Ar fi fost al treilea weekend fara sa urc pe undeva. Si cam meritam si eu o tura....mai ales dupa o sambata aproape integral indoor (pana la ora 12 deja gatisem, stransesem si intinsesem rufe si asta pentru ca nu am mai putut dormi dupa ora 8). Noroc ca dintre oamenii cu care imi place sa ies am gasit un tovaras de tura. A fost ca pe vremuri, cu G. Am mers catinel si am povestit si am raaas... Exact cum imi place mie! Schimbarea a fost ca, de data asta, am facut si eu poze! Ma gandesc ca sunt, totusi, o sora buna si de aceea am fost cadorisita, de ziua mea, cu un Canon (A460 ca sunt doar incepatoare, dar cine ma stie stie si ca sunt un invatatel constiincios). Si ca veni vorba, cred ca sunt si o prietena buna pentru ca Ramo si G. au fost si ei atat de atenti la ce am eu nevoie incat au retinut ca imi trebuie husa la rucsacul de tura, ceea ce nu gaseam aici si ghici ce? Am primit si o husa pentru rucsacel! Cu aceeasi ocazie! Dar cea mai mare placere a mea e nu cadoul in sine, ci atentia lor pentru ce am eu nevoie, cu atat mai mult cu cat nu cer. Imi fac socoteli, permutari de n luate cate k si gasesc eu solutia, pana la urma, intr-un tarziu. Din fericire, se gaseste cine sa aiba grija sa se intample si mai deveme.
Dar sa revin la subiect... tura pe Muchia Calinestilor. Nu mai fusesem din martie sau aprilie, anul trecut.
Nu stiam cum va fi timpul. Doar speram la un timp cat de cat frumos. Si chiar a fost, desi la inceput de zi, in tren, priveam ploaia cum picura in apele Oltului. Pana sa ajungem noi la Betel (halta in care cobori din tren ca sa ajungi in Calinesti) ploaia s-a oprit. Am avut parte doar de cativa stropi in parca vreo doua reprize scurte-scurte (maxim cateva minute) de-a lungul zilei..candva la inceput si la sfarsit. Nesemnificativ. Chiar daca norii se valatuceau deasupra noastra, aerul a fost destul de cald. De vreo doua ori am ramas doar cu bluza de corp. Si inca cea subtire. Pe cealalta (cu fibra o idee mai groasa) am lasat-o pentru situatia in care ma voi raci si trebuie sa-mi pun pe mine o bluza uscata. Deasupra Oltului si a celorlalte vai, fuioare albe de ceata se intindeau de parca erau niste mate care se rasfata. Alte fuioare, mai stravezii asa, se agatau de copacii padurilor ce acopera culmile, de o parte si de alta a Oltului. Pentru mine spectacolul era complet. Norii chiar erau frumosi. Aveau o culoare care-mi placea mult: gri-violacee..ca sa zic ca in versurile uneia din piesele vechi de la club, erau sinilii. Si ca sa fie treaba oabla s-au si spart la un moment dat, cred ca dupa ora 4 sau pe-acolo.
Sub noi, spinarile culmii pe care ne aflam si a celei de dincolo de apa Calinestiului, erau rosii-aramii de la frunzele cazute deja. Doar cate-un mesteacan mai incapatanat isi tinea inca frunzele de-un galben atat de viu de parca facea in ciuda gri-ului atotstapanitor. Cam astea au fost notele de azi din partitura Simfoniei de culori, asa cum prea frumos spune Lavrentie al nostru cand vine vorba de culorile toamnei.
Culmea sau muchia Calinestilor inseamna un traseu ideal pentru o tura de-o zi (o poti face si de doua daca vrei pana pe Robu sau, pe timp de vara, daca pleci cu primul tren al zilei, se poate face tura de Robu tur-retur intr-o singura zi, dar pentru ce atata graba sa te intorci in oras??): iti ofera si intermezzo-uri intre urcari, are si schimbari de directie (sa nu va bazati pe marcaj: e rar de tot... apare doar de cateva ori vechea CA) si te surprinde cu ce forme de stanci iti scoate in cale. Odata ajuns sus, e foarte placut sa stai in cate-un capat de vale si sa privesti cum se lasa-n jos, pe stanga si pe dreapta, muchii ascutite, crenelate, dandelate. La cat e de poroasa roca nici nu-i de mirare ca arata asa! Am ajuns cam pe la 3 si jumatate in fanetele pe unde coboram spre valea Calinestiului. Deci foarte devreme. Asa cam m-am gandit sa ne continuam urcarea spre capatul culmii ce duce spre Suta, doar ca sa nu ajungem cu prea mult timp inainte de ora trenului de intoarcere, dar avea un aer prea idilic poiana in mijlocul careia inca se mai inalta o casoaie asa cum se gasesc in zona asta ca sa ne continuam urcarea, fara sa ne oprim, mai ales ca eu imi doream macar o poza cu una din casoaiele ridicate cu ani in urma in luminisurile din padurile astea de stejar si fag. De aici, ne-am intors, am luat-o la vale prin fanetele presarate cu ceva pet-uri si cutii de bere (bineinteles goale, deci avand o greutate insesizabila). Ziua a avut, deci, si un "bonus": un sac menajer plin ochi cu pet-uri si cutii cu bere (sunt printre acesti bautori si unii "simtiti": am gasit si o cutie turtita!!! Dar cum de au lasat-o acolo si nu si-au carat-o singuri?!). Drumul prin sat avea tot felul de "floricele" dintr-astea cand pe stanga, cand pe dreapta... Oare daca facem cu ocazia Zilei Mediului acea actiune la care ma gandisem si pentru care tura asta mi-a adus si prima poza, va avea vreun efect?? In afara de asta, satul e foarte frumos, pacat ca e locuit. In partea sa nordica e strajuit pur si simplu de pereti stancosi, pe care sper sa-i ilustreze pozele mele destul de fidel. Maine, voi incerca sa descarc pozele in laptop-ul (de la serv...ca acasa am ramas fara). Sper sa ma si descurc singura (deh! ne luam cu randul zilele de concediu fara plata si Iulian nu e la serv in urmatoarele 4!!!!! zile)....am de instalat de pe un cd nu stiu ce, apoi ce-o mai fi de facut...in fine. Sper sa postez cat de repede link-ul care sa duca la poze. Ca sa va faceti o idee despre cat de relaxati si incantati v-ati putea intoarce dintr-o tura pe Muchia Calinestilor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu