata sub Melcii Doabrei, apoi am virat la stanga, urcand pe una din culmi, indreptandu-ne spre releu. Acolo, ne-am asezat un pic. Era si timpul pentru o pauza. Mai departe, am tinut linia muchiei pana in poienita anuntata, ca si anul trecut, de primii treirai intalniti: cu sase petale, cu opt petale, dar nu cu zece...
Uitasem de primele flori rasarite-n calea noastra: tamaiioarele ce strajuiau malurile Doabrei, chiar jos, in vale.
O data cu primii treirai am gasit si floricele de ciubotica cucului (primula veris), foarte, foarte frumoase!!!
Pe masura ce inaintam pe spinarea impadurita, incepeam sa vedem, printre ramurile inca neinfrunzite, catre stanga Naratul, iar in fata, probabil Fratosteanu sau, in tot cazul, ceva din culmea Latoritei, Capatanii (cred ca zona Zmeuratului) si.....dincolo de dealurile intrepatrunse, inaltandu-se deasupra vailor, Vanturarita (varful de 1866m). L-am lasat pe Florin sa fotografieze cu jucaria mea cea noua Vanturarita si, mai tarziu, Robu. Ramane sa vad rezultatul...Coltii Doabrelor ofera un unghi din care se vede una din cele mai frumoase imagini ale Vanturaritei. Parerea mea. Una foarte frumoasa prilejuieste si Ragla, iar cea mai frumoasa, Dosul Builei, din ultima poiana, ducandu-te spre Comarnice.
Iar, in dreapta: stancile Doabrelor dezvaluindu-si formele modelate de apa, pe vremea cand se inaltau din mare sau chiar se aflau sub nivelul marii.
Zicea, la un moment dat, Stefan de un traseu de trofeu. Se poate face un circuit care sa ofere privirii pe tot parcursul traseului spectacolul stancilor care seamana cu orice. E o idee...atata tot ca va trebui sa gasim o varianta de coborare cat mai blanda. Cam peste tot pantele sunt abrupte. Si sunt atat de multe paraiase, ale caror vai se pot dovedi tricky...Dar daca an dupa an coboram prin alta parte, in cativa ani cred ca vom avea cat de cat o idee completa despre culmile si vaile Doabrelor...
Dupa ce ne-am asezat la o vorba-doua in poienita (deja oamenii se acomodasera unii cu altii), am carmit dreapta si am coborat panta accentuata, le-am spus fetelor sa ne astepte in mica sa in care ne-a dus coborarea, iar noi am urcat pe "motzatzaul" (vorba lui Gabi), pe care abia ghicita poteca il ocoleste pentru ca e vertical pe fata cealalta, iar eu, Andrei si Florin l-am urmat pe Radu, care deja o luase in sus si ne chema sa vedem primii deditei (pulsatila montana). Vestea mare era ca inflorisera. Ne tot gandiseram ca, din cauza ploilor si a vremii ceva mai reci din ultimele zile, nu-i vom gasi infloriti. Dar sunt infloriti. Azi! Poate ca si saptamana viitoare, dar nu stiu daca la fel de multi...
Am coborat din locul unde Radu vazuse primii deditei si ne-am indreptat pasii spre coasta unde acum deja stiam ca vom gasi. Si am gasit!!!!!!!!! Multi si frumosi: si singuri si manunchiuri si larg deschisi, inaltati catre cer sau privind timid pamantul, si abia imbobociti!!!
Doar dupa ce ne-am rasfatat cat de cat simturile, ne-am permis sa ne asezam la masa. In acelasi loc ca si anul trecut, sub soarele cald, de parca am fi venit la plaja.
Si in coborare am mai gasit, pe ici pe colo.
Evident ca nu am mai nimerit coborarea de anul trecut, desi am inceput sa coboram prin acelasi loc. De sosit...am sosit cu bine jos, pana la urma, si chiar mai repede. E foarte spectaculoasa valea paraiasului in care am ajuns la un moment dat si pe care ne-am continuat coborarea, dar are si vreo doua locuri, in care firul de apa se strecoara printr-un culoar ingust, iar apa cade in plan inclinat prin cate-un jgheb sapat in stanca. Chiar in locul in care am intalnit paraiasul am dat si de macrisul (sau trifoiul) iepurelui. Inflorit!!! (Daaa, imi plac mult, mult delicatele floricele albe ce iau forma unor cupe mici, mici.) De servit ne-am servit ceva mai la vale, de fapt, chiar jos in poiana de inceput si de sfarsit, unde am mai gasit inca un manunchi. Ce bine mi-a prins macrisul iepurelui anul trecut in Postavaru, la trofeul CPNT-ului, cand imi era asa de rau...Si m-am tot uitat cu atentie, de jur-imprejur pana am gasit. Din fericire, am gasit!
Am traversat Lotrul si dupa cateva minute am facut dreapta, pe firul Doabrei, pana in poiana aflata sub Melcii Doabrei, apoi am virat la stanga, urcand pe una din culmi, indreptandu-ne spre releu. Acolo, ne-am asezat un pic. Era si timpul pentru o pauza. Mai departe, am tinut linia muchiei pana in poienita anuntata, ca si anul trecut, de primii treirai intalniti: cu sase petale, cu opt petale, dar nu cu zece...
