Inainte de a incepe sa-mi fac exercitiul de scriere, tocmai ce-am deschis un mail venit pe carpati.org cum ca iar vor astia sa faca instalatie de telecabina sau ce-o fi pe Cozia si, mai nou, si partie de schi. Cica pe versantul nordic. Pai sub varf, pe partea nordica, e taiata vertical stanca...sau cine stie la ce versant nordic se refera?! Si inainte de asta, Cozia e PARC NATIONAL!!! Oare cunoaste dom'primar cum e cu parcurile nationale? Evident ca ar merge profitabil afacerea la cabana cu "turisti" care sa se inghesuie in telecabina, sa se imprastie la gratar si bere pe terasa din fata cabanei si eventual sa dea muzici la toti din preajma...Ca acum weekend-urile in care cabana sa aiba ceva turisti le cam numeri pe degetele de la o mana. Probabil ca tot nu sunt suficienti cei care ajung la cabana cu masina, venind pe drumul forestier ce pleaca din Dangesti, pentru un profit multumitor! Unii traiesc numai pentru bani. Cat mai multi bani!
Si eu care tocmai ma gandeam ca pentru cine iubeste muntele si deja cunoaste suficient (si "simte calea" si fara sa aiba neaparat nevoie de marcaj care sa-i indice pe unde) si vrea sa stea chiar si cateva zile in Cozia, la cabana, ar fi atatea de vazut si ar fi atatea muchii de luat la picior! Noi de multe ori am urcat si coborat din Cozia in aceeasi zi, uneori pe trasee care au dus pana sus la cabana (unde am si stat la o ciorba si-un taifas) si chiar pana pe varf. Tot asa se poate face si invers de catre cineva cazat la cabana, care poate cobori pe un traseu si urca apoi pe altul, marcat sau nu (din gama "nu": Fruntea Oii, Muchia Scortzaru...si cu siguranta ca mai sunt si altele pe care poate ca voi apuca sa le invat de la cei care le stiu sau sa ma nimeresc in aceeasi tura cu un om de munte cum e Gabi, care priveste, ia aminte si realizeaza chiar de la primul "contact" pe unde si pana unde...cum a fost atunci cand din Coltii Foarfecii ne-am intors la cabana pe Scocul Ursului).
In fine...pentru cei care urca si coboara muntele, lasand doar urmele pasilor - si asta doar atunci cand e zapada - si care iau cu ei doar fotografii (sau poze...in functie de aparat, cunoastere si maiestrie), sa scriu totusi si despre tura de ieri, cu Ionut, pe muchia Scortzaru. Am mai gasit scris pe carpati.org (chiar ma asteptam sa gasesc scris) de catre domnul Boghez.
Pentru Ionut tura a fost completa: el a avut parte si de o scurta intalnire cu doua surate. Io nu le-am vazut...Si-n plus, pentru el a fost o premiera. Pentru mine, a fost un feedback bun: imi amintesc totusi traseele facute doar o data, chiar si cand acestea sunt nemarcate (cred ca totul tine de cat de atenta sau cu gandul aiurea sau prinsa in cine stie ce discutii am fost in tura anterioara sau in turele anterioare). Poate chiar ma voi intoarce pe Scortzaru (cel putin voi intra un pic in ea) la cules de cimbrisor, adica si altcumva decat pe zapada. Ca pe Scortzaru tine zapada. Imi amintesc ca si anul trecut am batut din greu zapada, cel putin in partea cea mai de sus, aproape de Turneanu. Ma intreb ce flori ne-ar incanta privirea sau ar gadila aparatul de fotografiat? Am gasi oare si irisi? Primul punct de belvedere seamana prea mult cu Poiana Zanelor si nu stiu daca doar in virtutea asemanarii parca si vedeam irisi infloriti puzderie pe-acolo! De acolo, de la primul punct de belvedere, se vede ca din palma Manastirea Stanisoara. Mda! Uitasem de intrarea in muchie: ca sa intri pe Scortzaru, te desprinzi de traseul BR la doar cateva minute dupa ce ai lasat poteca ce duce de la Turnu la Stanisoara. Si tot ce ai de facut e sa tii linia muchiei. Mai mult pe sub muchie, pe alocuri. Zice-se ca se poate si pe sus, luand in piept toate stancile, dar e clar nevoie de mai mult timp. Muchia se termina chiar in Turneanu, ceva mai jos de poiana unde se separa traseul de Varatica. La un moment dat, te vei afla in capatul unei vai ce desparte doua culmi: daca o iei pe cea din stanga, in caz de vrei sa ajungi in capatul de sus al muchiei Scortzaru si sa