primii ghiocei ceva mai maricei, intalniti anul acesta, intr-o tura...Multumesc Adinei si lui Robert, dragii mei prieteni, care, aflandu-se la un concert de-al lui Ducu Bertzi, in urma cu vreo doua seri, ma sunau si lasau telefonul deschis la cate-o melodie. Uite asa, azi-dimineata m-am trezit (era 3.45 cand a sunat ceasul) avand in minte "Hei, suflet fara chei, / Fara porti si fara ziduri / Lasi in urma numai riduri" ..... http://www.youtube.com/watch?v=KX9w19fRjxM ....... SUFLET FARA CHEI! Si cam asa m-am simtit azi, toata ziua.
Trei din tovarasii mei de ture fiind liberi azi, mi-am scris si eu ieri un raport pentru o zi de concediu si pe-aici ti-e calea.
Ceea ce dorea Ionut sa "facem" era sa urcam de la Raul Vadului pe culmile aflate in dreapta vaii Curpenului (in sensul deplasarii noastre) si sa coboram la Caineni: adica, asa cum arata pe harta Muntilor Fagaras - de la Bel Alpin, sa tot urcam pana in plaiul varfului Pleasa (fara marcaj) si apoi sa coboram cam pe unde venea vechiul traseu marcat cu CR care duce din Caineni peste Muntele Zanoaga in creasta principala a Fagarasului (unde intalneste BR in zona varfului Chica Fedelesului). Zic "vechiul" pentru ca ma gandesc ca acum marcaj..ioc pe acolo! Sau poate ma insel...
In rezumat: credem ca am fi ajuns in zona plaiului de sub varful Pleasa, dar cum de mai bine de un ceas, daca nu chiar doua, ne miscam intr-o ceata laptoasa, nu prea vedeam nimic (a fost ca atunci cand am mers la Caltun...cu gand sa urcam pe Negoiu, dar era asa un viscol si asa o ceata..de eram cuprinsi intr-un alb-gri infinit). Cam asa si azi. Desi eu as cam fi urmat alta cale, la un moment dat Ionut, descoperind urme in zapada (urme de om, in urcare), s-a gandit sa o luam pe acolo, cu toate ca asta a insemnat ca am cam facut stanga si tot coborand muchia respectiva am tot facut stanga si dupa nu mai stiu cat timp am ajuns in drumul forestier "croit" pe valea....Curpenului, intr-un loc unde inca mai zace o gramada de lemne. Probabil ca urmele au fost lasate de vreun muncitor sau altcineva care a urcat din locul cu pricina spre platoul unde ajunseseram noi si unde, nu departe, era o stana. Sau poate cine stie?! Oricum chiar si unde n-am mai avut zapada, tot aveam impresia de oarece poteca ce "tinea" muchia cu pricina. Ca s-a taiat din greu pe acolo, adica s-a cam taiat "la chelie" pe muchia aceea, cu ceva timp in urma, stau dovada puiutii de brad crescuti des-des.
Pentru mine a fost bine si asa. Daca ar fi sa ma iau dupa starea in care m-am aflat toata ziua, a fost bine-bine...bine de tot! Eram asa de calma, binedispusa... a feeling of joy...a kind of...Mai intai "Suflet fara chei", apoi ghiocei si triluri, apoi ceata (imi place sa ma misc prin ceata, imi place muuuult acea stare de misty woods..desi pe sus nu prea mai era padure, ci doar cate un fag batraaan, ici si colo) si toate astea "condimentate" cu umorul marca familiei Lera. Din cat ii cunosc eu pe Mircea si pe Ionica, dincolo de faptul ca discutiile din turele cu ei au o nota umoristica, e un ceva comun si in genul de umor manifestat la amandoi.
Si...daaaaaaa: am gasit ghiocei undeva intr-o singura poienita, inainte de a da de zapada, intre cativa fagi. Erau adunati in buchetele-buchetele si abia rasariti si trebuia sa mergem cam ca la balet si sa ne uitam atenti in jos sa nu-i calcam. Poate mi-o fi iesit cat de cat macar o poza cu unicul ghiocel ceva mai maricel, nici acela deschis, dar cu floarea deja formata. Mmmmm... se apropie turele la ghiocei, apoi la deditei (pana la ei siguuur ne vom incalzi la galbenul atator flori de ciubotica cucului si ne vom pierde in vioriul adanc al florilor de trei-rai, asa cum se cheama la Brezoi ) si dupa la iedera alba - daphne blagayana - (si inca si branduse si viorele si gentiene), urmeaza, in ordine irisii, bujorul de munte, crinii de padure si poate si cei galbeni, florile de colt, apoi tura de concediu (pe unde inca nu stiu) si revenim la turele de peisaj, in toamna.
Trilurile veneau nu stiu de la cine, dar imi inspirau o mare voiosie la micuta pasare. Canta cu atata putere ca, desi initial mi-a venit sa-mi las jos gluga de la jacheta, mi-am dat seama ca o auzeam suficient de tare si prin gluga (a trebuit sa o ridic din nou din motiv de ploaie marunta, un fel de burnita) chiar daca, in acelasi timp, auzeam si ploaia cum picura peste jacheta.
Cat pe-aci sa uit de cele doua paraie, afluenti ai Curpenului, pe cursul carora se zaresc din drum frumoase cascade. Unul e cel al carui curs delimiteaza muchia pe care noi am coborat, iar celalalt (cu o cascada in trei trepte), e un pic mai jos.
Poate ca mai sunt si alte paraie ale caror ape se arunca in cascade, in aval de unde am intalnit noi drumul. De altfel, cel putin acum dupa topirea zapezilor, sunt multe paraiase ce vin din stanga drumului (in sensul coborarii).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu