De Pasti la tara, ca de obicei

Pentru bunicii mei ar fi de-a dreptul tragic, nu doar trist, sa fie singuri (fara noi) de Pasti. Asa ca... facem drumul pana la tara, in primul rand, pentru ei. Da' si pentru noi... Ca parca-ti vine uneori sa revezi, chiar si doar o data pe an, locurile copilariei. Ne-am petrecut acolo cea mai mare parte din timpul vacantelor de vara. Acolo am crescut pana sa plecam la scoala. Cred ca am fost niste copii fericiti acolo, in grija bunicilor.

Am facut si ceva poze, pe care le voi posta direct, fara sa mai lucrez la lumina sau la alte alea.

Visinii si merii erau foarte frumosi, asa plini de flori.

Si liliacul de langa poarta (Era acolo si cand eram noi mici) a inflorit. 

Lalelele, ceva mai lenese, erau doar imbobocite. Una singura inflorise.

Am revazut si "marea fascinatie" a noastra, cand eram mici: balta..de fapt un parau larg, da' unde bunica nu ne lasa, de teama sa nu patim ceva...ca mai murea cate-unul inecat.

Iar in livada, papadiile sunt deja bulgari pufosi.

Si creme de la creme, randunica noastra cea cantatoare, ce-si are cuibul la o grinda intr-un grajd.

Voua cum v-a fost de Pasti? Ati trait din plin semnificatia acestei Sarbatori?

Uneori nici nu conteaza unde esti, ci cu cine esti

Initial (si asta chiar de joi) mi se propusese altceva pentru ziua de azi, adica altceva decat am facut. Si nu numai ca a fost singura propunere, da' am facut-o sa fie foarte atractiva - pentru mine, cel putin. Da' n-a fost sa fie: data fiind ziua de sambata, iesirea planificata pentru duminica ar fi insemnat crunt de putine ore de somn pentru tovarasul de tura, adica pentru Nicu, iar eu, ca o prietena cu adevarat - cum imi place sa cred ca sunt - am venit cu o alta idee, in eventualitatea ca am fi gata de plecare pe la o ora cat de cat. Da' deja era tarziu cand toata lumea a facut ochi si era in picioare. Si-atunci i-am invitat pe baieti sa ne bem cafeaua si sa rontaim ceva pe deal, la loc cu vedere, in mijlocul padurii, la marginea orasului.

Zis si facut! Ba chiar, cand eram pe punctul de a iesi din casa, m-am gandit ca poate ne va placea o topaiala cu pretext de badminton si am actionat in consecinta.

Despre ce deal si ce padure este vorba? Aaaa..pai avem si noi un fel de Tampa (da' cred ca nu la fel de celebra..si cu siguranta ca nu igienizata, asa cum a fost Tampa azi de catre FDC Brasov...FELICITARI, FDC!!!). 

Tampa noastra se cheama Capela si in perioada asta e foarte frumos colorata intr-un verde crud si proaspat si viu si luminos! Despre coloritul de la sol..ce sa zic?! Daa, sunt si ceva floricele (multe tamaioare acum..cele mai multe, de altfel), dar mai ales spre poale (da' si in rapa de sub poiana Boul de Piatra)  pot fi vazute muulte pet-uri, in special, da' si alte gunoaie. Si ma gandeam eu azi asa, de fapt, ma intrebam daca in "strategia" de informare turistica referitoare la oras, s-a gandit careva sa includa si Capela, ca obiectiv turistic natural. Desi nu cred, da' totusi, in caz de-ar fi asa, sunt curioasa daca s-a gandit si a pus careva dintre oficialitati la cale o igenizare, la care sa si participe, eventual. Chiar si de ochii presei..macar asa ca exemplu personal. In fine...

Pe noi ne-a facut sa ne simtim bine miscarea  si faptul ca eram impreuna (ba chiar "meciurile" de badminton au fost prilej de maaare distractie si veselie)  si cunoscand de atatia ani padurea si locurile nu mai era nevoie sa privim prea mult in jur, da' cine vine din alta parte si o ia in sus pe poteci (care toate duc la Boul de Piatra - alt. 295m - pentru cine vrea sa stie) si mai departe pana in catunul Priba (scuze! strada Priba..ca e in oras)  - de  unde se deschide o maaare priveliste spre Fagaras, mai precis sectorul Negoiu' - Scara - cu siguranta ca ar ramane cel putin mirat si indoit de importanta acestui obiectiv turistic natural al orasului. Da' poate ca nici nu a fost luat in seama ca obiectiv turistic...

O zi in Basarab, in amintirea celui ce s-a dus

Saptamana trecuta s-a dus unul dintre noi. Basarabul i-l datoram cumva. Ca eu am invatat Basarabul de la doi oameni foarte inimosi si de nadejde. Dar unul din ei s-a dus. Sambata, o lumanare a ars pentru el , pe micile platouri ale Basarabului, in momentele noastre de pauza.

La inceputul saptamanii trecute, aveam alte planuri pentru weekend, dar de obicei , pentru prieteni, daca e nevoie, imi schimb planurile. Si cum dintre prietenii mei inca mai sunt care nu cunosc Basarabul, sugestia de a ne petrece sambata acolo a devenit promisiune.

Cele cateva poze facute cu alt aparat decat al meu (ce are doua functii in plus si mi-a luat timp pana sa ma dumiresc) le postez aici, direct, fara sa mai decupez, sa scot crengi, sa mai modific culorile, lumina, sa caut efecte potrivite...

Se anunta o zi peste care atarna un nor greu si misterios, da' la un moment dat, privind in urma traseul nostru serpuit, am vazut ca desi inca era pacla, se mai luminase.

Desi nici nu mai stiu a cata oara in Basarab (numar de-o singura cifra, da' totusi...) tot am descoperit ceva ce nu-mi amintesc sa fi observat pana acum: un cuplu - un pin si-un mesteacan (printre preferatii mei....luand in calcul criterii estetice) - ce aproape se cuprind unul pe altul, pe margine de prapastie.

Am gasit si multe, multe floricele (ciubotica cucului, alior sau laptele cucului, toporasi, trei frati patati, plus niste floricele galbene al caror nume nu-l cunosc, plus pastite si albe si galbene) , da' neavand aparatul meu, care desi poate cu limite, da'l cunosc, am renuntat sa le fac poze. Cele mai reusite dintre toate (in fapt, cam..nereusite) au ca protagoniste trei viorele surori, crescute din aceeasi radacina. Iata-le:

 Luand ca model refrenul cu "Macarale rad in soare....", parafrazez si rezulta "Viorele! Viorele! Rad la soare!"

Dar, daca e sa le privesc de sus, imi inspira altceva. Parca-ar zice: "Ia-ma-n brate...ca sunt si io mica si -am  obosit". Nu-i asa ca asta inspira? Ia uite:

Inainte de a incepe sa coboram, ne-am facut si-un plan de Naratu' (cand o fi sa fie timpul lui) , privindu-l  de acolo, de sus, si parandu-ni-se a se afla peste noua mari si noua tari. In fapt, doar peste vreo trei vai:

Am coborat altfel decat de obicei, prelungind si facand un arc de cerc, in sens invers acelor de ceas, ajungand pana in culmea ce delimiteaza PN Cozia, marcata pe vremuri cu BG (care inca se mai vede). Am intrat pe culmea aceea, venind perpendicular pe ea. Cu putin inainte de urcusul ce ne-a dus pe limita de PN si la marcajul amintit, am descoperit printre ramurile fagilor o fereastra  prin care am vazut Basarabul dintr-un unghi cum nu l-am mai vazut pana acum (ca nu mai fusesem nicicand pe-acolo):

Culmea asta ar fi trebuit sa ne duca in sosea, cam in zona taberei Cozia, da' in coborare n-am mai gasit marcajul (nici cel turistic, nici limita de PN), destul de des si vizibil mai sus:

Asa ca am coborat..in mod logic, gandindu-ne pe unde e cel mai bine si am ajuns in drumul forestier de pe valea paraului Caciulata, mai sus de strandul din padure.

Pe final, ne-am mai rasfatat cu cate-o oprire la forme si culori:

....ceea ce mi-a starnit o intrebare: Se poarta cloche-ul sau zalele? Ce e la moda?