Pentru bunicii mei ar fi de-a dreptul tragic, nu doar trist, sa fie singuri (fara noi) de Pasti. Asa ca... facem drumul pana la tara, in primul rand, pentru ei. Da' si pentru noi... Ca parca-ti vine uneori sa revezi, chiar si doar o data pe an, locurile copilariei. Ne-am petrecut acolo cea mai mare parte din timpul vacantelor de vara. Acolo am crescut pana sa plecam la scoala. Cred ca am fost niste copii fericiti acolo, in grija bunicilor.
Am facut si ceva poze, pe care le voi posta direct, fara sa mai lucrez la lumina sau la alte alea.
Visinii si merii erau foarte frumosi, asa plini de flori.
Si liliacul de langa poarta (Era acolo si cand eram noi mici) a inflorit.
Lalelele, ceva mai lenese, erau doar imbobocite. Una singura inflorise.
Am revazut si "marea fascinatie" a noastra, cand eram mici: balta..de fapt un parau larg, da' unde bunica nu ne lasa, de teama sa nu patim ceva...ca mai murea cate-unul inecat.
Iar in livada, papadiile sunt deja bulgari pufosi.
Si creme de la creme, randunica noastra cea cantatoare, ce-si are cuibul la o grinda intr-un grajd.
Voua cum v-a fost de Pasti? Ati trait din plin semnificatia acestei Sarbatori?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu