Saptamana trecuta s-a dus unul dintre noi. Basarabul i-l datoram cumva. Ca eu am invatat Basarabul de la doi oameni foarte inimosi si de nadejde. Dar unul din ei s-a dus. Sambata, o lumanare a ars pentru el , pe micile platouri ale Basarabului, in momentele noastre de pauza.
La inceputul saptamanii trecute, aveam alte planuri pentru weekend, dar de obicei , pentru prieteni, daca e nevoie, imi schimb planurile. Si cum dintre prietenii mei inca mai sunt care nu cunosc Basarabul, sugestia de a ne petrece sambata acolo a devenit promisiune.
Cele cateva poze facute cu alt aparat decat al meu (ce are doua functii in plus si mi-a luat timp pana sa ma dumiresc) le postez aici, direct, fara sa mai decupez, sa scot crengi, sa mai modific culorile, lumina, sa caut efecte potrivite...
Se anunta o zi peste care atarna un nor greu si misterios, da' la un moment dat, privind in urma traseul nostru serpuit, am vazut ca desi inca era pacla, se mai luminase.
Desi nici nu mai stiu a cata oara in Basarab (numar de-o singura cifra, da' totusi...) tot am descoperit ceva ce nu-mi amintesc sa fi observat pana acum: un cuplu - un pin si-un mesteacan (printre preferatii mei....luand in calcul criterii estetice) - ce aproape se cuprind unul pe altul, pe margine de prapastie.
Am gasit si multe, multe floricele (ciubotica cucului, alior sau laptele cucului, toporasi, trei frati patati, plus niste floricele galbene al caror nume nu-l cunosc, plus pastite si albe si galbene) , da' neavand aparatul meu, care desi poate cu limite, da'l cunosc, am renuntat sa le fac poze. Cele mai reusite dintre toate (in fapt, cam..nereusite) au ca protagoniste trei viorele surori, crescute din aceeasi radacina. Iata-le:
Luand ca model refrenul cu "Macarale rad in soare....", parafrazez si rezulta "Viorele! Viorele! Rad la soare!"
Dar, daca e sa le privesc de sus, imi inspira altceva. Parca-ar zice: "Ia-ma-n brate...ca sunt si io mica si -am obosit". Nu-i asa ca asta inspira? Ia uite:
Inainte de a incepe sa coboram, ne-am facut si-un plan de Naratu' (cand o fi sa fie timpul lui) , privindu-l de acolo, de sus, si parandu-ni-se a se afla peste noua mari si noua tari. In fapt, doar peste vreo trei vai:
Am coborat altfel decat de obicei, prelungind si facand un arc de cerc, in sens invers acelor de ceas, ajungand pana in culmea ce delimiteaza PN Cozia, marcata pe vremuri cu BG (care inca se mai vede). Am intrat pe culmea aceea, venind perpendicular pe ea. Cu putin inainte de urcusul ce ne-a dus pe limita de PN si la marcajul amintit, am descoperit printre ramurile fagilor o fereastra prin care am vazut Basarabul dintr-un unghi cum nu l-am mai vazut pana acum (ca nu mai fusesem nicicand pe-acolo):
Culmea asta ar fi trebuit sa ne duca in sosea, cam in zona taberei Cozia, da' in coborare n-am mai gasit marcajul (nici cel turistic, nici limita de PN), destul de des si vizibil mai sus:
Asa ca am coborat..in mod logic, gandindu-ne pe unde e cel mai bine si am ajuns in drumul forestier de pe valea paraului Caciulata, mai sus de strandul din padure.
Pe final, ne-am mai rasfatat cu cate-o oprire la forme si culori:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu