Poate ca unora le suna dramatic...prea dramatic, adica "teatral" cumva. Pentru mine chiar a fost dramatic..pentru ca atunci cand m-am lasat in genunchi in poiana din spatele Manastirii Stanisoara, vazandu-le facute asa gramada, am simtit ca se prabuseste ceva in mine...Le-am luat una cate una si le-am asezat una langa alta. Asa mi-a venit sa fac..Apoi l-am auzit pe Marius ca ma intreaba, vazand ca scot aparatul: "Vrei sa le faci poza?". Deja mai gasisem una, aruncata in drumul dintre Turnu si Stanisoara, dupa ce lasasem BR si facusem stanga spre manastire. Nu stiu cate erau. Cateva..."CATEVA" poate insemna TOATE florile de poroinic care rasar si cresc intr-un loc (de obicei, o poienita)...dar sunt foarte putine aceste locuri . Foarte putine. Simti ca esti mare norocos sa cunosti locul, te duci acolo ca-ntr-un soi de pelerinaj din care te-ntorci...nu stiu care-ar fi cuvantul...mai luminos, ca si cum creste in tine o lumina care te calauzeste. Pentru ca ai certitudinea ca exista locuri atat de frumoase de te apuca exaltarea cand te afli acolo. Cu atat mai mult cu cat drumul pana acolo cere efort. Ca doar in timpul urcarii se intampla adevarata crestere. Dar oare se intampla?Adevarata crestere? M-am intrebat de foarte multe ori ce e in mintea celor care ajung intr-un loc atat de frumos - incat aproape ca-ti vine sa mergi pe varfuri (Ce bine-ar fi de-am putea pluti prin aer, de-am zbura!) - si lasa victime in urma lor. Incep sa cred ca, macar dintr-un punct de vedere, specia umana e impartita in NOI si EI. CE sunt EI, de fapt, nu reusesc sa inteleg, nu reusesc sa-mi dau seama cum de ajung sa rupa florile ce le-au iesit in cale, cum de lasa cutiile de bere goale (insemnand cel mult cateva grame) acolo unde le-au baut - desi atata vreme cat a avut loc in bagaj (rucsac sau altceva) cutia plina si a putut-o cara plina, ar fi avut loc in rucsac si goala si turtita. Ca sa nu mai zic de pet-uri...Chiar imi doresc sa inteleg ce-i impiedica sa faca asta. Sunt rejectanti la ideea de a cara "gunoi" si se debaraseaza imediat de tot ce considera ca nu mai au nevoie? Care e calea sa ajunga sa amane momentul debarasarii si sa fie conditionati sa o faca doar in anumite locuri? Ce ironie! Tocmai ce-mi amintesc ce ne zicea profu' de psihologie scolara / educationala (cred ca asta era cursul) de "forta amanarii". Ca tocmai in asta sta secretul succesului la specia umana...Cum pot fi destructurate ignoranta (Oare cea sau cel care a rupt florile de poroinic a stiut despre ce este vorba? Evident ca nu. Ar fi chiar sadic sa fi stiut...), comoditatea si absenta grijii pentru ce e in jurul lor in asa fel incat sa fie altceva pus in loc?? Sa fie pedeapsa singura cale? Si cine sa aplice pedeapsa?
Ce trist! Ieri chiar ma gandeam ca era minunat acolo sus, mai ales ca ma aflam acolo cu trei din oamenii pe care eu ii numesc prieteni si eram pe traseul meu preferat de Cozia, si ca si ploaia si furtuna sau mai stiu eu ce fenomen meteo ar fi cantarit aproape deloc in balanta amintirii turei. Fac parte din economia unei ture. De-asta ne echipam si ne para-echipam....suprapantaloni, jacheta cu membrana cu triplu strat de Gore, bocanci cu talpa aderenta..Ma gandeam ca, indiferent ce, tura asta in Cozia imi va ramane in minte doar cu asta: MINUNAT!!! Uitasem un "lucru"....uitasem de EI. Si-acum, in timp ce scriu, am asa o stare de...jale. Si chiar imi vine sa plang. Si cred ca si stiu de ce simt asa: un singur gand ma incearca legat de ce-am vazut azi: neputinta.
Si ce e si mai trist: in acest weekend s-a sarbatorit Ziua Parcului National Cozia. Probabil ca acolo s-a vorbit despre conservarea biodiversitatii, despre speciile (rare si foarte importante pentru intregul ecosistem) din Parc...S-a vorbit...
Ce trist! Ieri chiar ma gandeam ca era minunat acolo sus, mai ales ca ma aflam acolo cu trei din oamenii pe care eu ii numesc prieteni si eram pe traseul meu preferat de Cozia, si ca si ploaia si furtuna sau mai stiu eu ce fenomen meteo ar fi cantarit aproape deloc in balanta amintirii turei. Fac parte din economia unei ture. De-asta ne echipam si ne para-echipam....suprapantaloni, jacheta cu membrana cu triplu strat de Gore, bocanci cu talpa aderenta..Ma gandeam ca, indiferent ce, tura asta in Cozia imi va ramane in minte doar cu asta: MINUNAT!!! Uitasem un "lucru"....uitasem de EI. Si-acum, in timp ce scriu, am asa o stare de...jale. Si chiar imi vine sa plang. Si cred ca si stiu de ce simt asa: un singur gand ma incearca legat de ce-am vazut azi: neputinta.
Si ce e si mai trist: in acest weekend s-a sarbatorit Ziua Parcului National Cozia. Probabil ca acolo s-a vorbit despre conservarea biodiversitatii, despre speciile (rare si foarte importante pentru intregul ecosistem) din Parc...S-a vorbit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu