Prin Muntii Latoritei, pe paraie in sus

"Muntii Latoritei sunt niste munti foarte frumosi"...au fost vorbele unui prieten, de referinta pentru mine cand vine vorba de munte. Ma macina cam rau ca eu nu cunosteam muntii Latoritei (nici acum nu-i cunosc...am fost pe-acolo doar doua zile) din cauza faptului ca nu exista transport in comun pana acolo. Ajunsesem doar de vreo doua ori la Petrimanu: o data cand am coborat din Parang si inca o data, acum vreo doi ani, intr-o tura cu masina doar asa...sa luam masa de pranz pe malul lacului...ca tot ne aflam in apropiere.

Cand ies in ture cu prietenii mei very, very close (care-mi sunt de fapt tot ca o familie) nu prea pot sa scriu dupa. Poate si pentru ca timpul petrecut impreuna se dovedeste, de fiecare data, si o lectie pe care nu sunt sigura daca chiar am invatat-o...
In fine...Sa scriem despre Muntii Latoritei. E mult de umblat si incercat in acesti munti. Daca nu prea am avut ocazia pana acum, sper sa apara tot felul de sanse de acum incolo.

De notat ca marcaje nu sunt sau daca au fost si apar pe harti, sunt sterse acum. In plus, pe Latorite in sus, zonele de acolo sunt rezervatii naturale si e bine sa fie umblate doar de cei care stiu sa respecte asta si, asa cum se spune printre alpineti, sa lase doar urma pasilor, sa ucida doar timp si sa ia cu ei doar fotografii. Sa nici sa nu se cunoasca ca au fost acolo! In Latoritei, nu culmea e totul (care, de altfel, e traversata de un drum strategic de la un capat la altul, adica de la Valea Macesului, dinspre Lotru, pana dincolo de Saua Stefanu, unde intalneste transalpina pe care o tot canta si descanta pe la televizor, ca mai bine ar lasa-o asa, neasfaltata si neluata cu asalt de cohortelele de "turisti") ci vaile inguste, impresurate de pereti greu accesibili.

Vineri, am urcat pe valea unui parau ce vine dinspre stana Puru sau, in tot cazul de sub varful Puru, probabil, pret de aproximativ o ora pana am dat de cateva blocuri de gheata foarte spectaculoase. Acolo sesiune foto, bineinteles. Daca ma vor cadorisi cu fotografiile luate, ma voi juca un pic in Movie Maker si eventualii privitori isi vor clati ochii cu ceea ce ne-am bucurat noi acolo. Pana acum, niciunde in alta parte eu nu am vazut mai multe tufe de tulichina (sau liliac salbatic). Si tot acolo am gasit flori de crucea voinicului...adica am gasit printre florile de treirai cu sase petale si flori cu opt petale si am mai gasit ceea ce se cheama la brezoieni crucea voinicului (daca-mi amintesc eu bine de anul trecut de cand am fost cu copiii de la Brezoi si doamna lor de geografie sus, la deditei, in Coltii Doabrei), iar in atlas, coltisori.

Sambata, am urcat pe valea Latoritei in dorinta de a ajunge mai intai la Iezerul Latoritei si apoi la Cascada Moara Dracilor, dar a inceput sa ploua, chiar sa cada grindina, iar cand a dat cu tunete si fulgere, am facut cale intoarsa. Am vazut totusi cascada, aflati pe una din stancile pe care, la dus, am catarat-o. Alternativa ar fi fost prin apa...Am avut sentimentul ca ne aflam undeva, in America de sud, in jungla Amazonului, vazand un crampei din suvoiul de apa ce cadea vertical. Asta a fost impresia mea.
La intoarcere, in poiana aflata deasupra lacului de acumulare Galbenu totul era alb...puteai aduna cu pumnul grindina cazuta. O minunata surpriza este ca acolo, in poiana aflata la confluenta paraielor, au fost plantati puieti de brad.
Dupa fotografii la fuioarele de abur ce urcau din vai si la cateva manunchiuri foarte frumoase de calcea calului, care nu numai ca nu fusesera afectate de grindina, dar chiar dadeau bine in poze, rasarind din stratul alb, ne-am scos din nou bocancii, am traversat a doua oara raul, am revenit pe drumul ce ocoleste lacul, am mers cu pasi de pisica pe langa apa ce trecuse peste drum si era pana in malul povarnit ce strajuieste lacul si... back to town. Am incheiat seara la povesti in jurul mesei.
Oare cand va veni timpul viitoarei ture in Latoritei?