Soarta a facut ca sa ajung, la scurt timp, din nou in Cozia (de-asta data, in serviciul lui nea Vasile, care "din respect" le-a oferit baietilor, din camara proprie, cateva borcane cu ghebe puse la murat...cred ca vom mai reveni anul asta in Cozia). Asta probabil pentru a-mi spala sentimentul de vinovatie si tradare ca pana la tura de acum doua saptamani nu mai ajunsesem sus din aprilie, anul trecut.
This time, Cozia ne-a primit cu muuulte gentiene. O simfonie, de-a dreptul! Simfonia albastra...un albastru profund si greu...daca va puteti imagina asa ceva...Cele mai multe, deasupra drumului care ajunge la releu. Si sub drum, pana la stana parasita. Si ceva-ceva si pe Turneanu. Ca bineinteles ca i-am urcat pe oameni pe traseul nostru preferat (al meu si al Adinei) si i-am coborat tot pe traseul preferat pentru coborari. Ce-i drept, eu am facut duminica o coborare rapida si pe la cabluri ca sa aducem inca un brasovean plecat sa vada Cozia, in ciuda prognozelor meteo. Aaaa ...in locul primelor cabluri, in sensul urcarii, nu mai e cablul prins in perete....Paraul a luat cu el o buna bucata din fata stancii si traversarea se face cu ajutorul prizelor de la mama-natura.
Legat de prognoza meteo: dorintele noastre au fost ascultate. Nu puteam opri noi ploaia. Era clar ca va ploua. Da' sa nu ne ploua pe noi. Sa ploua pe langa noi. Si cam asa a fost. Sambata, cand am urcat cu gasca numeroasa, doar vreo doua reprize de cativa stropi, iar duminica doar una, tot asa mititica, cu cateva minute inainte de Saua Doctorului. Din pacate, chiar si asa mititele, ploicelele ne-au scos din program urcarea pe Colti. Iar la coborare, se auzeau tunetele din ce in ce mai aproape, da' pe noi nu ne-a plouat.
In fine...cam asta cu ploaia.
Duminica seara era asa un soare caldut ca tot ce-mi lipsea era doar un hamac in care sa ma legan usor pe teresa cabanei, cu nasul intr-o carte, din care sa mai ridic ochii din cand in cand spre Buila mea draga, ce se-nalta dincolo de Olt si dincolo de norii intinsi pisiceste la poalele sale - ca o alta lume...Chiar e o alta lume. Cozia si Buila - doua frumuseti atat de diferite incat nu pot fi comparate. Eu nu sunt in stare, in orice caz...
Mai apoi (dupa o repriza de badminton...atat era de calm si fara cea mai mica adiere) mi-am gasit un locsor in spatele cabanei (in timp ce o parte din baieti pregateau cina, iar o alta parte din gasca plecase cu nea Vasile spre Mocirle la cules de leurda si macris, din care au facut salata pe care-am servit-o la friptura), de unde priveam Fagarasii. Soarele colora norii pufosi, aflati cumva chiar deasupra zonei de mijloc a lantului, in nuante de roz-portocaliu. In capatul dinspre Olt, alt fel de nori se ingheiau asemenea unei cavalerii din alte timpuri. Sau puteau semana si cu niste zei barbosi si burzuluiti. Si ca sa fie tacamul complet pentru starea mea beta-neuroendorfinica (Adina s-a gandit ca mi s-ar potrivi ca nume Endorfinica) o ciripea asa frumos trilurea, la ceas de amurg....Da' mi-a intrerupt Robert levitatia si m-a trimis pe fata dinspre sud sa vad marea de nori...si atunci senzatia de plutire chiar ca fu completa (Eram totusi deasupra Olteniei..ca sa justific perfectul simplu).
Dupa ce-am mancat (parca dupa) am luat-o in sus, spre Ciuha, de unde sa privim marele sarpe de lumina. Si l-am privit.
Cui sa multumesc pentru aceasta tura in Cozia? Multumesc, Ovidiu, pentru ideea ta de a ne aduna pe Cozia cu ocazia....prilejului si tuturor celor care-ati dat curs ideii. M-am simtit taaare bine. Luni am fost intr-o adevarata tropaiala, de parca eram la maraton, ca sa recuperez distanta dintre mine si ceilalti. Am tot ramas in urma, incercand sa oglindesc cat mai fidel (Imi venise sa scriu "cat mai acurat") frumoasele si multele flori intalnite. Pe care oricum nu stiu cum le cheama. Ca n-am atlas...Da' tot nu ma pot abtine de la poze.
Si ma mai bucur mult de tot pentru ca v-a placut Cozia asa de mult! Si ca vreti sa reveniti...
Pentru pozele mele (cate-or fi) click pe titlu. Asta cand le-oi posta....Azi cand le-am vazut asa, la prima ocheada, parca mi-au placut cateva. Nu stiu daca voi posta si pozele cu clopoteii crescuti din stanca. Doar in doua locuri am gasit : intr-unul erau cateva cuiburi de clopotei mov ce se facusera totuna cu peretele (Erau efectiv lipiti de perete) si intr-altul, un buchet mare de clopotei albi. Inca mai am in urechi bucuria si incantarea Marianei cand a dat de ei.