nu "furi" la traseu, tot vei face la dreapta cand vei intra in padurea de amestec din capatul ei; in schimb, cea din dreapta, desi e mai stancoasa, te duce mai din scurt intr-o poiana (ii zic eu) frumoasa de tot (mi-a placut muult si data trecuta). O recunoasteti nu neaparat dupa criteriul "frumoasa de tot", ci dupa palcul de mesteceni (mai jos nici nu prea imi amintesc sa fi gasit mesteceni mai multi in acelasi loc, carora ieri le-am zis de vreo cateva ori artari si trebuia sa ma corectez de fiecare data). Mesteceni frumosi si pini, la fel de frumosi, veti in gasi in poiana mea (se pare ca pentru Ionut poiana nu e chiar cuvantul care sa descrie locul pentru ca atunci cand am ajuns acolo m-a si intrebat: "La asta zici tu poiana?"). Dar indiciul cel mai clar ca ati ajuns in "poiana" este ceea ce se vede de acolo: in planul din spate, linia ce urca de la platoul cabanei pana la varf, adica veti vedea in stanga varful cu releul de la Vodafone si ce mai e acolo si in dreapta releul de la statia meteo si ce mai e acolo. Jos de tot, sub "poiana" se casca Valea Seaca care - m-a asigurat Ionut- e chiar seaca...a urcat-o el intr-o vara. Ce mai e frumos de tot la Muchia Scortzaru? Pinii! Multi pini! Tot "ai mei" si astia. Si tot dupa cum a spus Ionut ieri, la un moment dat, cand dupa ce am cautat un unghi bun sa "prind" cativa pini cocotati pe un mot stancos (de fapt, muchia e toata un sir de motzuri stancoase, impopotzonate cu cate o "claie" de pini - unele - ca pe altele stau aliniati ca la armata...mde! ca tot veni vorba de armata...daca venea si Adi cu noi, care din pacate a fost de serviciu, reusea intr-adevar niste fotografii!!!), am gasit mai sus un loc ce-mi oferea un unghi bun: "Uite-ti pinii. De aici e unghiul mai bun."
La un moment dat, poteca de capre (adica sirul de urme din zapada), trece pe sub un perete tapetat cu muschi din care picura mii de stropi. De aici ne-am si luat apa din nou. La mine in sticla (asezata sub un fir de paius pe care se prelingea un fir mai trainic asa) era deja ceai, tinand cont de culoare, dar avea un gust foarte bun.
Si se mai vede ceva din cam toate punctele de belvedere pe unde-am umblat ieri: iubirea vietii mele (Sa fie oare doar intamplare ca Buila mi-a adus atatia oameni care au insemnat si inseamna un mare plus in viata mea?!). Nu stiu daca jumatate din pozele facute - da' cam pe-acolo - au ca subiect cea mai draga imagine mie (in materie de creste conturate pe cer) . De sus, din Turneanu, cand lumina deja scazuse, m-am jucat un pic si cu aparatul..ISO 200, Iso 400.... sa vedem care e diferenta dupa ce le voi descarca si le voi deschide...Trebuie sa intreb cum e si cu timpul...Nu am pretentia ca voi ajunge vreodata sa fac fotografie. Tot ce vreau e sa ajung sa redau cat mai fidel si expresiv ceea ce se vede sau, mai bine zis, ceea ce-mi incanta mie privirea. Era cat pe-aci sa avem in poze si un uliu care se rotea usurel deasupra noastra si din ce mai aproape, dar cand am scos aparatele s-a indepartat...Asta sus, in Turneanu.
M-am mirat foarte tare sa vad un singur rand de urme (doar in urcare) desi zapada e ninsa de ceva vreme...Nu stiu daca erau urmele lasate de doamna S. & co, in drum spre Armasaru' (aflaseram inca de la Turnu ca urcasera mult mai de dimineata decat noi). Dar si mai tare m-a mirat ca in coborarea pe TR nu am gasit urme deloc. Si doar zapada e ninsa de ceva vreme... Pacat! Cozia chiar e munte de iarna! Merita urcat iarna!!! Si primavara si toamna, e adevarat...dar ce mare pacat sa pierzi albastrul intens si adanc al cerului impletit cu albul zapezii si rosiaticul ramurilor de mesteceni din Turneanu!! Sau linistea "sparta" doar de zapada scartiind sub bocanci cand intri intre brazi, tot pe Turneanu! Sau brazii ce par "zaharisiti", din traseul marcat cu BA (traseul "clasic" cum ii spunem noi, adica pe la cabluri)!!! Ca sa scriu doar despre trasee marcate...
Maine voi descarca si pozele. Sper sa gasesc ca multe din ele vor merita postate pe pagina mea de picasa.