Uitasem de primele flori rasarite-n calea noastra: tamaiioarele ce strajuiau malurile Doabrei, chiar jos, in vale.O data cu primii treirai am gasit si floricele de ciubotica cucului (primula veris), foarte, foarte frumoase!!!
Pe masura ce inaintam pe spinarea impadurita, incepeam sa vedem, printre ramurile inca neinfrunzite, catre stanga Naratul, iar in fata, probabil Fratosteanu sau, in tot cazul, ceva din culmea Latoritei, Capatanii (cred ca zona Zmeuratului) si.....dincolo de dealurile intrepatrunse, inaltandu-se deasupra vailor, Vanturarita (varful de 1866m). L-am lasat pe Florin sa fotografieze cu jucaria mea cea noua Vanturarita si, mai tarziu, Robu. Ramane sa vad rezultatul...Coltii Doabrelor ofera un unghi din care se vede una din cele mai frumoase imagini ale Vanturaritei. Parerea mea. Una foarte frumoasa prilejuieste si Ragla, iar cea mai frumoasa, Dosul Builei, din ultima poiana, ducandu-te spre Comarnice.Iar, in dreapta: stancile Doabrelor dezvaluindu-si formele modelate de apa, pe vremea cand se inaltau din mare sau chiar se aflau sub nivelul marii.
Zicea, la un moment dat, Stefan de un traseu de trofeu. Se poate face un circuit care sa ofere privirii pe tot parcursul traseului spectacolul stancilor care seamana cu orice. E o idee...atata tot ca va trebui sa gasim o varianta de coborare cat mai blanda. Cam peste tot pantele sunt abrupte. Si sunt atat de multe paraiase, ale caror vai se pot dovedi tricky...Dar daca an dupa an coboram prin alta parte, in cativa ani cred ca vom avea cat de cat o idee completa despre culmile si vaile Doabrelor...
Dupa ce ne-am asezat la o vorba-doua in poienita (deja oamenii se acomodasera unii cu altii), am carmit dreapta si am coborat panta accentuata, le-am spus fetelor sa ne astepte in mica sa in care ne-a dus coborarea, iar noi am urcat pe "motzatzaul" (vorba lui Gabi), pe care abia ghicita poteca il ocoleste pentru ca e vertical pe fata cealalta, iar eu, Andrei si Florin l-am urmat pe Radu, care deja o luase in sus si ne chema sa vedem primii deditei (pulsatila montana). Vestea mare era ca inflorisera. Ne tot gandiseram ca, din cauza ploilor si a vremii ceva mai reci din ultimele zile, nu-i vom gasi infloriti. Dar sunt infloriti. Azi! Poate ca si saptamana viitoare, dar nu stiu daca la fel de multi...
Am coborat din locul unde Radu vazuse primii deditei si ne-am indreptat pasii spre coasta unde acum deja stiam ca vom gasi. Si am gasit!!!!!!!!! Multi si frumosi: si singuri si manunchiuri si larg deschisi, inaltati catre cer sau privind timid pamantul, si abia imbobociti!!!
Doar dupa ce ne-am rasfatat cat de cat simturile, ne-am permis sa ne asezam la masa. In acelasi loc ca si anul trecut, sub soarele cald, de parca am fi venit la plaja.Si in coborare am mai gasit, pe ici pe colo.
Evident ca nu am mai nimerit coborarea de anul trecut, desi am inceput sa coboram prin acelasi loc. De sosit...am sosit cu bine jos, pana la urma, si chiar mai repede. E foarte spectaculoasa valea paraiasului in care am ajuns la un moment dat si pe care ne-am continuat coborarea, dar are si vreo doua locuri, in care firul de apa se strecoara printr-un culoar ingust, iar apa cade in plan inclinat prin cate-un jgheb sapat in stanca. Chiar in locul in care am intalnit paraiasul am dat si de macrisul (sau trifoiul) iepurelui. Inflorit!!! (Daaa, imi plac mult, mult delicatele floricele albe ce iau forma unor cupe mici, mici.) De servit ne-am servit ceva mai la vale, de fapt, chiar jos in poiana de inceput si de sfarsit, unde am mai gasit inca un manunchi. Ce bine mi-a prins macrisul iepurelui anul trecut in Postavaru, la trofeul CPNT-ului, cand imi era asa de rau...Si m-am tot uitat cu atentie, de jur-imprejur pana am gasit. Din fericire, am gasit!
Ce mai era pe sus? Aaa, da: brebenei. Multi.
La 4 si 20 eram deja in Brezoi, spre terasa unde sa ne impartasim impresiile de final.
Ultimul autobuz, in zilele de weekend, pleaca la 5 din Brezoi.
Desi era cald in autobuz si m-as fi asteptat sa ma ia somnul, nu s-a intamplat deloc asta. Chiar nu ne simteam obositi. Am tot pus la cale ture viitoare.Daca tot vine caldura vom avea nevoie sa plecam din oras pe intregul weekend.
Ultimul autobuz, in zilele de weekend, pleaca la 5 din Brezoi.
Desi era cald in autobuz si m-as fi asteptat sa ma ia somnul, nu s-a intamplat deloc asta. Chiar nu ne simteam obositi. Am tot pus la cale ture viitoare.Daca tot vine caldura vom avea nevoie sa plecam din oras pe intregul weekend.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu